Pretentii. Sentința nr. 1683/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 1683/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 688/101/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 1683/2014

Ședința publică de la 14 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. C.

Grefier A. N. I.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul ., P. . SRL și pe pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANAȚELOR PUBLICE C., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANAȚELOR PUBLICE M. și AUTORITATEA F. PENTUR MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect pretenții plata sumei de 4932,70 lei reprezentând dobânda legală pentru suma de 5350,00 lei.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns Dumitrasconiu A. – administratorul societar al societății reclamante, asistată de avocat Gogîltan R., cu împuternicire avocațială existentă la dosar, lipsă fiind pârâtele.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

La interpelarea instanței, administratorul societar Dumitrasconiu A. pentru reclamant precizează că are cunoștință de cererea de chemare în judecată, pe care și-o însușește și semnează acțiunea. Depune la dosar împuternicire, actul constitutiv actualizat nr. 2/14.03.2013 al societății E. SRL, hotărârea Adunării Generale a Asociaților societății . nr. 1/13.02.2013, decizie de înregistrare a sediului social și a domiciliului fiscal și certificat de înregistrare.

În temeiul art. 238 alin. 1 Noul Cod procedură civilă instanța pune în discuția părților estimarea duratei cercetării procesului.

Apărătorul reclamantului având cuvântul arată că nu se impune estimarea duratei necesare cercetării procesului.

Având în vedere că nu este necesară administrarea altui probatoriu în cauză, instanța apreciază că nu se mai impune estimarea duratei necesare cercetării procesului în temeiul art. 238 alin. 1 Noul Cod procedură civilă.

În raport de aceste aspecte, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Apărătorul reclamantului având cuvântul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Față de probele solicitate de părți, apreciind ca fiind legale (nu sunt oprite de legea materiala sau procesuala), verosimile (nu contravin legilor naturii, nu tind la dovedirea unor fapte imposibile),pertinente (au legătura cu obiectul procesului), utile (folosesc soluționării cauzei) și concludente (poartă asupra unor împrejurări care sunt de natură să duca la soluționarea cauzei), în temeiul disp.art.255 coroborat cu disp.art.258 NCPC, va încuviința pentru reclamant, proba cu înscrisuri.

Constată că față de obiectul pricinii depunerea întâmpinării este obligatorie conform art.208 alin.1 C.proc.civila, că pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. și Administrația F. pentru Mediu, deși legal citate la data de 14.02.2014 și respectiv 18.02.2014, persoana împuternicită să primească actele de procedură semnând personal dovada de înmânare a actului de procedura și aplicând ștampila (fila 32 și 34 dosar), nu au depus întâmpinare in termenul prevăzut de disp.art.201 alin.1 C.proc.civilă, astfel încât potrivit disp.art.208 alin.2 C.proc.civilă sunt decăzute din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

Instanța invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C..

Apărătorul reclamantului având cuvântul arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acestei excepții.

Instanța acordă cuvântul asupra excepției prescripției dreptului la acțiune invocată prin întâmpinare de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M..

Apărătorul reclamantului având cuvântul solicită respingerea excepției prescripției întrucât prin introducerea cererii de chemare în judecată privind restituirea sumei de 5350 lei reprezentând taxă pe poluare s-a întrerupt termenul de prescripție. Totodată susține că nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau alte incidente de soluționat, instanța, în raport de dispozițiile art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul parților.

Av. Gogîltan R., având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtelor la plata sumei de 4932,70 lei reprezentând dobânda aferentă sumei de 5350 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare, cu cheltuieli de judecată. Depune chitanța reprezentând onorariu de avocat.

Având în vedere disp. art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre deliberare.

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei de față,

P. cererea adresată la data de 31.01.2014 și înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._ reclamanta . prin reprezentant . SRL în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunțat să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 4932,70 lei reprezentând dobânda aferentă sumei de 5350 lei reprezentând taxă pe poluare de la data de 22.11.2008, până la data de 05.07.2012. Cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că a achiziționat autoturismul Mercedes Benz, achitând taxa de poluare în suma de 5350 lei întrucât fără această taxă, funcționarii din cadrul Serviciului de înmatriculări au refuzat înmatricularea mașinii. Această sumă i-a fost restituită în data de 05.07.2012 în baza sentinței nr. 2144/09.12.2011 pronunțată în dosarul nr._ de către Tribunalul M., irevocabilă prin respingerea recursului.

