Pretentii. Sentința nr. 2623/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2623/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 3630/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.
Sentința Nr. 2623/2014
Ședința publică de la 25 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D. B.
Grefier A. C. Ț.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul I. M. și pe pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., S. F. ORĂȘENESC ORȘOVA, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect pretentii Restituirea sumei de 6.566 lei reprezentând taxa de poluare pentru Ford Focus (WFONXXGCDNYC72288) și dobânda aferentă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că, prin serviciul registratură al instanței a fost depusă de reclamant o cerere prin care solicită suspendarea judecății până la soluționarea irevocabilă a cauzei C-331/13 aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene
Instanța respinge cererea de suspendare a judecății cauzei depusă de reclamant la dosar, neexistând temei juridic pentru suspendare și constatând cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.05.2014 sub nr._ reclamantul I. M., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., S. F. Orășenesc Orșova și Administrația F. pentru Mediu București, a solicitat instanței, în baza art. 1.341 alin. (1), art. 1.344, art. 1.635 alin. (1) și art. 1.636 - 1.637 C. civ., să oblige Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. - S. F. Orășenesc Orșova, în solidar cu Administrația F. pentru Mediu București să-i restituie reclamantului contravaloarea taxei de timbru de mediu pentru autovehicule pe care a achitat-o, odată cu achiziționarea unui automobil, din eroare și forțat de imperativul înregistrării la poliție a automobilului pentru a putea fi pus în circulație, în cuantum de 6.566 lei, a dobânzii și penalității fiscale aferente începând cu data de 06.09.2013 și până la achitarea integrală a creanței, precum și a cheltuielilor de judecată constând în taxe poștale, taxă de timbru judiciar și onorariu de avocat.
În motivare, a arătat că a achiziționat în data de 15.08.2008 autoturismul M 1, marca Ford tipul/varianta DNW/C9DC1/FOCUS, fabricat în anul 2000, având numărul de înmatriculare_, numărul de identificare WF0NXXGCDNYC72288, . de identitate J911656, așa cum reiese din Certificatul de înmatriculare și Factura /Contractul de vânzare-cumpărare vehicul folosit din 31.05.2013, respectiv 05.08.2013 și 23.08.2013, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să plătească o taxă de timbru de mediu pentru autovehicule în vederea înmatriculării în cuantum de 6.566 lei.
Taxa a fost percepută în baza O.U.G nr. 9/2013 pentru instituirea timbrului de mediu pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 37/2014, fiind plătită prin chitanța . nr._ din 06.09.2013.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, a arătat că taxa de timbru de mediu pentru autovehicule este ilegală, aceasta fiind percepută în baza unor texte legale inaplicabile în dreptul intern. Legiuitorul român a ajuns la adoptarea O.U.G nr. 9/2013 după ce anterior a înțeles să adopte mai multe acte normative în același domeniu care, în final, au ajuns să fie considerate de instanța comunitară ca fiind neconforme cu legislația europeană Potrivit art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, României îi revine obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, în speță art. 90 paragraful 1 și art. 234 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene.
De asemenea, a arătat că, prevederile O.U.G nr. 9/2013 pentru instituirea timbrului de mediu pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 37/2014 în baza cărora s-a impus reclamantului plata taxei de poluare, deși nu au fost încă abrogate, sunt contrare prevederilor de la art. 148 alin. (2) din Constituție, astfel încât aceste prevederi legale sunt implicit inaplicabile urmare a aderării României la Uniunea Europeană.
Ca urmare a efectului direct al art. 110 TFUE (fostul 90 paragraful 1) și art. 234 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene, instanța este îndreptățită să constate că, O.U.G. nr. 9/2013 nu putea la momentul efectuării plății taxei de mediu pentru autovehicule să fie considerată ca fiind aplicabilă legal, ca urmare a efectului de aderare a României la Uniunea Europeană.
Se mai arată că, prin adoptarea O.U.G. nr. 9/2013 s-au încălcat principiile liberei circulații a mărfurilor, neutralității impozitării interne și s-a creat o discriminare la momentul înmatriculării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, fiind nerespectate prevederile art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).
Scopul art. 110 TFUE este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 28 - 30 TFUE prin taxarea internă discriminatorie.
Potrivit jurisprudenței CJUE, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
Articolul art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că statelor membre nu le este permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
Mai susține că, prin adoptarea O.U.G nr. 9/2013 este înlăturată discriminarea la momentul înmatriculării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă.
În realitate, aplicarea unor taxe cu titulatura de timbru de mediu în cuantumuri destul de însemnate pentru cele achiziționate second-hand dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene conduce în mod evident la diminuarea livrărilor intracomunitare de autovehicule și încurajarea producției interne de astfel de bunuri și achiziționarea lor, o asemenea măsura intrând în categoria celor cu efecte restrictive din punct de vedere cantitativ.
Deși, modalitatea de calcul a timbrului de mediu pentru autovehiculele second-hand achiziționate din afara României și cele similare de pe piața internă este, cel puțin, identică, apreciem că în mod indirect s-a creat un tratament favorabil celor produse în România având în vedere că, în contextul intenției legislativului de înnoire a parcului auto național cu autovehicule produse în țara noastră, cele mai multe autovehicule indigene sunt noi, din categoria Euro 4, Euro 5 pentru care cuantumul timbrului de mediu pentru autovehicule este mai mic comparativ cu cele achiziționate din spațiul intracomunitar, numărul tranzacțiilor de vânzare-cumpărare cu autovehiculele deja înmatriculate în România și pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 sau taxa pe poluare pentru autovehicule, sau taxa pe emisii poluante fiind infim.
A mai arătat că, este adevărat că, statele membre ale Uniunii Europene au libertatea de a stabili taxe pentru activitatea de comerț cu bunuri importate însă este necesar ca efectul economic al unei astfel de norme asupra circulației bunurilor importate să nu intre în conflict cu legislația comunitară, aici intervenind rolul judecătorului național de a verifica respectarea principiului egalității de tratament între cele două categorii de mărfuri.
Pornind de la ideea că, Uniunea Europeană dorește liberalizarea piețelor și înlăturarea oricăror obstacole în calea liberei circulații a mărfurilor, personal, ținând cont de contextul economico-social, de amploarea pieței auto din România, tendința cetățenilor români de a achiziționa autovehicule second-hand din alte state membre ale spațiului intracomunitar deoarece se realizează egalitatea între preț și calitate, considerăm că prin actuala reglementare s-au impus măsuri cu caracter restrictiv din punct de vedere cantitativ, măsuri interzise de legislația comunitară.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în jurisprudența sa constantă, a statuat că articolul 110 TFUE reprezintă o completare a dispozițiilor privind eliminarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre {Hotărârile Brzezinski C-313/05 și Krawczyriski C 426/07).
În materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie din import, articolul 90 CE (actualul art. 110) vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import {Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C 74/06). În plus, un sistem de impozitare nu poate fi considerat compatibil cu articolul 90 CE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor impozite mai mari decât produsele naționale și, prin urmare, să nu producă în niciun caz efecte discriminatorii {Hotărârea Brzezinski).
Prin urmare, și în forma actuală legislativă, respectiv O.U.G nr. 9/2013, stabilește indirect, pentru produsele provenind din Uniunea Europeană, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare. Reglementată în acest mod, timbrul de mediu diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule noi produse în România.
De altfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea din 7 aprilie 2011 în Cauza C-402/09 T. și prin Hotărârea din 7 iulie 2011 în Cauza C263/10 N. a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Ca atare, și actualul act normativ este contrar art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinat să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel achiziționarea autovehiculelor noi produse în România.
Instanța este îndreptățită la a reține că, TFUE a creat "o nouă ordine juridică" în dreptul internațional (denumită astfel de Curtea Europeană de Justiție în cazul V. Gend en Loos, 1963), caracterizată prin faptul că are efect direct și se bucură de supremație (prioritate) în raport cu ordinea juridică internă. Aceste principii au fost consacrate și de art. 148 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate fața de dispozițiile contrare din legile interne.
Astfel, având în vedere că dispozițiile art. 110 din Tratatul de funcționare a UE prevalează față de dispozițiile contrare cuprinse în O.U.G nr. 9/2013, precum și faptul că, instituțiile statului, deci inclusiv S.F.O Orșova și A.F.M București, sunt obligate a da prioritate regulilor de drept comunitar, apreciem că, pârâți, nu se pot prevala de dispozițiile O.U.G nr. 9/2013, dacă restul condițiilor prevăzute de lege sunt îndeplinite.
Neputând fi aplicate în dreptul intern aceste reglementări, se impune concluzia că taxa specială achitată pentru înmatricularea automobilului reclamantului a fost încasată în mod ilegal, că este o plată nedatorată de reclamant și că a fost plătit din eroare și în mod forțat, plata taxei fiind singura modalitate de a putea pune în circulație mașina respectivă.
Așadar, obligația de plată a taxei de mediu pentru autovehicule este inexistentă, întrucât plata sumei de 6.566 lei a fost efectuată în temeiul unor prevederi inaplicabile și, de altfel, neconstituționale, devin aplicabile prevederile art. 1.341 alin. 1 C. civ., conform cărora „Cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire".
Demonstrând că, reclamantul îndeplinește condițiile legale, consideră că pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. - S. F. Orășenesc Orșova, respectiv pârâta A.F.M București îi datorează în solidar reclamantului și dobândă fiscală, care urmează a fi calculată începând cu data de 06.09.2013 și până la momentul achitării integrale a sumei de 6.566 lei reprezentând contravaloare taxă de timbru de mediu pentru autovehicule, achitată cu chitanța . nr._ din 06.09.2013, întrucât prin plata pe care reclamantul a efectuat-o în contul acestora, patrimoniul lor s-a mărit pe seama patrimoniului reclamantului, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.
Doctrina de drept civil român a stabilit că pentru a se naște raportul juridic în temeiul căruia accipiensul va fi obligat la restituirea către solvens a ceea ce a primit ca plată nedatorată, este necesară întrunirea a două condiții:
A.Prestația pe care solvensul a executat-o trebuie să fi avut semnificația operației
juridice a unei plăți, să fie așadar cu titlu de plată.
Din câte se poate observa cu ușurință, raportul juridic ce este dedus judecății în prezentul dosar îndeplinește această condiție. Plata a fost făcută în schimbul chitanței . nr._ din 06.09.2013, suma de 6.566 lei intrând în contul trezoreriei Ministerului Finanțelor Publice.
B.Datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic în
raporturile dintre solvens și accipiens.
în speța de față raportul juridic dedus judecății s-a născut din momentul în care a fost efectuată plata, deoarece prevederile din O.U.G nr. 9/2013 pentru instituirea timbrului de mediu pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 37/2014 sunt implicit nelegale.
Demonstrând că, reclamantul îndeplinește condițiile pentru existența plății nedatorate, consideră că pârâtul S. F. Orășenesc Orșova are obligația să-i restituie suma de 6.566 lei, întrucât prin plata pe care reclamantul a efectuat-o în contul acestuia,patrimoniul său s-a mărit pe seama patrimoniului reclamantului, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.
În baza acestor considerente, a solicitat să se dispună restituirea sumei de 6.566 lei ce a fost plătită cu titlu de taxă de timbru de mediu pentru autovehicule, a dobânzii și penalității fiscale aferente perioadei respective, precum și a cheltuielilor de judecata.
Procedura prealabilă cu S.F.O Orșova și A.F.M București s-a efectuat, anexând în acest sens Cererile de restituire înregistrate la data de 05.05.2014 sub nr. MH_, respectiv 25.04.2014, așa cum reiese din Confirmarea de primire poștală nr. AR_, respectiv Facturile aferente taxelor poștale nr. DIV00004191 și nr. DIV00004192 din 22.04.2014.
Întrucât, pârâtul S.F.O Orșova nu a soluționat favorabil cererea reclamantului de restituire, așa cum reiese din Adresa nr. MH_ comunicată la 09.05.2014, iar A.F.M București nu i-a comunicat un răspuns, astfel încât a înaintat în baza art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 prezenta acțiune instanței de contencios administrative în vederea judecării.
Reglementari interne: dispozițiile art. 1.345, art. 1.347 alin. 1, art. 1.526 alin. 1, art. 1.530 - 1.531, art. 1.535, art. 1.635 alin. 1 și art. 1.636 - 1.637 Noul Cod Civil; dispozițiile art. 5, art. 6, art. 9, art. 30 alin. (1), art. 33, art. 95, art. 111 - 112, art. 194, art. 250, art. 254, art. 292 și art. 453 Noul Cod procedură civilă; dispozițiile art. 124 alin. 1 și art. 148 alin. 2) și 4) din Constituția României;dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 1 lit c), f) și h), art. 8 alin. 1, art. 10 alin. 1, art. 11 alin. 1 lit. c și art. 12 teza a ll-a din Legea nr. 554/2004; art. 17, art. 33 alin. 1, art. 41, art. 68, art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (1), art. 120 ind. 1, art. 124 și art. 131 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 - modificată și republicată și art. 10, art. 11 și art. 13 din O.U.G nr. 9/2013.
Reglementări comunitare.
Dintr-o jurisprudență constantă, reiese că dreptul de a obține rambursarea unor taxe
percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii reprezintă consecința și completarea drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului Uniunii care interzic astfel de taxe. Statul membru este, așadar, obligat, în principiu, să ramburseze taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii (Hotărârea din 6 septembrie 2011, Lady & Kid și al pi, C-398/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 17, precum și Hotărârea din 19 iulie 2012, Littlewoods Retail și al pi, C-591/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 24).
Trebuie amintit că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alpi, C-397/98 și C-410/98, R., p. 1-1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C-446/04, R., p. 1-_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alpi, citată anterior, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alpi, C-113/10, C-147/10 și C-234/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 65). în consecință, principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept (Hotărârile citate anterior Littlewoods Retail și alpi, punctul 26, precum și Hotărârea Zuckerfabrik Jülich și alpi, punctul 66).
Normele aplicabile în speță.
Organele fiscale din România invocă legalitatea refuzului restituirii sumei plătite, a dobânzii și penalității fiscale, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a O.U.G nr. 9/2013 și-a Codului fiscal.
Reclamantul invocă nelegalitatea refuzului de restituire a sumei plătite, a dobânzii și penalității fiscale, ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Instanța este îndreptățită să constate că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Acesta rezultă din doua argumente:
Constituția României : de la 1 lan. 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art. 148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 (alin. 4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Jurisprudența Curții de Justiție Europene : Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), C.J.E a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), C.J.E a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Curtea Europeană de Justiție a constat că, acordându-se dobânda începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei, percepute fără temei, se încalcă principiul efectivității care impune, într-o atare situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și al pi).
