Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 919/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 919/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 5602/1748/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 919R
Ședința publică de la data de 25 martie 2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE E. M. O.
JUDECĂTOR C. D.
JUDECĂTOR N. P. G.
Grefier C. D.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. împotriva sentinței civile nr. 3339/07.05.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul C. DE A. B. C. M., în cauza având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:
- cauza se află la primul termen de judecată, stadiul procesual recurs;
Tribunalul ia act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că nu sunt probe noi în calea de atac.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 3339/07.05.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 13.04.2012, sub nr._, petentul C. de A. B. C. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Drumuri Naționale din România SA, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . 12 nr._/21.03.2012, întocmit de către intimată și restituirea sumelor de 12,50 lei, respectiv 112,50 lei reprezentand plata a jumatate din amenda aplicata, cat si suma de 121, 74 lei platita cu titlu de despagubire.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că, procesul-verbal contestat este nelegal și netemeinic invocând lipsa semnăturii agentului constatator, faptul ca procesul-verbal nu cuprinde rubrica in care contravenientul poate face mentiuni, cat si ca acesta contine CNP avocat B. C. M. si nu codul de identificare fiscala al cabinetului, persoana juridica.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.
Intimata, deși a fost legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecarea cauzei, dar a depus documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal atacat.
Instanța a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr. 3339/07.05.2013, instanța de fond admite plângerea formulată de petentul C. de A. B. C. M., anulează procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 21.03.2012, dispune sa se restituie petentului suma de 12,50 lei platita catre Trezoreria Statului, cat si suma de 121,74 lei platita cu titlu de despagubire, respinge cererea privind restituirea sumei de 112,50 lei.
Pentru a pronunța sentința, instanța a reținut că, prin procesul-verbal supus controlului judecătoresc s-a reținut în sarcina petentului că, în data de 10.10.2011, vehiculul cu număr de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat pe A2, în localitatea Glina, județul Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru fapta comisă, petentul a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile art. 8 din O.G. nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, și a fost obligat la plata unui tarif de despăgubire în valoare de 121,74 lei.
Instanța a verificat, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal contestat, a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu.
A reținut instanța că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.
Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată în ziua de 10.10.2011, iar procesul-verbal de constatare și sancționare a acesteia a fost întocmit la data de 21.03.2012, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța reține că la data întocmirii actului administrativ atacat răspunderea contravențională a petentului era prescrisă.
În raport de această concluzie, instanța consideră că nu se mai impune analizarea motivelor de fapt și de drept invocate de către petent în susținerea plângerii.
Împotriva sentinței a formulat recurs intimata, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 20.09.2013, sub nr._ .
Solicită recurenta casarea sentinței recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare.
Consideră recurenta că sentinta civila recurată este netemeinica si nelegala, intrucat instanta a interpretat gresit actul dedus judecatii si a schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia. Astfel, prin interpretarea gresita a legii, instanta a solutionat procesul fara a intra in cercetarea fondului (art. 312 alin. (3). Hotararea este criticabila in raport de art. 304 pct. 8 si art. 312 (3) Cod proc.civ .
Instanta de fond in mod gresit a interpretat art. 9 alin. 3 din O.G. 15/2002, apreciind ca raspunderea contraventionala a petentei este prescrisa, considerand ca nu se mai impune analizarea fondului cauzei.
Potrivit art. 13 alin. 1 din O.G. 2/2001, "aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei".
În speță, fapta a fost savarsita la data de 10.10.2011, fiind inregistrata prin mijloace tehnice, si constatata la data de de catre agentul constatator, data la care s-a intocmit si procesul-verbal . 12 nr. O_, adica in interiorul termenului de prescriptie de 6 luni de la savarsirea faptei, asa cum prevede art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, si comunicat respectându-se dispozițiile legale.
