Pretentii. Sentința nr. 1393/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 1393/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 110/101/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.

Sentință Nr. 1393/2014

Ședința publică de la 23 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. T.

Grefier D. D. V.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant S. P. și pe pârâții DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANAȚELOR PUBLICE C., S. F. ORĂȘENESC ORȘOVA și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect pretenții La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că reclamantul a cerut judecarea cauzei în lipsă, după care;

Instanța, din oficiu, văzând dispozițiile art. 131 Noul Cod de procedură civilă, fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, verificând competența generală, materială și teritorială a Tribunalului M., constată si stabilește că Tribunalul M. - Secția a II a Civilă, de C. Administrativ si F. este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece prezenta pricină, în raport de disp. 95 pct.1 C. pr. civ. rap. la art. 10 alin. 1 teza 1 din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că nu este necesar administrarea altui probatoriu în cauză, instanța apreciază că nu se impune estimarea duratei necesare cercetării procesului în temeiul art. 238 alin. 1 Noul Cod procedură civilă.

Nemaifiind excepții de invocat și alte cereri de formulat, constatându-se cauza în stare de judecată, instanța reține cauza spre soluționare pe excepțiile invocate prin întâmpinare și pe fond.

INSTANȚA

Prin cererea adresată la data de 10.01.2014 și înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._ reclamantul S. P. în contradictoriu cu pârâtele, Direcția G. Regională A Finanțelor Publice C., S. F. Orășenesc Orșova și Administrația F. pentru Mediu a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunțat să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.978 lei reprezentând dobânda aferentă sumei de 2.231 lei reprezentând taxă pe poluare de la data de 12.12.2008 - dată la care a achitat această taxă, până la data de 17.08.2012, dată la care i s-a restituit această sumă. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.

În fapt, a arătat că a achiziționat autoturismul marca Opel Astra, achitând taxa de poluare în suma de 2231 lei întrucât fără această taxă, funcționarii din cadrul Serviciului de înmatriculări au refuzat înmatricularea mașinii.

În motivare a arătat că prin sentința nr. 3388/2012, definitivă și irevocabilă pronunțată în dosar nr._, Tribunalul M. a dispus restituirea taxei și a dobânzii aferente calculată însă nu de la data plății ci de la data de 18.08.2012 (ziua următoare a expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze cererea de restituire depusă și înregistrată la AFP Orșova sub nr. 9083/03.07.2012) deși prin cererea depusă a solicitat acordarea dobânzii de la data plății.

Prin hotărârea pronunțată în data de 18.04.2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „ dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.”

Prin adresa înregistrată la SFO Orșova, sub nr._/16.12.2013, reclamantul a solicitat restituirea dobânzii calculată de la data plății și până la data de la care au fost calculate aceste dobânzi (18.08.2012) conform sentinței menționate, solicitarea nefiind aprobată.

Astfel, dobânda a fost calculată potrivit disp. art. 120 alin. 7 Codul de procedură fiscală.

În dovedire a depus, în copie, următoarele înscrisuri: chitanță de plată taxei de timbru în cuantum de 200 lei, sentința nr. 3388/2012, istoric dobânzi, cerea de restituire a dobânzii și răspunsul SFO Orșova prin adresa nr._/16.2.2013, precum și cererea și înștiințarea de restituire a taxei nr._/2012.

Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., a formulat întâmpinare prin care a invocat prescripția dreptului la acțiune și autoritatea de lucru judecat și a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune a arătat că potrivit art. 135 Cod de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, „ dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani e las data de 1 Ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.” Reclamantul a plătit taxă în anul 2008 și s-a adresat cu cerere de restituire la autoritatea fiscală în anul 2014, astfel că, de la data de data nașterii dreptului la restituire al reclamantului și până la data la care a introdus cererea, au trecut 5 ani.

Față de acest motiv, a solicitat instanței admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerea cererii reclamantului ca fiind prescrisă.

Față de excepția autorității de lucru judecat, a învederat instanței că reclamantul a mai solicitat, pe calea acțiunii în justiție pe lângă restituirea taxei de primă înmatriculare și dobânda la suma achitată iar, prin sentința nr. 3388/2012, rămasă irevocabilă, Tribunalul M. s-a pronunțat în sensul admiterii acțiunii.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, de excepție procesuală și de prezumție.

Hotărârea Curții de Justiției Europene în cauza I. nu este de natură de a combate efectele principiului puterii de lucru judecat. A acorda dobânda stabilită de Codul de procedură fiscală de la o altă dată decât ca prevăzută de art. 124 atâta timp cât prin sentința nr. 3388/2012, irevocabilă, s-a tranșat această problemă, nu poate fi admisă fără nesocotirea principiului puterii lucrului judecat.

Trecând peste aceste excepții, a precizat că suma de referință se calculează și se plătește potrivit normelor prevăzute în art. 124 Cod procedură fiscală.

Astfel, potrivit art.124 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare a expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 și 21 sau la art. 70 după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege . Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

În conformitate cu art. 70 Cod procedură fiscală, „cererile depuse de contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în terme de 45 de zile de la înregistrare”.

În concluzie față de cele invocate în drept și în fapt, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, pe excepții sau în fond.

