Pretentii. Sentința nr. 1359/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 1359/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 1070/101/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința Nr. 1359/2014

Ședința publică de la 16 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. A. F.

Grefier A. A. B.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul L. G. și pe pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., ADMINISTRAȚIA JUDEȚENĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apărătorul ales al reclamantului, avocat D. Ș. D., din Baroul M., cu împuternicire avocațială la dosar – fila 13, lipsă fiind reprezentantele paratelor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, dupa care,

Conform art. 131 Cod procedură civilă, instanța din oficiu procedează la verificarea competenței și acordă cuvântul apărătorului reclamantului

Avocat D. S. D., pentru reclamant, apreciază că este competentă instanța cu soluționarea cauzei.

Instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul dispozițiilor art.95 pct.1 C. pr. civ. rap. la art. 10 alin. 1 teza 1 și alin. 3 din Legea nr. 554/2004.

Se acordă cuvântul apărătorului reclamantului cu privire la estimarea duratei cercetării procesului.

Avocat D. Ș. D., pentru reclamant, estimează la 30 de zile durata cercetării procesului.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art.238 c.pr.civ, estimează durata cercetării procesului la 30 de zile.

Avocat D. S. D., pentru reclamant, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în dovedirea cererii de chemare în judecată. Depune la dosar, în copie conform cu originalul, decizia nr.2217/2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dos.nr._, pentru a face dovada că s-a respins petitul cu privire la dobânda legală.

Instanța în baza art.255 c.pr.civ. încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind excepții de invocat, cereri de formulat sau probe de administrat, se constată cauza în stare de judecată și se acordă cuvântul atât asupra excepției invocată de pârâtă a autoritatii de lucru judecat, cât și asupra fondului cauzei.

Avocat D. Ș. D., pentru reclamant, solicită respingerea excepției invocate de pârâtă, iar pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocat, sens în care depune la dosar chitanța nr.204/10.04.2014.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 14.02.2014 și înregistrată sub nr._ reclamantul L. G. a solicitat obligarea pârâtelor DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI la plata dobânzii pentru suma de 193,30 lei începând cu data de 19.01.2011, data plății taxei de poluare, până în data de 10.05.2012 data restituirii taxei de poluare, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii arată că prin sentința nr.1198/2011 pronunțată în dosarul nr._ de către Tribunalul M. s-a dispus restituirea sumei de 1011 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda calculată conform art.124 c.pr.fiscală.

Menționează că la data de 19.01.2011 a achitat la Trezoreria Drobeta Turnu Severin, în contul Administrației Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin, cu chitanța nr._, suma de 1011 lei, reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule.

Mai arată că prin decizia Curții de Apel C. a fost admis recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin împotriva sentinței civile nr.1198/2011 pronunțată de Tribunalul M., a fost modificată sentința în parte în sensul că a fost înlăturata obligația de plată a dobânzii legale.

Cu privire la modalitatea de calcul a sumei reprezentând dobânda învederează instanței faptul că:

  1. In conformitate cu disp.art.120 alin.7 C.pr.fiscală - pentru perioada de pana la data de 30.06.2010"Nivelul majorării de întârziere este de 0.1% pentru fiecare zi de întârziere si poate fi modificat prin legile bugetare anuale".

2. In conformitate cu disp.art.II pct.10 din O.U.G. 39/2010- in perioada 01.07._10 "Nivelul dobânzii de întârziere este de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere si poate fi modificat prin legile bugetare".

3. In conformitate cu disp.art.l pct.2 din O.U.G. 88/2010« de la data de 01.10.2010 si pana in prezent "Nivelul dobânzii de Întârziere este de 0.04% pentru fiecare zi de întârziere si poate fi modificat prin legile bugetare"

Având in vedere aceste aspecte, cuantumul dobânzii a fost calculat astfel: 10.01._12 = 478 zilex1011 lei x 0,04 % = 193,30 lei.

