Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 24-06-2014, Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 3986/1748/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 369 A/2014
Ședința publică de la 24 Iunie 2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: N. P. G.
Judecător: C. D.
Grefier: O. S.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV împotriva sentinței civile nr.1497/12.02.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul T. M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul T. M. care se legitimează cu CI . nr._ SPCEP S4, lipsind apelantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:
-cauza este la primul de judecată, stadiul procesul apel, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat tribunalul acordă cuvântul pe fond.
Intimatul solicită respingerea apelului să se mențină sentința de la fond.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunal reține cauza în pronunțare spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinței civile nr.1497/12.02.2014 constată următoarele:
Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 10.06.2013 sub nr._ petentul Teiosanu M. a solicitat in contradictoriu cu intimata IPJ Ilfov anularea procesului-verbal . nr._/09.06.2013.
In fapt petentul a aratat ca actul contestat este netemeinic, aratand in esenta ca cele retinute nu corespund adevarului, deoarece cand pietonul a ajuns la trecerea de pietoni, autoturismul sau depasise déjà aceasta trecere.
Plangerea nu a fost motivata in drept.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 și art. 36 din O.G. nr. 2/2001.
Intimata nu a formulat intampinare, dar a depus la dosar proba video, buletin verificare metrologica si atestat operator radar.
In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri.
Prin sentința civilă nr.1497/12.02.2014 Judecătoria Cornetu a admis plângerea contravențională și a anulat procesul verbal de contravenție
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut ca prin procesul-verbal . nr._/09.06.2013 petentul a fost sanctionat cu amenda in cuantum de 300 lei si suspendarea dreptului de a conduce. Faptele au fost incadrate in prevederile art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002.
Înainte de a analiza motivele de nulitate invocate de către petent, instanța este obligată, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, să verifice dacă procesul-verbal conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constator, numele și prenumele (denumirea) contravenientului, sediul persoanei juridice, fapta savârșita și data comiterii acesteia, semnătura agentului. Or aceste mentiuni sunt completate in mod corect.
Insa instanta observa ca potrivit art. 21 alin. 1 si 3 din OG nr. 2/2001 prin procesul-verbal de constatare a contraventiei se aplica si sanctiunea, care trebuie sa se afle intre limitele prev. de lege. Este vorba aici despre aplicarea principiului legalitatii pedepsei.
In speta de fata insa sanctiunea complementara a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce este aplicata fara indicarea vreunui termen si fara a preciza pentru care fapta contraventionala se aplica. Se arata numai ca s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce.
Este drept ca singura sanctiune complementara pe care o permite unul dintre textele incriminante (art. 102 alin. 2) se refera la suspendarea exercitarii dreptului de a conduce pentru o durata de 30 de zile, dar nu mai putin aceasta sanctiune trebuie stabilita in concret prin actul sanctionator de fiecare data. Insta a retinut ca modul cum a fost aplicata sanctiunea complementara in speta lasa a se intelege ca suspendarea opereaza nelimitat.
Pe de alta parte, argumentul dupa care sanctiunea fiind unica nu trebuie indicata expres este neintemeiat, avand in vedere art. 21 din OG nr. 2/2001. Luand exemplul analogiei cu o situatie cand sanctiunea amenzii ar fi una fixa, este evident ca procesul-verbal ar trebui sa indice expres cuantumul acesteia, pentru ca legalitatea ei sa poata fi verificata de judecator.
Împotriva acestei sentințe la data de 25.03.2014 intimata a formulat apel solicitând admiterea apelului modificarea sentinței atacate, reținerea cauzei spre rejudecare ocazie cu care să se constate faptul că procesul verbal este legal și temeinic.
În motivarea apelului apelanta a arătat că prin sentința apelată Judecătoria Cometu a admis plângerea formulată de petenul T. M., dispunând anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/09.06.2013, încheiat de un agent constatator din cadrul IPJ Ilfov.
Motivul avut în vedere de instanța de judecată la pronunțarea acestei hotărâri a avut în vedere legalitatea procesului-verbal de contravenție, mai exact, faptul că s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce fără a se menționa în actul de constatare perioada pentru care a fost aplicată sancțiunea complementară. În alte condiții, s-ar putea ajunge la o situație arbitrară, judecătorul neputând aprecia dacă aceasta este una legală.
