Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 400/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 400/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 335/181/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.194/2014
Ședința publică de la 01 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. T.
Judecător M. L. B.
Grefier Tudorița I.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul-petent C. C. M. împotriva sentinței nr.400 din 07.11.2013, pronunțată de Judecătoria Baia de A., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, la acest termen de judecată lipsesc părțile și față de faptul că se solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.411 cod procedură civilă, tribunalul, constată încheiate dezbaterile și reține apelul spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia de A., la data de 19.04.2013, sub nr._, petentul C. C.-M. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M., anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._, încheiat la data de 13.04.2013 de Poliția orașului Baia de A., acesta fiind netemeinic și nelegal.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, în fapt a fost sancționat cu 9 puncte amendă, dar fără puncte de penalizare și reținerea permisului de conducere cu suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile și reținerea permisului de conducere, reținându-se că la data de 13 aprilie 2013, în jurul orelor 11,25 ar fi condus autovehiculul marca Mitsubishi cu numărul de înmatriculare_, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 103 km/h în localitate. A precizat că el nu a circulat cu viteza comunicată de către agentul constatator, i-a solicitat acestuia să-i arate dovada acestei viteze înregistrate pe ecranul aparatului radar, acesta a refuzat iar petentul i-a explicat că a fost nevoit să plece în mare viteză de la înmormântarea unchiului său A. V., care a decedat în urma unui infarct, iar fiicei acestuia, M. V., i s-a făcut rău și a plecat cu aceasta la urgență la spital, pentru a preveni o nouă tragedie fiind cardiacă.
În drept, și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile art.31 din O.G. nr.2/2001.
În dovedire au depus la dosar cartea de identitate a petentului, procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 13.04.2013 și a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu M. V. și A. M., probă încuviințată de instanță.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
În apărare a depus la dosar: tabel nominal cu cadrele de poliție rutieră atestate să utilizeze aparatele radar, CD, buletin de verificare metrologică nr._ din 06.09.2012.
În conformitate cu prevederile art.15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 este scutită și de plata timbrului judiciar.
Judecătoria Baia de A., prin sentința nr.400 din 07.11.2013 a respins plângerea contravențională formulată de petentul C. C.-M. în contradictoriu cu intimatul I. M..
Instanța de fond a reținut că, prin procesul-verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 13.04.2013 de către un agent constatator din cadrul intimatului Inspectoratul de Poliție al Județului M., petentul C. C.-M. a fost sancționat contravențional, potrivit disp. art. 102 alin.(3) din OUG 195/2002, republicată, cu 675 lei și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.102 alin.3 lit.e din același act normativ.
S-a reținut în sarcina sa că, în data de 13.04.2013, orele 11,25 a fost înregistrat cu aparatul radar, în timp ce conducea autoturismul marca „MITSUBISHI”, cu numărul de înmatriculare_, pe D.N.67 D pe raza localității Tarnița, județul M., care circula cu viteza de 103 Km/h.
Împotriva procesului-verbal, petentul C. C.-M. a formulat plângere contravențională la data de 19.04.2013, în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. (1) din OG 2/2001.
Potrivit art. 102 al.3 din OUG nr. 195/2002, „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile a următoarelor fapte:
e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.”.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a instituit că, în jurul proceselor verbale de contravenție gravitează prezumția de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă), prezumția de autenticitate, prezumția de veridicitate, de legalitate și de temeinicie, de care se bucură procesul verbal, ca act administrativ.
Din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia prezumției de nevinovăție, sub aspectul sarcinii probei, se reține că art. 6 . pct.2 din Convenție nu interzice existența unei prezumții de fapt și de drept (hot Salabiaku împotriva Franței din 7.10.1988) și având în vedere art. 47 din O.G. nr. 2/2001, în materie contravențională se vor aplica regulile dreptului procesual civil privind admisibilitatea, administrarea și aprecierea probelor și luând în considerare caracterul mixt al acestora, în această materie sunt aplicabile și normele de drept substanțial.
Se reține, astfel, legalitatea procesului verbal contestat, instanța constatând că acesta a fost încheiat cu respectarea disp. art. 16 și art.19 din O.G. nr. 2/2001, cele consemnate în procesul verbal . nr._ din 13.04.2013, fiind conforme cu realitatea.
Potrivit disp. art.16 al.1 și 7 din O.G. nr. 2/2001 „Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.”
Astfel, din dispoziția legală invocată, instanța reține obligația organului constatator de a aduce la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni, consemnând, totodată, eventualele susțineri ale acestuia din urmă, la baza procesului-verbal de constatare a contravenției, ca act administrativ, stând prezumția de autenticitate, înscrisul în materialitatea sa fiind prezumat că provine de la agentul constatator menționat în antetul procesului-verbal întocmit.
De aceea, instanța reține că legiuitorul prin O.G. nr. 2/2001 nu a instituit dreptul contravenientului de a menționa personal, în scris, eventualele obiecțiuni, consemnarea acestora revenindu-i organului constatator.
Se constată, totodată, că organul constatator, cu ocazia încheierii procesului-verbal contestat, a menționat, în conformitate cu dispozițiile legale invocate, locul săvârșirii contravenției, indicând în acest sens „DN 67 D din Tarnița” reținând, totodată, că reprezentantul Inspectoratului de Poliție al Județului M. a indicat temeiul de drept avut în vedere la încadrarea juridică a contravenției.
