Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 766/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 766/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 9341/225/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 766/2014
Ședința publică de la 09 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. S. D.
Judecător C. D. B.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea apelului formulat de către apelantul I. NR.6- INSPECTORATUL TERITORIAL NR.6 - I.C.J. M., împotriva sentinței 236/19.05.2014 pronunțată de Judecătoria Orșova în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul ., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Prin sentința nr. 236/19.05.2014 Judecătoria Orșova a admis în parte plângerea formulată de către petenta ., a înlocuit sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 8000 lei aplicată petentei cu sancțiunea contravențională a avertismentului și a menținut celelalte dispoziții ale procesului-verbal.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 14.06.2013 de către un agent constatator din cadrul intimatului I.S.C.T.R. petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 8.000 lei, reținându-se în sarcina sa că la data de 13.06.2013 ora 14.00, pe DN6 km 370 stânga, în localitatea Orșova, jud. M. a fost oprit și verificat în trafic ansamblul de autovehicule format din autotrenul marca VOLVO cu nr. de înmatriculare_, și semiremorca cu nr. de înmatriculare_, utilizat de . condus de numitul B. N., care efectua transport rutier de mărfuri generale. În urma verificării documentelor s-a constatat că petenta nu și-a îndeplinit obligația de a asigura la bordul vehiculului cu care efectua transport rutier contra cost a copiei conforme a licenței de transport, faptă ce constituie contravenție potrivit art. 4 pct. 57.1 din Hotărârea Guvernului nr. 69/2012.
Instanța constată că procesul-verbal de contravenție contestat cuprinde mențiunile prevăzute la art. 17 sub sancțiunea expresă a anulării, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite și semnătura agentului constatator, astfel încât nu se poate constata incidența unei cauze de nulitate necondiționată de vătămare a acestui act
Susținerea petentului în sensul că nesemnarea procesului-verbal întocmit în lipsa contravenientului de către un martor asistent atrage nulitatea actului sancționator este neîntemeiată.
Astfel, procesul-verbal de contravenție a fost încheiat la data de 14.06.2013, în ziua următoare controlului efectuat în trafic, la sediul intimatei (fiind inserat locul încheierii actului Drobeta Turnu Severin). Instanța apreciază că agentul constatator a procedat în acest mod nu pentru a leza dreptul intimatei de a formula obiecțiuni și apărări, ci pentru că, față de cele constate, era necesară efectuarea unor verificări suplimentare. Această concluzie se desprinde din faptul că deși în situația de fapt se rețin două fapte, respectiv că la bordul autoturismului nu se afla copia conformă a licenței de transport și că nu a fost transmisă Autorității Rutiere Române situația conducătorilor angajați, în termen de 15 zile de la apariția modificărilor. În această situație, petenta a fost sancționată doar pentru prima faptă, întrucât, astfel cum a și susținut aceasta, cea de-a doua faptă nu întrunea elementele constitutive ale contravenției prevăzută de lege. Astfel, apare ca fiind verosimilă susținerea agentului constatator în sensul că la data încheierii procesului-verbal nu au putut fi identificate persoane care să semneze actul în calitate de martor-asistent, acesta fiind încheiat la sediul intimatei.
Pe de altă parte, martorul-asistent atestă că procesul-verbal a fost încheiat în prezența sa și în lipsa contravenientului sau în cazul refuzului acestuia de a semna actul sancționator. Cum sancționată contravențional a fost societatea comercială petentă, iar nu conducătorul autovehiculului controlat în trafic, indiferent dacă procesul-verbal ar fi fost încheiat la momentul controlului sau ulterior, acesta ar fi fost întocmit tot în lipsa contravenientei.
Mai mult, acest viciu al actului atrage nulitatea acestuia doar în măsura în care petenta invocă și dovedește o vătămare concretă pe care a suferit-o, situație care nu se poate reține în speță.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța constată art. 4 pct. 57.1 din Hotărârea Guvernului nr. 69/2012 incriminează contravențional fapta operatorului de transport rutier de a nu asigura existența la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier contra cost a (…) copiei conforme a licenței de transport/licenței comunitare, aceasta fiind sancționată potrivit art. 7 alin. 1 din același act normativ, astfel cum a fost modificat prin Hotărârea Guvernului nr. 76/2014, cu amendă de la 4000 la 6000 lei.
Față de reglementarea enunțată anterior, instanța apreciază că este neîntemeiată susținerea petentului în sensul că legea nu prevede obligația operatorului de transport de a asigura la bordul vehiculului originalul copiei conforme a licenței de transport.
