Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 2901/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2901/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 2/1748/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 653 A
Ședința publică de la 23 Octombrie 2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE C. C. M.
Judecător E. V.
Grefier M. P. M.
Pe rol soluționarea apelului C. administrativ și fiscal formulat împotriva sentinței civile nr. 2901 pronunțată la data de 09.04.2014 de Judecătoria Cornetu în cauza având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, privind pe apelantul – petent I. L. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul petent personal, lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează tribunalului faptul că cererea de apel nu este semnată, dar și faptul că apelantul – petent a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei.
Tribunalul procedează la legitimarea apelantului – petent I. L. prezentând CI . nr._/24.05.2013, având CNP –_.
La solicitarea tribunalului, apelantul – petent semnează în fața instanței cererea de apel.
Apelantul – petent personal solicită proba cu înscrisurile aflate la dosar. Tribunalul, în temeiul art. 167 Cod proc. civilă rap. la art. 298 Cod proc. civilă încuviințează proba cu înscrisuri, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
La interpelarea tribunalului, apelantul - petent personal învederează că nu are alte cereri de formulat și probe de administrat.
Tribunalul, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe cererea de apel.
Apelantul - petent personal solicită admiterea apelului, având în vederefaptul că viteza de 103 km/h a fost a unui autoturism care a depășit autoturismul săupe partea dreaptă.
Tribunalul reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 6.01.2014, petentul I. L. a solicitat instanței, in contradictoriu cu intimata IPJ Ilfov, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 29.12.2013 întocmit de către intimată.
In motivarea plângerii, petentul a arătat că nu a circulat cu viteza retinuta in procesul-verbal contestat.
In drept a indicat prevederile O.U.G nr. 195/2002.
In dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar procesul-verbal contestat și dovada retinerii permisului de conducere.
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare, insa a depus la dosar înregistrarea radar, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar și atestatul de operator radar al agentului constatator.
La termenul din 9.04.2014 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile de la dosar, în administrarea căreia s-au depus următoarele: procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, inregistrarea radar, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar și atestatul de operator radar al agentului constatator.
Prin sentința civilă nr. 5901/19.04.2014 s-a respins plângerea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit de către intimata IPJ Ilfov petentul a fost sancționat, în baza art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. 195/2002, cu amendă contravențională în cuantum de 720 lei, întrucât a fost depistat în localitatea B., circulând cu viteza de 103 km/h, după cum rezultă din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, coroborat cu înregistrarea radar.
Conform art 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. 195/2002 constituie contravenție depășirea cu peste 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Verificând îndeplinirea condițiilor de validitate prevăzute de art 16 si 17 din OG nr 2/2001, instanța a constatat că acestea sunt îndeplinite. Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ cuprinde data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei contraventionale, textul legal care sancționează fapta și semnatura agentului constatator.
Procesul-verbal de constatare a contraventiei, fiind un act administrativ, se bucura de cele trei prezumții caracteristice actelor administrative, anume legalitatea, veridicitatea și autenticitatea acestora.
Săvârșirea de către petent a faptelor reținute prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă prin coroborarea celor reținute în cuprinsul acestuia cu probele obținute prin mijloace tehnice omologate, respectiv fotografia obținută din înregistrările aparatului radar, în cuprinsul cărora s-a reținut viteza de deplasare de 103 km/h.
Din buletinul de verificare metrologică, valabil la data constatării faptei, rezultă faptul că aparatul radar cu care a fost înregistrat petentul măsoară atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare, iar din atestatul de operator radar depus la dosar rezultă că agentul constatator D. C., care a efectuat înregistrarea, are calitatea de operator radar.