P. Adresa nr. MH_/04.12.2013 a solicitat Administrației Județene a Finanțelor Publice M. plata dobânzii aferente duratei indisponibilizării sumei de bani plătită cu titlu de taxă de poluare, aceasta respingându-i solicitarea.

P. sentința nr. 2144/09.12.2011 pronunțată în dosarul nr._ de către Tribunalul M., irevocabilă prin respingerea recursului, se stabilește că această taxă de poluare pe care a achitat-o este nelegală, o taxă care încalcă normele europene.P. urmare, conform soluției dispuse de către CJUE în cauza I. contra României, statul este obligat să-i plătească o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii pentru perioada cuprinsă între data plătii fără temei a taxei în cauză si data restituirii acesteia.

Deși, potrivit dispozițiilor art. 124 din Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 Cod procedură fiscală, respectiv a termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire a taxei, prin Hotărârea din data de 18.04.2013, Curtea de Justiție a decis însă, ca aceasta prevedere este incorecta, iar statul trebuie sa plătească dobânda de când a încasat efectiv banii.

Curtea constată că, acordându-se dobânda începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei încalcă principiul efectivitățiicare impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail si alții).

Astfel, un regim, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu respectă principiul efectivității și dă dreptul la o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii si survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plătii fără temei a taxei în cauză si data restituirii acesteia. Curtea concluzionează că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Astfel cum s-a arătat în literatura de specialitate(Commentaire Meget, La Cour de justice - les actes des institutions, T. 10, Edition de l"Université de Bruxelles,p.205.), în absența oricărei subordonări între instanțele naționale si instanța comunitară, în temeiul principiului priorității dreptului comunitar asupra dreptului național, instanțele naționale au obligația de a respecta, în soluționarea cauzelor, ceea ce Curtea de Justiție a decis cu privire la interpretarea sau validitatea dreptului comunitar.

Autoritatea unei hotărâri preliminare constă în forța obligatorie a acesteia față de instanța care a solicitat-o si instanțele care ar judeca cauza în căile de atac, și în aplicabilitatea generală față de celelalte instanțe. Hotărârile preliminare produc în principiu efecte retroactive de la data emiterii actului si, pe cale de excepție, de la data indicată de către Curte în hotărârea respectivă.

O hotărâre preliminară produce efecte atât în cauza în care a fost solicitată cât si alte cauze, întrucât interpretarea face corp comun cu dispozițiile interpretate pe care le completează. Curtea de altfel folosește sintagma de a "spune dreptul" („dit pour droit") în dispozitivul hotărârilor privind interpretarea, ceea ce sugerează că exprimă o regulă de drept sau mai exact că îi oferă o nouă formulare(R.Kovar,"Effets des arrêts préjudiciels de la Cour de justice", pag.3).

Interpretarea dată de către Curte obligă instanțele naționale investite cu litigiul în cadrul căruia a fost solicitată interpretarea, dar autoritatea acestor hotărâri depășește aceste limite având în vedere că si alte instanțe naționale sunt obligate să respecte autoritatea hotărârilor privind interpretarea pronunțate de către Curte si nu pot da o altă interpretare din proprie inițiativă textelor deja interpretate de către Curte. Însă instanțele dispun de o alternativă: fie se conformează interpretării oferite de către Curte, fie solicită Curții pronunțarea unei noi hotărâri preliminare în interpretare.

Curtea, prin jurisprudența sa, a hotărât că există un "caracter obligatoriu pe care îl dobândesc hotărârile preliminare în ce privește instanțele naționale(CJCE, 11 iunie 1987, Pretore di Salo, R..p.2545 naționale).

Regulamentul privind procedura în fața Curții prevede, în articolul 65, că hotărârea preliminară are forță obligatorie începând cu ziua pronunțării sale.

