Litigiu privind domeniul public. Sentința nr. 3308/2014. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 3308/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 2150/93/2012

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILA NR.3308

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 27 OCTOMBRIE 2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE - A. D.

GREFIER - M. R.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta P. JUDEȚULUI ILFOV și pe pârâții O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ ILFOV, ., ORAȘUL M. PRIN PRIMAR, având ca obiect litigiu privind domeniul public.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 13.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, fiind parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.10.2014, ulterior la data de 27.10.2014 pentru când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 21.09.2012, sub nr._ ,/2012, reclamanta P. Județului Ilfov a chemat in judecata pârâții O. De C. Și Publicitate Imobiliară Ilfov, ., Orașul M. Prin Primar solicitând stabilirea liniei de hotar intre Orasul Magurele si .> În motivarea cererii, reclamanta a arătat ca prin adresa nr. 14453C/16.08.2012, Înregistrată la instituția noastră cu nr._/16.08.2012, În temeiul prevederilor art. II din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea OUG nr. 64/2010 privind modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, OCPI Ilfov a transmis procesul-verbal nr. 19282C/05.11.2010 de delimitare a hotarelor între orașul M. și . care nu a fost semnat de către comisia de delimitare cadastrală a comunei C., precum și procesul-verbal nr. 6337C/07.04.2011 de delimitare a hotarelor Între orașul M. și . care nu a fost semnat de cele două comisii de delimitare a hotarelor.

Potrivit art. II din Legea nr. 133/2012, "În termen de 15 zile de la . prezentei legi, documentațiile comisiilor de delimitare, în care procesele- verbale de delimitare a hotarelor nu au fost semnate sau au fost semnate cuobiecțiuni de membrii comisiei de delimitare, vor fi Înaintate prefectului județului, de către Agenția Națională, prin instituțiile sale subordonate. P., în termen 30 de zile de la primirea documentației de delimitare, inițiază concilieri sau, în caz contrar, sesizează instanțele de contencios administrativ cu privire la acțiunea privind stabilirea hotarelor unităților administrativ-teritoriale".

În acest scop, În temeiul art. 10 alin. (3) din Legii cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin Ordinul Prefectului nr. 434/22.08.2012 a fost reorganizată Comisia de delimitare cadastrală dintre orașul M. și . având componența menționată la pct. 4.2.2 din Norma tehnică pentru introducereacadastrului general aprobată prin Ordinul M.A.I nr. 534/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, prin adresa nr._/AG/22.08.2012, membrii comisiei au fost convocați în data de 29.08.2012 la sediul Instituției Prefectului Județului Ilfov, în vederea medierii diferendului creat între orașul M. și . la linia de hotar ce delimitează cele două unități administrativ-teritoriale, astfel cum a fost stabilit și consemnat în procesele-verbale de delimitare cadastrală nr. 19282C/05.11.2010 și nr. 6337C/07.04.2011.

Cu ocazia acestei întâlniri, s-a încheiat procesul-verbal nr._/29.08.2012, în care au fost consemnate punctele de vedere ale reprezentanților celor două unități administrativ-teritoriale, concluzia fiind aceea că între cele două localități există . dezacorduri cu privire la recunoașterea hotarului, astfel cum a fost acesta trasat prin aplicatia informatica Reluat.

Astfel,., susține varianta din anul 2009 semnată și acceptată de comisia de delimitare constituită prin Ordinul Prefectului nr. 1007/2009, precum și propunerea stabilită prin procesul-verbal 6637C/07.04.2011, și nu păstarea lirnltelor de hotar existente la 01.01.1990 dintre Magurele si ., prin primar, susține păstrarea limitelor de hotar existente la data de 01.01.1990 dintre orașul M. și .> În drept:prevederile art. II din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea OUG nr. 64/2010 privind modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare din 1996, ale Normei tehnice pentru. introducerea cadastrului general, aprobată prin Ordinul MAI NR.534/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte ader-normative incidente.

În dovedirea acțiunii: proba cu înscrisuri.