Astfel, un regim, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu respectă principiul efectivității și dă dreptul la o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia efectiv și integral.
Curtea Europeană de Justiție a concluzionat că, dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că, se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel cum s-a arătat în literatura de specialitate (Commentaire Meget, La Cour de justice - les actes des institutions, T. 10, Edition de l"Université de Bruxelles, p. 205), în absența oricărei subordonări între instanțele naționale și instanța comunitară, în temeiul principiului priorității dreptului comunitar asupra dreptului național, instanțele naționale au obligația de a respecta, în soluționarea cauzelor, ceea ce Curtea de Justiție a decis cu privire la interpretarea sau validitatea dreptului comunitar.
Autoritatea unei hotărâri preliminare constă în forța obligatorie a acesteia față de instanța care a solicitat-o și instanțele care ar judeca cauza în căile de atac, și în aplicabilitatea generală față de celelalte instanțe. Hotărârile preliminare produc în principiu efecte retroactive de la data emiterii actului și, pe cale de excepție, de la data indicată de către Curte în hotărârea respectivă.
O hotărâre preliminară produce efecte atât în cauza în care a fost solicitată, cât și alte cauze, întrucât interpretarea face corp comun cu dispozițiile interpretate pe care le completează. Curtea, de altfel, folosește sintagma de "spune dreptuT - dit pour droit - în dispozitivul hotărârilor privind interpretarea, ceea ce sugerează că, exprimă o regulă de drept sau mai exact că, îi oferă o nouă formulare (R.Kovar/"Effets des arrêts préjudiciels de la Cour de justice", pag.3).
Interpretarea dată de către Curte, obligă instanțele naționale investite cu litigiul în cadrul căruia a fost solicitată interpretarea, dar autoritatea acestor hotărâri depășește aceste limite, având în vedere că și alte instanțe naționale sunt obligate să respecte autoritatea hotărârilor privind interpretarea pronunțate de către Curte, și nu pot da o altă interpretare din proprie inițiativă textelor deja interpretate de către Curte. însă, instanțele dispun de o alternativă: fie se conformează interpretării oferite de către Curte, fie solicită Curții pronunțarea unei noi hotărâri preliminare în interpretare.
Curtea, prin jurisprudența sa, a hotărât că există un "caracter obligatoriu pe care îl dobândesc hotărârile preliminare în ce privește instanțele naționale " - CJCE, 11 iunie 1987, Pretore di Salo, R..p.2545 naționale.
Regulamentul privind procedura în fața Curții prevede, în articolul 65, că hotărârea preliminară are forță obligatorie începând cu ziua pronunțării sale. Hotărârea în interpretare pronunțată de către Curte, are "autoritate cu putere de lucru interpretat", care include atât forța obligatorie (ce obligă instanța națională să respecte interpretarea dispozițiilor și actelor comunitare) - hotărârea Da C. din 27 martie1963, C-28-30/62, R.. p. 59, pentru hotărârile preliminare în aprecierea validității, a se vedea hotărârea International Chemical Corporation, 13 mai 1981, C- 66/80, R.. p. 1191, cât și aptitudinea pe care o are instanța națională de a investi din nou Curtea de Justiție (C.J.C.E., 24 juin 1969, Milch-Fett-und Eierkontor, 29/68, R.. p. 165 . C.J.C.E., 11 iunie 1987, Pretore di Salo, C-14/86, R. p. 2545) cu o nouă întrebare preliminară.
Interpretarea dată de instanțele de judecată române în materie, care au reținut în ceea ce privește restituirea sumelor încasate cu titlu de taxă de timbru de mediu pentru autovehicule că, și în forma actuală legislativă, respectiv O.U.G nr. 9/2013, se stabilește indirect, pentru produsele provenind din Uniunea Europeană, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare. Reglementându-se în acest mod, timbrul de mediu se diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule noi produse în România, astfel încât prin adoptarea O.U.G. nr. 9/2013 s-au încălcat principiile liberei circulații a mărfurilor și neutralității impozitării interne, creându-se o discriminare la momentul înmatriculării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, fiind nerespectate prevederile art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE). în ceea ce pivește obligația de acordare a dobânzilor și penalităților fiscale de la momentul încasării și până la restituirea efectivă și integrală a semelor încasate cu titlu de taxă specială pentru înmatricularea autovehiculelor, instanțele naționale au reținut ca și temei legal următoarele texte: art. 3 alin. 3 din O.G nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești, art. 1 din O.G nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, art. 1.535 din Legea nr. 287/2009 (Codul civil), art. 124 și art. 70 alin. 1 din O. G nr. 92/2003 - Codul de procedură fiscală.
Ca atare, în ceea ce privește pretențiile deduse judecății, învederăm faptul că, în contextul expus, înalta Curte de Casație și Justiție a României prin Decizia nr. 24 din 14.11.2011 a considerat relevante concluziile la care a ajuns instanța de la Luxembourg în Cauza 106/77, Simmenthal II: "Instanța națională care a fost invitată să aplice dreptul comunitar are obligația de a aplica aceste dispoziții în plenitudinea lor și să refuze din oficiu aplicarea oricărei norme juridice naționale contrare, chiar dacă este ulterioară și nu are nevoie ca într-un astfel de caz să aștepte intervenția prealabilă a unor instrumente legislative, constituționale sau procedurale"
De asemenea, Curtea Europeană de Justiție a concluzionat în cauza C-565/11 în data de 18.04.2013 că "... dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe", fapt ce a determinat Avocatul Poporului din România la data de 24.09.2013 sub nr. 8056 să promoveze la Î.C.C.J a României un recurs în interesul legii, în sensul ca "... dobânzile aferente sumelor încasate de Administrațiile Finanțelor Publice din țară cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă de poluare și taxă pe emisiile poluante să fie acordate începând cu data plății - pentru repararea adecvată a prejudiciului cauzat - întrucât aceasta este data de la care contribuabilul a suferit pierderi reprezentând indisponibilizarea sumelor în cauză".
Reglementările anterioare. Practica legislativă internă a reflectat dorința persistentă a legiuitorului român de a introduce și menține, ulterior aderării statului român la Uniunea Europeană, diverse soluții normative care să permită taxarea - într-o formă sau alta - a autovehiculelor (de ocazie) importate, cu ocazia primei înmatriculări a acestora în România.
Astfel, începând cu 1 ianuarie 2007 și până la data 31 iunie 2008, dispozițiile art. 2141 Cod fiscal au instituit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxă datorată ca urmare a primei înmatriculări a unui autovehicul în România. întrucât unul dintre principalele aspecte problematică ale acestei taxe a fost faptul că aceasta se aplica autovehiculelor second-hand importate fără a se aplica și autovehiculelor aflate pe piața internă, Comisia Europeană a demarat etapele inițiale a procedurii de infringement față de statul român ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 110 TFUE. Guvernul a reacționat adoptând o nouă reglementare, respectiv OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, act normativ care avea în esență același conținut și aceleași deficiențe în raport de exigențele dreptului european ca și dispozițiile art. 2141 Cod fiscal (în sensul că aceeași diferență de tratament exista și potrivit OUG nr. 50/2008 între autovehiculele second-hand achiziționate din Uniunea Europeană în vederea punerii în circulație a acestora în România și autovehiculele de ocazie similare înmatriculate deja în România). însă, față de norma din Codul fiscal, OUG nr. 50/2008 pretindea că îmbracă veșmântul unei taxe pentru protejarea mediului înconjurător.
