Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 3889/2014. Tribunalul ILFOV

Tribunalul ILFOV - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Sentința nr. 3889/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 7883/1748/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 707 A

Ședința publică de la 30 Octombrie 2014

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE C. C. M.

Judecător E. V.

Grefier M. P. M.

Pe rol soluționarea apelului C. administrativ și fiscal formulat împotriva sentinței civile nr. 3889 pronunțată la data de 27.05.2014 de Judecătoria Cornetu, în cauza având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, privind pe apelanta – intimată . în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER.

Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23.10.2014, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.10.2014.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 30.12.2013 sub nr._ petenta . a chemat in judecata pe intimata ISCTR pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea procesului-verbal . nr._/2013. In subsidiar se solicita inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertismentul.

In fapt s-a aratat ca petenta a fost sanctionata in data de 13.12.2013 din cauza faptului ca nu a putut prezenta numarul necesar de diagrame sau alte documente. Se arata ca procesul-verbal este nul in conformitate cu prevederile art. 17 si art. 16 din OG nr. 2/2001, dat fiind ca nu cuprinde toate datele de identificare ale societatii petente si nici numele reprezentantului sau. Pe fond fapta nu exista, neexistand probe in acest sens. Pe de alta parte procesul-verbal a fost incheiat in lipsa petentei si in lipsa unui martor. F. de gravitatea redusa a faptei se impune oricum aplicarea sanctiunii avertismentului, iar nu cea a amenzii contraventionale. Se face referire si la prezumtia de nevinovatie.

In drept se invoca prevederile OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002 si C. proc. civ.

Cererea este legal timbrata.

Intimata a formulat intampinare prin care a aratat ca procesul-verbal indeplineste toate conditiile de legalitate. De asemenea acesta este si temeinic, avand in vedere si prezumtiile de care se sprijina, prezumtii ce nu au fost inlaturate de catre petenta.

In drept se invoca C. proc. civ.

Petenta a formulat raspuns la intampinare, prin care a s-au reluat cele aratate in plangere.

Nu s-a invocat un temei in drept.

In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 3889/27.05.2014 s-a respins plângerea contravențională, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/2013 petenta a fost sanctionata cu amenda in cuantum de 4000 lei pentru savarsirea faptei de a nu prezenta in trafic numarul necesar de diagrame tahografice. Fapta a fost incadrata in prevederile art. 8 alin. 1 pct. 31 din OG nr. 37/2007.

Înainte de a analiza motivele de nulitate invocate de către petenta, instanța este obligată, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, să verifice dacă procesul-verbal conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constator, numele și prenumele (denumirea) contravenientului, sediul persoanei juridice, fapta savârșita și data comiterii acesteia, semnătura agentului. Or aceste mentiuni sunt completate in mod corect.

Cat priveste primul motiv de nulitate, anume nerespectarea prevederilor art. 16 alin. 6 din OG nr. 2/2001, se observa ca neindicarea completa a datelor de identificare ale petentei sau a persoanei reprezentantului sau nu atrage o nulitate absoluta, ci una relativa si conditionata (cf. art. 47 din OG nr. 2/2001 cu trimitere la art. 175 alin. 1 C. proc. civ.). Asadar, pentru a se dispune anularea actului trebuie ca incalcarea legii sa dea nastere unei vatameri ce nu poate fi inlocuita altfel. Dar nicio vatamare nu ia nastere in persoana petentei, cata vreme se poate determina, chiar cu omosiunile prezentate, care este persoana sanctionata. In concluzie, acest motiv de nulitate este neintemeiat.

Cu privire la lipsa martorului asistent, pentru a da răspuns acestui motiv de nulitate trebuie să se observe care este scopul pentru care legea a instituit necesitatea martorului asistent.

Art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 arată că în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.

Totodată, art. 19 alin. 1 din aceeași ordonanță spune că procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.