La data de 18.04.2013, arată reclamantul, CJUE a publicat Decizia pronunțata in cauza C-565/11 prin care da dreptul celor care au obținut in instanța restituirea taxelor de poluare sa primească si dobânzi aferente sumelor de bani ce trebuie înapoiate de stat, calculate începând de la data plații taxei.

„Instanța de trimitere (Tribunalul Sibiu-n.n.) constata ca latura litigiului care privește cererea de restituire a sumei plătite cu titlu de taxa pe poluare nu ridica probleme majore, ținând seama de Hotărârea Curții din 7 aprilie 2011, T. (C-402-09, Rep., p.l-2711) precum și de jurisprudența ulterioara care confirma aceasta hotărâre"- se arată în Hotărârea CJUE din 18.04.2013.

„In ceea ce privește, în schimb, cererea de plată a unor dobânzi aferente cuantumului taxei pe poluare, calculate începând de la data plații acesteia, instanța de trimitere (Tribunalul Sibiu-n.n.) subliniază că nu o poate admite din cauza dispozițiilor coroborate ale articolelor 70 si 124 din OG nr.92/2003.(...) Instanța de trimitere (Tribunalul Sibiu-n.n.) are însă îndoieli cu privire la conformitatea unei astfel de norme cu dreptul Uniunii, în special cu principiile echivalenței, efectivității și proporționalității, precum și cu dreptul de proprietate, consacrat la articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene coroborat cu articolul 6 TUE".

Prin Hotărârea pronunțata, Curtea (Camera a 3-a) a statuat că: „ Dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul că se opune unui regim național, precum cel in discuție in litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe".

Practic, arată reclamantul, Decizia CJUE despre care a făcut vorbire mai sus dă dreptul unui contribuabil care a plătit o taxa incompatibila cu dreptul Uniunii sa primească înapoi de la stat atât cuantumul taxei cat si dobânzile aferente acestei sume de bani, calculate începând de la data plații taxei de către contribuabil.

Deciziile date de CJUE nu sunt punctuale rezolvând doar cazul in discuție, ci se aplica si spetelor similare de pe întreg teritoriu statelor membre UE-cum e cauza ce face obiectul prezentului dosar-astfel ca soluția pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dat-o in cazul I. poate fi folosita ca baza legala si in alte procese care vizează aceeași situație sau una asemănătoare.

Deciziile Curții de Justiție a UE sunt executorii și general obligatorii pentru toate statele membre și, în cadrul fiecărui stat membru, pentru toate autoritățile acestuia.

Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.

Obligația respectării dispozițiilor cuprinse in tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art.11 alin.1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună - credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

In concluzie, menționează reclamantul, începând cu data aderării, 01.01.2007, este obligatorie pentru Statul roman respectarea "acquisului comunitar";- astfel cum este definit prin art.1 din H.G. 1367/2000 privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordantei dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, in perspectiva aderării României la Uniunea Europeana, definiție a acquisului comunitar conform căreia aceasta include, intre alte acte normative, "dispozițiile Tratatului instituind Uniunea Europeana semnat la 25 martie 1957 la R. si ale Tratatului privind Uniunea Europeana semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht, ambele publicate in Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr.C.340 din 10 noiembrie 1997."

Apreciază reclamantul că taxa de poluare ce i-a fost stabilită în anul 2010 a fost calculată potrivit aceleiași formule de calcul ca aceea instituită de OUG 50/2008 în varianta inițială-declarată de Curtea Europeana de Justiție ca fiind contrară art.110 TFUE- cuantumul acestei taxe fiind majorat in raport cu aceasta reglementare.

In consecința, opinează reclamantul, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, solicită reclamantul să se rețină încălcarea art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene .

In drept, invocă art.148 alin.2 din Constituția României, Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, Hotărârea CJUE din data de 07.07.2011 (cazul N.), Hotărârea CJUE din 07.04.2011 (Cazul T.). Hotărârea CJUE din 18.04.2013 - cazul I., L.554/2004.