Din analiza detaliată a procesului verbal de contravenție se poate observa că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, încadrarea juridică a faptei fiind realizată în mod corect, neacordare prioritate pietoni, iar precizarea în procesul verbal de contravenție a perioadei pentru care s-a aplicat suspendarea nu este necesară, aceasta reiese din lege, Constituie contraveție și se sancționează cu amendă prevăzută prevăzută .... și cu aplicarea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile, săvârșirea de către conducătorul vehiculului…. De asemenea, analizând tipizatul pe care se constată contravenția, se poate observa cu ușurință că nu există rubrică special destinată menționării perioadei pentru care s-a aplicat sancțiunea complementară, în tipizat existând doar rubrică pentru articolul în care se încadrează contravenția.
Mai mult, se poate observa că instanța de fond a analizat superficial fapta suspusă judecății din aspectele subliniate în comunicare, fără a intra pe fondul cauzei,în speța de față fiind vorba de o faptă cu gravitate ridicată, neacordare prioritate pietoni, petentul recunoscându-și practic contravenția prin mențiunile făcute în procesul verbal de contravenție unde arată că pietonul nu era de la început pe trecere, a venit ulterior, nu a traversat regulamentar.
Instanța de fond a arătat doar că în opinia sa, prin neindicarea unui termen și fără a preciza perioada de suspendare, sancțiunea ar opera nelimitat, dar trebuie să avem în vedere toate aspectele invocate deja în apărare și totodată și faptul că legiuitorul nu a oferit posibilitatea polițistului de a stabili el însuși sancțiunea pentru această contravenție, prin fixarea unor limite minime și maxime ale perioadei de suspendare ci a impus printr-un text de lege o perioadă fixă de 30 de zile, care se stabilește în momentul în care s-a realizat încadrarea corectă a faptei constatate.
Legal citat intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Analizând sentința civilă apelată prin raportare la motivele de apel invocate, tribunalul reține următoarele:
Privitor la legalitatea procesului verbal, tribunalul retine că, în mod eronat instanța de fond a apreciat că omisiunea de a menționa durata suspendării dreptului de a conduce atrage nulitatea procesului verbal. Suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile este o sancțiune complementară expres prevăzută de art.100 alin.3 OUG 195/2002 și care operează ope legis în cazul aplicării sancțiunii contravenționale principale. Astfel având în vedere indicarea textului de lege incident și a sancțiunii principale implicate în cuprinsul procesului erau previzibile atât aplicarea măsurii complementare cât și durata acesteia, neproducându-se nicio vătămare petentului.
Cu toate acestea, tribunalul urmează a menține sentința primei instanțe pentru considerentele ce succed:
Prin procesul-verbal . nr._/09.05.2013 petentul a fost sanctionat cu amenda in cuantum de 300 lei si suspendarea dreptului de a conduce, reținându-se că a condus autoturismul marca Dacia L. de culoare albastru cu nr. de inmatriculare_ pe DN 6 km 12+600, oras B., din directia Bucuresti catre A., iar cand a ajuns la trecerea de pietoni marcata si semnalizata corespunzator, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajati in traversare regulamentar pe acelasi sens de mers, fiind filmat de aparatul radar, fapta prevazuta de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002.
Fiind învestit, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, tribunalul constată următoarele:
Potrivit art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
Analizând coroborat înscrisurile depuse la dosar, imaginile video și declarația martorului audiat în fața primei instanțe tribunalul reține că petentul a fost oprit de un echipaj de politie in zona unei treceri de pietoni, mai precis la o trecere de pietoni din orasul B., fiind insa neadevarata sustinerea agentului constatator in sensul ca petentul nu ar fi acordat prioritate de trecere pietonului angajat in traversare regulamentar pe acelasi sens de mers, deoarece reiese din declaratia martorului audiat ca petentul a redus viteza deoarece a observat o persoana pe contrasens care fugea, persoana care deodata a traversat in fuga trecerea de pietoni, insa in acel moment petentul trecuse de trecerea de pietoni.
Tribunalul constată că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).
Aceasta deoarece, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței CEDO (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenție (referitoare la circulația pe drumurile publice) intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 CEDO. La această încadrare conduc două argumente: 1. norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice se adresează tuturor cetățenilor); 2. Amenda și sancțiunea complementară (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea europeană a drepturilor omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, c. Maszni c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție caracter penal.