Rezultă din coroborarea acestor două texte că scopul pentru care legea solicită prezența martorului asistent este asigurarea faptului că petentului i se recunoaște posibilitatea de a formula obiecțiuni. Dar cum si in aceasta ipoteza cele aratate mai sunt sunt valabile, anume necesitatea dovedirii unei vatamari ce nu poate fi inlaturata altfel decat prin anularea actului, reiese ca si acest motiv de nulitate este neintemeiat, cata vreme prin recunoasterea dreptului de acces la instanta se acopera prejudiciul constand in imposibilitatea formularii obiectiunilor la momentul controlului.

In consecinta si acest motiv de nelegalitate este neintemeiat.

Apoi, cu privire la motivul de netemeinicie indicat de petenta, acesta este neîntemeiat.

În primul rând trebuie să se pornească de la cele trei prezumții de care se bucură actele administrative, anume legalitatea, veridicitatea și autenticitatea acestora. De aici reiese că este în sarcina petentului să facă dovada contrară. De altfel, conform regulilor generale (art. 249 C. proc. civ.), acela care face o propunere în fața judecății este dator să o și probeze.

Mai trebuie menționat că în această materie, față de caracterul represiv al sancțiunii, trebuie să se admită că suntem în prezența unei acuzații în materie penală, conform înțelesului pe care această noțiune o poartă în jurisprudența instanței de la Strasbourg (§ 26 din cauza N. G. c. României). Însă chiar și așa, Curtea a statuat în sensul că și în această situație se poate opera cu prezumții, atâta vreme cât acestea sunt relative. Trebuie să se ia în calcul gravitatea mizei și să se păstreze dreptul la apărare (§ 60 din cauza A. c. României și § 30 din cauza citată anterior).

Având in vedere acestea, reiese că nu sunt contrare prezumției de nevinovăție, specifică materiei penale, calitățile actelor administrative de a se bucura de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate. Aceasta deoarece sancțiunea prevăzută pentru fapta despre care este vorba nu poate depăși 8000 lei, iar petentei i se asigură posibilitatea de a administra probe în apărare (câtă vreme petentul are această posibilitate nu are importanță dacă se folosește sau nu de ea, drepturile prevăzute de art. 6 din C.E.D.O. fiind relative - §§ 33 si 35 din decizia de inadmisibilitate în cauza I. P. c. României).

Având în vedere cele arătate, cum la dosar nu există dovezi care să răstoarne prezumțiile de care se bucură procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, reiese că cererea este neîntemeiată, motiv pentru care va fi respinsă sub acest aspect.

Rămâne de observat dacă în cauză se poate dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.

Într-adevăr, art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 spune că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite (similar, art. 21 alin. 3 arată că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal). De asemenea, art. 7 alin. 2 și 3 din aceeași ordonanță spun că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă, putându-se aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

În cauză însă faptele prezintă un pericol social ridicat, avand in vedere ca scopul pentru care legea instituie obligatia incalcata in speta este verificarea faptului daca soferul respecta sau nu timpii de odihna, avand in vedere ca in lipsa acesteia posibilitatea producerii de accidente rutiere creste considerabil.

Asadar, instanta a considerat ca sanctiunea aplicata (minimul legal de 4000 lei) este una proportionala cu gradul de pericol social al faptei.

Împotriva acestei sentințe petenta a formulat apel, prin care solicită admiterea acestuia, modificarea în întregime a sentinței de fond, ca nelegală și netemeinică, în sensul admitere a excepției nulității procesului-verbal întocmit, admiterea acțiunii, ca fondată, anularea procesului verbal de constatare a contravenției sus-menționat, ca fiind nelegal, cu consecința exonerării subscrisei de la plata amenzii contravenționale, în cuantum de 4.000 lei, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunilor contravenționale cu sancțiunea avertismentului,

În motivarea cererii de apel, s-a arătat că la instanța de fond a invocat excepția nulității absolute a procesului verbal, însă instanța fără a se pronunța asupra acesteia a procedat la soluționarea cauzei pe fond, și a dispus respingerea n Întregime a acțiunii introductive, respectiv societate a fost obligată să plătească intimatei suma de 4.000 lei.