În dovedirea cererii reclamantul anexează următoarele înscrisuri, în copie: adeverința eliberată de organul fiscal, adresa nr.MH1872/20.01.2014 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cererea reclamantului înregistrată la organul fiscal sub nr.MH1872/15.01.2014, sentința nr.1198/2011 pronunțată în dos.nr._ de Tribunalul M., extras de pe portalul Curții de Apel C. cu privire la dos.nr._, precum și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei.

La data de 11.03.2014 pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. în nume propriu, în numele și pentru Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., în calitate de pârâte, a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat și respingerea cererii pe excepție sau în fond.

Referitor la excepția autorității de lucru judecat având în vedere că reclamantul a mai solicitat, pe calea acțiunii în justiție, pe lângă restituirea taxei de poluare și dobânda la suma achitată, iar prin sentința nr.1198/10.10.2011, rămasă irevocabilă, Tribunalul M. s-a pronunțat în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale.

Apreciază că acordarea sumei pretinse de reclamant s-ar putea realiza doar cu nesocotirea efectului pozitiv al puterii lucrului judecat, lucru care contrazice regulile de drept care stau la baza soluționării unei cauze civile.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, de excepție procesuală și de prezumție. Prezumția asigură nevoia de ordine și stabilitate juridică și are un caracter absolut, stabilind că nu se poate introduce o nouă acțiune având aceeași cauză, același obiect și de către aceeași parte în care să se pretindă contrariul a ceea ce s-a satatuat anterior printr-o hotărâre judecătorească.

Hotărârea Curții de Justiție Europene în cauza I. nu este de natură a combate efectele principiului puterii de lucru judecat.

A acorda dobânda stabilită de Codul de proc fiscală de la o altă dată decât cea prevăzută de art. 124 atâta timp cât prin sentința nr. 2293/14.12.2011, irevocabilă, s-a tranșat această problemă, nu poate fi admisă fără nesocotirea principiului puterii lucrului judecat.

Pe fond, opinează pârâta că suma de referința se calculează si se plătește potrivit normelor prevăzute in art. 124 Cod procedura fiscala.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 124 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, "pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) si (21) sau la art. 70, dupa caz, pana la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor"".

In conformitate cu dispozițiile art. 70 Cod procedura fiscala, " cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal in termen de 45 de zile de la înregistrare".

Art. 124 Cod pr.fisc. are doua teze: prima se refera la termenul de 45 de zile la expirarea căruia incepe sa curgă dobânda si a doua teza prevede obligația contribuabilului de a cere restituirea dobânzii la organul fiscal.

CJUE, prin decizia preliminară data in cauza C-565/11, M. I. impotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu si Administrației F. pentru Mediu, s-a pronunțat numai asupra primei teze a art. 124 si a statuat ca revine ordinei juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile in care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, in special rata si modul de calcul al acestor dobânzi.

In concluzie, fata de cele invocate in fapt si in drept, solicită respingerea acțiunii, pe excepții sau in fond.

În baza art. 248 Cod procedură civilă instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor invocate de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M.:

Referitor la excepția autorității de lucru judecat instanța urmează a o respinge, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 430 alin.1 Cod procedură civilă, „hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată”.

Instanța constată că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile art. 430 C.pr.civ. pentru urmatoarele motive:

Astfel, din sentința nr.1198/10.10.2011 rezulta ca s-a solicitat restituirea taxei precum si dobânda legală prevăzută de art.124 c.pr.fiscală, iar in dispozitiv i s-a acordat reclamantului dobânda legala calculata începând din data de 25.08.2011, pana la data restituirii efective, soluția in ceea ce privește dobânda fiind insa modificată de Curtea de Apel C., în sensul că a fost respinsă cererea de acordare a dobânzii legale.

Prin urmare, în ceea ce privește cererea de restituire a dobânzii de la data plătii, se constată că această cerere nu a mai fost formulată.

Lipsa unei cereri administrative de valorificare a dreptului nu echivalează cu lipsa dreptului, reclamanta putând iniția ulterior procedura administrativa de realizare a dreptului său și putând sesiza instanța de judecata, în cazul nesoluționării favorabile a cererii sale, fără a i se opune autoritatea de lucru judecat.

