Obligaţia de a face. Sentința nr. 537/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 537/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 7197/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINTA nr. 537/2014
Ședința publică de la 14 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. L. B.
Grefier L. C. M.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta C.(Fostă C.) M. I. și pe pârâta U. S. Haret București, chemat în garanție M. Educației Naționale, având ca obiect obligația de a face Eliberare Diplomă de Licență.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la dosar s/au depuse de către pârâta U. S. Haret, prin serviciul registratură, concluzii scrise.
Nemaifiind formulate alte cereri, instanța a constatat cauza în stare de judecata și, rămânând în deliberare, a pronunțat următoarea sentință.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 18.06.2013 sub nr._, reclamanta C.(Fostă C.) M. I. a chemat în judecată pârâta U. "S. Haret" București, solicitând obligarea acesteia la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței.
În motivarea cererii, reclamanta arătat că a urmat cursurile Facultății de Psihologie – specializarea Psihologie din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009 și a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea din anul 2009. În acest sens, U. pârâtă i-a eliberat adeverința cu nr.4420/23.07.2009.
Întrucât adeverința menționată are ca termen de valabilitate 12 luni, reclamanta a solicitat, Universității pârâte, în baza art. 20 din Regulamentul susmenționat, eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă.
Reclamanta a susținut că din momentul înscrierii la facultate și până la absolvirea acesteia a îndeplinit toate obligațiile ce-i reveneau potrivit contractului de studii încheiat cu U. și Regulamentul privind activitatea profesională a studenților în sensul că și-a plătit taxele de studii, a susținut și promovat toate examenele de an, inclusiv examenul de licență.
În aceste împrejurări, potrivit Metodologiei organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de pârâtă sub numărul 1405/21.05.2009, precum și prevederile art. 20 din Regulamentul aprobat prin Ordinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 2284/2007, pârâta era obligată să-i elibereze actele de studii solicitate.
Potrivit Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr.3404/07.03.2006 privind aprobarea criteriilor generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007, admiterea în învățământul superior se organizează numai în instituțiile care au în structura domeniilor de studiu specializări acreditate și specializări care au obținut autorizație de funcționare provizorie.
Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi în domeniile respective și dispune de departamente specializate, ba mai mult formele de învățământ la distanță și cu frecvență redusă au funcționat și funcționează legal potrivit prevederilor art.60(1) din Legea nr.84/1995. U. S. Haret având învățământ de zi autorizat/acreditat poate organiza învățământ la distanță și cu frecvență redusă.
Potrivit art.60(3) din Legea nr.84/1995 republicată diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită.
A menționat că a fost admis să susțină examenul de licență în sesiunea din anul 2009, examen pe care l-a promovat, iar U. S. Haret a recunoscut titlul de licențiat în drept potrivit adeverinței de studiu eliberate.
A solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii învățământului nr. 1/2011, Legii nr. 84/1995, republicată, art. 15 alin. 2 din Constituția României.
Reclamantul a depus la dosar cererea nr.4412/20.05.2013, adeverința nr.4420/23.07.2009, adeverința nr.1859/26.09.2011, actul de identitate, certificatul de căsătorie, contracte de studii, situație școlară.
Pârâta U. „S. Haret” a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanței să ia act că și-a îndeplinit obligațiile legale de a emite Adeverințele de studiu pentru reclamantă și a făcut demersuri către M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților pentru anul 2009, spre a putea comanda la societatea de tipărire . formulare, în scopul livrării lor.
În susținerea apărărilor, pârâta a învederat ca, prin adresele nr. 385/06.04.2009, 769/25.08.2009, 31/21.06.2010, 557/12.10.2010, 569/18.10.2010, 573/26.10.2010, 1054/03.02.2011, 960/08.10.2009 și 278/05.08.2010, a solicitat să-i fie dată aprobarea pentru a putea tipări formularele tipizate la Romdidac, fiind îndreptățită să primească oficial un răspuns în scris din partea autorității administrative, însă aceste adrese au fost urmate în parte de un răspuns pozitiv.
Pârâta a susținut că este în imposibilitatea practică de a obține în totalitate tipărirea formularelor tipizate constând în actele de studiu solicitate de reclamant.
