Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 304/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 304/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 9292/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 304/2014
Ședința publică de la 03 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. Z.
Grefier M. N. V.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. V. N., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. și Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, lipsă fiind pârâtele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părților prezente pe fondul cauzei.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtelor la plata sumei de 2815 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și la dobânda legală aferentă, dobândă calculată de la data plății și până la momentul restituirii efective a taxei.
De asemenea aceasta solicită acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarea situație de fapt:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 26.09.2013 și înregistrată sub nr._, reclamantul B. V. N. în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu a formulat contestație împotriva adresei nr. 408/11.09.2013 ca act administrativ emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea taxei de poluare în sumă de 28151ei, achitată la data de 03 05 2010 cu chitanța . 6 nr._, actualizarea sumei la rata inflației până la plata efectivă și obligarea la plata dobânzii conform O.G. nr. 92/2003.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a îndeplinit procedura prealabilă cu pârâtele, însă nu este de acord cu răspunsul dat.
În ceea ce privește dobânda solicitată a arătat că, dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală prevăd că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz.
Art. 70 (1) din același act normativ prevede că cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Cu toate acestea, în cauza C-565/11 M. I. contra Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu, CJUE a statuat că „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil."
Se arată în motivarea deciziei curții că, potrivit jurisprudenței consacrate a CJUE, în pofida inexistentei unor dispoziții de drept al Uniunii referitoare la restituirea impozitelor naționale care sunt incompatibile cu dreptul Uniunii, dreptul de a obține rambursarea acestor impozite reprezintă consecința și completarea drepturilor conferite particularilor de dispozițiile dreptului Uniunii, astfel cum au fost interpretate de Curte. Statul membru este, așadar, obligat să ramburseze impozitele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, acest drept la rambursare fiind un drept subiectiv conferit de ordinea juridică a Uniunii.
A mai arătat faptul că în anul 2010, a achiziționat un autoturism second-hand, marca Peugeot tip 406 dintr-o țară membră a Uniunii Europene, fiind înmatriculată prima dată în 1996, ulterior fiind obligat să plătească o taxă de poluare în cuantum de 2815 lei.
A considerat că a plătit pe nedrept această sumă deoarece legislația internă care reglementează această taxă nu este compatibilă cu legislația comunitară.
Potrivit OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(l)-M(3)șiN(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 ( art. 3 ).
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România ( art. 4 lit. a ),fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse ân România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece OUG a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin. 1 ), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu A pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă ( art. 5 alin. 1 ).
Potrivit OUG 208/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc și care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene începând cu data de 15 decembrie 2008 se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 ( art. II ). Aceste prevederi se aplică până la data de 31 decembrie 2009 inclusiv ( art. III ).
OUG 208/2008 a fost abrogată prin OUG NR. 218/2008 privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Conform art. III al acesteia, ( 1 ) Autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N 1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008. ( 2 ) Autovehiculelor M 1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și tuturor autovehiculelor N 1 cu norma de poluare Euro 4, înmatriculate pentru prima dată în afara Uniunii Europene și care se înmatriculează în România, li se aplică taxele prevăzute în anexele nr. 1 și 2. Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal între mașinile noi și cele vechi, înmatriculate în România după . OUG 50/2008.
A invocat prevederile art. 90 par. I din Tratatul de instituire a Comunității Europene potrivit cărora: „ Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare."
Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: cererea nr. 408/11.09.2013 și răspunsul primit la aceasta nr. 408/11.09.2013, decizie și referat de calcul al taxei pe poluare, chitanța . nr._/03.06.2010, certificat de înmatriculare, cartea de identitate autovehiculul și carte de identitate reclamant, certificat de autenticitate.
Prin încheierea de ședință din data de 13.01.2014 s-a dispus conceptarea și citarea în cauză în calitate de pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C..
Pârâtele, deși legal citate, nu au depus întâmpinare.
Analizând acțiunea formulată de reclamant, raportat la obiectul cererii, temeiul legal operant, înscrisurile depuse în susținerea cererilor, tribunalul reține următoarele:
Potrivit O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuinței nr. 211/2003 (art. 3). Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare (art. 3 alin 2 si art. 9 alin.1). Obligația de plata a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a), fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece O.U.G. nr. 50/2008 a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin 1), rezultă ca taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin 1).