La data de 28.12.2012, pârâta O. de C. si Publicitate Imobiliara Ilfov a depus la dosarul cauzei întâmpinare arătând ca pe fondul cauzei, lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a fi pronunțata in cauza.

La data de 07.02.2013, pârâta Orașul M. a depus la dosarul cauzei întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiata.

În motivarea întâmpinării, pârâta a solicitat punctul de vedere al reprezentanților Orașului M. este acela de a se păstra limita de hotar existenta la data de O 1. 01.1990. Limitele intravilanelor se stabilesc conform planurilor urbanistice generale întocmite si aprobate potrivit prevederilor legale. In cazurile in care nu s-au aprobat planuri urbanistice generale, limitele intravilanelor vor fi cele existente la 1 ianuarie 1990, conform Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Orașul M. are aprobat Planul urbanistic general din anul 2008, in limitele de hotar existente la 01.01.1990. În drept: dispozițiile art.115-119 din Codul de procedura civila.

La termenul de judecata din data de 13.03.2013, pârâta . depus la dosarul cauzei întâmpinare solicitând admiterea excepției lipsei de interes si in principal, respingerea acțiunii ca lipsita de interes si in subsidiar in măsura in care veți retine cauza spre rejudecarea fondului, respingerea acțiunii ca nefondata, reținând ca stabilirea liniei de hotar intre Orasul Magurele si . făcut in mod legal, prin act administrativ valabil, respectiv procesul verbal de delimitare a unității administrativ teritoriale ., incheiat la data de 15.07.2009, de catre Comisia de delimitare si marcare a hotarelor constituita prin Ordinul Prefectului nr.1007/2009.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat ca procesul verbal de delimitare a unitatii administrativ - teritoriale încheiat în data de 16.07.2009 respecta dispozițiile legale incidente, cu referire prioritară la legea 7/1996 -legea cadastrului si publicitatii imobiliare, Ordinul M.A.P. nr. 534/2001 privind aprobarea Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general, Legea nr. 2/1968, Hotărârea Guvernului nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al județului Ilfov, precum și al orașelor și comunelor din județul Ilfov.

Procesul verbal de delimitare existent încă din 2009 a fost încheiat de o comisie legal constituita prin Ordinul Prefectului Ilfov nr. 1007/2009 (necontestat).

Procesul verbal de delimitare existent încă din 2009 este un act administrativ valabil, iar actul normativ Hotărâre a Guvernului nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al județului Ilfov, precum și al oraselor si comunelor din județul Ilfov de asemenea necontestat, act in care bunurile imobile ale satului B. sunt identificate ca aparținând Comunei C..

A mai arătat pârâta si ca nu este indeplinita conditia interesului, emiterea unui ordin al Prefectului Ilfov de reactualizare a comisiei de delimitare care sa refaca o linie de hotar stabilita deja in mod legal si necontestat, printr-un act administrativ incheiat in 2009, care a produs deja efecte juridice.

Considera ca admiterea actiunii formulate de catre P. Judetului Ilfov in sensul stabilirii unor linii de hotar ,altele decat cele existente si insusite prin procesul -verbal din anul 2009 contravine dispozitiilor art II din Legea 133/2012 deoarece eronat s-a creat imaginea unui diferend intre parti cand in fapt procesul verbal de delimitare a unitătii administrativ teritoriale ., încheiat în data de 16.07.2009 de către Comisia de delimitare §i marcare a lotarelor dintre localitătile C. - Bra adiru M. și Clinceni constituită legal prin Ordinul Prefectului Județul Ilfov nr. 1007/ 2009 a fost semnat si acceptat de catre toti semnatarii si anume Primarii si Secretarii Unitatilor Administrativ Teritoriale participante prin semnatura si ștampila P. Iudetului Ilfov prin semnatura si ștampila, reprezentantul Consiliului Judetean Ilfov prin semnatura si ștampila,reprezentantul OCPI ILFOV prin semnatura si ștampila.