Din interpretarea logice-sistematica a textelor legale, rezulta fara echivoc faptul ca, prin aparitia Legii nr. 144/_ pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, intentia legiuitorului a fost aceea ca, in intervalul de 30 de zile de la data constatarii contraventiei sa nu se poate incheia alte procese verbale, limitand astfel caracterul continuu al contraventiei la perioada de 30 de zile - si in niciun caz, art. 9 alin. 3 nu prevede un termen de prescriptie a raspunderii contraventionalale mai scurt decat termenul general de 6 luni.
In ceea ce priveste fondul cauzei, vehiculul cu număr de înmatriculare_, apartinand petentului C. IND. DE AVOCATURA B. C. M., a fost surprins circuland la data 10.10.2011, fără a deține rovinietă valabilă, pe Autostrada-A2 Km 12+450m: Glina, jud IF, faptă constatata de catre agentul constatator la data de 21.03.2012 .
Nu se poate reține culpa procesuală a C.N.A.D.N.R. S.A. - CESTRIN, deoarece autovehiculul petentului fiind identificat în trafic, s-a verificat baza de date cu rovigniete valabile și s-a constatat în mod corect că pentru autoturismul acestuia nu există înregistrată rovignieta.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 304 pct. 8, art 312 alin. (3) Cod proc. civ., O.G. 15/2002, O.G. 2/2001.
În susținere a solicitat proba cu înscrisuri și orice alte probe doveditoare vor reiesi din dezbateri.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând cererea de recurs prin raportare la motivele invocate, tribunalul reține următoarele:
Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, a fost modificat art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, stabilindu-se ca ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1".
Din interpretarea textului de lege astfel cum a fost modificat rezultă dezincriminarea contravențiilor pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite de același contravenient in termenul de maxim 30 de zile socotit de la data încheierii primului proces-verbal de constatare si sancționare a contravenției si pana la momentul comunicării acestui proces-verbal.
Abrogarea reglementarii unei contravenții după constatarea și sancționarea respectivei fapte contravenționale, poate fi invocata în timpul procesului (atât în primă instanță, cât și în recurs) prin care se soluționează plângerea împotriva acelui proces-verbal de contravenție, cu consecința lipsirii procesului-verbal de contravenție de efecte juridice.
Din acest punct de vedere, art. 12 din O.G. nr. 2/2001 instituie principiul aplicării legii contravenționale mai favorabile, prevăzând ca: „(1) Daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost savarsită înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ. (2) Daca sancțiunea prevăzuta in noul act normativ este mai ușoara se va aplica aceasta. In cazul in care noul act normativ prevede o sancțiune mai grava, contravenția savarsită anterior va fi sancționata conform dispozițiilor actului normativ in vigoare la data savarsirii acesteia”.
Prin urmare, abrogarea contravenției chiar survenită după soluționarea procesului de către instanța de fond își întinde retroactiv aplicabilitatea în timp. Grăitoare in acest sens sunt dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția a României (prin Deciziile nr. 228/13.03.2007, nr. 318/09.09.2003) care a armonizat, astfel, . măsura instituția retroactivității legii contravenționale cu dispozițiile art. 6 din CEDO.
Retroactivitatea merge în trecut, fără limită, acoperind în aria sa de reglementare toate sancțiunile aplicate și neexecutate prevăzute de legea mai favorabilă.
În cauză, însă, tribunalul reține că prima instanță a făcut în mod greșit aplicarea prevederilor legale anterior menționate.
Cu privire la motivele de nevalabilitate a actului sancționator invocate în cuprinsul plângerii contravenționale, tribunalul reține următoarele:
Susținerile intimatei referitoare la nulitatea procesului-verbal de contravenție pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator nu sunt pertinente. Astfel, în împrejurările in care Uniunea Europeană a adoptat Directiva 1999/93/CE privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice, in scopul stabilirii unui regim juridic în materia încheierii actelor în format electronic, România a adoptat Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, respectiv normele de aplicare a acesteia (H.G. nr. 1259/2001).