În urma unei jurisprudente relativ divergente a instanțelor de judecată, ulterior pronunțării hotărârii preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09, loan T. c. Statul român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu, Ministerul Mediului prin care instanța de contencios european a statuat că reglementarea internă în vigoare la acel moment (respectiv OUG nr. 50/2008) este contrară art. 110 TFUE, jurisprudența s-a aliniat în unanimitate acestei hotărâri, în sensul conchiderii asupra caracterului contrar a OUG nr. 50/2008 față de art. 110 TFUE.
Ulterior, legiuitorul a reacționat la această decizie a CJUE prin schimbarea denumirii taxei, din taxă de poluare în „taxa pentru emisiile poluante" introdusă prin Legea nr. 9/2012, adoptată la data de 6 ianuarie 2012. Deși inițial destinată a se aplica și la înmatricularea autovehiculelor naționale cu privire la care nu s-a achitat taxa specială prevăzută de art. 2141 Cod fiscal sau taxa de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, urmare a unor manifestații publice de amploare din iarna anului 2012, respectiva normă care prevedea aplicarea taxei pentru emisiile poluante și cu privire la autovehiculele naționale aflate în situația menționată a fost suspendată prin OUG nr. 1/2012 până la data de 1 ianuarie 2013, astfel încât în această perioadă, între reglementarea anterioară (OUG nr. 50/2008) și Legea nr. 9/2012 nu exista nicio diferență de natură juridică, singurul aspect modificat fiind denumirea sarcinii fiscale.
La data de 1 ianuarie 2013 au reintrat în vigoare dispozițiile suspendate ale Legii nr. 9/2012 care prevedeau faptul că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de art. 2141 Cod fiscal și nici taxa de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008.
Ulterior, prin OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule s-a adoptat o nouă reglementare intrată în vigoare la data de 15 martie 2013 și în esență quasi-identică cu dispozițiile Legii nr. 9/2012 aflate în vigoare de la data de 1 ianuarie 2013 și până la abrogarea acestui act normativ de către OUG nr. 9/2013.
Compatibilitatea O.U.G nr. 9/2013 privind timbrul de mediu cu dispozițiile art. 110 TFUE. Soluția legislativă actuală a fost una îndelung dezbătută de către legiuitor, urmărindu-se în principal găsirea unei formule legislative care să nu mai conțină deficiențele vădite a celor anterioare (care instituiau o clară diferență de tratament în favoarea produselor naționale - care nu erau supuse sarcinilor fiscale - și cele importate - care erau supuse acestor sarcini). Astfel, prin OUG nr. 9/2013 legiuitorul a încercat înlăturarea văditei diferențe de tratament fiscale față de autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene în vederea punerii lor în circulație în România și produsele naționale, prin stabilirea faptului că timbrul de mediu se va datora și pentru produsele naționale cu privire la care nu s-au achitat sarcinile fiscale anterior prevăzute de reglementările anterioare (art. 4 alin. 1 lit. c din OUG nr. 9/2013), precum și pentru acele autovehicule pentru care chiar dacă aceste sarcini fiscale s-au aplicat, ulterior persoanele cărora li s-au efectuat aceste prelevări de natură fiscală au obținut restituirea lor ca urmare a unei proceduri judiciare (art. 4 alin. 1 lit. d din OUG nr. 9/2013). Raportat la cele cuprinse în art. 4 alin. 1 lit. d din OUG nr. 9/2013 conform cărora timbrul de mediu se datorează și cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat
În situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, coroborat cu faptul că legiuitorul a mărit cuantumului sarcinii fiscale la principalele autovehicule importate de către resortisanții statului Român (respectiv autovehiculele cu categoria de poluare Euro 3 și Euro 4) considerăm că putem deduce fără teama de a greși că legiuitorul a urmărit și să descurajeze cetățenii în a se adresa instanțelor de judecată în vederea restituirii prelevărilor fiscale realizate în baza reglementărilor anterioare.
În cele ce vor urma, reclamantul arată că atrage atenția doar asupra situației avute în vedere de art. 4 lit. a din OUG nr. 9/2013 în cea ce privește autoturismele importate din alte state membre în vederea punerii lor în circulație în România, întrucât dispozițiile lit. b sunt (quasi) lipsite de incidență în practica instanțelor de judecată, iar în cazurile prevăzute de pct. c și pct. d ale art. 4 din OUG nr. 9/2013 apreciem că art. 110 TFUE nu este aplicabil, întrucât respectivele autovehicule vizate de textele de lege constituie bunuri naționale în accepțiunea art. 110 TFUE, iar acest din urmă text legal nu împiedică tratarea diferită din punct de vedere fiscal a bunurilor naționale, ci interzice tratarea diferită a produselor importate față de cele naționale similare, în detrimentul celor importate. Or, cât timp bunurile avute în vedere de art. 4 lit. c și d din OUG nr. 9/2013 reprezintă bunuri naționale (cu privire la care se datorează timbrul de mediu) aflate în raport de concurență cu alte bunuri similare tot naționale față de care există o diferență de tratament (bunurile naționale cu privire la care s-a achitat anterior intrării în vigoare a OUG nr. 9/2013 sarcinile fiscale prevăzute de reglementările anterioare - supra, pct. 2), aplicabilitatea art. 110 TFUE este exclusă întrucât în discuție nu se află poziția de lipsă a neutralității fiscale față de bunurile importate a legislației interne raportat la ipotezele avute în vedere de art. 4 lit. cși d din OUG nr. 9/2013.
Reclamantul consideră că, cel puțin dintr-un punct de vedere, reglementarea actuală cuprinsă în OUG nr. 9/2013 privind timbru de mediu nu se află în consonanță cu dispozițiile art. 110 TFUE în ceea ce privește autovehiculele second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene în vederea punerii lor în circulație în România.
Astfel, cum reiese dintr-o succinta analiză a domeniului de incidență al art. 110 TFUE și în analizarea hotărârii CJUE în cauza I. T., în baza normelor unionale aplicabile (recte, art. 110 TFUE) normelor fiscale interne nu le este permis să favorizeze vânzarea autovehiculelor second-hand naționale, corelativ descurajând importul de vehicule second-hand similare.
Cu toate acestea, același efect favorizant față de produsele naționale îl prezintă și dispozițiile OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu, cel puțin în raport cu autovehiculele de ocazie importate din statele membre ale Uniunii Europene.
Ca o observație preliminară, cu relevanță deosebită în tratarea problematicii avute în vedere, trebuie menționat faptul că, pe de o parte, parcul auto intern este compus într-o proporție relativ importantă de autovehicule (bunuri naționale în accepțiunea art. 110 TFUE) cu privire la care s-a achitat deja taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (ex-art. 2141 Cod fiscal), taxa de poluare (OUG nr. 50/2008) sau taxa pentru emisiile poluante (Legea nr. 9/2012), taxă care nu a fost restituită ulterior prelevării, astfel încât o însemnată parte din piața autovehiculelor de ocazie interne sunt scutite de aplicarea sarcinii fiscale prevăzute de OUG nr. 9/2013. Această concluzie își va augmenta forța pe măsura rămânerii în vigoare a OUG nr. 9/2013, întrucât proporția autovehiculelor cu privire la care se va achita acest timbru de mediu urmează a se augmenta în timpul aplicării actului normativ intern ante-menționat, prin prelevarea timbrului de mediu la situațiile vizate de către art. 4 din OUG nr. 9/2013, mărindu-se astfel parcul auto a bunurilor naționale scutite de aplicarea timbrului de mediu.