S-a mai arătat că procesul verbal de contravenție nu indeplineste condițiile de forma si de fond pentru a fi valabil, respectiv dispoz. art. 19 din Ordonanța nr. 2/2001

Agentul constatator avea obligația legala ca in cazul refuzului șoferilor societății de a semna procesul verbal, de a identifica un martor care sa semneze procesul verbal in cauza și nici nu a precizat vreun motiv pentru care procesul-verbal a fost încheiat in lipsa unui martor, deși conform art.19, alin.(3) din aceeasi ordonanța trebuia făcuta aceasta motivare.

S-a mai arătat că Consideră procesul verbal este lovit de nulitate absoluta, fiind sancționat un contravenient care nici măcar nu a fost prezent, conform procesului-verbal întocmit, ba mai mult societatea in a cărei proprietate se afla vehiculul in cauza chiar deținând rovigneta valabila.

Un alt motiv de anulare a actului este si nerespectarea prevederilor art. 25, alin. (3) din Ordonanta nr. 2/2001 "În situația în care contravenientul a fost sancționat cu amenda, precum și dacă a fost obligat la despăgubiri, o data cu procesul-verbal acestuia i se va comunica și Înștiințarea de plata. În Înștiințarea de plata se va face mențiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii și, după caz, a despăgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare, În caz contrar urmând sa se procedeze la executarea silită

Astfel, din cele menționate mai sus se poate observa cu ușurința cum agentul constatator încalcă in repetate rânduri prevederile legale, nerespectând dispozițiile Ordonantei 2/2001.

Societatea petentă nu a încălcat prevederile legale invocate de către intimata, ba mai mult procesul verbal in cauza nu indeplineste condițiile de forma si de fond pentru a fi valabil, drept pentru care consideră că procesul verbal de contravenție prin care a fost sancționată este netemeinic si nelegal.

Sancțiunile aplicate sunt excesive, contravenind dispozitiilor art. 21, alin. 3, din OG nr. 2/2001, precum si jurisprudenței CEDO.

A mai aratat ca menținerea procesului-verbal de contravenție ar fi de natura a perturba în mod grav, si probabil chiar ireversibil, activitatea subscrisei si bunul mers al acesteia.

În aprecierea caracterului disproporționat al sancțiunii, instanța mai are de luat in vedere si contextul economic actual, care oricum este defavorabil tuturor agenților economici. În toate statele afectate de criza economica mondiala se iau masuri pentru protejarea agenților economici, pentru a preveni pe cât posibil falimentul acestora. În acest context, este cu atât mai putin oportuna aplicarea unor sanctiuni excesive, întrucât riscul producerii falimentului ca urmare al efectului sanctiunii, este cu mult sporit.

Caracterul excesiv al sancțiunilor poate fi evidențiat și prin raportare la sancțiunile penale aplicabile persoanei juridice. Potrivit art. 531, alin. 2, C. pen., minimul general al pedepsei amenzii aplicabile persoanei juridice este de 2500 lei, adica cu mult inferior minimului special prevăzut de OUG nr. 37/2007.

Prin urmare, prin raportare la dispozițiile Codului penal suscitate, sanctiunea aplicata petentei, pentru savârsirea contraventiei retinuta în sarcina sa, este echivalenta cu sanctiunea de care ar fi fost pasibil a pentru savârsirea unei infractiuni cu un pericol social ridicat, care sa prevada o sanctiune pecuniara de 3 ori mai mare decât minimul general al pedepsei amenzii. Acest lucru este inadmisibil, Întrucât, contraventiile au un pericol social in abstracto inferior celui prezentat de infractiuni.

