Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 18/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Decizia nr. 18/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 10004/225/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 18/2014

Ședința publică de la 04 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. S. D.

Judecător C. D. B.

Judecător A. O.

Grefier M. M.

Pe rol judecarea recursului formulat de către recurentul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-ISCTR, împotriva sentinței nr.3658/04.10.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimata ., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că prin serviciul Registratură intimata a depus la dosar o cerere prin care a arătat că din cauza problemelor financiare societatea nu a plătit amenda stabilită în sarcina sa prin procesul verbal contestat, după care nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 10.07.2012 sub nr._, petenta . a solicitat instanței anularea procesului-verbal . nr._/28.06.2012.

În fapt, a arătat că la data de 06.03.2012, datorită funcționării defectuoase a sistemului informatic nu s-a putut accesa baza de date care să permită introducerea anumitor informații în sistem. Într-un interval foarte scurt de timp de la această dată s-a reușit să se completeze baza de date cu toate elementele prevăzute în obligațiile pe care le are aparatul de transport rutier.

A mai arătat că neactualizarea la timp a bazei de date nu a adus prejudicii desfășurării transportului rutier în condiții de deplină siguranță, în timp ce toate celelalte obligații stabilite de lege au fost respectate în totalitate.

La data de 27.09.2012, prin serviciul registratură, intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale și a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând că la data de 06.03.2012, ora 08.06, în cadrul unui control efectuat de inspectorii de trafic ai Inspectoratului de S. pentru Controlul în Transportul Rutier pe DN 6 Km 333+200, pe raza localității Șimian, județul M., a fost oprită și verificată în trafic autoutilitara cu nr. de înmatriculare_, utilizat de ., condus de către conducătorul auto C. M. CNP_.

După verificarea documentelor necesare și obligatorii pentru efectuarea transportului în condițiile impuse de legislația în vigoare privind transporturile rutiere, cât și după verificarea bazei de date a Autorității Rutiere Române – ARR, s-a constatat că operatorul de transport rutier nu și-a respectat obligația de a transmite ARR situația conducătorilor auto angajați, prin completarea unui formular în format electronic, obligație stipulată la art. 134 lit. ag din OMTI 980/2011.

A învederat că fapta constituie contravenție prevăzută de art. 5 pct. 18 și sancționată de art. 8 alin. 1 și 2 lit. a din HG 69/2012 privind stabilirea încălcărilor prevederilor Regulamentului CE nr. 1071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier.

A mai arătat că pentru ca transportul rutier să se desfășoare în deplină legalitate, acesta se poate efectua doar în condițiile respectării legislației stabilite de Uniunea Europeană și reglementărilor naționale din domeniul transporturilor. Reglementările naționale privind efectuarea transportului rutier se regăsesc în OG nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cât și în OMTI nr. 980/2011 prin care au fost aprobate Normele Metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin OG 27/2011. Cele două acte normative anterior menționate creează cadrul general pentru aplicarea directă a prevederilor Regulamentului CE nr. 1071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier.

Intimata a menționat că deși prin OMTI nr. 980/2011 nu era dispusă încă și o sancțiune pentru încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 134 lit ag, această normă era imperativă, operatorii de transport având obligația să transmită ARR, prin completarea unui formular în formatul electronic disponibil pe site-ul acesteia, modificările privind situația conducătorilor auto angajați, în termen de cel mult 15 zile de la apariția modificării.

A învederat că prin HG 69/2012 s-a introdus și sancțiunea nerespectării acestei obligații, astfel că dispozițiile acestei norme au fost aplicate chiar de la ..

În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 15 C.pr.civ., art. 5 pct. 18 și art. 8 alin. 1 și 2 lit. a din HG 69/2012, OG 27/2011, OMTI 980/2011, Regulamentul CE nr. 1071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier.

Prin sentința civilă nr. 4925/02.10.2012, Judecătoria A. a admis excepția invocată de intima, și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 09.10.2012, fiind repartizată aleatoriu completului C1 stagiar, având prim termen de judecată la data de 30.10.2012.

La termenul din data de 13.11.2012, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei A., a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Prin Decizia nr. 887/21.02.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat conflictul negativ de competență și a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 26.02.2013, acordându-se termen de judecată la data de 19.03.2013.