Pe de altă parte, autovehiculele similare importate din alte state membre UE (bunuri ale altor state membre, în sensul art. 110 TFUE) vor fi supuse unei astfel de sarcini fiscale cu ocazia primei lor înmatriculări în România (art. 4 lit. a din OUG nr. 9/2013).
Prin acest efect al OUG nr. 9/2013, persoanele care urmăresc achiziționarea unui autovehicul sunt direcționate înspre dobândirea unui autovehicul național din categoria acelora nesupuse plății timbrului de mediu, în timp ce în ipoteza achiziționării unui autovehicul dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, invariabil această sarcină fiscală se va aplica cu ocazia primei înmatriculări a acestuia în România (art. 4 alin. 1 lit. a din OUG nr. 9/2013), astfel încât rezultă destul de limpede este caracterul indirect discriminator față de produsele importate al actualei reglementări interne, efect contrar dispozițiilor art. 110 TFUE care prohibesc o atare consecință.
Prin urmare, raportat la cele mai sus-expuse, considerăm că dispozițiile OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu sunt contrare dispozițiilor art. 110 TFUE autoturismele de ocazie achiziționate din alte state membre unionale în vederea punerii acestora în circulație în România întrucât au drept efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale exceptate de la plata timbrului de mediu (respectiv autovehiculele pentru care s-au efectuat prelevările aferente în temeiul reglementărilor anterioare prelevări care nu au fost restituite de către organul fiscal),
descurajându-se în acest mod importul produselor similare a altor state membre, aspect care jurisprudența CJUE l-a sancționat în cauza loan T..
În cazul variantelor de taxă pentru care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit contrarietatea legislației naționale cu art. 110 TFUE, în raport de variantele taxei auto percepute în decursul timpului, considerațiile pot fi nuanțate. Astfel, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în art. 2141-2143 Cod fiscal prin Legea nr. 343/2006 și a fost aplicată în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008.
Va trebui observat însă faptul că în privința taxei în discuție au intervenit următoarele evenimente:
a.- în privința acestei taxe, la data de 21 martie 2007, Comisia Europeană a
declanșat împotriva României procedura de constatare a încălcării dreptului comunitar
(infringement), conform art. 226 TCE, apreciindu-se că reglementarea națională
contravine art. 90 TCE (a se vedea comunicatul IP/07/372). Ca urmare a refuzului
României de a modifica legislația națională, a fost demarată a doua fază a procedurii, la
data de 28 noiembrie 2007 (conform comunicatului IP/07/1799). Conform informațiilor
disponibile pe pagina web a Comisiei Europene, procedura a fost închisă doar la 29
ianuarie 2009, ca urmare a modificărilor aduse legislației naționale.
b.- în luna aprilie 2008, Guvernul României a elaborat O.U.G. nr. 50/2008 privind
taxa de poluare. Practic, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost înlocuită
cu taxa de poluare, recunoscându-se în același timp, expressis verbis, faptul că taxa
specială pentru autoturisme și autovehicule era incompatibilă cu art. 90 TCE. Acest lucru
rezultă din lectura expunerii de motive a ordonanței de urgență, depusă de Guvern la
Parlament alăturat O.U.G. nr. 50/2008, în cuprinsul căreia se menționează expres: „(...)
Pentru respectarea principiilor comunitare de impozitare și pentru stoparea continuării procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, se propune abrogarea articolelor din Codul fiscal care reglementează actualul regim de taxare a autovehiculelor".
Mai mult, conform art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008, Guvernul a decis și restituirea
parțială a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule (respectiv a diferenței pozitive
dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare, dacă o
asemenea diferență exista).
În privința taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule aplicate în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, faptul că Guvernul a recunoscut expres la data de 25 aprilie 2008 (data publicării în „Monitorul Oficial al României" a O.U.G. nr. 50/2008) incompatibilitatea taxei cu art. 90 TCE și a recunoscut dreptul la o restituire parțială a taxei în favoarea contribuabililor.
Prin Legea nr. 9/2012, publicată în „Monitorul Oficial al României" la data de 10 Ianuarie 2012, s-a reiterat incompatibilitatea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule cu dreptul european și s-a dispus restituirea parțială (diferența pozitivă dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa pentru emisii poluante). Sunt relevante în acest sens dispozițiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 9/2012, redactate astfel: „Taxa rezultată ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie
Mai mult, O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu a prevăzut, la data de 4 martie 2013, o nouă recunoaștere a faptului că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule este incompatibilă cu dreptul european. Astfel, conform art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 9/2013, diferența dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și timbrul de mediu se restituie contribuabililor, la cerere.
Această stare de lucruri este o realitate juridică și se datorează în totalitate amatorismului fiscal. Guvernul și Parlamentul au preferat, pentru a păstra la buget resurse similare celor colectate anterior aderării la Uniunea Europeană prin intermediul taxelor vamale, să restituie în etape taxa specială pentru autoturisme și autovehicule percepută în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008. Din păcate însă pentru fisc, fiecare act normativ ulterior a recunoscut expres incompatibilitatea acestei prime prelevări din istoria taxelor auto cu dreptul european. S-a ajuns astfel în situația în care în locul unei restituiri voluntare a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule la momentul recunoașterii incompatibilității ei cu dreptul european, acțiunile judiciare având ca obiect restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule să fie admisibile în măsura în care se formulează o cerere de restituire sau se introduce acțiunea în contencios fiscal.
Iată deci că epopeea taxelor auto continuă, atâta timp cât Guvernul sau Parlamentul nu au curajul de a tăia nodul gordian și de a dispune restituirea integrală și imediată a tuturor taxelor percepute aiurea în ultimii 7 ani și jumătate.
În fine, conform soluției dispuse de către CJUE în cauza I. contra României publicată în Monitorul Oficial nr. 288/2013, statul român este obligat să-i plătească reclamantului o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii Europene pentru perioada cuprinsă între data plătii fără temei a taxei în cauză si data restituirii acesteia. Deși, potrivit dispozițiilor art. 124 din Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 Cod procedură fiscală, respectiv a termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire a taxei, prin Hotărârea din data de 18.04.2013, Curtea Europeana a decis însă, că legea este incorectă, iar statul român trebuie să plătească dobânda de când a încasat efectiv banii (contravaloarea taxei de poluare).
În concluzie în prezenta cauză ce are ca obiect restituirea sumei încasate nelegal cu titlu de taxă de timbru de mediu pentru autovehicule, respectiv plata dobânzii și a penalității fiscale aferente, în temeiul art. 148 alin. (4) din Constituția României, instanța este îndreptățită la a aplica cu prioritate dreptul comunitar, așa cum a fost acesta interpretat de CJUE în cauza Cauza C-402/09 T. c. Statul Român și Cauza C263/10 N. c. Statul Român etc, respectiv în cauza I. c. Statul Român.
Pe cale de consecință, instanțele naționale sunt îndreptățite să admită cererile de obligare la restituire, respectiv la plata dobânzii și penalității fiscale astfel formulate, reformând acolo unde este cazul hotărârile contrare ale instanțelor care s-au pronunțat anterior.