Astfel, conform normelor si principiilor de drept, sancțiunea ar trebui sa fie direct proportionala cu pericolul social al faptei, conform art. 21 din OUG 2/2001 privind Regimul Juridic al Contraventiilor:

În dreptul contraventional raspunderea se impune a fi diferentiata în functie de gravitatea contraventiei, de periculozitatea contravenientului, de imprejurarile în care a fost comisa si de atitudinea subiectiva a contravenientului fata de constatari le împutemicitului organului de control, pentru a se realiza scopul acesteia si anume prevenirea si reeducarea, evaluarea corecta a datelor cauzei .conducând la aplicarea unei sanctiuni corespunzatoare si dimpotriva o evaluare necorespunzatoare a realitatii spetei va conduce la aplicarea unei sanctiuni ne conforme nevoilor apararii valorilor sociale, constituind astfel un esec pe planul scopului dreptului contraventional si scopului sanctiunilor contraventionale.

Adaptarea răspunderii contravenționale la nevoile apararii valorilor sociale se face în mai multe etape, în functie de specificul cauzei contraventionale.

Principiul individualizarii raspunderii contraventionale este dedus din întreaga reglementare referitoare la sanctiunile contraventionale, individualizarea aplicarii sanctiunilor contraventionale, raspunderea contraventionala a minorilor sau persoanelor juridice si individualizarea executarii sanctiunilor contraventionale.

Pentru a se realiza justa individualizare a sanctiunii ce urmeaza a fi aplicata, agentul constatator trebuie sa faca o apreciere cât mai corecta a pericolului social al faptei.

Criteriul principal de care se tine cont când se individualizează sanctiunea este împrejurarea în care s-a savârsit contraventia. Pe lânga acest criteriu, în aprecierea gradului de pericol social, mai trebuie avuta în vedere, mai ales, atitudinea contravenientului fata de fapta comisa.

În consecinta, apreciind asupra individualizarii sanctiunii, în contextul împrejurarilor cauzei si dând semnificatia cuvenita gradului de pericol social concret al faptei savârsite, se apreciaza ca se impune înlocuirea sanctiunii amenzii cu avertisment si a se atrage atentia contravenientei asupra pericolului social al faptei savârsite cu recomandarea respectarii pe viitor a dispozitiilor legale.

Agentul constatator nu trebuie sa faca din aplicarea amenzii un scop în sine pentru ca sanctiunea nu este un raspuns al societatii care sa impuna întotdeauna ca forma a coercitiei amenda, ci este un mijloc de reglare a unor raporturi sociale ce implica printre altele si aratarea pericolului social al faptei si al consecintelor ce ar fi putut avea loc. Aceasta pentru ca sanctiunea juridica nu este numai o masura de constrângere, ci si un mod de prevenire a savârsirii de fapte ilicite.

persoana sanctionata are dreptul la un proces echitabil, conform art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, În cadrul caruia sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea ÎÎmprejurarii ca situatia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfasurare a evenimentelor, iar sarcina instantei de judecata este de a respecta limita proportionalitatii între scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramâne nesanctionate actiunile antisociale prin impunerea unor conditii imposibil de Îndeplinit si respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional.

Intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului, ca neîntemeiat.

În motivarea întâmpinării se arată că sentința de fond este temeinica si legala, procesul verbal de constatare a contravenției face dovada deplina asupra situației de fapt si a încadrării in drept a faptei pana la proba contrarie, fiind intocmit cu respectarea normelor legale imperative prev.de O.G. nr. 2/2001. Motivele invocate de recurenta sunt lipsite de temei.

Instanța de fond a reținut si menținut in mod corect procesul verbal de contravenție prin care s-a aplicat sancțiunea in cuantum de 4.000 lei aplicata in baza art. 8, alin.1, pct.31 din OG 37/2007 pentru contravenția referitoare la neprezentarea in trafic a numărului necesar de diagrame tahigrafice, a cartelei tahigrafice sau a listărilor efectuate cu imprimanta tahografului digital respingând susținerile petentei si retinanand in sarcina petentei/apelante contravenția savarsita.