Totodată admiterea acțiunii astfel cum a fost formulata ar eluda dispozitiile Legii 2/1968, in vigoare la data prezentei,deoarece in aceste conditii Satul B. s-ar afla sub jurisdictia unei alte unitati administrativ teritoriale,respectiv orasul Magurele in cazul de fata,situatie care nu se regaseste in lege,dimpotriva satul B. in integralitatea lui fiind parte integranta a unitatii administrativ teritoriale .> În dovedirea întâmpinării: proba cu înscrisuri și orice altă probă utilă cauzei. În drept, dispozițiile art. 115 și următoarele Cod procedură civilă și articolele menționate în cuprinsul său.

Prin notele scrise depuse la data de 25.11.2013 paratul OCPI Ilfov a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive intrucat intre oficiu si celelalte parti nu exista niciun raport, iar oficiul nu poate fi „persoana interesata” in sensul legii, nejustificand un interes legitim si personal in cauzele ce au ca obiect delimitarea unitatilor administrativ-teritoriale (f.366-371).

II. Chestiuni prealabile – exceptii. Urmare a dispoziției instanței de la termenul de judecata din 16.01.2013, reclamantul si-a precizat la data de 31.01.2013, cadrul procesual pasiv in sensul că înțelege să se judece cu cele două unități administrative in conflict care vor sta in judecata prin reprezentatii lor primarii (f.91).

La termenul de judecata din 13.02.2013 tribunalul a respins ca neîntemeiata excepția conexitatii prezentei cauze cu dosarul nr._ (litigiu intre UAT B. si UAT Magurele) pentru considerentele retinute in incheierea de sedinta de la acea data (f.105); la termenul din 13.03.2013 a fost respinsa ca neintemeiata exceptia lipsei de interes a actiunii promovate de prefect, exceptie invocata de parata . 187).

La termenul de judecata din 13.01.2014 tribunalul a apreciat intemeiata si a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului OCPI Ilfov, pentru motivele retinute in incheierea de sedinta de la acel termen (f.408).

III. Ca probatoriu, au fost administrate proba cu înscrisuri, inclusiv relatii solicitate de la OCPI Ilfov (f._) si expertiza tehnica judiciara in specialitatea topografie, sens in care a fost depus raportul întocmit de expert D. G. (f.243-269) precum si completarea la acesta, ca urmare a solicitărilor instanței (f.487-494).

Pentru considerentele expuse in încheierea de ședința din data de 02.12.2013 (f.400-4001) au fost respinse ca neîntemeiate: cererea de recuzare a expertului topograf D. G., obiectiunile la raport, cererea de refacere a expertizei topografice precum si de incuviintare a unei noi expertize, cereri formulate de parata . motivele retinute in incheierea de sedinta din 14.04.2014 si solicitarea de completare a raportului initial (f.473).

Analizând actele si lucrările dosarului, tribunalul constată următoarele:

Potrivit art.II din Legea nr.133/2012 in termen de 15 zile de la . prezentei legi, documentațiile comisiilor de delimitare, în care procesele-verbale de delimitare a hotarelor nu au fost semnate sau au fost semnate cu obiecțiuni de membrii comisiei de delimitare, vor fi înaintate prefectului județului, de către Agenția Națională, prin instituțiile sale subordonate. P., în termen 30 de zile de la primirea documentației de delimitare, inițiază concilieri sau, în caz contrar, sesizează instanțele de contencios administrativ cu privire la acțiunea privind stabilirea hotarelor unităților administrativ-teritoriale.

Respectivele dispoziții au făcut in mai multe rânduri obiectul controlului de constituționalitate, sens in care Curtea Constituționala a pronunțat deciziile nr.393/2013, nr.414/2013 si nr.155/2014, prin care a fost respinsa ca neîntemeiata excepția de neconstituționalitate.

Astfel, Curtea a constatat că există două modalități posibile de finalizare a operațiunilor cadastrale prin care se delimitează si se marchează hotarele unităților administrativ-teritoriale, si anume fie procesele-verbale de delimitare a hotarelor, semnate de membri comisiei de delimitare si recunoscute reciproc de reprezentanții unităților administrativ teritoriale, fie in cazul unor neînțelegeri legate de stabilirea liniei de hotar intre cele două unități administrativ-teritoriale, hotărârea judecătorească care stabilește hotarele unităților administrativ-teritoriale învecinate, in baza probatoriului administrat.