Practic sumele prelevate în mod ilegal, contrar dispozițiilor dreptului comunitar, trebuie rambursate de îndată plătitorilor, fără eșalonarea lor sau după trecerea unei anumite perioade de timp.
A anexat, în copie, următoarele înscrisuri: decizia nr. 248 din 05.09.2013 a S.F.O Orșova privind stabilirea cuantumului timbrului de mediu, chitanța . nr._ din 06.09.2013.
cartea de identitate/certificatul de înmatriculare al autoturismului în limba germană și traducerea aferentă în limba română, factura de vânzare-cumpărare al autoturismului în limba germană și traducerea aferentă în limba română, certificatul de înmatriculare nr. M00146379H din 05.09.2015, carte de identitate vehicul, carte de identitate reclamant, cererea de restituire adresată S.F.O Orșova și înregistrată la data de 05.05.2014 sub nr. MH194103, respectiv răspunsul comunicat la 09.05.2014 sub același număr, cererea de restituire adresată A.F.M București la data de 08.03.2012 și confirmări de primire.
Pârâta Administrația F. pentru Mediu, a formulat întâmpinareprin care a solicitat respingerea acțiunii.
A arătat că, sunt neîntemeiate pretențiile reclamantului constând în obligarea sa la restituirea sumei înscrise în actul administrativ contestat și achitată în virtutea OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, plus rata dobânzii de la momentul perceperii taxei și până la presupusul moment, al restituirii ei, pentru următoarele considerente:
La 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat hotărârea preliminară în cauza C-402/09 I. T. c. Statul Român și, răspunzând întrebării adresate de Tribunalul Sibiu, s-a pronunțat astfel: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională." Aceeași soluție a fost menținută de instanța europeană în răspunsul la întrebarea preliminară adresată de Tribunalul Gorj în cauza C-263/10 N. c. Statul Român.
Totodată, arătă faptul că în răspunsul dat de către Curte în hotărârea T., la pct 54, se reține astfel: „(54) în ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C-451/99, R., p. 1-3193, par. 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C-464/02, R., p. 1-7929, par. 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimport0rer, C-98/05, R., p. 1-4945, par. 28)."
Cu alte cuvinte, articolul 110TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării autovehiculelor de ocazie naționale și, prin aceasta, descurajarea importului de autovehicule de ocazie similare.
O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule a fost promovată tocmai din necesitatea de a corela dezideratele naționale în ceea ce privește scăderea nivelului de poluare prin aplicarea unei taxe factorilor poluanți, cu cele europene, România fiind sancționată pentru taxarea inechitabilă instituită de vechea reglementare în domeniu.
În acest context, O.U.G. nr. 9/2013 a armonizat cerințele comunitare cu necesitățile interne referitoare la menținerea obligației fiscale, ca instrument de combatere a fenomenului poluării, actul normativ amintit înlăturând discriminarea rezultată din aplicarea vechii reglementări legislative. Prin actuala lege s-a înlăturat taxarea discriminatorie, obligația fiscală având în vedere principiul "poluatorul plătește", fiind taxate primordial emisiile generate de mașina. Timbrul de mediu privește nivelul de emisii si tipul de tehnologie folosit (Euro 1, 2, 3, 4, 5) și reprezintă cu adevărat o taxă de mediu, întrucât se calculează în principal în funcție de emisia de C02, (luata în calcul în întregime pentru timbru, fata de reglementările anterioare), înscrisa în cartea de identitate a mașinii sau documentele de omologare.
De altfel, în preambulul O.U.G. nr. 9/2013 se arată că, prin adoptarea actului normativ, se asigură conformarea cu recomandările Comisiei Europene cuprinse în comunicarea din 14 decembrie 2012 potrivit căreia taxarea autoturismelor să nu se bazeze pe criterii specifice tehnologice, ci pe date de performanță obiective, disponibile în mod obișnuit și relevante din punctul de vedere al politicilor, cum ar fi emisiile de CO2.
Sigur, orice metoda de impunere poate să fie de unii agreată, de alții contestată, dar dorește să sublinieze că, în majoritatea statelor europene, si nu numai, poluarea generata de autovehicule este taxata. Metodele de taxare, precum si valorile, sunt diferite de la tara la tara deoarece la nivel de Uniune nu exista o reglementare care sa instituie o taxă unică.
În acest sens menționează că, în Uniunea Europeana, există mai multe state care isi calculează taxa de poluare în principal în funcție de emisia de C02: Franța, Spania, Irlanda, Olanda, Portugalia, Slovenia. In unele tari, precum Franța sau Olanda, cotele sunt mult mai mari decât în România, dar acest lucru este permis de puterea de cumpărare diferita.
În contextul intenției de armonizare europeană, dar și pentru a fi în deplin acord cu directivele europene, România a ales o taxare doar in funcție de emisia de C02 si de gradul de poluare a tehnologiei.
Se mai arată că, în altă ordine de idei, contrar susținerilor reclamantului, O.U.G. nr. 9/2013 a înlăturat caracterul indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului. Astfel, art. 4 din O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule prevede:
" Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a)cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b)la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c)cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d)cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația
autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv indiferent că este vorba de un autovehicul nou, un autovehicul second-hand care se înmatriculează pentru prima dată în România sau un autovehicul second-hand înmatriculat în România, dar pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule, și pentru care se transcrie dreptul de proprietate".
Prin urmare, solicită instanței să constate că argumentele și așa zisele exemple ipotetice la care recurge reclamantul, nu se pot substitui unei analize pertinente a legalității/nelegalității timbrului de mediu institut prin O.U.G. nr. 9/2013.
De asemenea, arată că, nu pot fi reținute nici alegațiile reclamantului potrivit cărora prin instituirea timbrului de mediu s-ar aduce atingere dreptului de proprietate pentru următoarele considerente:
Astfel, a arătat că procesul civil este guvernat de principiul "actori incumbit probatio", prevăzut de art. 249 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, potrivit căruia "cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege".
A solicitat să se constate că reclamantul nu a făcut vreo dovadă că prin achitarea timbrului de mediu s-ar fi încălcat dreptul de proprietate al acestuia (respectiv acel atribut al dreptului de proprietate ce se referă la prerogativa proprietarului de a dispune de bunul său), nu s-a făcut proba existenței unei legături directe de cauzalitate între fapta achitării taxei și o eventuală încălcare a dreptului de proprietate suferită de partea lezată.
Altfel spus, pentru a se putea antrena răspunderea statului, trebuie verificat dacă pretinsa încălcare a dreptului de proprietate rezultă în mod direct din achitarea timbrului de mediu instituit prin O.U.G. nr. 9/2013.
Mai susține faptul că din sumele colectate cu titlu de timbru de
mediu se finanțează programe pentru protecția mediului, în baza OUG nr. 196/2005 privind
Fondul pentru mediu, astfel: Programul național de îmbunătățire a calității mediului prin
realizarea de spații verzi în localități; Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național; Programul de stimulare a înnoirii Parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate; Programul de realizare a pistelor pentru bicicliști; Programul de dezvoltare și optimizare a Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului, precum și multe alte proiecte, cum ar fi: reducerea impactului asupra atmosferei, apei și solului, inclusiv monitorizarea calității aerului; conservarea biodiversității și administrarea ariilor naturale protejate; educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului; monitorizări, studii și cercetări în domeniul protecției mediului, pădurilor și apelor privind sarcini derivate din acorduri internaționale, directive europene sau alte reglementări naționale sau internaționale, precum și cercetare-dezvoltare în domeniul schimbărilor climatice.