F. de solicitarea anularii procesului verbal de contravenție, se arată că fapta săvârșita de petenta -apelanta prezintă un grad de pericol social, la data controlului 13.12.2013 conducătorul auto S. M. G. avand CNP_,care conducea autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ si semiremorca cu nr. de înmatriculare_ utilizate de operatorul de transport ., neprezentând numărul necesar de diagrame tahograf, carte!a tahograf sau listărilor efectuate cu imprimanta aparatului tahograf pentru 28 de zile anterioare datei controlului.

Perioada verificata de 28 de zile este cuprinsa intre 15.11.2013 ora 00:00 si 11.12.2013 ora 12.00, iar conducătorul auto a prezentat la momentul controlului diagrama din aparatul tahograf si un certificat de desfășurare a activității, pentru perioada 11.12.2013 ora 12:00- 12.12.2013 ora 12:00, acesta fiind retinut. La momentul controlului a fost prezentat un certificat de desfășurare a activității care acoperă o singura zi si care nu il exceptează de la prezentarea diagramelor pentru perioada de 28 de zile, supusa verificărilor, neprezentând alte documente prin care sa isi justifice activitatea in acest interval.

Procesul verbal de contravenție este întocmit cu respectarea întocmai a prevederilor OG 2/2001- ART.11-si anume nici una dintre aceste mențiuni care ar fi dus la constatarea nulității acestuia nu lipsește, adică lipsa mențiunilor privind: numele, prenumele, calitatea agentului constatator, iar in cazul persoanei juridice, lipsa denumirii, a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator.

In ceea ce privește lipsa semnăturii contravenientului din cuprinsul procesului verbal, se arată ca aceasta ar fi lipsit chiar daca procesul verbal ar fi fost încheiat la data de 13.12.2013 (data constatarii faptei), întrucât, la locul si momentul savarsirii faptei se găsea numai conducătorul auto ce are calitatea de prepus al contravenientei, iar nu pe aceea de reprezentant legal cu drept de a formula obiecțiuni si de a angaja persoana juridica semnând in numele acesteia.

În urma aderării României la UE ne este opozabil Regulamentul CE 561/2006 care amendează art.15 al Regulamentului CE 3821/1985 in sensul ca, începând cu 1 Ianuarie 2008 vor fi prezentate in trafic un număr de 28 de diagrame + diagrama aferenta zilei in curs.

Utilizarea tahografului contribuie la creșterea siguranței rutiere, devenind totodată si un martor sigur in caz de accident, întrucât diagrama de înregistrare furnizează informații pe o perioada de 24 de ore consecutive, precum si a anumitor perioade de lucru ale conducătorilor auto care le conduc.

In situația in care un conducător auto nu poate prezenta înregistrările tahograf cerute prin Regulamentul(CE) nr.561/2006 si care a fost in concediu medical, concediu de odihna sau a condus un vehicul care nu intra sub incidenta prevederilor Regulamentului (CE)_, reprezentantul legal sau persoana desemnata sa conducă permanent si efectiv activitatea de transport rutier, va complete certificatul de desfășurarea al activității, acesta se va completa prin dactilografiere, care se semnează înaintea fiecărei curse si se păstrează împreuna cu înregistrările tahograf care trebuie sa se afle in posesia conducătorului auto.

In speța de față a fost prezentat un certificat de desfășurare a activității care acoperă o singura zi si care nu il exceptează de la prezentarea diagramelor pentru perioada de 28 de zile, supusa verificărilor.

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Analizând sentința civilă atacată în raport de motivele invocate, tribunalul constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3889/27.05.2014 s-a respins plângerea contravențională, ca neîntemeiată.

Prima instanța conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, a verificat dacă procesul-verbal conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constator, numele și prenumele (denumirea) contravenientului, sediul persoanei juridice, fapta savârșita și data comiterii acesteia, semnătura agentului. Aceste mentiuni, s-a constatat în mod corect că sunt completate in mod corect.