Curtea a reținut că aceste două modalități prin care se ajunge la întocmirea documentației tehnice cadastrale, care se concretizează in dosarul de delimitare, constituie operațiuni tehnice, de identificare a hotarelor a două unități administrativ-teritoriale, pe baza planurilor parcelare care corespund vechilor hărți topografice si noilor măsurători cadastrale, operațiuni care sunt prealabile măsurii legislative prin care se delimitează teritoriul unei unități administrativ-teritoriale si nu se confundă cu aceasta.

Această distincție se impune din interpretarea sistematică a prevederilor art.11 din Legea nr.7/1996, legiuitorul făcând distincție intre operațiunea de delimitare si marcare a hotarelor unităților administrativ-teritoriale prevăzuta la art.11 alin.3 si pe de altă parte, modificarea prin lege a limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale, prin precizarea inserată in art.11 alin.7 din lege.

Distincția dintre operațiuni este esențială deoarece delimitarea si marcarea hotarelor reprezintă operațiuni tehnice de materializare la teren a hotarelor unităților in condițiile prevăzute de lege sau de actele administrative cu caracter normativ date in aplicarea acesteia (art.11 alin.3) in timp ce modificarea limitelor teritoriale ale unităților este măsura legislativă care privește exclusiv înființarea, reînființarea, sau reorganizarea unităților administrativ-teritoriale.

Curtea a mai statuat că pronunțând hotărârea prin care soluționează acțiunea in stabilirea hotarelor unității administrativ-teritoriale, instanța de judecată nu se substituie Parlamentului ci verifică operațiunea tehnică de delimitare a hotarelor unităților administrativ-teritoriale efectuată de către comisia de delimitare, pronunțând o hotărâre ale cărei efecte nu sunt constitutive de drepturi ci declarative, in sensul că se pronunță asupra întregii documentații cadastrale, stabilind hotarele unităților administrativ-teritoriale in conformitate cu legile in vigoare si cu prescripțiile tehnice incidente. Documentațiile cadastrale cuprinse in dosarul de delimitare care a fost finalizat fie prin procesul verbal de delimitare a hotarelor fie prin hotărâre judecătorească care tranșează neînțelegerile dintre vecini la stabilirea liniei de hotar, reprezintă operațiuni prealabile, pur tehnice, efectuate in vederea delimitării teritoriale, care se efectuează printr-un act normativ.

S-a mai reținut că in situația in care, subsecvent operațiunii de delimitare a hotarelor unităților administrativ-teritoriale, intervine o modificare in fapt a limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale, aceasta se va efectua exclusiv in condițiile legii, si anume numai după consultarea prealabilă a cetățenilor prin referendum, in baza art.22 teza a doua din Legea nr.215/2001.

In prezenta cauză, P. Județului Ilfov a sesizat instanța judecătorească întrucât intre . M. există divergențe cu privire la linia de hotar ce delimitează cele două unități administrativ-teritoriale, in zona satului B., in sensul că orașul M. susține păstrarea limitelor de hotar existente la 01.01.1990, in timp ce . din anul 2009, variantă care, spre deosebire de cea a orașului, diferă de hotarul trasat prin aplicația informatică RELUAT (aspecte menționate in procesul verbal de conciliere nr._/29.08.2012).

Tribunalul mai retine următoarele aspecte cu privire la satul B.:

- conform anexei la Legea nr.2/1968, republicata, la nivelul anului 1981 . Judetul G. si avea in compunere satele C. si B..

- prin HG nr.930/2002 privind testarea domeniului public al județului Ilfov, precum și al orașelor și comunelor din județul Ilfov, . inclusa in teritoriul administrativ al judetului Ilfov, compunerea comunei fiind pastrata aceesi (cele doua sate susmentionate).