Instanța a constatat că petentul a semnat procesul-verbal fără obiecțiuni. Semnarea fără rezerve a procesului-verbal are, în principiu, semnificația acordului cu privire la mențiunile consemnate și la sancțiunea aplicată. Deși aceasta nu echivalează cu prezumția irefragabilă de recunoaștere a faptei, cel sancționat are obligația de a-și justifica atitudinea substanțial diferită, materializată prin contestarea ulterioară a procesului-verbal, în condițiile țn care nu a avut nimic de obiectat cu prilejul întocmirii acestuia. In lipsa dovedirii unor imprejurări care să ateste că persoana sancționată s-a aflat în eroare sau a fost constrânsă să semneze actul fără obiecțiuni, simpla negare a situației de fapt în astfel de condiții nu poate conduce la înlăturarea prezumției de veridicitate a celor expuse în procesul-verbal contestat.
Referitor la pericolul social al contraventiei savarsite, instanta a constatat ca fapta petentului este foarte grava, punand in pericol viata celorlalti participanti la trafic, astfel ca amenda aplicata si sanctiunea suspendarii dreptului de a conduce pe o perioada de 90 de zile sunt necesare si proportionale cu gravitatea faptei, neimpunandu-se inlocuirea acestora cu o sanctiune mai putin restrictiva.
Având în vedere cele arătate, cum la dosar nu există dovezi care sa răstoarne prezumțiile de care se bucură procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, prezumții susținute de probe științifice, reiese că cererea este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, petentul a formulat apel solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței apelate, anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea sa de la plata amenzii și restituirea permisului de conducere.
În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond a verificat săvârșirea contravenției după imaginea foto depusă la dosar de intimată, în care apare autoturismul condus de el cu viteza de 103 km/h, însă această viteza îi aparține unui alt autoturism care se deplasa în același sens, pe banda 1, ce la depășit de partea dreaptă.
Apelantul – petent a mai arătat că la momentul trecerii prin dreptul aparatului radar, în fața mașinii sale se afla un alt autoturism care se deplasa cu o viteză relativ mică, iar dacă ar fi circulat cu viteza de 103 km/h intra în coliziune cu aceasta lovind-o în spate.
La momentul filmării, operatorul radar a îndreptat eronat camera video către autoturismul său, iar antena radar a înregistrat viteza de 103 km//h a autoturismului ce se deplasa în paralel cu el și care avea o viteză mult mai mare întrucât depășea autoturismul său.
Apelantul – petent a mai arătat că procesul verbal a fost eronat întocmit pe numele său, întrucât viteza de 103 km/h aparținea autoturismului ce îl depășea, iar măsura luată prin procesul verbal trebuia aplicată conducătorului auto ce se deplasa pe banda I de mers.
Intimatul, deși legal citat nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală.
Analizând sentința civilă atacată în raport de motivele invocate, tribunalul constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit de către intimata IPJ Ilfov petentul a fost sancționat, în baza art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. 195/2002, cu amendă contravențională în cuantum de 720 lei, întrucât a fost depistat în localitatea B., circulând cu viteza de 103 km/h, după cum rezultă din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, coroborat cu înregistrarea radar.
Conform art 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. 195/2002 constituie contravenție depășirea cu peste 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Cu privire la controlul de legalitate, prima instanța în mod corect a constatat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută, prevăzute în mod expres de art. 17 din OG nr. 2/2001, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat, tribunalul reține că în mod corect prima instanță a apreciat că procesul verbal contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate ex propriis sensibus -„cu propriile simțuri”- de către agenții din cadrul intimatei, astfel încât actul administrativ în discuție se bucură de prezumția de legalitate, însemnând că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, asociată cu prezumția de autenticitate, respectiv actul emană în mod real de la cine se spune că emană, precum și cu prezumția de veridicitate, adică actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă.
Motivul pentru care actele administrative s-a bucurat de tripla prezumție de legalitate, autenticitate și veridicitate este încrederea că autoritatea statală, reprezentată de agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.