Semnătura electronica in sensul Legii nr. 455/2001 reprezintă un pachet de date de integrat in documentele sau mesajele transmise, care, pentru a avea valoare legala, o semnătura electronica trebuie sa îndeplinească anumite condiții stipulate de Legea nr. 455/2001, respectiv sa fie legata in mod unic de un semnatar, sa asigure identificarea acestuia, sa fie creata prin mijloace controlate exclusiv de semnatar (utilizând un dispozitiv criptografic) si sa fie legata de datele in forma electronica la care se raportează astfel încât orice modificare sa fie identificabila.
Semnătura reprezintă un eșantion de date care demonstrează ca o anumita persoana a scris sau a fost de acord cu acel document căruia i s-a atașat semnătura. De fapt, o semnătura digitala furnizează un grad mult mai mare de securizare decât semnătura olografa. Destinatarul mesajului semnat digital poate verifica atât faptul ca mesajul original aparține persoanei a cărei semnătura a fost atașata, cat si faptul ca mesajul n-a fost alterat, intenționat sau accidental, de când a fost semnat. Mai mult, semnătura digitala nu poate fi negata; semnatarul documentului nu se poate disculpa mai târziu invocând faptul ca a fost falsificata. Cu alte cuvinte, semnăturile digitale permit autentificarea mesajelor digitale, asigurând destinatarul de identitatea expeditorului si de integritatea mesajului. Documentele semnate electronic beneficiază astfel de garanția autenticității, integrității si nerepudierii in instanța a informațiilor digitale.
Documentele semnate electronic pot fi trimise prin posta electronica, dar orice document semnat digital poate fi tipărit la imprimanta, putând conține informația că documentul original e cel electronic si ca acesta poarta semnătura electronica a semnatarului.
Mai reține tribunalul că trebuie realizata distincția intre generarea unui înscris in forma electronica si, pe de alta parte, materializarea pe suport de hârtie a datelor si informațiilor create astfel.
Exista mențiune expresa in procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției ca acest document a fost generat si semnat electronic, neputând fi identificat niciun motiv pentru care actul sa nu poate fi calificată drept "înscris in forma electronica" in accepțiunea art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001.
Fără îndoiala procesul-verbal cuprinde o informație susceptibila a fi citita nu doar prin intermediul unui program informatic, ci eventual prin intermediul altui procedeu similar, înscrisul în forma electronica poate fi citit tot informatic, sau in mod echivalent pe suport de hârtie, întrucât odată generat si semnat electronic, fără îndoiala înscrisul electronic poate dobândi o existenta fizica, palpabila, pe suport de hârtie.
Faptul ca ulterior generării unui înscris electronic informația pe care aceasta o cuprinde este tipărita pentru a fi comunicata ca atare, nu ii înlătura calitatea de înscris in forma electronica.
Apoi, din interpretarea dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, se desprinde regula constatării personale a contravenției de către agentul constatator, insa noțiunea de constatare prin propriile simțuri a contravenției de către agentul constatator nu se confunda cu noțiunea de „flagrant”, care presupune surprinderea contravenientului in timpul desfășurării activității ilicite.
Expresia “constatarea personala/directa” trebuie interpretata in sensul ca agentul constatator va putea întocmi proces-verbal de constatare a contravenției in toate cazurile in care, pe baza probelor administrate, se poate dovedi comiterea unei asemenea fapte.
Legea contravenționala nu impune constatarea contravențiilor in flagrant, iar, pe de alta parte, date fiind particularitățile activității de constatare a contravențiilor la regimul taxelor pentru circulația pe drumurile publice si in cazul in care agentul de politie care încheie actul de constatare nu a surprins in flagrant o contravenție se poate vorbi de o constatare prin propriile simțuri, respectiv de constatarea datorata simțurilor auzului si văzului acestui agent, care ia act de comiterea faptei din relatările unui alt agent de politie aflat in îndeplinirea atribuțiilor de serviciu si care a constatat contravenția in flagrant, dar nu cunoștea identitatea autorului acesteia, respectiv din observarea datelor relevate de mijloacele de proba obținute si prelucrate de către cel din urma agent, cum este cazul înregistrărilor video.