Pentru a interpreta corect acest act normativ și a identifica intenția legiuitorului, se va utiliza interpretarea teleologică (după scop). Astfel, in expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second - hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorita prețului foarte mic. Așadar, s-a dorit ca taxa pe poluare, al cărui scop este, în principiu, corect – „poluatorul plătește” -, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Potrivit O.U.G. nr. 208/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cm3 și care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene începând cu data de 15 decembrie 2008 se exceptează de la obligația de plata a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 (art. II). Aceste prevederi se aplică până la data de 31 decembrie 2009 inclusiv (art. III).
O.U.G. nr. 208/2008 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 218/2008 privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Conform art. III al acesteia, (1) autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cm3, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plata a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008. Autovehiculelor M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cm3, precum și tuturor autovehiculelor N1 cu norma de poluare Euro 3, înmatriculate pentru prima dată în afară Uniunii Europene și care se înmatriculează în România, li se aplică taxele prevăzute în anexele nr. 1 și 2. Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal între mașinile noi și cele vechi, înmatriculate în România după . O.U.G. nr. 50/2008.
Rezultă că pentru autovehiculul second-hand în cauză, care face parte din categoria M1 si nu are norma de poluare Euro 4, reclamantul ar datora taxa de poluare, indiferent când are loc - după data de 1 iulie 2008 - prima înmatriculare în România.
Art. 90 paragraful l din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede: ,,Nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare”.
Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a O.U.G. nr. 50/2008 iar reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementarii comunitare.
Instanța constată că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Acesta rezultă din două argumente. Astfel,de la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene iar potrivit art.148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Cel de-al doilea argument este jurisprudența Curții de Justiție Europene.
Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), Curtea de Justiție Europeana a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca bază legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația internă de abia în anul 2008.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), aceeași instanța a stabilit ca judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs in România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal sa achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea consumatorilor a devenit mai evidentă: a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3 (or, este de notorietate că în România sunt produse autoturisme cu aceste caracteristici) care se înmatriculează pentru prima dată în România în perioada 15.12._09, astfel încât consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat in România. In acest fel,s-a protejat producția interna, aspect ce reiese explicit din preambulul O.U.G. nr. 208/2008 si 218/2008, potrivita căruia: `Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia româneasca, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare.
O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinata să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl).
Tribunalul mai remarcă un alt tip de discriminare: între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autoturisme ulterior; doar aceste din urmă persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident că poluează și autoturismele primei categorii de persoane cele înmatriculate ulterior. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
De altfel, chiar în cauza T. pronunțată la 7.04.2011 de Curtea de Justiție Europeană s-a stabilit că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Această concluzie este întărită și de hotărârea C‑263/10 N. din 7 iulie 2011„ Impozite interne – Articolul 110 TFUE – Taxă pe poluare aplicată cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor” care reține că o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. În aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În ceea ce privește dobânda solicitată de reclamant se reține că potrivit art.124 Cod procedură fiscală pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, iar nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Art. 70(1) din același act normativ prevede că cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Însă Curtea de Justiție a Uniunii Europene, fiind sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11), prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel, întrucât dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar.
Prin urmare, se apreciază că reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale aferente taxei pe poluare achitată, dreptul la plata acestei dobânzi începând cu data plății și până la data restituirii efective.
Față de aceste considerente, instanța va admite cererea de restituire a taxei de poluare, precum și plata dobânzii legale începând cu data plății până la data restituirii efective.
În baza art. 453 Noul Cod procedură civilă vor fi obligate pârâtele și la plata sumei de 281 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul B. V. N., CNP_, cu domiciliul în municipiul Drobeta Turnu Severin, .. 9, ., apartament 18, județul M., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în localitatea Drobeta Turnu Severin, ., nr. 1, județul M., Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., cu sediul în municipiul C., .. 2, județul D. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sectorul 6.
Obligă pârâții să restituie reclamantului suma de 2815 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, achitată de reclamant cu chitanța . nr._/03.06.2010.
Obligă pârâții să plătească reclamantului dobânda legală calculată conform prevederilor Codului de procedură fiscală aferentă sumei de mai sus, de la data plății taxei de poluare de către reclamant – 03.06.2010 și până la momentul restituirii efective a acesteia.
Obligă pârâții să plătească reclamantului suma de 281 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședință publică azi 03.02.2014, la sediul Tribunalului M..
Președinte, Grefier,
Z. D. M. N. V.
Red. D. Z.
Tehn. M.N.V.
6 ex./ 6 pagini
27.02.2014
Cod operare date 2626
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 225/2014.... → |
|---|