Cat priveste primul motiv de nulitate, anume nerespectarea prevederilor art. 16 alin. 6 din OG nr. 2/2001, prima instanța a reținut în mod corect ca neindicarea completa a datelor de identificare ale petentei sau a persoanei reprezentantului sau nu atrage o nulitate absoluta, ci una relativa si conditionata (cf. art. 47 din OG nr. 2/2001 cu trimitere la art. 175 alin. 1 C. proc. civ.). Asadar, pentru a se dispune anularea actului trebuie ca incalcarea legii sa dea nastere unei vatameri ce nu poate fi inlocuita altfel. Dar nicio vatamare nu ia nastere in persoana petentei, cata vreme se poate determina, chiar cu omosiunile prezentate, care este persoana sanctionata. In concluzie, acest motiv de nulitate este neintemeiat.

Cu privire la lipsa martorului asistent, pentru a da răspuns acestui motiv de nulitate trebuie să se observe care este scopul pentru care legea a instituit necesitatea martorului asistent.

In consecinta si acest motiv de nelegalitate este neintemeiat.

Tribunalul reține astfel că potrivit art. 19 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor, iar în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod. Prin urmare rolul martorului asistent este de a asigura respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate care potrivit propriei opțiuni sau datorită unei imposibilități obiective nu semnează procesul-verbal, iar nu de a proba situația de fapt descrisă în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

Din analiza procesului-verbal contestat se observă că motivul pentru care nu s-a putut desemna un martor asistent care să ateste refuzul de a semna al petentului este o împrejurare bazată pe o prezumție simplă care apare ca fiind pertinentă, în condițiile în care contestatorul nu au făcut dovada contrară, în sensul că ar fi existat persoane dispuse să-și asume calitatea de martor asistent prin semnătură, (dacă nu este cumva chiar martor ocular!!!, aceștia putând răspunde penal pentru refuzul sau omisiunea de a declara ceea ce cunosc). Opțiunea de a accepta calitatea de martor asistent prin semnătură este lăsată de lege la aprecierea persoanei solicitate, care, față de împrejurarea că nu i se poate atrage vreo răspundere contravențională sau de altă natură, singurul imbold pentru care ar putea accepta fiind cel moral/social, de cele mai multe ori refuză, realitățile sociale fiind mult evoluate iar conștiința socială putând fi influențată de factori obiectivi.

Mențiunile din înștiințarea de plată

Trebuie subliniat de la bun început că nici această lipsă nu este prevăzută de lege sub sancțiunea nulității. Fiind vorba de o nulitate virtuală, anularea procesului-verbal ar interveni doar în măsura dovedirii unei vătămări care să decurgă din viciul constatat și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

Întrucât face parte integrantă din procesul-verbal, această dovadă nu mai trebuie să cuprindă toate datele deja menționate în actul sancționator, lipsa lor nefiind de natură să aducă vreo vătămare persoanei sancționate.

Cu privire la controlul de legalitate, prima instanța în mod corect a constatat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută, prevăzute în mod expres de art. 17 din OG nr. 2/2001, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat, tribunalul reține că în mod corect prima instanță a apreciat că procesul verbal contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate ex propriis sensibus -„cu propriile simțuri”- de către agenții din cadrul intimatei, astfel încât actul administrativ în discuție se bucură de prezumția de legalitate, însemnând că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, asociată cu prezumția de autenticitate, respectiv actul emană în mod real de la cine se spune că emană, precum și cu prezumția de veridicitate, adică actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă.

Motivul pentru care actele administrative s-a bucurat de tripla prezumție de legalitate, autenticitate și veridicitate este încrederea că autoritatea statală, reprezentată de agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.