Reclamantul a depus răspuns prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de aceasta și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune a arătat că prin adresa înregistrată la SFO Orșova, sub nr. 9083/03.07.2012 a solicitat restituirea taxei de poluare împreună cu dobânda, această instituție răspunzând negativ în 04.07.2012.

Pentru restituirea dobânzii de la data plății s-a adresat atât pârâtei cât și instanței în termenul legal de prescripție.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat invocată prin întâmpinare, reclamantul a învederat că prin sentința nr. 3388/2012, instanța a acordat și dobânda însă a dispus că se calculează conform art. 124 Cod Procedură Fiscală, respectiv cu data expirării celor 45 de zile de la depunerea solicitării de restituire la organul fiscal; ori Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „ dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.”

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Potrivit art. 248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune instanța reține următoarele:

În drept, potrivit art.135 din OG 92/2003 Prescripția dreptului de a cere compensarea sau restituirea: Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.

Întrucât reclamantul a efectuat plata la data de 21.08.2008, iar restituirea se poate solicita de la această dată, termenul de prescripție începe să curgă de la 1 ianuarie 2009 și se împlinește la 31 decembrie 2013.

Din actele dosarului, se constată că reclamantul a solicitat restituirea dobânzii la organul fiscal prin cererea înregistrată sub nr. MH_/30.12.2013, deci în interiorul termenului de prescripție.

Așadar, excepția invocată este neîntemeiată și va fi respinsă.

Analizând excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă prin întâmpinare, se constată că este neîntemeiată și va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Potrivit art.431 alin. 1 C.pr.civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

În cauză, se apreciază că există identitate de obiect și părți între prezenta cauză și acțiunea ce a format obiectul dosarului nr._ , însă nu este îndeplinită condiția privind identitatea de cauză.

Astfel, se reține că noțiunea de cauză a cererii de chemare în judecată este reprezentată de instituția sau categoria juridică pe care reclamantul își întemeiază pretenția. Or, în speță, prima acțiune este fundamentată de dispozițiile art.124 C.proc.fiscală, iar prezenta acțiune are drept cauză principiul efectivității astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-565/11, M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrației F. pentru Mediu.

Pentru aceste considerente, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența autorității de lucru judecat, instanța va respinge excepția ca neîntemeiată.

Pe fond, instanța reține că pentru înmatricularea autoturismului reclamantul a achitat la Trezoreria Orșova suma de 2231 lei reprezentând taxă de poluare, sumă achitată conform chitanței . A nr._/12.12.2008 .

Prin sentința nr. 3388/17.09.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul_ au fost obligate pârâtele să-i restituie reclamantului suma de 2231 lei reprezentând taxă achitată precum și să plătească dobânda prevăzută de art. 124 C.pr. fiscală începând cu data de 18.08.2012 până la restituirea efectivă.

Aceste sume au fost restituite la data de 30.10.2012 fapt ce reiese din adresa depusă la dosar (fila 4), reclamantului fiindu-i restituită dobânda pentru perioada 18.08._12.

Din cuprinsul aceleași adrese reiese faptul că reclamantul a solicitat la data de 30.12.2013 restituirea dobânzii calculată de la data plății și până la data de 18.08.2012

Potrivit art.124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

Instanța constată însă că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11) prin care s-a solicitat să se stabilească dacă „principiile echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul Uniunii, rezultate din jurisprudența Curții, coroborate cu dreptul de proprietate, instituit de articolul 6 TUE și de articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pot fi interpretate ca opunându‑se unor dispoziții de drept intern care restrâng cuantumul prejudiciului susceptibil de a fi recuperat de particularul al cărui drept a fost încălcat”. Prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Astfel, întrucât dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar.

Prin urmare, se apreciază că reclamantul are dreptul la plata dobânzii legale începând cu data plății (21.08.2008 ) până la data restituirii (18.08.2012), cuantumul acesteia urmând a fi stabilit de către organul fiscal.

Pentru aceste considerente, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtele să restituie reclamantului dobânda fiscală aferentă sumei de 2231 lei achitată cu titlul de taxă de poluare pentru autovehicule, conform chitanței . nr._/12.12.2008, calculată de la data plății și până la data de 18.08.2012.

În baza art.453 alin.1 C.proc.civ. va obliga pârâtele la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă de timbru), către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.

Respinge excepția autorității de lucru judecat.

Admite acțiunea formulată de S. P., CNP_ cu domiciliu în Ilovița, ., județul M., în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., ..2, județul D., S. F. Orășenesc Orșova, cu sediul în Orșova, ., nr. 16 B, Județul M. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, Corp A, sector 6.

Obligă pârâtele să restituie reclamantului dobânda fiscală aferentă sumei de 2231 lei achitată cu titlul de taxă de poluare pentru autovehicule, conform chitanței . nr._/12.12.2008, calculată de la data plății și până la data de 18.08.2012.

Obligă pârâtele la plata sumei de 200 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul M..

Pronunțată în ședința publică, azi, 23.04.2014, la sediul Tribunalului M..

Președinte,

C. T.

Grefier,

D. D. V.

Red. C.T. Tehno. D.V

6ex/20.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 1393/2014. Tribunalul MEHEDINŢI