De altfel, indiferent de forma pe care taxa a îmbrăcat-o (taxă de primă înmatriculare/taxă pe poluare/timbru de mediu), menționează că, prin aplicarea acestei masuri fiscale, pe lângă proiectele si programele finanțate de A.F.M., s-a derulat încă din anul 2005 „Programul Rabla", fiind scoase din uz un număr de 410.238 autovehicule vechi si poluante, astfel: 2005 - 14.607; 2006 - 15.110; 2007 - 16.444; 2008 - 30.466; 2009 - 32.327;_;_; 2012 - 25.000.
Pe lângă aceste cantități de emisii care au fost reduse, prin casarea autovehiculelor au fost eliberate suprafețe in localități de cea 10 mp/autovehicul, a fost introdusă o cantitate de cea 650 Kg/autovehicul de deșeu metalic în sistemul de reciclare, realizându-se astfel si obiectivele de mediu conform Directivei 2000/53/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 septembrie 2000 privind vehiculele scoase din uz, publicată în Jurnalul Oficial al Comunității Europene nr. L 269 din 21 octombrie 2000.
În consecință, a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantul I. M..
În drept, și-a întemeiat prezenta pe dispozițiile art. 205 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Conform art. 411 din Legea nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă a solicitat judecarea în lipsă.
Reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta Administrația F. pentru Mediu București.
A solicitat respingerea apărărilor formulate și argumentele invocate de pârâta Administrația F. pentru Mediu București prin întâmpinare, și să se admită acțiunea reclamantului, așa cum a fost formulată pentru următoarele motive:
Taxa percepută în baza O.U.G nr. 9/2013 pentru instituirea timbrului de mediu pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 37/2014, plătită prin chitanța . nr._ din 06.09.2013 s-a făcut cu încălcarea prevederilor cuprinse în tratatele la care România este parte, acestea având prioritate față de dreptul intern după data aderării la UE - 01.01.2007.
Înmatricularea în România a unui autoturism înmatriculat pentru prima dată într-un alt stat membru al Uniunii Europene, unde s-a plătit deja o taxă de poluare, nu poate fi supusă din nou taxării cu același gen de taxă, încălcându-se principiul evitării dublei impuneri.
Se mai arată că nu suntem în ipoteza unei "prime înmatriculări" a autoturismului, ci în ipoteza "înmatriculării subsecvente în România", în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 5 din O.U.G nr. 9/2013, ci dispozițiile art. 23 CE, art. 25 CE și art. 90 din Tratatul UE.
Art. 90 par. I din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene prevede că: "Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare"; scopul general al art. 90 fiind acela de a asigura libera circulație a mărfurilor.
Jurisprudența Curții europene este în același sens: hotărârea CJUE în cauza Weigel (2004); obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre; rostul acestor reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
Legiuitorul român a conferit contribuabilului dreptul de contesta calculul taxei de poluare (timbru de mediu), în timp ce Curtea de Justiție a U.E., recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului European, independent și indiferent de orice contestație asupra actului administrativ, prin care a fost stabilită această taxă.
De asemenea, reclamantul arată că prin OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule s-a adoptat o nouă reglementare intrată în vigoare la data de 15 martie 2013, care este în esență quasi-identică cu dispozițiile Legii nr. 9/2012 aflate în vigoare de la data de 1 ianuarie 2013 și până la abrogarea acestui act normativ de către OUG nr. 9/2013.
Concluziile avocatului general MELCHIOR WATHELET prezentate la 15
mai 2014 în Cauza C-331/13 aflată pe rolul CJUE, au fost în sensul că: "... prezenta
cauză se înscrie într-o listă lungă de cauze românești cu privire la compatibilitatea cu
articolul 110 TFUE a taxei pe poluarea cauzată de autovehicule. în special, aceasta
ridică problema dacă autoritățile fiscale române au dreptul de a păstra în temeiul unei
taxe noi de aceeași natură și cu același obiect, numită „timbru de mediu", suma care a
fost percepută în temeiul taxei pe poluare incompatibile cu dreptul Uniunii”.
De asemenea, s-a concluzionat de avocatul general MELCHIOR WATHELET că: "... prin introducerea unei aplicabilități diferite pentru vehiculele importate și vehiculele înmatriculate deja în România, O.U.G. nr. 9/2013 perpetuează, discriminarea instituită inițial prin O.U.G. nr. 50/2008, ceea ce guvernul român nu putea ignora".
Se mai susține că, în urma analizei efectuate, avocatul general al CJUE MELCHIOR WATHELET concluzionează: "Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național de impozitare a vehiculelor precum cel instituit prin articolele 4 și 12 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule."
OUG nr. 9/2013, actul normativ care reglementează timbrul de mediu,
conține si dispoziții care încalcă Constituția României. Este vorba despre art. 4 lit. d)
din OUG nr. 9/2013 prin care se prevede obligația achitării timbrului de mediu în cazul
transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația
autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea
fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru
autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Acest
articol încalcă principiul neretroactivității legii civile, principiu consacrat de prevederile
art. 15 alin. (2) din Constituție și de art. 6 din Codul civil. Principiul neretroactivității
legii este esențial pentru protecția drepturilor omului în fața legii. N-ar exista nicio
siguranță pentru particulari dacă, atâta vreme cât o lege este în vigoare, iar ei s-au
conformat prevederilor acesteia, s-ar putea repune în discuție, după abrogarea ei,
actele încheiate conform dispozițiilor legale. Altfel spus, legea este un ordin al
legiuitorului, iar un ordin nu poate fi valabil decât pentru viitor, nu se poate pretinde
cetățenilor supunerea față de o lege pe care nu o puteau cunoaște, întrucât nu exista, principiul neretroactivității fiind valabil pentru orice lege, indiferent de domeniul de reglementare al acesteia.
O.U.G nr. 9/2013, stabilește indirect, pentru produsele provenind din Uniunea Europeană, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare. Reglementată în acest mod, timbrul de mediu diminuează introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule noi produse în România.
Asemenea taxei de primă înmatriculare, taxei de poluare și taxei pentru emisiile poluante, timbrul de mediu constituie o nouă încălcare a dispozițiilor Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, fiind nelegală, discriminatorie și îngrădește dreptul la libera circulație a mărfurilor în interiorul Uniunii Europene.
Prin noua formulă de calcul al timbrului de mediu, taxa crește foarte mult pentru autoturismele Euro 3 și Euro 4 și scade pentru autoturismele Non - euro, Euro 1 și Euro 2. întrucât majoritatea tranzacțiilor cu autoturisme au ca obiect autoturisme încadrate în normele Euro 3 și Euro 4, proprietarii acestora sunt afectați în cazul în care ar dori să înstrăineze autoturismul neputând dispune de atributele conferite de dreptul de proprietate. Or, circuitul civil este liber, iar această taxa, după cum a fost reglementată, încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, prevăzut de art. 34 - 36 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.