De asemenea, se reține, din înscrisurile cauzei ( fila 24), că aparatul radar tip Python, montat pe autospeciala cu nr._, este verificat metrologic, potrivit buletinului de verificare metrologică din 06.09.2012.
Astfel, din înscrisurile produse în cauză de Inspectoratul de Poliție al Județului M. ( filele 17-24), instanța reține vinovăția petentului C. C.-M., constatând că la data de 13.04.2013, orele 11,25 acesta a condus autoturismul marca „MITSUBISHI”, cu numărul de înmatriculare_ cu viteza de 103 KM/h, pe D.N.67 D pe raza localității Tarnița, județul M., acesta fiind înregistrat cu aparatul radar Python, instalat pe autospeciala cu nr._, în staționare.
Nu poate fi reținută apărarea petentului privind existența cazului fortuit și drept consecință înlăturarea răspunderii contravenționale, atât timp cât acesta avea posibilitatea apelării numărului unic de urgență 112 pentru deplasarea unei ambulanțe din cadrul spitalului cel mai apropiat de locul persoanei care solicita acest lucru sau a locului unde se afla persoana care avea nevoie de ajutor.
În consecință, în raport de starea de fapt reținută în procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 13.04.2013, instanța constată că în mod legal și temeinic, petentul-contravenient C. C.-M. a fost sancționat de Inspectoratul de Poliție al Județului M. – Poliția orașului Baia de A. cu amendă în cuantum de 675 lei și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 102 al.3, lit. e din OUG nr. 195/2002 republicată, organul constatator, în acord cu dispozițiile art. 21 al.3 din O.G. nr. 2/2001, realizând o corectă individualizare a sancțiunii aplicată, astfel că, urmează să respingă plângerea formulată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, petentul C. C. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel susține că, în mod nelegal și netemeinic i-a fost respinsă plângerea deoarece a arătat că a încălcat regulile de circulație și a condus cu o viteză mai mare decât limita legală deoarece era în acel moment un caz de forță majoră, avea în mașină o rudă aflată în comă, care leșinase la decesul unchiului său și care trebuia transportată urgent la spitalul orășenesc Baia de A..
Arată că a săvârșit această contravenție întru-cât se afla într-o stare de necesitate, era nevoie de ajutor medical specializat iar serviciul de urgență în localitatea Padeș, se află în Tg. J. la 40 km.
Solicită admiterea apelului, iar pe fond admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal contestat și înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment.
Intimatul I. M. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală, întrucât nu sunt motive temeinice care să justifice modificarea sentinței criticate.
Apelantul petent a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea apelului, casarea sentinței criticate și pronunțarea unei decizii de admitere a plângerii contravenționale pentru motivele arătate prin cererea principale.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art.476-479 N.C.pr.civ. instanța reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 13.04.2013 de către un agent constatator din cadrul intimatului Inspectoratul de Poliție al Județului M., petentul C. C.- M. a fost sancționat contravențional, potrivit disp. art. 102 alin.(3) din OUG 195/2002, republicată, cu 675 lei și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.102 alin.3 lit.e din același act normativ.
S-a reținut în sarcina sa că, în data de 13.04.2013, orele 11,25 a fost înregistrat cu aparatul radar, în timp ce conducea autoturismul marca „MITSUBISHI”, cu numărul de înmatriculare_, pe D.N.67 D pe raza localității Tarnița, județul M., care circula cu viteza de 103 Km/h.
Instanța de fond a reținut temeinicia și legalitatea procesului verbal de contravenție contestat în raport de probatoriul administrat în cauză.
Petentul a săvârșit contravenția reținută prin procesul verbal . nr._/13.04.2013, circulând cu viteza de 103 km/h în localitate, pe un sector de drum cu limitare de viteză la 50 km/h, abatere ce a fost constatată cu mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.
În ceea ce privește susținerea apelantului petent cu privire la existența cazului fortuit corect s-a reținut faptul că, acesta avea posibilitatea apelării numărului unic de urgență 112 pentru deplasarea unei ambulanțe din cadrul spitalului cel mai apropiat de locul persoanei care solicita acest lucru sau a locului unde se afla persoana care avea nevoie de ajutor.
În ceea ce privește solicitarea de înlocuire a amenzii cu avertisment, se reține că este neîntemeiată.
Potrivit art.21 alin.3 din O.G. 2/2001 - „sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal ”.
Instanța reține că amenda a fost aplicată în cuantumul minim prevăzut de dispozițiile legale incidente, iar apelantul deși a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment, nu a indicat niciun motiv în acest sens, contravenția reținută în sarcina sa având un pericol social ridicat, astfel că nu se impune înlocuirea amenzii cu avertisment.
În consecință, în temeiul art.480 C. proc. civ., tribunalul va respinge apelul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul-petent C. C. M. – CNP_, cu domiciliul în ., județul M. împotriva sentinței nr.400 din 07.11.2013, pronunțată de Judecătoria Baia de A., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului M., cod fiscal_-cu sediul în mun. Drobeta Turnu Severin, . M..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Aprilie 2014.
Președinte, C. T. | Judecător, M. L. B. | |
Grefier, Tudorița I. |
T.C./T.I. – 4 ex./ 24 Aprilie 2014
Jud. fond U. C.A.
Cod operator 2626
| ← Pretentii. Sentința nr. 3283/2014. Tribunalul MEHEDINŢI | Pretentii. Sentința nr. 2207/2014. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