Hotărârea în interpretare pronunțată de către Curte are „autoritate cu putere de lucru interpretat", care include atât forța obligatorie (ce obligă instanța națională să respecte interpretarea dispozițiilor si actelor comunitare) (hotărârea Da C. din 27 martie 1963, C-28-30/62, R.. p. 59; pentru hotărârile preliminare în aprecierea validității, a se vedea hotărârea International Chemical Corporation, 13 mai 1981, C- 66/80, R.. p. 1191.) cât si aptitudinea pe care o are instanța națională de a investi din nou Curtea de Justiție(C.J.C.E., 24 juin 1969, Milch-Fett-und Eierkontor, 29/68, R.. p. 165 . C.J.C.E., 11 iunie 1987, Pretore di Sald, C-14/86, R. p. 2545) cu o nouă întrebare preliminară.

Având in vedere ca și în privința restituirii taxei de poluare precum și a taxei de emisii poluante, o practică judiciara cvasiunitară s-a instituit abia după pronunțarea Curții de Justiție în cauzele N. și T., și in cazul restituirii dobânzilor calculate de la data plații până la data încasării impozitului (sau taxei de poluare), este necesară aplicarea deciziei C.J.U.E. dată în cauza C-565/11, I. contra România.

În drept a invocat dispozițiile art. 194 Cod procedură civilă, art. 1528 C. civ., Legea nr.554/2004, Constituția României, Tratatului Comunității Europene, Cod procedură fiscală, decizia C.J.U.E. în cauza C-565/11, I. contra România.

În dovedire a depus, în copie, următoarele înscrisuri: contract de mandat nr. 91/15.11.2013, adresa nr. MH –_/09.12.2013, cerere plată dobândă, dovada restituirii taxei pe poluare, cererea înregistrată sub nr. MH_/19.11.2013, chitanța . nr._/21.11.2008,carte de identitate autovehicul, sentința nr. 2144/2011.

Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și a solicitat respingerea acțiunii.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune a precizat că potrivit art. 135 Cod procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, "dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire." Reclamantul a plătit taxa în anul 2008 și s-a adresat cu cerere de restituire la instanță, în anul 2014, astfel că, de la data nașterii dreptului la restituire al reclamantului și până la data la care a introdus cererea, au trecut 5 ani. Pe cale de consecință, acțiunea în cauza pendinte este prescrisă.

Este fără echivoc faptul că suma restituită reclamantului la data de 05.07.2012 a fost restituită în baza unei sentințe judecătorești, neîndeplinind condițiile pentru a fi calificată ca o plată parțială sau ca o recunoaștere a datoriei, A.F.P Dr. Tr. S. neavând competența legală, nici să recunoască datoria, nici să efectueze o plată parțială, câtă vreme actul normativ în baza căruia a fost încasată taxa specială pentru autoturisme, nu a fost modificat sau abrogat.

Prescripția dreptului la acțiune s-a împlinit la data de 01.01.2014, data la care s-a împlinit și termenul de 5 ani prevăzut pentru recuperarea creanțelor fiscale, potrivit art. 135 Cod pr. fiscală.

Pe de alta parte, trecând peste excepții, suma de referința se calculează si se plătește potrivit normelor prevăzute in art. 124 Cod procedură fiscală.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 124 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, "pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) si (21) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.

În conformitate cu dispozițiile art. 70 Cod procedură fiscală, "cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare".

Art. 124 Cod pr. fisc. are doua teze: prima se referă la termenul de 45 de zile la expirarea căruia începe să curgă dobânda și a doua teză prevede obligația contribuabilului de a cere restituirea dobânzii la organul fiscal.

CJUE, prin decizia preliminară dată în cauza C-565/11, M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrației F. pentru Mediu, s-a pronunțat numai asupra primei teze a art. 124 și a statuat că revine ordinei juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune a precizat că prin introducerea cererii de chemare în judecată privind restituirea sumei de 5350 lei reprezentând taxă pe poluare s-a întrerupt termenul de prescripție.

Pe fond a reiterat susținerile din cererea de chemare în judecată.

Pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. și Administrația F. pentru Mediu, deși legal citate, nu au formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

P. cererea dedusă judecății, reclamanta . solicită obligarea pârâtelor la plata sumei de 4.932,70 lei reprezentând dobânda aferentă cuantumului taxei de poluare de 5.350 lei, dobândă calculată începând cu 22.11.2008, ziua următoare datei plății, până la data de 05.07.2012, data restituirii integrale a sumei.