Invocarea de către pârâta Administrația F. pentru Mediu
București a unei teorii proprii pentru a justifica respingerea cererii reclamantului, plecând de la invocarea trunchiată și netemeinică a dispoziției CJUE în cauza C-402/09 T. o
Statul Român, continuând cu susținerea că O.U.G nr. 9/2013 a fost promovată tocmai
"... din necesitatea de a corela dezideratele naționale în ceea ce privește scăderea
nivelului de poluare ..." și culminând cu afirmația potrivit căreia: "... din sumele
colectate cu titlu de timbru de mediu se finanțează programe pentru protecția mediului…” știut fiind faptul că aceste sume doar sunt dirijate spre astfel de programe doar la ordin declarativ, în realitate ele fiind destinate spre a acoperii creanțele la care pârâtele au fost obligate de instanțele de judecată în litigiile având ca obiect tocmai restituirea acestei taxe, indiferent cum a fost ea denumită de a lungul timpului (taxă de primă înmatriculare, taxă de poluare, taxă de mediu, timbru de mediu etc.), se impune a fi cenzurată de către instanța de judecată, întrucât nu fac altceva decât să confirme nelegalitatea timbrului de mediu instituit prin O.U.G nr. 9/2013.
În concluzie, a solicitat respingerea apărărilor formulate și argumentele invocate de pârâta Administrația F. pentru Mediu București prin întâmpinare, și pe cale de consecință judecând pe fond cauza să se dispună obligarea pârtilor în solidar la restituirea sumei de 6.566 lei ce a fost plătită cu titlu de taxă de timbru de mediu pentru autovehicule, a dobânzii și penalității fiscale aferente perioadei respective, precum și a cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
Reclamantul a dobândit un autoturism marca Ford autoturism înmatriculat anterior într-un stat membru al Uniunii Europene iar pentru înmatricularea acestuia a achitat cu titlu de timbru de mediu suma de 6566 lei cu chitanța . nr._/06.09.2013.
Timbrul de mediu este reglementat de O.U.G. nr.9/2013 care a intrat în vigoare la data de 15.03.2013, așa cum rezultă din art.17 din acest act normativ și a abrogat Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante.
Potrivit art. 4 din aceste act normativ, obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Reclamantul a invocat, în primul rând, faptul că prin stabilirea acestei taxe se încalcă dreptul de proprietate, apărat atât de Constituția României, cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, autoturismul fiind scos din circuitul civil, în mod indirect, întrucât cuantumul foarte mare al acesteia îl determină pe acesta să nu poată vinde autoturismul achiziționat și să dispună de acesta potrivit atributelor conferite.
Așa cum s-a arătat anterior, se reține că art.4 din O.U.G. nr.9/2013 prevede obligația de plată a timbrului o singură dată cu ocazia dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România, cât și cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării sau pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata acestor taxe.
Astfel, este neîntemeiată susținerea reclamantului referitoare la încălcarea dreptului de proprietate având în vedere că, după achitarea timbrului de mediu de către primul proprietar din România, așa cum este cazul în speță, la transferul ulterior al dreptului de proprietate nu se mai achită această taxă. Prin urmare, instituirea timbrului de mediu pentru dobândirea sau transcrierea dreptului de proprietate nu constituie o limitare a exercițiului dreptului de dispoziție asupra bunului în condițiile în care obligația de plată există numai la momentul dobândirii dreptului de proprietate.
Reclamantul a mai invocat faptul că prin instituirea obligației de plată a timbrului de mediu se încalcă și principiul liberei circulații a mărfurilor prevăzut de art. 34-36 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Potrivit art.34 din TFUE(ex-articolul 28 TCE) între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent.
Întrucât timbrul de mediu pentru autovehicule, potrivit dispozițiilor legale menționate anterior, este datorat pentru punerea în circulație a autovehiculului cu ocazia dobândirii sau transcrierii dreptului de proprietate și nu este perceput ca urmare a faptului că autoturismul traversează granița, se apreciază că nu sunt aplicabile dispozițiile art.34 -36 din TFUE. În acest sens este și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care în Hotărârea din 7 aprilie 2011 în Cauza C-402/09 T. a reținut că, întrucât domeniul de aplicare al articolului 34 TFUE nu include impozitele interne vizate la articolul 110 TFUE, o taxă plătită cu ocazia înmatriculării, precum cea în cauză în acțiunea principală, nu poate fi apreciată în raport cu normele privind restricțiile cantitative la import și măsurile cu efect echivalent unor astfel de restricții.
Conform art.110 paragraful 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art.90 TCE), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Așadar, art.110 din TFUE nu interzice introducerea unui impozit de natură internă, ci numai aplicarea lui discriminatorie și numai în măsura în care discriminarea afectează produsele altor state membre ale Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în jurisprudența sa constantă, a statuat că articolul 110 TFUE reprezintă o completare a dispozițiilor privind eliminarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (Hotărârile Brzeziński C-313/05 și Krawczyński C‑426/07).
În materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie din import, articolul 110 TUE (ex-articolul 90 TCE) vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C‑74/06). În plus, un sistem de impozitare nu poate fi considerat compatibil cu articolul 110 TFUE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor impozite mai mari decât produsele naționale și, prin urmare, să nu producă în niciun caz efecte discriminatorii (Hotărârea Brzeziński).
Instanța apreciază însă că O.U.G.nr.9/2013 nu stabilește indirect, pentru produsele provenind din Uniunea Europeană, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că timbrul de mediu este perceput atât pentru autoturismele înmatriculate în Uniunea Europeană și reînmatriculate în România, cât și pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
Reglementat în acest mod, timbrul de mediu nu este destinat să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii nefiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
De altfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea din 7 aprilie 2011 în Cauza C-402/09 T. și prin Hotărârea din 7 iulie 2011 în Cauza C263/10 N. a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Ori, O.U.G.nr.9/2013 nu este contrară art.110 TFUE, întrucât nu este destinată să descurajeze introducerea în România a autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE și să favorizeze vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România.
Așa fiind se constată că statul român nu a creat premisele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă.
Fiind vorba de o taxă stabilită în limitele suveranității fiscale a României ce se percepe fără discriminare tuturor autoturismelor second-hand, indiferent dacă au fost înmatriculate anterior în România sau alt stat membru al Uniunii Europene, timbrul de mediu prevăzut de OUG nr.9/2013 nu contravine în situația concretă din speța de față dispozițiilor art. 110 TFUE, nefiind încălcat principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața internă și produsele importate din statele membre ale Uniunii Europene.
Susținerea reclamantului în sensul că tranzacțiile cu autovehicule interne sunt favorizate fața de importuri având în vedere ușurința cu care se realizează transferul „oficial” de proprietate astfel ca și taxa sa fie ocolită, nu poate fi reținută ca un argument cu privire la existența discriminării dintre autoturismele second-hand înmatriculate în România și cele importate atâta timp cât, așa cum s-a arătat anterior, obligația de plată a timbrului de mediu intervine cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat indiferent de proveniența acestuia.
Având în vedere cele anterior expuse acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul I. M., CNP_, cu domiciliul în localitatea Șvinița, județul M. în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., nr. 1, județul M., S. F. Orășenesc Orșova, cu sediul în municipiul Orșova, ., nr. 16B, județul M. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, Corp A, sector 6.
Cu recurs.
Pronunțată azi 25 Septembrie 2014 în ședința publică, la sediul Tribunalului M..
Președinte, C. D. B. | ||
Grefier, A. C. Ț. |
Red. C.D.B./Tehno. A.C.Ț
6 ex./22.10.2014
Cod operator 2626
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1279/2014.... | Pretentii. Sentința nr. 1683/2014. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