Sub aspectul prezumției de nevinovăție și al sarcinii probei în materie contravențională, tribunalul reține că în mod corect prima instanță a apreciat că în legislația româneasca, ca și în cea a altor state europene (spre exemplu, Germania, Slovacia), contravențiile au fost scoase de sub incidenta legii penale și suspuse unui regim administrativ.
În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în continuare CEDO) a statuat că nimic nu împiedică statele să-și îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni.
De asemenea, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (citată în continuare Convenția) nu se opune, în principiu, tendinței de „dezincriminare” existente în statele membre ale Consiliului Europei.
Cu toate acestea, așa cum s-a arătat în hotărârea din 21.02.1994, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, faptele contravenționale intră sub incidența art. 6 al Convenției. Pentru a se face această aplicare a prevederilor art. 6 din Convenție, CEDO consideră că este necesar să fie avute în vedere trei criterii, respectiv:
a) caracterizarea faptei în dreptul național;
b) natura faptei;
c) natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză.
În același sens, CEDO s-a pronunțat, de pilda, în cauzele Garyfallou AEBE împotriva Greciei (Hotărârea din 24 septembrie 1997), Lauko împotriva Slovaciei și Kadubec împotriva Slovaciei (hotărârile din 2 septembrie 1998).
În aprecierea acestor criterii, CEDO a stabilit că modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii.
Cu toate acestea, CEDO a considerat drept pozitive masurile din legislațiile naționale referitoare la dezincriminarea unor infracțiuni mai puțin grave în "interesul individului". CEDO a avut în vedere faptul ca sancțiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetățenilor în vederea realizării scopului preventiv și represiv al sancțiunii, ceea ce conferă faptei natură penală.
În aceste condiții, distincția realizată de statele europene între crime, delicte și contravenții nu este operantă, în sensul art. 6 din Convenție, toate având caracter penal. Tocmai de aceea prevederile acestui articol garantează oricărui acuzat dreptul la un proces echitabil, inclusiv prezumția de nevinovăție, indiferent de calificarea faptei din dreptul intern.
În acest sens, tribunalul reține că în mod corect prima instanță a apreciat că potrivit jurisprudenței CEDO în materie penală, jurisprudență care este obligatorie pentru instanțele naționale, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, administrarea probelor trebuie privită în lumina paragrafelor 2 și 3 ale art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție și implică, printre altele, ca în exercitarea funcțiilor lor membrii tribunalului să nu plece de la ideea preconcepută că acuzatul a comis actul incriminat; sarcina probei aparține acuzării și dubiul profită celui acuzat. Printre altele, trebuie să i se indice celui vizat acuzațiile aduse pentru a i se oferi posibilitatea de a-și pregăti și prezenta apărarea în cunoștință de cauză, și de a-i oferi probe suficiente pentru a susține un verdict de vinovăție.
De asemenea, combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă printre altele statele contractante la măsuri pozitive. Acestea constau în obligația de a informa acuzatul, în cel mai scurt timp, despre natura și cauza acuzației ce îi este adusă, în obligația de a-i acorda timpul și facilitățile necesare pentru a-și pregăti apărarea și de a-i garanta dreptul de a se apăra, el însuși sau cu asistența unui avocat, de a-i permite să pună întrebări personal martorilor acuzării sau să obțină interogarea acestora, dar și de a obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării. Acest din urmă drept implică nu doar existența în această materie a unui echilibru între acuzare și apărare dar și ca audierea martorilor să aibă în general un caracter contradictoriu.
Cu toate acestea, în cauza A. împotriva României, CEDO a precizat că nu este interzis sistemelor interne să prevadă și să opereze cu ajutorul prezumțiilor, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească o limită proporțională și rezonabilă a modalității în care funcționează respectiva prezumție raportată la gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/ul. Totodată, în exercitarea atribuțiilor pe care le au, judecătorii trebuie să facă aplicarea prezumției de nevinovăție a ei și nu trebuie să pornească de la ideea preconcepută că acesta a săvârșit fapta de care este acuzat, sarcina probei incumbând intimatei, orice îndoială trebuind să profite contestatorului.