Reclamantul a cumpărat un autoturism dintr-un stat membru al Uniunii Europene, iar la înmatricularea acestuia în România a achitat, în temeiul OUG nr.50/2008, taxa pe poluare în cuantum de 5.350 lei, conform chitanței . nr._/21.11.2008.

P. sentința nr.2144/09.12.2011 pronunțată de către Tribunalul M. în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă prin decizia Curtii de Apel C. au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin si Administratia F. pentru Mediu să dispună restituirea sumei de 5.350 lei reprezentând taxa pe poluare achitată cu chitanța . nr._/21.11.2008.

Suma de 5.350 lei reprezentând taxă de poluare a fost restituită reclamantului la data de 05.07.2012, așa cum reiese din adresa emisă de AJFP M.(fila 11 dosar).

Se reține că reclamantul a solicitat organului fiscal plata dobânzii la suma achitată cu titlu de taxă pe poluare prin cererea înregistrată sub nr. MH_/04.12.2013(filele 9-10 dosar), cerere soluționată nefavorabil, așa cum reiese din adresa nr.MH-_/09.12.2013(fila 8 dosar).

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., se apreciază că este întemeiată, urmând să fie admisă, în sensul respingerii acțiunii introductive față de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. ca fiind promovată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos:

Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.

Conform art.117 alin.1 lit.d din OG nr.92/2003 se restituie, la cerere, debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.

P. Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.1899 din 22 decembrie 2004 a fost aprobată procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.

Conform art.2 din Ordinul Ministrului Finanțelor nr.1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art.33 din OG nr.92/2003 republicată, denumit în continuare organul fiscal competent.

Potrivit art. 33 alin.1 din OG nr.92/2003 pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor și contribuțiilor realizate prin stopaj la sursă, în condițiile legii.

Potrivit art. 23 alin.5 din HG nr.520/2013 administrațiile finanțelor publice municipale constituite la nivelul municipiilor reședință de județ din subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene se reorganizează în administrații județene ale finanțelor publice.

Pe de altă parte, disp.art.23 alin.1 din HG nr.520/2013 prevăd că direcțiile generale regionale ale finanțelor publice se înființează prin transformarea direcției generale a finanțelor publice a județului, respectiv a municipiului București în care este stabilit sediul direcției generale regionale, prin fuziunea prin absorbție a celorlalte direcții generale ale finanțelor publice județene din aria de competență stabilită potrivit anexei nr. 2, care își pierd personalitatea juridică.

C. procesual în fața instanței de fond trebuie să respecte rigorile constând în necesitatea justificării capacității părților și a calității procesualșe pasive, avân în vedere faptul că atât excepția lipsei capacității procesuale, cât și calitatea procesuală cu incidența transmisiunii calității procesuale având ca izvor „ lato sensu” legea, constituie aspecte ce pun în discuție respectarea principiului contradictorialității și garanțiile dreptului la apărare, ca principii fundamentale ale procesului civil.

Condiția generală a capacității procesuale de folosință și de exercițiu, la care se referă codul de procedură civilă trebuie interpretată în sens larg, respectiv capacitatea de a fi subiect de drept, în primul rând de drept administrativ, și nu în sens restrâns, iar în dreptul administrativ esențială este capacitatea de drept administrativ.

P. urmare, autoritatea fiscală competentă care are calitate procesuală pasivă, respectiv calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare, este cea care a calculat cuantumul taxei pe poluare prin decizia de calcul, care a încasat suma, căreia i s-a adresat cererea de restituire a taxei și care a refuzat restituirea sumei, respectiv pot avea calitate procesuală pasivă administrațiile județene a finanțelor publice sau serviciile fiscale municipale sau orășenești.

Organul fiscal în a cărei rază teritorială se află domiciliul reclamantului este Administrația Județeană a Finanțelor Publice M..

În speță, autoritatea fiscală competentă, dat fiind domiciliul reclamantului, este pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., care are calitate procesuală pasivă, având calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare, fiind autoritate ce a calculat cuantumul taxei pe poluare prin decizia de calcul, a încasat suma și căreia reclamantul i s-a adresat cu cerere de restituire a taxei, refuzând restituirea sumei, context în care D.G.R.F.P. C. nu are calitate procesuală pasivă.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. prin întâmpinare, se reține că aceasta este neîntemeiată, urmând să fie respinsă, pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos:

Potrivit art.131 din OG 92/2003 republicată privind Codul de procedură fiscală, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.