Sub aspectul prezumției de nevinovăție și al sarcinii probei în materie contravențională, tribunalul reține că în mod corect prima instanță a apreciat că în legislația româneasca, ca și în cea a altor state europene (spre exemplu, Germania, Slovacia), contravențiile au fost scoase de sub incidenta legii penale și suspuse unui regim administrativ.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în continuare CEDO) a statuat că nimic nu împiedică statele să-și îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni.

De asemenea, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (citată în continuare Convenția) nu se opune, în principiu, tendinței de „dezincriminare” existente în statele membre ale Consiliului Europei.

Cu toate acestea, așa cum s-a arătat în hotărârea din 21.02.1994, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, faptele contravenționale intră sub incidența art. 6 al Convenției. Pentru a se face această aplicare a prevederilor art. 6 din Convenție, CEDO consideră că este necesar să fie avute în vedere trei criterii, respectiv:

a) caracterizarea faptei în dreptul național;

b) natura faptei;

c) natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză.

În același sens, CEDO s-a pronunțat, de pilda, în cauzele Garyfallou AEBE împotriva Greciei (Hotărârea din 24 septembrie 1997), Lauko împotriva Slovaciei și Kadubec împotriva Slovaciei (hotărârile din 2 septembrie 1998).

În aprecierea acestor criterii, CEDO a stabilit că modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii.

Cu toate acestea, CEDO a considerat drept pozitive masurile din legislațiile naționale referitoare la dezincriminarea unor infracțiuni mai puțin grave în "interesul individului". CEDO a avut în vedere faptul ca sancțiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetățenilor în vederea realizării scopului preventiv și represiv al sancțiunii, ceea ce conferă faptei natură penală.

În aceste condiții, distincția realizată de statele europene între crime, delicte și contravenții nu este operantă, în sensul art. 6 din Convenție, toate având caracter penal. Tocmai de aceea prevederile acestui articol garantează oricărui acuzat dreptul la un proces echitabil, inclusiv prezumția de nevinovăție, indiferent de calificarea faptei din dreptul intern.

În acest sens, tribunalul reține că în mod corect prima instanță a apreciat că potrivit jurisprudenței CEDO în materie penală, jurisprudență care este obligatorie pentru instanțele naționale, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, administrarea probelor trebuie privită în lumina paragrafelor 2 și 3 ale art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție și implică, printre altele, ca în exercitarea funcțiilor lor membrii tribunalului să nu plece de la ideea preconcepută că acuzatul a comis actul incriminat; sarcina probei aparține acuzării și dubiul profită celui acuzat. Printre altele, trebuie să i se indice celui vizat acuzațiile aduse pentru a i se oferi posibilitatea de a-și pregăti și prezenta apărarea în cunoștință de cauză, și de a-i oferi probe suficiente pentru a susține un verdict de vinovăție.

De asemenea, combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă printre altele statele contractante la măsuri pozitive. Acestea constau în obligația de a informa acuzatul, în cel mai scurt timp, despre natura și cauza acuzației ce îi este adusă, în obligația de a-i acorda timpul și facilitățile necesare pentru a-și pregăti apărarea și de a-i garanta dreptul de a se apăra, el însuși sau cu asistența unui avocat, de a-i permite să pună întrebări personal martorilor acuzării sau să obțină interogarea acestora, dar și de a obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării. Acest din urmă drept implică nu doar existența în această materie a unui echilibru între acuzare și apărare dar și ca audierea martorilor să aibă în general un caracter contradictoriu.

Cu toate acestea, în cauza A. împotriva României, CEDO a precizat că nu este interzis sistemelor interne să prevadă și să opereze cu ajutorul prezumțiilor, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească o limită proporțională și rezonabilă a modalității în care funcționează respectiva prezumție raportată la gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/ul. Totodată, în exercitarea atribuțiilor pe care le au, judecătorii trebuie să facă aplicarea prezumției de nevinovăție a ei și nu trebuie să pornească de la ideea preconcepută că acesta a săvârșit fapta de care este acuzat, sarcina probei incumbând intimatei, orice îndoială trebuind să profite contestatorului.

