Pretentii. Sentința nr. 704/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 704/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 12248/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 704/2014
Ședința publică de la 24 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. Z.
Grefier M. N. V.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. V., în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamant, avocat D. Ș., cu împuternicire avocațială aflată la dosar, lipsind pârâtele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra fondului.
Avocat D. Ș., pentru reclamant, a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată; cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarea situație de fapt:
Prin cererea adresată acestei instanței la data de 19.12.2013 și înregistrată sub nr._ reclamantul B. V. în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 1824,17 lei, reprezentând dobânda legală aferentă taxei de poluare pentru autovehicule de 3098,00 lei începând cu data plații acesteia, 13.02.2008 și până la data achitării efective a acesteia de către Administrația Finanțelor Publice (12.10.2012 ).
În motivare acțiunii, reclamantul a arătat că prin Sentința civila nr. 94/2012 pronunțata de Tribunalul M. in dosar nr._, prima instanța a admis acțiunea pe care a formulat-o împotriva Administrației Finanțelor Publice Tr. S. si in consecința aceasta a fost obligata sa-i restituie suma de 3098 lei reprezentând taxa de poluare.
A mai arătat că la data de 13.02.2008 a achitat la Trezoreria Tr. S., in contul Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Tr. S., cu chitanța . nr._/13.12.2008 suma de 3098 lei reprezentând "taxa pe poluare pentru autovehicule".
Prin Decizia Curții de Apel C. a fost respins recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Tr. S. împotriva Sentinței civile nr. 94/2012, pronunțata de Tribunalul M..
La data de 18.04.2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a publicat Decizia pronunțata in cauza C-565/11 prin care da dreptul celor care au obținut in instanța restituirea taxelor de poluare să primească si dobânzi aferente sumelor de bani ce trebuie înapoiate de stat, calculate începând de la data plații taxei .
„Instanța de trimitere (Tribunalul Sibiu-n.n.) constată că latura litigiului care privește cererea de restituire a sumei plătite cu titlu de taxa pe poluare nu ridica probleme majore, ținând seama de Hotărârea Curții din 7 aprilie 2011, T. (0-402-09, Rep., p. 1-2711) precum si de jurisprudența ulterioara care confirmă aceasta hotărâre"- se arată in Hotărârea CJUE din 18.04.2013.
„In ceea ce privește, in schimb, cererea de plata a unor dobânzi aferente cuantumului taxei pe poluare, calculate începând de la data plații acesteia, instanța de trimitere (Tribunalul Sibiu-n.n.) subliniază ca nu o poate admite din cauza dispozițiilor coroborate ale articolelor 70 si 124 din OG nr.92/2003.(...) Instanța de trimitere (Tribunalul Sibiu-n.n.) are însa îndoieli cu privire la conformitatea unei astfel de norme cu dreptul Uniunii, in special cu principiile echivalentei, efectivității si proporționalității, precum și cu dreptul de proprietate, consacrat la articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene coroborat cu articolul 6 TUE".
Prin Hotărârea pronunțata, Curtea (Camera a 3-a) a statuat că: „ Dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul că se opune unui regim național, precum cel in discuție in litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe".
Practic, Decizia CJUE despre care a făcut vorbire mai sus da dreptul unui contribuabil care a plătit o taxa incompatibilă cu dreptul Uniunii sa primească înapoi de la stat atât cuantumul taxei cat si dobânzile aferente acestei sume de bani, calculate începând de la data plații taxei de către contribuabil.
Deciziile date de CJUE nu sunt punctuale, rezolvând doar cazul in discuție, ci se aplica si spetelor similare de pe întreg teritoriu statelor membre UE-cum e cauza ce face obiectul prezentului dosar-astfel ca soluția pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dat-o in cazul I. poate fi folosita ca baza legala si in alte procese care vizează aceeași situație sau una asemănătoare.
Deciziile Curții de Justiție a UE sunt executorii si general obligatorii pentru toate statele membre și, în cadrul fiecărui stat membru, pentru toate autoritățile acestuia.
Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse in tratatele ratificate de Statul roman rezulta si din dispozițiile art.11 alin.1 din Constituția României, conform cărora Statul roman se obligă să îndeplinească întocmai si cu buna-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
In concluzie, începând cu data aderării, 01.01.2007, este obligatorie pentru Statul roman respectarea "acguisului comunitar"- astfel cum este definit prin art.1 din H.G. 1367/2000 privind constituirea si funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordantei dispozițiilor si principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, in perspectiva aderării României la Uniunea Europeana, definiție a acquisului comunitar conform căreia aceasta include, intre alte acte normative, "dispozițiile Tratatului instituind Uniunea Europeana semnat la 25 martie 1957 la R. si ale Tratatului privind Uniunea Europeana semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht, ambele publicate in Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr.C.340 din 10 noiembrie 1997."
Cu privire la competenta instanțelor de a evalua conformitatea legislației romane cu dispozițiile din dreptul comunitar, in dispozitivul Hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, data in cauza Administrazione delle finanze delIoStato/Simmenthal, nr. C 106/77 s-a statuat ca ""judecătorul național însărcinat sa aplice, in cadrul competentei sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicata orice dispoziție contrara a legislației naționale, chiar ulterioara, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabila a acesteia pe cale legislativa sau prin orice alt procedeu constituțional".
Dată fiind aceasta opinie explicita a Curții de Justiție a Comunităților Europene-a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale in interpretarea dreptului comunitar, instanțele române de drept comun sunt competente sa procedeze, in executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioara, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabila a acesteia pe cale legislativa sau prin orice alt procedeu constitutional.
Taxa de poluare ce i-a fost stabilită in anul 2010 a fost calculata potrivit aceleiași formule de calcul ca aceea instituita de OUG 50/2008 în varianta inițiala-declarata de Curtea Europeana de Justiție ca fiind contrara art.110 TFUE- cuantumul acestei taxe fiind majorat in raport cu aceasta reglementare.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe art. 148 alin.2 din Constituția României, Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, Hotărârea CJUE din data de 07.07.2011 (cazul N.), Hotărârea CJUE din 07.04.2011 (Cazul T.), Hotărârea CJUE din 18.04.2013 - cazul I., L.554/2004.
In dovedirea cererii de chemare în judecată reclamantul a depus înscrisuri la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
În temeiul dispozițiilor articolului 248 din NCPC, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și apoi asupra celor de fond care ar face inutilă administrarea probelor sau cercetarea judecătorească.
Astfel, în ceea ce excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă, instanța urmează a o respinge, deoarece nu îndeplinite toate cele trei elemente ale acesteia, și anume aceeași calitate a părților, aceeași cauză și același obiect, așa cum solicită dispozițiile articolului 431 alineatul 1 ale NCPC.
După cum se poate observa din studierea considerentelor sentinței cu numărul 94/12.01.2012, aflate la fila 8 din dosar, verso, în primul dosar a fost respinsă solicitarea de restituire a dobânzii întrucât nu a fost depusă cerere de restituire adresată organului fiscal, conform articolului 124 din Codul de procedură fiscală.
Ca atare, cauza juridică nu este aceeași, deoarece instanța de față are a analiza temeinicia restituirii dobânzii fiscale în situația în care există o asemenea cerere precum și în situația în care efectele dispoziției articolului 124 din Codul de procedură fiscală vor trebui analizate în alte circumstanțe de drept după pronunțarea CJUE din cauza M. I., C-565/11.
Prin urmare, cauza juridică este alta din două puncte de vedere: în primul rând, prima cerere de restituire nu a îndeplinit o cerință de formă pe care prezenta cerere o îndeplinește, și anume solicitarea adresată organului fiscal, iar în al doilea rând nu se poate contesta în nici un fel faptul că jurisprudența CJUE este izvor de drept, urmând a se aplica în mod obligatoriu de către instanțele interne. Ori dacă prin cauza CJUE de mai sus s-a statuat că dispozițiile articolului 124 din Codul de procedură fiscală contravin tratatului TFUE, România fiind stat membru UE și semnatar al acestui tratat, iar acest articol va trebui interpretat în sensul în care permite acordarea dobânzilor chiar de la momentul achitării taxei, reiese cu evidență că în această a doua cauză temeiul de drept este unul diferit. În concluzie, articolul 124 din Codul de procedură fiscală se aplică și se interpretează diferit înainte și după cauza I., iar acesta reprezintă temeiul în drept al restituirii. Ori dacă temeiul în drept este altul sau cel puțin diferit în interpretarea sa, rezultă că între cele două dosare diferă cauza juridică, care reprezintă temeiul în drept al acțiunii.