- prin HG nr.492/1991 s-a dispus in „…vederea reconstruirii gospodăriilor din satul B., afectate de realizarea lacului de acumulare C. - Mihăilești, se rectifică poziția nr. 208 din anexa nr. 1 la Hotărîrea Guvernului nr. 194/1991, în sensul transmiterii din patrimoniul Societății comerciale S.A.I.C. "B." - S.A., în administrarea Primăriei comunei C., Sectorul agricol Ilfov, municipiul București, a terenurilor în suprafață de 86 hectare, potrivit planului de situație anexat*). Terenurile prevăzute la alin. 1 vor fi puse la dispoziția Primăriei comunei C. numai după strîngerea recoltei”. Asupra diferitelor suprafețe din acest teren, a fost reconstruit, in temeiul Legii nr.18/1991, dreptul de proprietate privata in favoarea persoanelor îndreptățite, altele decât cele ale căror gospodarii au fost demolate.

- prin procesul-verbal încheiat in data de 04.05.1992 intre Ministerul Agriculturii si Alimentației, Direcția Generala pentru Industrie Alimentara București si Asociația Locuitorilor Satului B., s-a stabilit un nou amplasament pentru refacerea satului B., aflat in vecinătatea primei locații. Conform Planului de situație anexat la documentația proiectului, această locație se afla in afara teritoriului administrativ al comunei C., mai precis pe teritoriul orașelor B. si M.. Acest lucru presupunea extinderea limitelor teritoriale ale comunei C. in dauna teritoriilor orașelor susmenționate. Acestea au fost argumentele aduse de MAI prin adresa 2237/08.02.2010 in sustinerea faptului că nu poate fi promovat proiectul de hotărâre de guvern pentru modificarea anexei la HG nr.492/2009 ca urmare a proceselor verbale de delimitare a unității administrativ-teritoriale . Jud. Ilfov incheiate in 16.07.2009 (f.39-45). Aceste procese-verbale sunt susținute si de parata . întâmpinare a precizat că delimitarea si marcarea liniei de hotar dintre localitățile C.-B., M. si Clinceni, a fost deja stabilită prin procese verbale incheiate de către Comisia de delimitare, constituita prin Ordinul Prefectului nr.1007/2009 (f.159- ordinul).

- din cuprinsul înscrisurilor depuse de parata . noul amplasament al satului B. înglobează suprafețele cedate de orașele Magurele si B. ( planurile aflate la filele 183-187).

- din cuprinsul intampinarii depuse de OCPI Ilfov reiese ca in zona A in litigiu (zona satului B.) numerele cadastrale s-au acordat conform actelor de proprietate dar si a unor hotarari judecatoresti (depuse la dosar) astfel ca au fost intabulate cai de acces din satul B. numai pe UAT C. desi conform evidentelor de la 01.01.1990 erau pe UAT Magurele (f.37),

- tot OCPI Ilfov prin intampinare, menționează ca procesele verbale încheiate in anul 2009 de comisia înființata prin Ordinul prefectului nr.1007/2009 pentru delimitarea si marcarea hotarelor dintre UAT C., B., Magurele si Clinceni, procese încheiate cu acordul tuturor partilor, prevede in fapt un transfer intre localitati pentru satul B., de 130,4 ha in loc de 83 ha, cat se stabilise legal.

Raportul de expertiza topografica întocmit de expert judiciar D. G. (inițial f.243-269 si completare - răspuns la solicitările instanței – f.487-494) a avut drept obiective identificarea liniei de hotar dintre cele doua localități la nivelul datei de 01.01.1990 – propunerea orașului M. (linia verde pe schițe, marcata de punctele 1-15), respectiv a graniței conform evidențelor topografice ale OCPI Ilfov (linia roșie pe schite), precum si a celei propuse de .> Expertul a constatat (atât prin raportul inițial cat si prin completarea la raport) ca linia de hotar existenta la nivelul anului 1990 intre cele doua unitati administrativ teritoriale este cea care se identifica cu propunerea orasului Magurele, respectiv pe aliniamentul 1-15 (linie verde) in timp ce propunerea comunei C., descrisa in procesul verbal din 16.07.2013, este diferita de cea existenta in 1990.