Conform art.133 alin.1 lit.b din același act normativ, termenul de prescripție prevăzut la art.131 se întrerupe pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii în orice alt mod a datoriei.

Pe de altă parte, potrivit art.11 din OUG 50/2008, în prezent abrogată, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.

În condițiile în care prin sentința nr.2144/09.12.2011 pronunțată de către Tribunalul M. în dosarul nr._, au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin si Administratia F. pentru Mediu să dispună restituirea sumei de 5.350 lei reprezentând taxa pe poluare achitată cu chitanța . nr._/21.11.2008, sumă ce a si fost restituită efectiv reclamantului la data de 05.07.2012, așa cum reiese din adresa emisă de AJFP M.(fila 11 dosar), tribunalul apreciază că faptul restituirii acestei sume reprezintă o cauză de întrerupere a cursului termenul de prescripție a dreptului material la acțiune in sensul statuat de disp.art.133 alin.1 lit.b Cod procedură fiscală.

Referitor la fondul cauzei, tribunalul reține că potrivit art.124 Cod procedură fiscală pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, iar nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. 7 și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.

Art. 70 alin.1 din același act normativ prevede că cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.

Însă Curtea de Justiție a Uniunii Europene, fiind sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11), prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Astfel, întrucât dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar.

P. urmare, se apreciază că reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie fiscală aferentă taxei pe poluare achitată, dreptul la plata acestei dobânzi începând cu data plății și până la data restituirii efective.

Cu privire la modul de calcul, tribunalul apreciază că dobânda a fost calculată conform disp.art.120 alin.7 C.proc.fiscală potrivit cărora pentru perioada de până la 30.06.2010 nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, disp.art.II pct.10 din OUG 39/2010 potrivit cărora în perioada 01.07._10 nivelul majorării de întârziere este de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere precum și disp.art.I pct.2 din OUG 88/2010 potrivit cărora în perioada de după 01.10.2010 nivelul majorării de întârziere este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere.

Având în vedere considerentele anterior expuse, se apreciază întemeiată acțiunea, astfel încât va fi admisă și vor fi obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 4.932,70 lei reprezentând dobânda legală în materie fiscală, aferentă sumei de 5.350 lei taxă pe poluare achitată conform chitanței . nr._/21.11.2008, calculată de la data de 22.11.2008, ziua următoare zilei la care a fost achitată taxa, astfel cum s-a solicitat prin actiunea introductivă, până la data de 05.07.2012.

În raport de soluția adoptată, constatând culpa procesuală a pârâtelor, în sensul că acestea au refuzat în procedura administrativă prealabilă să soluționeze favorabil cererea reclamantei, vazând și disp.art.453 alin.1 C.proc.civilă, vor fi obligate să plătească reclamantei suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând 300 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței . nr._/11.02.2014(fila 25 dosar) și 300 lei onorariu avocat conform chitanței nr.55/14.05.2014(fila 66 dosar).

Vazând și disp.art.20 alin.1 din Legea 554/2004,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., invocată din oficiu.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., .. 2, județul D., ca fiind promovată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. prin întâmpinare.

Admite acțiunea formulată de reclamanta ., prin reprezentant . SRL, cu domiciliul procesual ales în Drobeta Turnu Severin, .. 6, județul M. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., nr. 1, județul M. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, Corp A, sector 6.

Obligă pârâtele să plătească reclamantei suma de 4.932,70 lei reprezentând dobânda legală în materie fiscală, aferentă sumei de 5.350 lei taxă pe poluare achitată conform chitanței . nr._/21.11.2008, calculată de la data de 22.11.2008, ziua următoare zilei la care a fost achitată taxa, până la data de 05.07.2012.

Obligă pârâtele la plata către reclamant a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cale de atac ce se va depune la Tribunalul M..

Pronunțată în ședința publică de la 14.05.2014, la sediul Tribunalului M..

Președinte, Grefier,

A. C. A. N. I.

Red. A.C./Tehn. A.N.I./26.05.2014

6 ex./26.05.2014

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 1683/2014. Tribunalul MEHEDINŢI