In ceea ce privește cauza, prezenta acțiune are o cauză diferită de cea invocată in prima acțiune. Astfel în prima acțiune temeiul de drept îl constituia art.124 din CPFiscal, iar în acțiunea prezentă cauza este principiul efectivității astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-565/11, M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrației F. pentru Mediu.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin acțiunea de față, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente sumei de 1011,00 lei achitată cu chitanța . nr._/19.01.2011 emisa de Trezoreria Mun. Dr. Tr. S., reprezentând taxă pe poluare.

Prin cererea înregistrată la Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. MH1872/15.01.2014 reclamantul a solicitat plata dobânzii aferente sumei de 1011,00 lei începând cu data de 19.01.2011, precum și plata sumei de 539 lei reprezentând cheltuieli de judecată, iar prin adresa nr. MH1872/20.01.2014, i s-a comunicat faptul că cererea sa este neîntemeiată, dat fiind faptul că nu a anexat titlul executor în sensul celor solicitate.

Se constată astfel că reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă reglementată de art.7 din Legea nr.554/2004.

Reclamantul a solicitat restituirea sumei de 1011,00 lei achitată cu . nr._/19.01.2011 emisa de Trezoreria Mun.Dr.-Tr.S., reprezentând taxă pe poluare pentru autoturismul second– hand achiziționat, cerere ce a fost admisă prin sentința nr.1198/2011, definitivă, așa cum a fost modificată prin decizia nr.2217/2012 a Curții de Apel C., pronunțate în dos.nr._ .

Reclamantului i s-a restituit taxa pe poluare în cuantum de 1011,00 lei la data de 10.05.2012.( fila 4)

Instanța reține că potrivit art.124 Cod procedură fiscală,pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

Instanța constată însă că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11) prin care s-a solicitat să se stabilească dacă „principiile echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul Uniunii, rezultate din jurisprudența Curții, coroborate cu dreptul de proprietate, instituit de articolul 6 TUE și de articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pot fi interpretate ca opunându‑se unor dispoziții de drept intern care restrâng cuantumul prejudiciului susceptibil de a fi recuperat de particularul al cărui drept a fost încălcat?”.

Prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Astfel, întrucât dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare, astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar.

Prin urmare, se apreciază că, reclamantul are dreptul la plata dobânzii legale începând cu data de 19.01.2011, pana la data de 10.05.2012, data restituirii taxei.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., va admite acțiunea și va obliga pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală începând cu data de 19.01.2011 până la data de 10.05.2012, data restituirii taxei.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, se apreciază că cererea este întemeiată.

Prin urmare, instanța va obliga pârâtele și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 220,00 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat, potrivit dispozițiilor art.453 alin.1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția autorității de lucru judecat.

Admite acțiunea formulată de reclamantul L. G., domiciliat în municipiul Drobeta Turnu Severin, ., ., ., CNP_, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat D. Ș. D., cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, ., ., ., în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., cu sediul în municipiul C., ..2, județul D., Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, Piața R. N., nr.1, județul M. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în municipiul București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6.

Obligă paratele sa restituie reclamantului dobânda fiscala aferentă sumei de 1011 lei achitată cu titlu de taxa de poluare pentru autovehicule prin chitanța . nr._/19.01.2011 emisa de Trezoreria Mun.Dr.-Tr.S., începând cu data de 19.01.2011 până la data de 10.05.2012, data restituirii taxei.

Obligă pârâtele să plătească suma de 220 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, din care 200 lei onorariu de avocat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cerere de recurs ce se va depune la Tribunalul M..

Pronunțată în ședința publică de la 16.04.2014, la sediul Tribunalului M..

Președinte,

C. A. F.

Grefier,

A. B.

Red.jud.FCA

Tehnored.AAB

5 ex./6 pag./15.05.2014

Cod operare date 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 1359/2014. Tribunalul MEHEDINŢI