Referitor la motivul vizând lipsa posibilității de a formula obiecțiuni, tribunalul urmează a-l respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:
În primul rând, în cuprinsul actului sancționator se prevede că acesta a fost întocmit în lipsa contravenientului sau a martorilor, întrucât constatarea contravenției a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei. Prin urmare, față de modalitatea specifică de întocmire a procesului-verbal de contravenție, inserarea de către agentul constatator a unei rubrici speciale pentru „alte mențiuni” nu se justifica.
În al doilea rând, plângerea contravențională reprezintă mijlocul procedural prin intermediul căruia contravenientul are posibilitatea de a-și formula toate apărările pe care le consideră necesare în scopul obținerii anulării procesului-verbal, astfel încât, nici sub acest aspect, susținerile intimatei nu sunt întemeiate, urmând a fi înlăturate.
În ceea ce privește motivul vizând consemnarea eronată a datelor de identificare ale contravenientului, tribunalul urmează a-l înlătura ca nefondat. Sub acest aspect, tribunalul reține că o greșită consemnare a datelor de identificare ale contravenientului este sancționată cu nulitatea virtuală, ceea ce înseamnă că intervenirea ei este condiționată de dovedirea producerii unei vătămări. Și cum, în cauză, nu s-a făcut o asemenea dovadă, tribunalul reține că intimata nu a probat prejudiciul ce i-a fost cauzat ca urmare a neindicării în cuprinsul actului sancționator a codului de identificare fiscală a petentului.
Sub aspectul temeiniciei actului sancționator, tribunalul reține că, in măsura in care încheierea procesului-verbal a avut la baza informații rezultate din înregistrările obținute si prelucrate de către agentul operator al camerei video, transmise de către acesta agentului care încheie procesul-verbal, intimata nu a dovedit ca acestea nu ar reflecta realitatea, tribunalul recunoaște putere probanta actului sancționator, din care rezulta ca autoturismul intimatei a fost surprins la 10.10.2011, pe autostrada A2 km12+450m, Glina, jud. Ilfov, fără a avea achitata contravaloarea taxei de rovinietă.
În concluzie, prezumția de nevinovăție a fost răsturnată, în cauza, prin probe certe de vinovăție, iar petenta nu a reușit sa probeze lipsa de temeinicie a acestor probe.
Fapta imputata petentei, așa cum a fost descrisa in actul de constatare, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002.
Cu referire la individualizarea sancțiunii amenzii, tribunalul reținute că în mod corect prima instanță a apreciat că aceasta a fost proporțională cu pericolul social al faptei si consecințele acesteia, fiind corect apreciate de către agentul constatator, in condițiile art. 5 alin. 5 cu raportare la art. 20 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, petentei fiindu-i aplicata amenda contravenționala orientata către minimul legal prevăzut de lege.
Referitor la măsura complementara de obligare a contravenientului la plata tarifului de despăgubire trebuie avute in vedere prevederile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România - rovinieta, potrivit cărora tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările si completările ulterioare, aplicate si contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a legii se anulează.
Pentru toate aceste motive, in temeiul art. 312 C. proc. civ., va fi admis recursul declarat, va fi modificata in parte sentința recurata, în sensul că se va admite în parte plângerea, se va dispune anularea tarifului de despagubire aplicat prin procesul-verbal de contraventie . nr._/21.03.2012 și se vor menține dispozițiile din acest proces-verbal în ceea ce privește sancțiunea amenzii contravenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. în contradictoriu cu intimatul C. DE A. B. C. M..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite în parte plângerea.
Anulează tariful de despăgubire aplicat prin procesul-verbal de contravenție R 12 nr._/21.03.2012 și menține dispozițiile din acest proces-verbal în ceea ce privește sancțiunea amenzii contravenționale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 martie 2014.
Președinte, E. M. O. | Judecător, C. D. | Judecător, N. P. G. |
Grefier, C. D. |
Red. judecător fond D. Livișor/Judecătoria Cornetu
Red. jud. E.M.O.
Thn. red. C.D./2 ex./ 2014
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6995/2014. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 367/2014.... → |
|---|








