Obligaţia de a face. Sentința nr. 1087/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1087/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 5338/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 1087/2014
Ședința publică de la 26 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. T.
Grefier R. D.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta I. M. și pe pârâta INSTITUȚIA P.- SPCRPCÎV M., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin încheierea de ședință din data de 19.06.2013 judecarea cauzei a fost suspendată potrivit art. 411(1)pct.2 NCPC și că s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care;
Instanța din oficiu invocă excepția perimării cererii de chemare în judecată, și acordă cuvântul pe această excepție.
Reclamanta lasă la aprecierea instanței soluționarea acestei excepții.
Instanța reține cauza spre soluționare pe excepția invocată.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la 17.04.2013 reclamanta I. M. în contradictoriu cu Instituția P. M. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere Înmatriculare autovehicule a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismului proprietate personală al reclamantei marca VOLKSVAGEN LT35, CULOAREA ALB, an de fabricație 1999, număr de identificareWV12222DZXH033614 fără plata taxei de poluare, plus cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii a arătat că la data de 01.12.2012 a achiziționat din Bulgaria un autoturism second hand marca VOLKSVAGEN LT35 culoarea alb nr. de identificare
WV12222DZXH033614, an de fabricație 1999, iar pentru a-l înmatricula în România i s-a impus să plătească o taxă de poluare conform Legii nr.9/2012 calculată și stabilită de DGFP.
Reclamanta a arătat că această taxă se plătește doar pentru înmatricularea autoturismelor second-hand aduse din străinătate pe când pentru cele înmatriculate deja în România la o nouă înmatriculare nu se percepe această taxă de poluare.
Tocmai din acest motiv rezultă caracterul nelegal și discriminatoriu a taxei încălcându-se astfel prevederile tratatului Uniunii Europene art. 110(90) care limitează libertatea statelor membre în materie fiscală, combate restricționarea liberei circulații a mărfurilor prin interzicerea unor taxe discriminatorii și protecționiste.
Conform prevederilor art.148 din Constituția României prevederile T Comunității Europene au prioritate față de legile europene față de legile interne, legi care trebuie să fie în concordanță cu acestea și nu contrare, așa cum este legea ce reglementează această taxă .
În speța dedusă judecății este încălcat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne.
În drept și-a întemeiat cererea pe disp.art.112 C.pr.civ.,art.110(90), art.30 și 34 din tratatul Comunității Europene, art.1080 alin.1 C.civ.,Legea 554/2004 și art.274 C.pr.civ.
Prin încheierea de ședință din data de 19 iunie 2013 cauza a fost suspendată în temeiul art. 411(1)pct.2 NCPC pentru lipsa părților.
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 19 iunie 2013 când cauza a fost suspendată în temeiul art. . 411(1)pct.2 NCPC.
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 416 N . c.p.civ.., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare, se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6luni, iar potrivit dispozițiilor art.420 N. c. pr civ., perimarea se poate constata și din oficiu.
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina părților, nemaiândeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art. 416 N . c.p.civ.și 420 N. c.p.civ., urmează a constata perimată acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
In baza art. 416 N . c.p.civ.și 420 N. c.p.civ.
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I. M. cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ..225, ., . în contradictoriu cu pârâtul INSTITUȚIA P. SPCRPCÎV M. cu sediul în Drobeta Turnu Severin, D. C. nr.7, județ M. .
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, cale de atac care se depune la sediul Tribunalului M..
Pronunțată în ședința publică, azi 26 Martie 2014, la sediul Tribunalului M. .
Președinte, C. T. | ||
Grefier, R. D. |
Red.CT
Tehnored. DR; ex.4
Data 07.04. 2014
Cod operator 2626
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2968/2014.... → |
|---|