În baza art. 167 alin. 1 C.pr.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar, apreciindu-le ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.

Prin sentința civilă nr. 1602/19.03.2013 Judecătoria Drobeta Turnu Severin a dispus respingerea plângerii ca neîntemeiate și a menținut procesul-verbal . nr._/28.06.2012.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, recurenta-petentă ..

În motivare, a arătat că la data de 19.03.2013 le-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, susținând că nu se putea realiza substituirea acestuia, întrucât recurenta-petentă nu a acceptat având o colaborare îndelungată cu acest avocat.

Tribunalul M. considerând că nu s-a ținut seama de cererea de amânare formulată de avocatul petente deși aceasta a fost justificată prin înscrisurile depuse la dosar, s-a îngrădit dreptul la apărare al acestuia, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului și atrage nulitatea hotărârii, a admis recursu și a casat sentința cu rejudecare în baza deciziei 591/02.07.2013.

La Judecătoria Dr.Tr.S. cauza a fost înregistrată pentru rejudecare la data de 22.07.203,iar în această fază procesuală părțile nu au formulat alte cereri și nu au mai solicitat alte probe în afara celor existente la dosar.

Prin sentința nr. 3658/04.10.2014 Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis în parte plângerea formulată de petenta ., a modificat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 28.04.2012 în sensul că a înlocuit sancțiunea amenzii cu avertisment, a atras atenția petentei ca pe viitor să respecte întocmai prevederile legale și a menținut celelalte prevederi din procesul verbal.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 10.07.2012 sub nr._, petenta . a solicitat instanței anularea procesului-verbal . nr._/28.06.2012 prin care a fost sancționată cu amendă în valoare de 6000 lei pentru fapta contravențională prevăzută de art. 5 pct. 18 și sancționată de art. 8 alin. 1 și 2 lit. a din HG 69/2012 privind stabilirea încălcărilor prevederilor Regulamentului CE nr. 1071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutieR.

În motivarea plângerii a arătat că nu și-.a îndeplinit obligația datorită funcționării defectuoase a sistemului informatic, neputându-se accesa baza de date, iar prin cererea completatoare la plângere a arătat că actul normativ în baza căruia a fost sancționată petenta, HG nr. 69/2012 a intrat în vigoare la 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial din 15 febr. 2012, respectiv la data de 24.02.2012, iar fapta a fost săvârșită la 11 zile după această dată, iar ulterior petenta s-a conformat dispozițiilor legale încălcate și consideră că fapta se încadrează în categoria încălcărilor minore și a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

Instanța a reținut că numitul C. M. este angajat al petentei din cursul anului 2011 (legitimație nr. 2, fila 21, dosar_ ). Totodată, din extrasul bazei de date ARR (filele 23-25) reiese că petenta . nu și-a îndeplinit obligația de a transmite ARR situația conducătorilor auto angajați, prin completarea unui formular în format electronic, obligație stipulată la art. 134 lit. ag din OMTI 980/2011.

Susținerile petentei conform cărora baza de date nu a fost actualizată, acesta fiind motivul pentru care petenta nu a fost găsită de către agentul constatator, nu sunt întemeiate în lipsa unor probe care să formeze convingerea instanței în acest sens.

Având în vedere cele menționate mai sus, instanța constată că petenta nu a administrat nicio probă care să înlăture temeinicia procesului-verbal contestat, mai mult probele de la dosar confirmând că situația de fapt reținută în procesul verbal corespunde realității.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii amenzii cu fapta săvârșită, instanța reține următoarele:

Gradul de pericol social al unei fapte contravenționale poate varia, existând obligația legală, conform art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din O.G. 21/2001, de aplicare a unei sancțiuni proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Instanța reține că petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 6.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 5 pct. 18 din HG nr. 69/2002.