Dispozițiile legale sunt clare, instituind în sarcina transportatorului obligația de a asigura la bordul vehiculelor pe care le folosește o . documente, printre care și cel la care se face referire în procesul-verbal de contravenție, ceea ce presupune ca acestea să se găsească în original. O copie a acestor documente nu ar satisface exigențele legale, aceasta putând, cel mult, să facă dovada existenței documentelor, însă nu poate duce la concluzia ca se aflau la bordul autoturismului.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că cele reținute în actul sancționator corespund realității. Chiar conducătorul autoturismului a făcut mențiune pe copia conformă depusă la fila 32 în dosarul constituit la Judecătoria Orșova că a luat, din eroare, un alt document în locul copiei conforme a licenței de transport, iar acest aspect nu a fost contestat de către petentă.
D. urmare, instanța apreciază că în mod întemeiat s-a reținut în sarcina acesteia contravenția enunțată anterior.
Analizând modul de individualizare al sancțiunii aplicate, instanța constată că aceasta trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptelor comise, pentru această operațiune recurgându-se la criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, și anume împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Având în vedere că fapta a fost săvârșită dintr-o eroare (conducătorul auto luând în locul documentului prevăzut de lege un altul),că societatea își desfășoară activitatea în legalitate, nefiind sancționată pentru alte fapte, că înscrisul exista în copie chiar la bordul autovehiculului, instanța apreciază că sancțiunea aplicată petentei este disproporționată față de pericolul social concret al faptei și a circumstanțelor în care aceasta a fost comisă.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, apelantul I. NR.6- INSPECTORATUL TERITORIAL NR.6 - I.C.J. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea apelului.
În motivare, a arătat că potrivit art.4 din H.G. nr.69/2012 coroborat cu art.2 lit.b, fapta anterior amintită reprezintă o încălcare gravă a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 și ale O.G. nr.27/2011 privind transportul rutier și constituie contravenție, dacă aceasta nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni.
In aceste condiții, procesul-verbal de contravenție este temeinic și legal, avându-se în vedere următoarele aspect:
Pentru ca transportul rutier să se desfășoare în deplină legalitate, acesta se poate efectua doar în condițiile respectării legislației stabilite de Uniunea Europeană și reglementărilor naționale din domeniul transporturilor, precum și ale acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte.
Reglementările naționale privind efectuarea transportului rutier se regăsesc în O.G. nr.27/2011 privind transporturile rutiere, cât și în OMTI nr.980/2011 prin care au fost aprobate Normele Metodologice privind aplicarea prevederilor referitoarea la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin O.G. nr.27/2011 privind transporturile rutier.
De asemenea, art.58 din OG nr.27/2011 privind transporturile rutiere statuează faptul că persoanele cu funcții care concură la siguranța rutieră sunt: conducătorul auto, persoana desemnată să conducă permanent și efectiv activitatea de transport rutier a întreprinderii/operatorului de transport/operatorului pentru activități conexe transportului rutier, consilierul de siguranță pentru transportul* rutier al mărfurilor periculoase și instructorul de conducere auto.
Pe de altă parte, intimata-petentă în mod clar a săvârșit contravenția constatată prin procesul-verbal, aspect pe care, de altfel, și instanța la reținut, procesul-verbal de contravenție reprezentând o stare de fapt la momentul controlului și deci intimata-petentă nu poate fi exonerată de răspundere pecuniară, deoarece fapta pentru care a fost sancționată este individualizată în mod clar, procesul-verbal de contravenție fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr.2/2001 privind regimul contravențiilor.
De altfel, aplicarea unei sancțiuni de către un organ al statului nu reprezintă un scop în sine sau un mijloc de comitere a unor abuzuri. Este un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, de prevenire a săvârșirii unor fapte ilicite și nu în ultimul rând nu ar trebui uitat scopul educativ al unei sancțiunii contravenționale care impune necesitatea observării mai atente a dispozițiilor legii în acord cu imperativele acesteia.
