Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1768/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1768/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 2093/94/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1768/R
Ședința publică de la 26 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C. M.
Judecător E. V.
Judecător R. N.
Grefier V. F. A.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe recurent L. N. cu domiciliul ales la S. T., G. și Asociații și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, intimat intervenient A. Ș., I. D. și asigurător G. A. și . ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP nr._/25.01.2013 împotriva deciziei numărul 5485/30.09.2013 pronunțată de Judecătoria B..
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat sau probe de administrat Tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra motivelor de recurs.
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 12.02.2013 sub nr._ petentul L. N. în contradictoriu cu intimatul, I. de Politie al Judetului Ilfov, a solicitat anularea procesului verbal . nr._ din data de 25.01.2013.
În motivare, petentul a arătat că in procesul verbal contestat agentul constatator a consemnat o fapta care nu-i apartine si nu corespunde realitatii.
In fapt, petentul arata ca la data de 25.01.2013 circula regulamentar din directia Mogosoaia spre . unitatii militare conducatorul auto cu nr. de inmatriculare_ a efectuat un viraj la stanga fara a semnaliza, desi in acea zona era linie dubla continua. Desi a actionat frana, petentul arata ca a intrat in coliziune cu auto cu nr. de inmatriculare_ care l-a aruncat in tirul care circula in imediata vecinatate.
Petentul arata ca nu se considera vinovat fata de cele retinute in procesul verbal
Petentul și-a întemeiat cererea în drept, pe disp. OUG 195/2002 solicitând administrarea probei cu înscrisuri.
Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 15, lit i din Legea 146/1997.
Intimatul, desi legal citat, nu a depus întâmpinare, dar la solicitarea instantei a comunicat cele 3 declaratii ale conducatorilor auto implicati in evenimentul rutier si schite, punctul de vedere ale agentului constatator.
In temeiul art. 119 din OUG 195/2002 in cauza au fost citati in calitate de intervenienti conducatorii auto implicati in accident, A. S. si I. D. si societatile de asigurare, G. A. si . calitate de asiguratori.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ din data de 25.01.2013 întocmit de intimată, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 280 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 alin.1 lit.b pct.4 din OUG 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice, sancțiunea fiind aplicată în temeiul art. 100 pct.2 din OUG 195/2002.
În fapt, s-a reținut că la data de 25.01.2013, ora 08:30, în localitatea Chitila - DNCB, petentul a condus autoturismul cu nr. P2069BB pe DNCB din direcția Mogoșoaia către Chiajna, „iar când a ajuns la coborârea de pe pasarela CFR Chitila a intrat în coliziune cu auto_ care circula în fața sa și care a efectuat virajul către stânga pentru a intra la unitatea militară.”
La rubrica observații din procesul verbal de contravenție întocmit s-a înscris mențiunea « Nu este de acord cu cele menționate în procesul verbal de contravenție, deoarece dl agent i-a dictat ce să scrie în declarație».
Plângerea a fost depusă la instanță cu respectarea termenului de 15 zile stabilit de art. 31 alin.1 din O.G. nr.2/2001
Verificând legalitatea procesului verbal, în conformitate cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor care reglementează încheierea sa valabila.
Instanța a reținut că acesta cuprinde mențiunile prevăzute de art.16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din același act normativ, a fost semnat de către agentul constatator și de petent.
Analizând din oficiu legalitatea procesului verbal de contravenție prin raportare la dispozițiile art. 16 și 17 din OG 2/2001 instanța a constatat că acestea au fost respectate, actul atacat nefiind afectat de vreo cauză de nulitate absolută și nici de o cauză de nulitate relativă ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de contravenție.
De altfel, petentul prin plângerea formulată nu invocă motive de nelegalitate, ci doar de netemeinicie a procesului verbal de contravenție.
Analizând temeinicia procesului verbal contestat, s-a retinut ca petentul a fost sancționat pentru nepăstrarea unei distanțe corespunzătoare față de vehiculul care îl precede, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
Procesul verbal de contravenție a făcut dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 34 OG 2/2001.
Prin urmare, procesul-verbal de contravenție s-a bucurat de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Analizând ansamblul materialului probator din cauza, s-a constatat ca nu s-a facut dovada unei situații de fapt diferite de aceea reținută in cuprinsul procesului verbal contraventional.
Pentru toate aceste considerente, s-a retinut ca fapta petentului intruneste elementele constitutive ale contraventiei prevazute de art.108 alin.1 lit.b pct.3 OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, varianta în vigoare la momentul săvârșirii contravenției.
De asemenea, instanța a constatat că sancțiunea aplicata este proportionala cu gradul de pericol social al faptei contraventionale, fiind respectate criteriile de individualizare prevazute de art. 21 din OG 2/2001, fapta având un grad sporit de pericol social, putându-se solda cu victime omenești ori vătămări corporale grave.
Având în vedere considerentele expuse, instanta a respins plangerea contraventionala ca neintemeiata si a mentinut procesul verbal de contraventie . nr._ din data de 25.01.2013 ca legal si temeinic intocmit.