Considerând că legislația contravențională română este calificată „penală”, în înțelesul european autonom al CEDO și recunoscând prezumția de nevinovăție a ei, prima instanța în mod corect a constatat că aceasta a fost răsturnată prin prezumția de legalitate asociată cu cele de autenticitate și veridicitate a cărei aplicare nu este interzisă de CEDO, decât în ipoteza utilizării acesteia în mod nerezonabil.

În cazul de față, având în vedere faptul că din procesul verbal rezultă că organul constatator a constatat prin propriile simțuri săvârșirea faptei, văzând și natura sancțiunilor aplicate ei, tribunalul reține că în mod corect prima instanță a apreciat că prezumția de legalitate poate fi aplicată fără a se încălca prin aceasta prezumția de nevinovăție a contestatorului. A considera că inclusiv în ipoteza în care fapta contravențională este constatată prin propriile simțuri de către reprezentanții autorității statele, tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate nu este suficientă pentru a dovedi vinovăția contestatorului - bineînțeles în ipoteza în care acesta nu face dovada contrară respectivei prezumții - ar însemna a crea practic situații de impunitate, ca urmare a imposibilității obiective a administrării altor mijloace de probă de către intimată, aspect ce nu poate fi conceput.

Tribunalul reține că în mod corect prima instanță a apreciat că sarcina probei revine intimatei exclusiv în ipoteza în care fapta reținută în sarcina contravenientului nu a fost percepută prin propriile simțuri de către agentul constatator, ci pe baza altor elemente, cum ar fi de exemplu declarațiile unor martori, de altfel aceasta fiind interpretarea ce rezultă din cauza A. împotriva României.

Recunoscând tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate de care se bucură prezentul proces verbal, tribunalul reține că în mod corect prima instanță a apreciat că sarcina probei, prin care să se tindă la combaterea efectelor generate de aplicarea acestei prezumții, incumbă ei.

Prin urmare tribunalul reține că în mod corect prima instanță a apreciat că petenta nu a reușit să răstoarne prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției contestat, deși sarcina probei în revenea acesteia, conform art. 249 C.p.p, motiv pentru care îl va menține ca fiind legal și temeinic întocmit

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 conform cărora sancțiunea ce se aplică trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale contravenientului. Tribunalul reține că în mod corect prima instanță a apreciat că sancțiunile nu sunt un scop în sine, ele trebuie să tindă spre un scop preventiv.

Pentru aceste motive, întrucât intimatul a făcut dovada săvârșirii contravenției de către petenta, iar aceasta nu a făcut proba unei situații contrare actului de sancționare sau a incidenței unei cauze care să înlăture caracterul contravențional al faptei, instanța a menținut procesul-verbal atacat ca fiind legal și temeinic încheiat, însă a înlocuit amenda contravențională aplicată petentei prin procesul-verbal contestat cu sancțiunea avertisment.

F. de cele sus arătate, in temeiul dispozițiilor art. 480 Noul C. proc. civ., reținând legala și temeinica soluție pronunțată prin sentința civilă apelată, tribunalul va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelanta – intimată ., CUI -_ cu sediul în Carei, . nr. 27, județ Satu M. în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER cu sediul ales în București, Piața Presei Libere nr. 1, corp D 1, ., împotriva sentinței civile nr. 3889 pronunțată la data de 27.05.2014 de Judecătoria Cornetu, ca nefondat .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Octombrie 2014.

Președinte,

C. C. M.

Judecător,

E. V.

Grefier,

M. P. M.

M.M. 06 Noiembrie 2014

Redactat MCC – 4 ex.

Jud. fond C. A. C. – Jud. Cornetu

← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2587/2014....		Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1319/2014.... →

Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 3889/2014. Tribunalul ILFOV

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 3889/2014. Tribunalul ILFOV