Mai mult decât atât, la momentul aplicării amenzii agentul constatator a ținut cont de aceste dispoziții în sensul că cuantumul amenzii a fost stabilit la minimul aplicabil pentru săvârșirea unei astfel de contravenții.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingere apelului, susținând că la momentul controlului au fost prezentate de către conducătorul auto toate actele solicitate, acesta având ia bordul mașinii inclusiv licența de transport nr._ a ..R.L. în original șl copie de pe copia conformă nr._ a ..R.L., motiv pentru care instanța de fond a considerat că sancțiunea avertismentului este suficientă.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art.476-479 N.C.pr.civ. instanța reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 14.06.2013 de către un agent constatator din cadrul I.S.C.T.R. intimata- petentă a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 8.000 lei, reținându-se în sarcina sa că la data de 13.06.2013 ora 14.00, pe DN6 km 370 stânga, în localitatea Orșova, jud. M. a fost oprit și verificat în trafic ansamblul de autovehicule format din autotrenul marca VOLVO cu nr. de înmatriculare_, și semiremorca cu nr. de înmatriculare_, utilizat de . condus de numitul B. N., care efectua transport rutier de mărfuri generale. În urma verificării documentelor s-a constatat că petenta nu și-a îndeplinit obligația de a asigura la bordul vehiculului cu care efectua transport rutier contra cost a copiei conforme a licenței de transport, faptă ce constituie contravenție potrivit art. 4 pct. 57.1 din Hotărârea Guvernului nr. 69/2012.
Art. 4 pct. 57.1 din Hotărârea Guvernului nr. 69/2012 incriminează contravențional fapta operatorului de transport rutier de a nu asigura existența la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier contra cost a (…) copiei conforme a licenței de transport/licenței comunitare, aceasta fiind sancționată potrivit art. 7 alin. 1 din același act normativ, astfel cum a fost modificat prin Hotărârea Guvernului nr. 76/2014, cu amendă de la 4000 la 6000 lei.
Dispozițiile legale sunt lămuritoare, instituind în sarcina transportatorului obligația de a asigura la bordul vehiculelor pe care le folosește o . documente, printre care și cel la care se face referire în procesul-verbal de contravenție, ceea ce presupune ca acestea să se găsească în original. O copie a acestor documente nu satisface exigențele legale, aceasta putând, cel mult, să facă dovada existenței documentelor, însă nu poate duce la concluzia ca se aflau la bordul autoturismului.
Întemeiat s-a reținut în sarcina acesteia contravenția enunțată anterior.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor prevăzute sub sancțiunea nulității exprese de art. 17 din O.G. nr.2/2001.
Licența de transport/licența comunitară este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 24 din O.G. 27/2011, documentul în baza căruia un operator de transport poate realiza în mod legal activitatea de transport rutier de mărfuri ori persoane.
Hotărârea nr. 69 din 1 februarie 2012 a reglementat încălcarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, precum și a sancțiunilor și măsurilor aplicabile în cazul constatării acestor încălcări.
Întreprindere - conform definiției din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009 ;art.2, pct-ul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier si de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului definește "întreprindere " ca fiind - orice persoană fizică sau juridică, cu sau fără scop lucrativ, orice asociație sau grup de persoane fără personalitate juridică, cu sau fără scop lucrativ, sau orice organism oficial, indiferent dacă are personalitate juridică proprie sau depinde de o autoritate cu o astfel de personalitate juridică, care exercită ocupația de transport de persoane, fie orice persoană fizică sau persoană juridică care exercită ocupația de transport de mărfuri în scopuri comerciale .Licență de traseu - document pe baza căruia operatorul de transport rutier efectuează transport rutier național contra cost de persoane prin servicii regulate sau servicii regulate speciale, pe un anumit traseu, conform programului de transport.
Nu în ultimul rând, legiuitorul realizând importanța siguranței și protecției vieții umane în transporturile rutiere a stabilit că în toate raporturile generate de transport este prioritară respectarea acestor valori, prevăzând sancțiuni pecuniare semnificative tocmai pentru a se descuraja astfel de fapte
Analizând modul de individualizare al sancțiunii aplicate, tribunalul constată că aceasta trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptelor comise, pentru această operațiune recurgându-se la criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, și anume împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Având în vedere că fapta a fost săvârșită dintr-o eroare (conducătorul auto luând în locul documentului prevăzut de lege un altul),că societatea își desfășoară activitatea în legalitate, nefiind sancționată pentru alte fapte, că înscrisul exista în copie chiar la bordul autovehiculului, instanța apreciază că sancțiunea aplicată a fost corect reindividualizată, prin înlocuirea cu avertisment, încât apelul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de către apelantul I. NR.6- INSPECTORATUL TERITORIAL NR.6 - I.C.J. M., împotriva sentinței 236/19.05.2014 pronunțată de Judecătoria Orșova în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul ., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Decembrie 2014 la sediul Tribunalului M..
Președinte, N. S. D. | Judecător, C. D. B. | |
Grefier, M. M. |
Red. D.N.S/Tehn. M.M
2 ex –08.01.2015
Cod operator 2626/2006
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 459/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... → |
|---|