Considerând că legislația contravențională română este calificată „penală”, în înțelesul european autonom al CEDO și recunoscând prezumția de nevinovăție a ei, prima instanța în mod corect a constatat că aceasta a fost răsturnată prin prezumția de legalitate asociată cu cele de autenticitate și veridicitate a cărei aplicare nu este interzisă de CEDO, decât în ipoteza utilizării acesteia în mod nerezonabil.
În cazul de față, având în vedere faptul că din procesul verbal rezultă că organul constatator a constatat prin propriile simțuri săvârșirea faptei, văzând și natura sancțiunilor aplicate ei, tribunalul reține că în mod corect prima instanță a apreciat că prezumția de legalitate poate fi aplicată fără a se încălca prin aceasta prezumția de nevinovăție a contestatorului. A considera că inclusiv în ipoteza în care fapta contravențională este constatată prin propriile simțuri de către reprezentanții autorității statele, tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate nu este suficientă pentru a dovedi vinovăția contestatorului - bineînțeles în ipoteza în care acesta nu face dovada contrară respectivei prezumții - ar însemna a crea practic situații de impunitate, ca urmare a imposibilității obiective a administrării altor mijloace de probă de către intimată, aspect ce nu poate fi conceput.
Tribunalul reține că în mod corect prima instanță a apreciat că sarcina probei revine intimatei exclusiv în ipoteza în care fapta reținută în sarcina contravenientului nu a fost percepută prin propriile simțuri de către agentul constatator, ci pe baza altor elemente, cum ar fi de exemplu declarațiile unor martori, de altfel aceasta fiind interpretarea ce rezultă din cauza A. împotriva României.
Recunoscând tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate de care se bucură prezentul proces verbal, tribunalul reține că în mod corect prima instanță a apreciat că sarcina probei, prin care să se tindă la combaterea efectelor generate de aplicarea acestei prezumții, incumbă ei.
Tribunalul reține că în mod corect prima instanță a apreciat că svârșirea de către petent a faptelor reținute prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă prin coroborarea celor reținute în cuprinsul acestuia cu probele obținute prin mijloace tehnice omologate, respectiv fotografia obținută din înregistrările aparatului radar, în cuprinsul cărora s-a reținut viteza de deplasare de 103 km/h.
Din buletinul de verificare metrologică, valabil la data constatării faptei, rezultă faptul că aparatul radar cu care a fost înregistrat petentul măsoară atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare, iar din atestatul de operator radar depus la dosar rezultă că agentul constatator D. C., care a efectuat înregistrarea, are calitatea de operator radar.
Instanța a constatat că petentul a semnat procesul-verbal fără obiecțiuni. Semnarea fără rezerve a procesului-verbal are, în principiu, semnificația acordului cu privire la mențiunile consemnate și la sancțiunea aplicată. Deși aceasta nu echivalează cu prezumția irefragabilă de recunoaștere a faptei, cel sancționat are obligația de a-și justifica atitudinea substanțial diferită, materializată prin contestarea ulterioară a procesului-verbal, în condițiile țn care nu a avut nimic de obiectat cu prilejul întocmirii acestuia. In lipsa dovedirii unor imprejurări care să ateste că persoana sancționată s-a aflat în eroare sau a fost constrânsă să semneze actul fără obiecțiuni, simpla negare a situației de fapt în astfel de condiții nu poate conduce la înlăturarea prezumției de veridicitate a celor expuse în procesul-verbal contestat.
Prin urmare tribunalul reține că în mod corect prima instanță a apreciat că petenta nu a reușit să răstoarne prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției contestat, deși sarcina probei în revenea acesteia, conform art. 249 C.p.p, motiv pentru care îl va menține ca fiind legal și temeinic întocmit
Tribunalul va înlătura în acest context motivele de apel invocate de apelant ca neîntemeiate, nefiind dovedite împrejurările relatate de apelant din care ar rezulta că nu ar fi săvârșit fapta contravențională .