Adresele emise către Minister vizează actele de studii pentru 2009, însă ele au fost soluționate în parte, fără a se aproba tot necesarul de formulare tipizate și, pe cale de consecință, s-a aflat în imposibilitate să le elibereze tuturor absolvenților, din vina MECTS care se situează pe o poziție de trenare, prin refuzul de a da curs în totalitate solicitării Universității, înțelegând sa aprobe doar în parte aceste formulare.
Pârâta U. „S. Haret” a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale, solicitând ca acesta să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de Licență și a suplimentului la diplomă pentru reclamant sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 începând cu a 30 zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei cereri, pârâta U. S. Haret a arătat că s-a conformat cu promptitudine și întocmai condițiilor impuse de Minister, prin adresa nr._/25.06.2009, în vederea obținerii aprobării pentru tipărirea de formulare tipizate.
Prin adresele formulate a anexat necesarul pentru anul 2009, oferind autorității decidente MECTS toate informațiile cerute prin adresa susmenționată, în care impun tuturor instituțiilor de învățământ de stat și particulare, să atașeze la cererile lor, „și situațiile centralizatoare (…) semnate și stampilate pe fiecare pagină și incluse și în format electronic pe CD, la Direcția Generală de Învățământ Superior”.
Potrivit disp. art. 60 (1) din Legea nr. 84/1995 - R „Activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: zi, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi”. U. S. Haret, având învățământ de zi autorizat sau acreditat, a putut organiza învățământul la distanță și cu frecvență redusă. Ori, din H.G. nr. 943/2009 (M.Of. nr. 608/31.10.2009) rezultă că USH avea acreditare pentru forma de ZI/FR și ca atare, avea dreptul să organizeze și forma urmată de reclamant.
Pârâta a motivat solicitarea de admitere a cererii de chemare în garanție pe imposibilitatea efectivă de a emite diplomele de licență și a suplimentului la diplomă atâta vreme cât MECTS nu va aproba tipărirea formularelor potrivit art. 7 din Ordinul 2284/2007 a MECTS, fiind pusă astfel în imposibilitatea de a executa hotărârea.
La dosar pârâta U. S. Haret a depus, în copie: tabel cu adresele emise către MECTS, adresele emise către ROMDIDAC și MECTS, practică judiciară.
Prin încheierea de ședință din data de 29.11.2013 s-a dispus conceptarea în cauză în calitate de chemat în garanție a Ministerului Educației Naționale.
La data de 05.12.2013, chematul în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție .
Pe fondul cauzei, a arătat că atribuțiile și competențele MECTS sunt reglementate în HG nr. 536/2011, cu modificările și completările ulterioare precum și în art. 216 din Legea educației naționale nr. 1/2011.
Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare „Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării”.
Actele de studii pot fi eliberate doar pentru absolvenții care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.
Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
Nu pot fi eliberate acte de studii persoanelor care nu au urmat studii organizate legal.
Prin L. nr. 443/2002 au fost stabilite în sarcina Universității „S. Haret” o . obligații pe care aceasta nu le-a respectat.
Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin L. nr. 88/1993 și ulterior prin OUG 75/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit ordinului nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de invățămant superior ,răspunderea pentru modul cum s-au gestionat ,completat și eliberat actele de studii revine exclusiv Universității „S. Haret”.Rezultă că pârâta nu avea și nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de invătămant neautorizate/neacreditate și se poate concluziona că reclamantul a urmat studiile unei forme de invătămant ai cărei studenti nu au fost avuti în vedere în cuprinsul cifrei de scolarizare pentru care s-au eliberat tipizatele .
A mai susținut chematul în garanție că și-a îndeplinit obligațiile care i-au revenit în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către U. „S. Haret” iar pentru situația în care aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător ,în conformitate cu prevederile legale, nu poate fi reținută culpa Ministerului Educației Naționale .Numai U. „S. Haret” este direct răspunzătoare pentru eliberarea diplomelor de licență și unor absolvenți ai specializărilor și formelor de învățământ neacreditate .