Tribunalul mai retine din coroborarea constatărilor expertului cu mențiunile din adresa emisa de OCPI Ilfov (fila 418) ca procesul verbal de delimitare din 16.07.2009 a fost întocmit numai pentru satul B., aceasta fiind zona liniei de hotar controversata, in timp ce pentru zonele II si III, cuprinse intre punctele 6-15 din raportul expertului, linia de hotar nu este criticata de niciuna dintre parti, dar nici nu a facut obiectul procesului verbal din 2009.

In drept, tribunalul are in vedere cadrul organizării administrativ-teritoriale din România care este reprezentat de Legea nr.2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, cu modificările ulterioare.

Raportând probele administrate la dispozițiile susmenționate tribunalul retine ca singura linie de hotar prevăzuta in actele normative in privința satului B. este cea de la nivelul anului 1990, linie insa care are in vedere vechiul amplasament al satului B., nicidecum noul amplasament ce a făcut obiectul proceselor verbale din 2009, prin includerea cele 86 ha alocate pentru reconstrucție, care in fapt au insumat 130,4 ha.

Procesele verbale incheiate in anul 2009 prin care a fost delimitat actualul amplasament al satului B., chiar daca au fost semnate de catre toate unitatile administrativ teritoriale implicate, nu poate fi avut in vedere de tribunal intrucat acestea nu au fost aprobate si nu au condus la modificarea HG nr.492/1991, astfel cum se sustine si de MAI prin adresa.

Având in vedere dispozițiile art.73 alin.3 lit."o" din Constituția României (organizarea administrației locale, a teritoriului, precum si regimul general privind autonomia locala, se reglementează prin lege organica), precum si cele ale art. 22 din Legea nr. 215/2001 (numai prin lege se determina delimitarea comunelor, orașelor, județelor, tot prin lege se poate modifica delimitarea anterioara, cu cerința consultării prealabile prin referendum a cetățenilor), tribunalul apreciază ca in speța operațiunea de stabilire a hotarului dinte cele doua unitati administrativ teritoriale, prin care nu se urmărește modificarea limitelor teritoriale ci doar corecta verificare a acestora, in condițiile recunoscute ale existenței unui act normativ care să stabilească in prealabil care sunt suprafețele deținute, poate fi dispusă doar in varianta existentă la nivelul anului 1990, respectiv pe aliniamentul delimitat de punctele 1-15 (linia verde) cuprins in anexele la raportul de expertiza topografica ( răspuns la solicitările instanței f.487- 492), care coincide cu propunerea orașului M..

Ca atare, susținerile paratei . ca stabilirea liniei de hotar pentru zona statului B. trebuie să țină cont de faptul că unitatea teritoriala ți-a intabulat dreptul de proprietate asupra unor strazi din satul B., respectiv că unii cetățeni au proprietățile intabulate pe raza localitatii C., sunt neîntemeiate cât timp modificarea delimitării unităților administrativ teritoriale se poate realiza numai prin lege, conform procedurii susmenționate, nicidecum pe calea prezentei acțiuni.

Sub acest aspect, tribunalul are in vedere si dispozițiile art.114 din Ordinul 633/2006 conform cărora in situația in care, in urma stabilirii limitei dintre doua unități administrativ teritoriale se constata ca unele imobile sunt înscrise in cartea funciara a altei localități decât cea rezultata, cărtile funciare in care sunt imobilele vor fi sistate din oficiu si se vor deschide carti funciare noi pe unitățile administrativ teritoriale aferente amplasamentelor imobilelor, deci intabulările drepturilor de proprietate deja efectuate se remediază de către oficiul de cadastru.

Pentru considerentele expuse, in baza art.II din Legea nr. 133/2012, tribunalul va admite acțiunea si va stabili linia de hotar dintre orașul M. si . delimitat de punctele 1-15 (linia verde) cuprins in anexele la raportul de expertiza topografica (răspuns la solicitările instanței f.487- 492) întocmit de expert D. G., raport ce va fi omologat.