Tribunalul constată, de asemenea, că lipsa gravității pedepsei aplicate petentului nu poate priva o contravenție de caracterul său inerent penal (în accepțiunea Curții europene a drepturilor omului – Cauza Ozturc c. Germaniei).
În consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție.
Față de cele de mai sus, tribunalul reiterează faptul că textul Convenției Europene a Drepturilor Omului (la fel și jurisprudența Curții) face parte din dreptul intern al României încă din anul 1994, iar, în raport de dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar, indiferent de reglementarea de care beneficiază contravențiile în dreptul intern (ele neaparținând materiei penale în dreptul românesc), în lumina jurisprudenței CEDO ele intră în sfera acuzațiilor în materie penală. De nenumărate ori Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat faptul că s-ar goli de sens, de conținut întregul sistem de protecție a drepturilor omului dacă s-ar recunoaște legiuitorului intern posibilitatea de a scoate de sub incidența convenției anumite cazuri în care ar trebui garantate și protejate drepturile omului.
În acest sens tribunalul constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces-verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției.
Beneficiind de prezumția de nevinovăție, petentul nu era obligat să-și dovedească nevinovăția, sarcina administrării probelor revenind agentului constatator, orice îndoială profitând persoanei acuzate de săvârșirea contravenției (in dubio pro reo).
În urma analizării înscrisurilor din dosar, a inregistrarii video si a declaratiei de martor, tribunalul reține că nu a fost dovedită vinovăția petentului, nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție a acestuia. Pentru a ajunge la această concluzie, instanța a reținut faptul că apelanta nu a susținut acuzarea contravențională în prezentul dosar, în sensul că nu a administrat nicio probă din care să reiasă cu certitudine vinovăția contravențională a petentului, deoarece inregistrarea video depusa la dosar (f. 18 dosar fond) nu poate conduce la concluzia că petentul nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat in traversare, respectiv nu face dovada neacordarii de prioritate pietonului. Dimpotrivă, deși nu era obligat să administreze probe în dovedirea nevinovăției sale, fiind suficientă afirmarea nevinovăției, petentul a solicitat audierea martorului care se afla impreuna cu petentul in autoturism si care a confirmat cele afirmate de petent în plângere. Instanța învestită cu verificarea temeiniciei procesului-verbal, la solicitarea persoanei acuzate care neagă acuzația ce i se aduce, nu poate să constate temeinicia, în lipsa probelor în acuzare pe care doar intimata putea și avea obligația să le administreze. Nu este în puterea celui acuzat să probeze un fapt negativ (nu a săvârșit o faptă contravențională). Sarcina probei revine celui care afirmă un fapt pozitiv determinat (săvârșirea unei fapte contravenționale), respectiv intimatului, acuzator contravențional.
Recunoscând petentului prezumția de nevinovăție, prezumție care priveste atât atitudinea organelor judiciare fată de savarsirea faptei cat si sarcina probei, care, in speta, revine organului constatator, neputând pretinde petentului, în mod obiectiv si rezonabil să faca probatorii pentru a-si dovedi nevinovatia, luând act că recurenta nu a probat acuzația adusă intimatului petent, instanța constată că procesul-verbal este netemeinic, fapta petentului neîntrunind elementele constitutive ale contravenției prevăzute și pedepsite de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002.
În mod cert, legea trebuie respectată de toți cetățenii, săvârșirea faptelor care constituie contravenții trebuie constatate și sancționate, însă nu cu neglijarea drepturilor și libertăților indivizilor. În consecință, ori de câte ori o persoană este acuzată de săvârșirea unei contravenții, această acuzație trebuie probată, iar nu afirmată prin simplul cuvânt (proces-verbal) al agentului constatator.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., reținând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate și netemeinicia criticilor aduse acesteia, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive, care înlocuiesc motivarea primei instanțe, in temeiul art. 480 C. proc. civ., tribunalul urmează a respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV cu sediul în in sector 2, București, ., nr. 7 împotriva sentinței civile nr.1497/12.02.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul T. M. cu domiciliul in sector 4, București, ., ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.06.2014.
Președinte, N. P. G. | Judecător, C. D. | |
Grefier, O. S. |
Red.jud.fond B. M.
Red.jud.NG /25.09.2014
Tehnored.O.S.
4 ex.
Comunicat 2 ex/
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 713/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1768/2014.... → |
|---|