In temeiul art 274 Cod proc civ, instanța a luat act de faptul că părțile nu solicită plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 5485/30.09.2013, a formulat recurs petentul, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 08.01.2014, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe în vederea suplimentării probatoriului.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a respins cererea ca neîntemeiată pentru lipsa probelor însă în considerentele hotărârii reține cauza spre judecare considerând probele administrate suficiente, putând duce la dezlegarea cauzei.
În drept au fost invocate disp. art. 3041 C. proc. Civ.
Deși legal citat cu copia motivelor de recurs, intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința civilă recurată prin raportare la motivele invocate, tribunalul constată următoarele:
Cu privire la controlul de legalitate, prima instanța în mod corect a constatat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută, prevăzute în mod expres de art. 17 din OG nr. 2/2001, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat, instanța a reținut că procesul verbal contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate ex propriis sensibus -„cu propriile simțuri”- de către agenții din cadrul intimatei, astfel încât actul administrativ în discuție se bucură de prezumția de legalitate, însemnând că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, asociată cu prezumția de autenticitate, respectiv actul emană în mod real de la cine se spune că emană, precum și cu prezumția de veridicitate, adică actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă.
Motivul pentru care actele administrative s-a bucurat de tripla prezumție de legalitate, autenticitate și veridicitate este încrederea că autoritatea statală, reprezentată de agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.
Sub aspectul prezumției de nevinovăție și al sarcinii probei în materie contravențională, instanța a reținut că în legislația româneasca, ca și în cea a altor state europene (spre exemplu, Germania, Slovacia), contravențiile au fost scoase de sub incidenta legii penale și suspuse unui regim administrativ.
În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în continuare CEDO) a statuat că nimic nu împiedică statele să-și îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni.
De asemenea, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (citată în continuare Convenția) nu se opune, în principiu, tendinței de „dezincriminare” existente în statele membre ale Consiliului Europei.
Cu toate acestea, așa cum s-a arătat în hotărârea din 21.02.1994, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, faptele contravenționale intră sub incidența art. 6 al Convenției. Pentru a se face această aplicare a prevederilor art. 6 din Convenție, CEDO consideră că este necesar să fie avute în vedere trei criterii, respectiv:
a) caracterizarea faptei în dreptul național;
b) natura faptei;
c) natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză.
În același sens, CEDO s-a pronunțat, de pilda, în cauzele Garyfallou AEBE împotriva Greciei (Hotărârea din 24 septembrie 1997), Lauko împotriva Slovaciei și Kadubec împotriva Slovaciei (hotărârile din 2 septembrie 1998).
În aprecierea acestor criterii, CEDO a stabilit că modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii.
Cu toate acestea, CEDO a considerat drept pozitive masurile din legislațiile naționale referitoare la dezincriminarea unor infracțiuni mai puțin grave în "interesul individului". CEDO a avut în vedere faptul ca sancțiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetățenilor în vederea realizării scopului preventiv și represiv al sancțiunii, ceea ce conferă faptei natură penală.
În aceste condiții, distincția realizată de statele europene între crime, delicte și contravenții nu este operantă, în sensul art. 6 din Convenție, toate având caracter penal. Tocmai de aceea prevederile acestui articol garantează oricărui acuzat dreptul la un proces echitabil, inclusiv prezumția de nevinovăție, indiferent de calificarea faptei din dreptul intern.
În acest sens, instanța a reținut că potrivit jurisprudenței CEDO în materie penală, jurisprudență care este obligatorie pentru instanțele naționale, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, administrarea probelor trebuie privită în lumina paragrafelor 2 și 3 ale art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție și implică, printre altele, ca în exercitarea funcțiilor lor membrii tribunalului să nu plece de la ideea preconcepută că acuzatul a comis actul incriminat; sarcina probei aparține acuzării și dubiul profită celui acuzat. Printre altele, trebuie să i se indice celui vizat acuzațiile aduse pentru a i se oferi posibilitatea de a-și pregăti și prezenta apărarea în cunoștință de cauză, și de a-i oferi probe suficiente pentru a susține un verdict de vinovăție.
De asemenea, combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă printre altele statele contractante la măsuri pozitive. Acestea constau în obligația de a informa acuzatul, în cel mai scurt timp, despre natura și cauza acuzației ce îi este adusă, în obligația de a-i acorda timpul și facilitățile necesare pentru a-și pregăti apărarea și de a-i garanta dreptul de a se apăra, el însuși sau cu asistența unui avocat, de a-i permite să pună întrebări personal martorilor acuzării sau să obțină interogarea acestora, dar și de a obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării. Acest din urmă drept implică nu doar existența în această materie a unui echilibru între acuzare și apărare dar și ca audierea martorilor să aibă în general un caracter contradictoriu.
