Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2448/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2448/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 5740/1748/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2448 R/2014
Ședința publică de la 27 Octombrie 2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: C. D.
Judecător: N. P. G.
Judecător: E. V.
Grefier: O. S.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul C. Națională de Autostrazi si Drumuri Naționale din Romania împotriva sentinței civile nr. 5398/09.07.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul_, în contradictoriu cu intimatul I. B., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:
- cauza se află la primul termen de judecată, stadiul procesual recurs;
Tribunalul ia act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că nu sunt probe noi în calea de atac.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 5398/09.07.2013 constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5398/09.07.2013 Judecătoria Cornetu a admis plângerea formulată de petentul I. B., a anulat procesul verbal de contravenție . nr._ din 21.03.2012 și a exonerat petentul de la plata amenzii în cuantum de 250 lei și a tarifului de despăgubire în cuantum 121,74 lei.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal supus controlului judecătoresc s-a reținut în sarcina petentului că în data de 01.10.2011 a circulat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe Autostrada A2 km 12+450 m, în dreptul localității Glina, jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru fapta comis, petentul a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile art. 8 din OG 15/2002, cu modificările și completările ulterioare petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, și a fost obligat la plata unui tarif de despăgubire, în cuantum de 121,74 lei. Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001, legalitatea proceselor-verbale contestate, instanța reține următoarele:
Până la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”), noțiunea de lege contravențională mai favorabilă era utilizată cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementată de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională).
Odată cu adoptarea noii legi fundamentale, această sintagmă a dobândit însă un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior astfel că, în prezent, prin lege contravențională mai favorabilă se înțelege orice dispoziție cu caracter contravențional cuprinsă în legi sau decrete, intervenită ulterior săvârșirii contravenției și până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.
Mai trebuie precizat că excepția de la principiul neretroactivității legii, înscrisă în art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedură fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi – cauza fiind supusă prevederilor Codului de Procedură Civilă 1865.
Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin două justificări. Pe de o parte, legea nouă este expresia politicii de apărare socială actuale, astfel că ea trebuie aplicată, în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii. Pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai sever decât prevede legea nouă, în vigoare la data judecării lor.
În plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forță juridică inferioară legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai „dezincriminarea faptei” și „sancțiunea mai ușoară”, art. 15 alin. 2 din Constituție nu face nicio distincție în acest sens.
Așadar, trebuie admisă și existența altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc.
Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.
În cauză, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, prin raportare la criteriul anterior enunțat,respectiv:
- existența unei succesiuni de legi, intervenită între momentul comiterii contravenției și momentul judecării definitive a plângerii contravenționale, adică O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției și O.G. nr. 15/2002 modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012;
- toate legile succesive incriminează fapta comisă – art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în ambele forme precitate, reglementează drept contravenție fapta imputată contestatorului;
- legile succesive conțin condiții diferite de angajare a răspunderii contravenționale – dacă O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție al răspunderii contravenționale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin forma actuală a O.G. nr. 15/2002, se consacră la art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, aplicabil în materia analizată.
Natura juridică a acestui termen rezultă din interpretarea coroborată a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.
- textele de lege analizate cuprind norme de drept material, nu de drept procesual – condiție a cărei îndeplinire rezultă din faptul că, așa cum se preciza anterior, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012 consacră un termen special de prescripție, modificând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului verbal astfel întocmit.
Conchizând, instanța de fond a reținut că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.
Instanța de fond a mai reținut că la data întocmirii actului administrativ atacat răspunderea contravențională de petentului era prescrisă având în vedere că fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată în ziua de 01.10.2011 iar procesul verbal de constatare și sancționare a acesteia a fost întocmit la data de 21.03.2012, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art.9 alin.3 din OG nr.15/2002.
Împotriva acestei sentințe civile, a formulat recurs recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA, solicitând instanței admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerii procesului-verbal de constatare a contravenției ca temeinic și legal .
În fapt, recurenta arată că intimatul – petent I. B. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal . 11 nr._ prin care CESTRIN a constatat că la data de 01.10.2011 locație Autostrada –A 2 km 12+450 m; Localitatea Glina, județul Ilfov, autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ circula fără rovinieta valabilă.
Partea precizează că a depus la dosar planșa foto, fără întâmpinare, fapta săvârșită constituind contravenție conform art.8 alin.1 din OG nr.15/2002, aplicându-se sancțiune conform art.8 alin.2 din același act normativ. Procesul - verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și 17 din OG 2/2001.
Recurenta apreciază că hotărârea este criticabilă în raport de art.304 pct.8, art.312 alin.3 Cod proc.civ., precum și față de art.9 alin.3 din OG 15/2002, în mod eronat, instanța stabilind ca răspunderea contravenționala a petentului este prescrisa, considerând că nu se impune analizarea fondului cauzei.
Art. 9 alin.3 paragraful ultim prevede: "Procesul-verbal se întocmește si se va comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval in care nu se pot încheia alte procese verbale pentru încălcarea prevederilor art.8 alin. 1 ".