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 248 C.pr.civ.,instanța va analiza mai întâi excepția invocată:
Cu privire la excepția inadmisibilității, invocată de M. Educației Naționale, instanța urmează a o respinge pentru următoarele considerente:
A susținut chematul în garanție că pretinsa inducere în eroare a absolvenților cu privire la acreditarea instituției de învățământ absolvită reprezintă un aspect ce poate fi valorificat pe temeiul răspunderii contractuale și nu poate naște în sarcina unui terț, respectiv M. Educației Naționale obligația corelativă de emitere a unui act de studii.
Este justă susținerea chematului în garanție însă se constată că această apărare vizează fondul cauzei,instanța urmând să stabilească ,pe baza probelor administrate în cauză, raporturile juridice ce s-au stabilit între părți și obligațiile corelative ale acestora,motiv pentru care va fi respinsă excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție .
Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei U. „S. Haret” București la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă.
Instanța reține că reclamanta este absolventă a Facultății de Facultății de Psihologie – specializarea Psihologie din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009 și a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea din anul 2009. În acest sens, U. pârâtă i-a eliberat adeverința cu nr.4420/23.07.2009, prin care se atestă că a ”susținut și promovat EXAMENUL DE LICENȚA”, obținând titlu de licențiat în Psihologie în finalul acesteia menționându-se că are „ termen de valabilitate până la eliberarea Diplomei de Licență” .
Întrucât reclamanta a absolvit U. „S. Haret”, Facultatea de Psihologie – specializarea Psihologie din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009 și a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea din anul 2009. În acest sens, U. pârâtă i-a eliberat adeverința cu nr.4420/23.07.2009 care nu a fost revocată sau anulată și se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate de care beneficiază orice act administrativ, U. „S. Haret” avea obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii, să elibereze și diploma de licență.
Instanța reține că U. S. Haret, prin Legea nr.443/2002, a fost înființată ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ(art.1), iar Facultatea de D. și Administrație Publică a fost acreditată să funcționeze pentru forma de învățământ la zi, prin H.G. nr.693/2003.
Ca parte a sistemului național de învățământ, U. S. Haret se bucură, conform dispozițiilor Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamantul a urmat cursurile acestei instituții de învățământ superior, de autonomie universitară, care presupunea, printre altele, și dreptul comunității universitare respective de a-și conduce și de a-și exercita libertățile academice, și de a-și asuma un ansamblu de competențe și obligații, inclusiv dreptul de a înființa și de a asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor universitare.
În aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, Ministrul Educației a emis Ordinul nr. 3404/2006, în cuprinsul căruia se stabilește, la art. 2, că ”Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studiu de licență, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate”; la art. 8 prevăzându-se că ”Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”.
În raport de acest cadru normativ, care permitea universității să organizeze formele de învățământ pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată să organizeze cursuri de zi, și având în vedere că Facultatea de D. și Administrație Publică figurează ca fiind abilitată să organizeze forma de învățământ de zi pe aceste domenii de studiu de licență, se constată că nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după emiterea H.G. nr. 676/2007 și a H.G. nr. 635/2008, și nici după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, factorii cu atribuții de decizie în conducerea sistemului național de educație nu au sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul universității
În aceste condiții de reglementare și în raport de conduita adoptată de organul de specialitate al administrației publice centrale, chemat să organizeze și să conducă sistemul național de educație, se apreciază că aprobarea de către U. S. Haret a admiterii la forma de învățământ pentru specializarea reclamantului, ca si pentru celelalte specializări acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, ține de exercițiul autonomiei universitare, garantate prin art. 32 alin. 6 din Constituția României și Legea nr. 84/1995 în vigoare la momentul înscrierii reclamantului la Facultate.
Recunoașterea, prin chiar art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006, emis de către Ministrul educației, a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de învățământ la distanță, pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi, conferă reclamantului dreptul de a cere să i se elibereze diploma de licență, însoțită de suplimentul la diplomă.
Pe de altă parte, faptul că între universitate și M. Educației au apărut divergențe pe seama valabilității desfășurării formei de învățământ la distanță, pentru specializările la care se organizau și cursuri de zi acreditate/autorizate, nu poate prejudicia reclamantul care, în baza teoriei „aparenței dreptului”, s-a încrezut cu bună credință în situația prezentată de pârâtă și care, în aceste condiții, nu poate fi victima lipsei de acreditare. Aceasta cu atât mai mult cu cât M. Educației sau Agenția Romană de Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS) nu au demarat și nu au finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că instituția de învățământ superior a acționat în afara cadrului legal.