Întrucât cheltuielile cu onorariul de expert incumba ambelor parate unitati administrativ-teritoriale iar . inteles sa achite jumătatea ce-i revenea din onorariul suplimentar de expert, va fi dispusa darea in debit a acestei părți cu suma de 500 lei.

Față de soluția reținută pe excepție, va fi respinsa acțiunea formulata de reclamant in contradictoriu cu paratul OCPI Ilfov ca fiind introdusa împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge acțiunea formulata de reclamanta P. JUDEȚULUI ILFOV in contradictoriu cu paratul OCPI Ilfov cu sediul in sector 1, București, ., nr. 34, ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.

Admite acțiunea formulata de reclamanta P. JUDEȚULUI ILFOV cu sediul in sector 3, București, ., in contradictoriu cu pârâții . , cu sediul in ., J. Ilfov si ORAȘUL M. prin PRIMAR cu sediul in M., .-4, J. Ilfov.

Stabilește linia de hotar dintre orașul Voluntari si . delimitat de punctele 1-15 ( linia verde ) cuprins in anexele la raportul de expertiza topografica ( răspuns la solicitările instanței f.487- 492).

Omologhează respectivul raport de expertiza tehnica judiciara in specialitatea topografie întocmit de expert D. G..

Dispune darea in debit a paratei . de 500 lei reprezentând majorare onorariu expert.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica, azi 27.10.2014.

Președinte,

A. D.

Grefier,

M. R.

Redact. D.A/

Tehnored M.R/6ex/.>

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 13 OCTOMBRIE 2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE - A. D.

GREFIER - M. R.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta P. JUDEȚULUI ILFOV și pe pârâții O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ ILFOV, ., ORAȘUL M. PRIN PRIMAR, având ca obiect litigiu privind domeniul public.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta ., prin avocat lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței ca pârâta Orașul M. Prin Primar a depus la dosarul cauzei dovada suplimentarii onorariului de expert cu suma de 500 lei, iar pârâta . nu a depus la dosarul cauzei dovada suplimentarii onorariului de expert cu suma de 500 lei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza in stare de judecata si acorda cuvântul pe fondul cauzei.

Pârâta, prin avocat solicita respingerea acțiunii ca nefondata, avându-se in vedere procesul verbal de delimitare a unitații administrativ teritoriale încheiat in data de 16.07.2009. solicita amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.

Tribunalul reține cauza in vederea soluționării,

TRIBUNALUL,

Având nevoie de timp pentru a delibera, urmează a amâna pronunțarea, motiv pentru care,

DISPUNE:

Amâna pronunțarea la data de 20.10.2014, urmând ca părțile sa ia act de soluție de la grefa instanței sau din aplicația Ecris.

Pronunțata in ședința publica, azi 13.10.2014.

Președinte,

A. D.

Grefier,

M. R.

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 20 OCTOMBRIE 2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE - A. D.

GREFIER - M. R.

În aceeași compunere si pentru aceleași motive, având nevoie de timp pentru a delibera, urmează a amâna pronunțarea, motiv pentru care,

DISPUNE:

Amâna pronunțarea la data de 27.10.2014, urmând ca părțile sa ia act de soluție de la grefa instanței sau din aplicația Ecris.

Pronunțata in ședința publica, azi 20.10.2014.

Președinte,

A. D.

Grefier,

M. R.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

Sediul .. 24

Telefon 021/_

Fax 021/_

DOS.NR_

Catre,

- Administratia finantelor publice a orasului Bragdiru –

B., . 271, judetul Ilfov

Va înaintam copia conform cu originalul de pe sentința civila nr. 3308/27.10.2014 pronuntata in dosarul nr._, prin care s-a stabilit in sarcina pârâtei ., cu sediul in com C., ., J. Ilfov obligatia de a achita suma de 500 lei, reprezentand majorare onorariu de expert, in vederea executarii acesteia.

Vă rugăm să ne confirmați darea în debit.

Va multumim!

P., GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu privind domeniul public. Sentința nr. 3308/2014. Tribunalul ILFOV