Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 5/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Decizia nr. 5/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 4033/101/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 5

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 14 OCTOMBRIE 2014

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE: D. Z.

JUDECĂTOR: C. A. F.

GREFIER: C. T. P.

Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de către contestatoarea I. L. împotriva deciziei nr. 314/13 mai 2014, pronunțată de către Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. POLIȚIEI JUDEȚENE M..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citate este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

La interpelarea instanței, contestatoarea, a precizat că nu are cereri de formulat ori probe de administrat.

Instanța, având în vedere că, la termenul de azi contestatoarea a precizat că nu are cereri de formulat ori probe de administrat, iar intimatul, prin întâmpinare, nu a solicitat administrarea altor probe, apreciază cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul părții prezente asupra apelului formulat.

Contestatoarea a solicitat admiterea contestației în anulare, admiterea apelului și anularea procesului verbal de contravenție.

TRIBUNALUL,

Prin decizia nr. 314/13 mai 2014, pronunțată de către Tribunalul M. în dosarul nr._, a fost respins apelul formulat de către apelanta – petentă I. L. împotriva sentinței nr. 45/08 ianuarie 2014, pronunțată de către Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. POLIȚIEI JUDEȚENE M..

S-a reținut că, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/10 iulie 2013 încheiat de Postul de Poliție Breznița de Ocol, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și sancționată de art. 4 alin. 1, lit. b din Legea nr. 61/1991.

Astfel, s-a reținut în sarcina sa că la data de 10 iulie 2013 apelanta – petenta a adresat injurii și expresii la adresa numitei I. Ili și a amenințat-o pe aceasta cu acte de violență, fapt pentru care s-a solicitat intervenția organelor de poliție.

S-a constatat că, procesul verbal respecta exigentele de legalitate.

Din probele administrate s-a reținut că apelanta – petenta nu a făcut în niciun fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție, astfel că, în speță, nu s-a putut reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului – verbal contestat, instanța constatând așadar că forța probantă a acesteia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită în favoarea sa.

In mod temeinic s-a reținut din probele administrate, respectiv declarațiile martorilor E. M. și T. I. Adelin, că apelanta a adresat numitei I. Ili cuvinte și expresii jignitoare, fără ca aceasta din urmă să o provoace. În ceea ce privește declarația martorului I. I., s-a reținut că aceasta nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză, iar pe de altă parte, acest martor este soțul apelantei declarația sa fiind subiectivă.

Apelanta nu a răsturnat prezumția de temeinicie a procesului-verbal, iar pe de altă parte, intimatul a dovedit existența faptei și deci temeinicia procesului-verbal contestat.

Având în vedere prevederile art. 21 alin.3 din OG nr. 2/2001 si reținându-se în conformitate cu principiul proporționalității raportat la circumstanțele atenuante raportate la conduita apelantei că sancțiunea juridică are un dublu rol: rol educativ (se aplică o singură dată) pentru că urmărește îndreptarea celui vinovat și preventiv determină abținerea de la săvârșirea de fapte antisociale și un rol represiv, de pedepsire a celor ce nesocotesc dreptul se constată că instanța de fond a făcut o justă individualizare, ținându-se seama de împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșirea acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, așa cum rezultă și din prevederile art.21 al.3 din OG nr.2/2001.

În aceste condiții văzând art. 480 alineat 1 din Codul de procedura civilă, instanța a respins apelul.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea I. L..

În motivarea contestației a susținut că nu a fost legal citată și nu a fost încunoștințată pentru a fi prezentă la termenul când a avut loc judecarea apelului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 503 al. 1 C.p.civ.

Intimatul I. POLIȚIEI JUDEȚENE M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, susținând referitor la motivul invocat de contestatoare că nu a fost legal că, aceasta fiind absentă la adresa de domiciliu, a fost citată în mod legal, prin depunerea actului de procedură la cutia poștală, după cum rezultă din procesul – verbal de înmânare din data de 18 aprilie 2014, aflat la fila 17 dosar_ .

Contestatoarea I. L. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat să se constate că apărările formulate de intimat, nu sunt întemeiate și să fie luate în considerare motivele invocate în contestația în anulare, cerere care reflectă realitatea obiectivă.

A solicitat admiterea contestației, admiterea apelului și anularea procesului – verbal de contravenție.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 201 al. 2 C.p.civ.

Examinând actele si lucrările dosarului, instanța reține ca prezenta contestație în anulare este neîntemeiata, urmând a fi respinsa pentru următoarele considerente:

Contestația in anulare, cale extraordinara de atac, de retractare, nedevolutivă, nesuspensivă de drept de executare, este deschisa exclusiv pentru situațiile de la art. 503 N.C.p.c..

Potrivit disp. art. 503 alin.1 N.C.Proc.civ. „hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație in anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata”.

De asemenea, potrivit alin.2 al aceluiași text legal „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.”

Obiectul prezentei contestații îl reprezintă contestatie in anulare impotriva deciziei nr. 314/13 mai 2014 pronunțată de către Tribunalul M. în dosarul nr._, prin care a fost respins apelul formulat împotriva sentinței nr. 45/08 ianuarie 2014, a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, instanța de fond respingând plângerea contravențională, fiind deci este o hotărâre judecătorească definitivă, incidente prevederile art. 503 alin. 1 N.C.P.C.

Se constata ca apelul a fost solutionat la termenul de judecata din data de 13.05.2014, cand procedura de citare cu contestatoarea I. L. a fost in mod legal indeplinita.

Astfel, la data de 18.04.2014 s-a incheiat procesul-verbal de indeplinire a procedurii de catre factorul postal, consemnandu-se ca citatia, in lipsa persoanei de la domiciliu din Dr.-Tr.S., ., ., ., judetul Mehedinti, a fost depusa in cutia postala.

Potrivit art.163 alin.3, 5, 7 si 8 din CPCiv in cazul in care de la domiciliu lipseste persoana citata, sau persoana majora din familie, ori orice alta persoana majora care locuieste cu destinatarul ori care in mod obisnuit ii primeste corespondenta, atunci agentul o va depune in cutia postala, incheind procesul-verbal prevazut la art.164 din CPCiv., ce face dovada pana la inscrierea in fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a intocmit.

Având in vedere cele expuse, cum s-a facut dovada ca s-a indeplinit procedura cu contestatoarea la data de 18.04.2014, prin depunerea citatiei in cutia postala, iar aceasta nu s-a inscris in fals in ceea ce priveste procesul-verbal intocmit cu acea ocazie, instanța va respinge contestația in anulare ca neîntemeiata.

In temeiul art.503 alin.1 din CPCiv.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de către contestatoarea I. L., cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., ., ., județul M. împotriva deciziei nr. 314/13 mai 2014, pronunțată de către Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. POLIȚIEI JUDEȚENE M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 75, județul M..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 14 Octombrie 2014, la sediul Tribunalului M..

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

D. Z. C. A. F.

Pentru judecator in CM, semneaza

P. instanta,

GREFIER,

C. T. P.

Red. C.A.F./C.T.P.

Ex. 4/ 3 pag.

Data: 17.11.2014

Cod operator 2626/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 5/2014. Tribunalul MEHEDINŢI