Reclamanta, prin cererea înregistrată sub nr._, a solicitat restituirea sumei de 3098 lei achitată cu chitanța . nr._/13.12.2008, reprezentând taxă pe poluare pentru autoturismul second – hand achiziționat, cerere ce a fost admisă prin sentința nr. 94/2012, fiind obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin, Direcția G. a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului 1190 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice M. - Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin, respins de instanța de control judiciar.
Prin acțiunea de față, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente sumei de 3098 lei, achitată cu chitanța . nr._/13.12.2008 reprezentând taxă pe poluare.
Instanța reține că potrivit art.124 Cod procedură fiscală,pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.Instanța constată însă că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11) prin care s-a solicitat să se stabilească dacă „principiile echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul Uniunii, rezultate din jurisprudența Curții, coroborate cu dreptul de proprietate, instituit de articolul 6 TUE și de articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pot fi interpretate ca opunându‑se unor dispoziții de drept intern care restrâng cuantumul prejudiciului susceptibil de a fi recuperat de particularul al cărui drept a fost încălcat”. Prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel, întrucât dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar.
Prin urmare, se apreciază că, reclamantul are dreptul la plata dobânzii legale în materie fiscală începând cu data plății (13.12.2008) și până la data restituirii efective - 12.10.2012, cuantumul acesteia urmând a fi stabilit de către organul fiscal.
De asemenea, în considerentele deciziei CJUE de mai sus se arată că această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia. În acest fel, se menționează că paguba produsă este cuantificată ca fiind aceea echivalentă cu suma ce produce dobândă între data plății nedatorate și data restituirii.
Pentru aceste considerente, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală în materie fiscală începând cu data de 13.12.2008 și până la data de 12.10.2012 – momentul restituirii taxei de poluare.
În baza art. 453 alin.1 C.pr.civ. va obliga pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 483 lei, din care 183 lei taxă de timbru și 300 lei onorariu avocat, făcând aplicarea dispozițiilor articolului 451 alineatul 2 din NCPC în sensul reducerii onorariului de avocat de la 500 la 300 lei, având în vedere complexitatea redusă a cauzei, determinată de existența unei practici unitare în materie întemeiată și pe jurisprudența CJUE, astfel încât apărătorul părții are îndatorirea doar de a prelua și apoi prezenta instanței regulile de drept cunoscute ale jurisprudenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția autorității de lucru judecat invocată de către intimată.
Admite acțiunea formulată de reclamantul B. V., CNP_, cu domiciliul în localitatea Drobeta Turnu Severin, ., ., apartament 3, județul M., în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în localitatea Drobeta Turnu Severin, Piața R. N., nr. 1, județul M., Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., cu sediul în municipiul C., .. 2, județul D. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sectorul 6.
Obligă pârâții să restituie reclamantei dobânda legală aferentă sumei de 3098 lei calculată conform Codului de procedură fiscală, achitată cu titlul de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța . nr._/13.12.2008, calculată de la data de 13.12.2008 și până la data de 12.10.2012 – momentul restituirii taxei de poluare.
Obligă pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu să plătească reclamantului suma de 483 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședință publică azi 24.02.2014, la sediul Tribunalului M..
Președinte, Grefier,
D. Z. M. N. V.
Red. D.Z./Tehnored. V.M.N.
6 ex./ 5 pagini
20.03.2014
cod operator 2626
| ← Pretentii. Sentința nr. 2008/2014. Tribunalul MEHEDINŢI | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|