Astfel, având în vedere că adeverința eliberată reclamantei este valabilă, întrucât nicio autoritate administrativă sau instanță judecătorească nu s-a pronunțat în sensul revocării/constatării nulității sau anulării actului și prin urmare, produce în continuare efecte juridice, instanța apreciază că reclamantei trebuie să i se recunoască toate drepturile conferite de lege pe baza acesteia.
În consecință, instanța apreciază ca întemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei U. „S. Haret” București la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, obligația de eliberare a actului individual de studii din sistemul național de învățământ superior, care este definit de art. 2 alin. l din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 al M.E.C.T. ca fiind ”document oficial de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate”, revenind instituției de învățământ superior acreditate.
În ceea ce privește cererea reclamantei privind obligarea pârâtei U. „S. Haret” București la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței, instanța reține că termenul de 30 de zile pentru executarea hotărârii este expres prevăzut de art.24 alin.1 din Legea nr.554/2004 și nu este necesar a fi trecut în hotărâre pentru executarea acesteia.
Pentru aceste considerente, instanța va admite acțiunea formulată și precizată de reclamant în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret București și va obliga pârâta să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul la diplomă.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, formulată de pârâta U. S. Haret în contradictoriu cu chematul în garanție MECTS, se retine că obligația universității de a elibera diploma de licență și suplimentul la diplomă nu poate fi executată atâta timp cât M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu aprobă tipărirea formularelor tipizate.
Ori, prin adresele nr. 31/21.06.2010, nr. 557/2010, nr. 569/2010, nr. 573/2010, U. a solicitat Ministerului aprobarea pentru a putea tipări formularele tipizate la Romdidac.
M. Educației Naționale afirmă însă că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu, cu toate că nici o autoritate administrativă sau instanță de judecată nu s-au pronunțat în sensul revocării sau anulării adeverinței de licență, care se bucura de prezumția de legalitate și produce efecte juridice în sensul că se recunoaște calitatea de licențiat în specializarea urmată.
În acest context, se apreciază că, atâta timp cât, nici la încheierea perioadei de monitorizare și nici ulterior acestui moment, M. Educației, în exercitarea atribuției sale de control și monitorizare a aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ de stat și particulare, nu a reclamat nereguli în procesul de organizare a admiterii, al funcționarii domeniilor de studiu pentru care s-a obținut acreditarea sau autorizația de funcționare provizorie, precum și în cel
al susținerii examenului de licență, organul de specialitate al administrației publice centrale, cu rol de organizator și conducător al sistemului național de educație, este obligat să recunoască valabilitatea examenului susținut de reclamant și să ia măsurile administrative corespunzătoare care să permită satisfacerea dreptului acesteia de a i se elibera diploma de licență, în condițiile prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284 din 28 septembrie 2007; act administrativ cu caracter normativ care limitează valabilitatea adeverințelor eliberate de universitatea organizatoare a examenului de licență la maxim 12 luni.
Cum obligația pârâtei U. S. Haret este corelativă obligației pârâtului MECTS de a aproba formularele tipizate, așa cum s-a reținut anterior, se apreciază ca întemeiată cererea privind obligarea Ministerului Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamant.
Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. Haret în contradictoriu cu M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și va obliga chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamant și va respinge restul petitelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulata de reclamata C. M. I. (fosta C.), CNP_, domiciliata in mun. Dr. Tr. S., ., ..3, . în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret cu sediul in mu. București, ..13, sector 3, astfel cum a fost precizată.
Obligă pârâta U. S. Haret să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul de diplomă.
Respinge excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție.
Admite în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. Haret in contradictoriu cu chematul în garanție M. Educației Naționale, cu sediul in București, .. 28 – 30, sector 1.
Obligă chematul în garanție MEN să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamantă.
Respinge celelalte capete de cerere.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică de la 14 Februarie 2014 la sediul Tribunalului M..
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. M.L.B./ Tehnored . L.M.
Ex. 5/31.03.2014
Cod operator 2626
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 2306/2014. Tribunalul MEHEDINŢI | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 285/2014.... → |
|---|