Cu toate acestea, în cauza A. împotriva României, CEDO a precizat că nu este interzis sistemelor interne să prevadă și să opereze cu ajutorul prezumțiilor, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească o limită proporțională și rezonabilă a modalității în care funcționează respectiva prezumție raportată la gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/ul. Totodată, în exercitarea atribuțiilor pe care le au, judecătorii trebuie să facă aplicarea prezumției de nevinovăție a ei și nu trebuie să pornească de la ideea preconcepută că acesta a săvârșit fapta de care este acuzat, sarcina probei incumbând intimatei, orice îndoială trebuind să profite contestatorului.
Considerând că legislația contravențională română este calificată „penală”, în înțelesul european autonom al CEDO și recunoscând prezumția de nevinovăție a ei, prima instanța în mod corect a constatat că aceasta a fost răsturnată prin prezumția de legalitate asociată cu cele de autenticitate și veridicitate a cărei aplicare nu este interzisă de CEDO, decât în ipoteza utilizării acesteia în mod nerezonabil.
În cazul de față, având în vedere faptul că din procesul verbal rezultă că organul constatator a constatat prin propriile simțuri săvârșirea faptei, văzând și natura sancțiunilor aplicate ei, instanța a apreciat că prezumția de legalitate poate fi aplicată fără a se încălca prin aceasta prezumția de nevinovăție a contestatorului. A considera că inclusiv în ipoteza în care fapta contravențională este constatată prin propriile simțuri de către reprezentanții autorității statele, tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate nu este suficientă pentru a dovedi vinovăția contestatorului - bineînțeles în ipoteza în care acesta nu face dovada contrară respectivei prezumții - ar însemna a crea practic situații de impunitate, ca urmare a imposibilității obiective a administrării altor mijloace de probă de către intimată, aspect ce nu poate fi conceput.
Instanța a apreciat că sarcina probei revine intimatei exclusiv în ipoteza în care fapta reținută în sarcina contravenientului nu a fost percepută prin propriile simțuri de către agentul constatator, ci pe baza altor elemente, cum ar fi de exemplu declarațiile unor martori, de altfel aceasta fiind interpretarea ce rezultă din cauza A. împotriva României.
Recunoscând tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate de care se bucură prezentul proces verbal, instanța a apreciat că sarcina probei, prin care să se tindă la combaterea efectelor generate de aplicarea acestei prezumții, incumbă ei.
Instanta a retinut că la data de 25.01.2013, ora 08:30, în localitatea Chitila - DNCB, petentul a condus autoturismul cu nr. P2069BB pe DNCB din direcția Mogoșoaia către Chiajna, „iar când a ajuns la coborârea de pe pasarela CFR Chitila a intrat în coliziune cu auto_ care circula în fața sa și care a efectuat virajul către stânga pentru a intra la unitatea militară.”
Prin urmare instanța a apreciat că petenta nu a reușit să răstoarne prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției contestat, deși sarcina probei în revenea acesteia, conform art. 249 C.p.p, motiv pentru care îl va menține ca fiind legal și temeinic întocmit
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, tribunalul are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 conform cărora sancțiunea ce se aplică trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale contravenientului. Instanța a reținut că sancțiunile nu sunt un scop în sine, ele trebuie să tindă spre un scop preventiv.
Având în vedere înscrisurile depuse la dosar de către petentă, coroborate cu atitudinea sa care a recunoscut fapta retinută in sarcina sa și cu condițiile in care aceasta a fost săvârșită, tribunalul are în vedere că sancțiunea avertismentului corespunde scopului punitiv și preventiv al sancțiunii contravenționale, fiind suficientă pentru a-i atrage atenția asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor legale.
Pentru aceste motive, întrucât intimatul a făcut dovada săvârșirii contravenției de către petenta, iar aceasta nu a făcut proba unei situații contrare actului de sancționare sau a incidenței unei cauze care să înlăture caracterul contravențional al faptei, tribunalul are în vedere menținerea procesului-verbal atacat ca fiind legal și temeinic încheiat, însă cu înlocuirea amenzii contravenționale aplicate petentei prin procesul-verbal contestat cu sancțiunea avertisment.
Totodata, in baza art. 7 din O.G. nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, va atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Față de lipsa de pericol social concret al faptei anterior analizate, prezentul tribunal apreciază că se impun a fi înlăturate argumentele intimatei, dat fiind faptul că tot legea stabilește și posibilitatea aplicării avertismentului, sens în care aceasta în cazul concret analizat trebuie aplicată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul privind pe recurent L. N. cu domiciliul ales la S. T., G. și Asociații și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, intimat intervenient A. Ș., I. D. și asigurător G. A. și .>, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP nr._/25.01.2013 împotriva deciziei numărul 5485/30.09.2013 pronunțată de Judecătoria B..
Modifică sentința în parte.
Înlocuiește amenda aplicată cu avertisment.
Menține în rest sentința atacată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.06.2014.
Președinte Judecător Judecător M. C. C. E. V. R. N.
Grefier
V. F. A.
Concept red. gref. VFA
Red. Jud: MCC./2exemplare
Jud.fond : I. E. M. - Jud.B.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 3535/2014.... → |
|---|