Totuși, având în vedere atitudinea petentei de a-și recunoaște fapta, ținând cont de faptul că HG nr.69/2012 a intrat în vigoare la data de 14.02.2012 și contravenția a fost constatată la data de 06.03.2012, la numai 11 zile de la data intrării în vigoare a respectivului act normativ, precum și de faptul că nerespectarea obligației prevăzute de art. 5 pct. 18 din HG 69/2012 (fapta pentru care petenta a fost sancționată) constituie încălcări minore ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011, văzând și dispozițiile art. 38 alin. 3 din O.G. 2/2001, care permit instanței să aprecieze inclusiv cu privire la sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, prin raportare la art. 5 alin 5 din O.G. 2/2001 (care arată că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei) și la art. 21 alin 3 din O.G. 2/2001 (potrivit cu care la alegerea sancțiunii se ține seama și de circumstanțele personale ale contravenientului), instanța apreciază că se impune admiterea în parte a plângerii și va dispune modificarea procesului verbal de contravenție contestat în sensul înlocuirii amenzii cu avertisment, menținând celelalte dispoziții ale procesului-verbal contestat.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-ISCTR, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea recursului.

În motivare, a arătat că la data controlului, când a fost verificat și sancționat operatorul de transport rutier, având în vedere că nu-și respectase obligația de a transmite ARR situația conducătorilor auto angajați, deși avea obligația înscrierii electronice conducătorilor auto angajați încă de la apariția OMTI 980/2011.

A precizat că intimata nu poate fi exonerată de răspundere pecuniară deoarece fapta pentru care a fost sancționată a fost individualizată în mod clar, iar procesul verbal contestat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, iar dacă legiuitorul ar fi dorit să fie aplicat avertismentul, ar fi prevăzut expres în legislație acest aspect.

Intimata . a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, susținând că la efectuarea controlului nu s-a constatat nicio altă abatere de la normele ce reglementează transportul rutier, șoferul având legitimație vizată la zi, avea actele personale și ale autovehiculului, certificat de desfășurare al activității, licența de transport valabilă până în 2016, factura pentru marfa transportată, inclusiv licența pentru transport în Uniunea Europeană.

În ceea ce privește obligația de a transmite ARR situația conducătorilor auto angajați, a precizat că „aceste aspecte nu au o importanță capitală pentru siguranța traficului rutier, fiind o încălcare minoră chiar din punctul de vedere al legiuitorului”.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, dar și în conformitate cu art.3041 Cod de procedură civilă, instanța contată nefondat recursul pentru următoarele considerente:

În mod corect a reținut instanța de fond că petenta intimată se face vinovată de săvârșirea contravenției prevăzute de art.5 pct.8 din HG HG 69/2012 privitoare la „nerespectarea de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu a obligației de a transmite Autorității Rutiere Române-ARR, prin completarea unui formular în formatul electronic disponibil pe site-ul acesteia ,modificările privind situația conducătorilor auto angajați, în termen de cel mult 15 zile de la apariția modificării OMTI nr.980/2011, prin care era prevăzută această obligație, dar pentru care nu era prevăzută însă nicio sancțiune.

Susținerile recurentei vizând împrejurarea că instanța de fond în mod greșit a dispus înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului nu pot fi însă primite, deoarece aprecierea proporționalității cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, a împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta, a modului și mijloacelor de săvârșire a acesteia, a scopului urmărit și a urmării produse, precum și circumstanțele personale ale contravenientului pot fi analizate și în fața instanței, aceasta fiind componenta de temeinicie a procesului verbal atacat.

Prin urmare, prima instanță în mod corect a reținut că în raport de gradul de pericol social concret al faptei, lipsa unei vătămări concrete, împrejurarea că petenta este la prima abatere de acest gen și că s-a conformat imediat dispozițiilor legale încălcate, sancțiunea amenzii aplicată de agentul constatator este excesivă, avertismentul fiind suficient pentru ca scopul educativ preventiv al sancțiunii contravenționale să fie atins.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu subzistă niciunul dintre motivele de casare sau modificare prevăzute de art.304 pct.1-9 Cod de procedură civilă, în baza art.312 Cod de procedură civilă, urmează a fi respins ca nefondat recursul, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de către recurentul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-ISCTR, împotriva sentinței nr.3658/04.10.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimata ., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2014 la sediul Tribunalului M..

Președinte,

N. S. D.

Judecător,

C. D. B.

Judecător,

A. O.

Grefier,

M. M.

Red. B.C.D/Tehn. M.M

2 ex –07.03.2014

Cod operator 2626/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 18/2014. Tribunalul MEHEDINŢI