Partea subliniază că aplicarea sancțiunii contravenționale se prescrie . 6 luni de la data săvârșirii faptei, cum prevede art.13 alin. 1 din OG nr.2 / 2001, în speță fapta a fost săvârșită la 01.10.2011, iar amenda a fost aplicată la 21.03.2012 data la care s-a întocmit și procesul - verbal de constatare a contravenției, adică în interiorul termenului legal de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei. De asemenea, procesul-verbal a fost comunicat contravenientului cu respectarea dispozițiilor art.14 alin.(1) din OG 2/2001, la interval mai mic de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Recurenta apreciază că prin apariția Legii nr. 144/2012 pentru modificarea OG 15/2002, intenția legiuitorului a fost aceea ca, in intervalul de zile de la data constatării contravenției sa nu se pot încheia alte procese verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile, si in nici un caz, art.9 alin.3 nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.8, art.312 alin(3) Cod procedura civilă, OG 15/2002, OG 2/2001.
Cererea este scutită de taxa de timbru, potrivit art.15 lit. i din L146/1997 și timbru judiciar, potrivit art.1 alin.2 din OG 32/1995.
Recurenta a solicitat judecarea în lipsă a cauzei.
Nu au fost depuse înscrisuri.
Intimatul - petent, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanța pentru a-și susține cauza.
Analizând recursul civil de față prin raportare la motivele invocate, Tribunalul constată următoarele:
Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, a fost modificat art. 9 alin 3 din O.G. nr. 15/2002, stabilindu-se ca ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)".
Din interpretarea textului de lege astfel cum a fost modificat rezulta dezincriminarea contravențiilor pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite de același contravenient in termenul de maxim 30 de zile socotit de la data încheierii primului proces-verbal de constatare si sancționare a contravenției si pana la momentul comunicării acestui proces-verbal.
Abrogarea reglementarii unei contravenții după constatarea și sancționarea respectivei fapte contravenționale, poate fi invocata în timpul procesului (atât în primă instanță, cât și în recurs) prin care se soluționează plângerea împotriva acelui proces-verbal de contravenție, cu consecința lipsirii procesului-verbal de contravenție de efecte juridice.
Din acest punct de vedere art. 12 din O.G. nr. 2/2001 instituie principiul aplicării legii contravenționale mai favorabile, prevăzând ca: „(1) Daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost savarsită înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ. (2) Daca sancțiunea prevăzuta in noul act normativ este mai ușoara se va aplica aceasta. In cazul in care noul act normativ prevede o sancțiune mai grava, contravenția savarsită anterior va fi sancționata conform dispozițiilor actului normativ in vigoare la data savarsirii acesteia”.
Prin urmare, abrogarea contravenției chiar survenită după soluționarea procesului de către instanța de fond își întinde retroactiv aplicabilitatea în timp. Grăitoare in acest sens sunt dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția a României (prin Deciziile nr. 228/13.03.2007, nr. 318/09.09.2003) care a armonizat, astfel, . măsura instituția retroactivității legii contravenționale cu dispozițiile art. 6 din CEDO.
Retroactivitatea merge în trecut, fără limită, acoperind în aria sa de reglementare toate sancțiunile aplicate și neexecutate prevăzute de legea mai favorabilă.
În cauză, însă, tribunalul reține că prima instanță a făcut în mod greșit aplicarea prevederilor legale anterior menționate, interpretând în mod greșit natura legală a acestui termen, acesta neavând caracterul unui termen de prescripție.
Astfel, tribunalul reține că încheierea procesului-verbal a avut la baza informații rezultate din înregistrările obținute si prelucrate de către agentul operator al camerei video, transmise de către acesta agentului care încheie procesul-verbal, iar intimata nu a contestat autenticitatea înregistrărilor si nici nu a dovedit ca acestea nu ar reflecta realitatea. Așadar, din planșele foto înfățișate de intimată rezulta ca autoturismul intimatului a fost surprins la 01.10.2011 pe autostrada A2 km 12+450 m, Glina, jud. Ilfov, fără a avea achitata contravaloarea taxei de rovinietă.
Cu toate acestea, tribunalul urmează a menține sentința primei instanțe pentru considerentele ce succed:
In cauza au fost au fost încheiate doua procese-verbale de contravenție . mic de o luna, respectiv procesele-verbale de contravenție . nr._/21.03.2012 si .>R12 nr._/21.03.2012, ultimul ce face obiectul prezentului litigiu, pentru fapta comisa la 01.10.2011.
Tribunalul reține că primul proces-verbal întocmit a fost cel cu . nr. _/21.03.2012 ora 08:05, așadar anterior procesului-verbal contestat în prezenta cauză, care a fost încheiat tot la data de 21.03.2012 ora 08:31.
Față de considerentele anterior menționate, constatând că posibilitatea de sancționare a contravențiilor pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite în intervalul de timp necesar pentru comunicarea primului proces-verbal de contravenție de pana la 30 de zile a fost abrogata prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 si făcând aplicarea principiului legii mai favorabile, tribunalul retine ca in speța operează înlăturarea răspunderii intimatului ca urmare a aplicării legii mai favorabile pentru procesul-verbal analizat in prezenta cauza.
Pentru aceste motive, care înlocuiesc motivarea primei instanțe, in temeiul art. 312 C. proc. civ., tribunalul urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta C. Națională de Autostrazi si Drumuri Naționale din Romania împotriva sentinței civile nr. 5398/2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul_, în contradictoriu cu intimatul I. B., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.10.2014.
Președinte, C. D. | Judecător, N. P. G. | Judecător, E. V. |
Grefier, O. S. |
Red.jud.fond D. Livișor
Red.jud. NPG/15.12.2014
Tehnored. O.S./13.11.2014
2 ex.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2701/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2451/2014.... → |
|---|