Mai trebuie menționat că în această materie, față de caracterul represiv al sancțiunii, trebuie să se admită că suntem în prezența unei acuzații în materie penală, conform înțelesului pe care această noțiune o poartă în jurisprudența instanței de la Strassbourg (§ 26 din cauza N. G. c. României). Însă chiar și așa, Curtea a statuat în sensul că și în această situație se poate opera cu prezumții, atâta vreme cât acestea sunt relative. Trebuie să se ia în calcul gravitatea mizei și să se păstreze dreptul la apărare (§ 60 din cauza A. c. României și § 30 din cauza citată anterior).
Având in vedere acestea, reiese că nu sunt contrare prezumției de nevinovăție, specifică materiei penale, calitățile actelor administrative de a se bucura de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate. Aceasta deoarece sancțiunea prevăzută pentru fapta despre care este vorba nu depășește 80% din nivelul salariului minim brut pe economie și suspendarea permisului de conducere nu depășește o durată mai mare de 60 de zile, iar petentului i se asigură posibilitatea de a administra probe în apărare (câtă vreme petentul are această posibilitate nu are importanță dacă se folosește sau nu de ea, drepturile prevăzute de art. 6 din C.E.D.O. fiind relative - §§ 33 si 35 din decizia de inadmisibilitate în cauza I. P. c. României).
F. de cele sus arătate, in temeiul dispozițiilor art. 480 Noul C. proc. civ., reținând legala și temeinica soluție pronunțată prin sentința civilă apelată, tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
Având în vedere considerentele anterior reținute, prin prisma analizării coroborate a materialului probator administrat în cauză se impun astfel a fi înlăturate apărările recurentului ca neîntemeiate și nedovedite.
Totodată, a învederat că plansa foto privind înregistrarea video realizată la fața locului de către operatorul radar are scopul de a proba săvârșirea Contravenției, confirmând fapta comisă de către recurent, autoturismul din imagine depășind limita de viteză admisă pe sectorul de drum respectiv. Limita de viteză ce trebuie respectată de către conducătorii auto este stabilită prin indicatoarele corespunzătoare amplasate pe sectorul de drum respectiv nefiind stipulată prin niciun act normativ obligația în sarcina agentului constatator să probeze prin planșa fotografică limita de viteză, cu atât mai mult cu cât aceasta îndeplinește cerințele art. 3.5.1 din Normele de metrologie legală NML 021-05/2005
Prin procesul verbal de contravenție contestat, recurentului-reclamant i-a fost aplicată o sancțiune proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, respectiv cuantumul maxim al amenzii prevăzut de lege pentru contravenția reținută în sarcina sa, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită, de modul de săvârșire a acesteia, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. Recurentul a încălcat dispozițiile legale, iar fapta potențial periculoasă putea avea ca urmări pagube materiale și umane. Pe drumurile publice trebuie să circule persoane care cunosc și respectă regulile de circulație pentru protecția integrității fizice a tuturor participanților la trafic, inclusiv a sa.
Prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție nu a fost răsturnată, precum și față de împrejurarea că nerespectarea regimului legal de viteză, conform art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie o cauză a accidentelor rutiere grave, sanctiunea aplicată corespunde pericolului social al [aptei și este în măsură să prevină repetarea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul – petent I. L. domiciliat în București, ., .. 1, . sector 6 în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV cu sediul în București, . nr. 7, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 2901 pronunțată la data de 09.04.2014 de Judecătoria Cornetu, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2014.
Președinte, C. C. M. | Judecător, E. V. | |
Grefier, M. P. M. |
M.M. 04 Noiembrie 2014
Redactat MCC – 4 ex.
.>
Jud. fond C. D. – Jud. Cornetu
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 3535/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 5370/2014.... → |
|---|
