Pretentii. Sentința nr. 2254/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 2254/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 2264/101/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința nr. 2254/2014

Ședința publică de la 23 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B.

Grefier A. C. N.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant B. G. și pe pârâtele DIRECȚIA R. A FINANȚELOR PUBLICE C., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., A. F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții suma de 2.312 lei reprezentând dobânda fiscală aferentă taxei de poluare în valoare de 5.334 lei.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că reclamantul a solicitat judecata cauzei în lipsă și că a fost atașat dosarul nr._ al Tribunalului M. în care a fost pronunțată sentința nr. 641/02.02.2012.

Instanța conform dispozițiilor art. 131 N. C. Pr. civ., procedează la verificarea competenței și constată că este competentă material, teritorial și general potrivit art. 94 pct.4 N. C. pr. civ., art. 10 alin.1 teza și art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.

În dovedirea acțiunii încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de reclamant prin cererea de chemare în judecată ca fiind necesară și utilă soluționării cauzei.

De asemenea, consideră că probele administrate în cauză sunt suficiente pentru soluționarea cauzei și că nu se mai impune estimarea duratei procesului. Totodată constată cercetarea procesului terminată, invoca din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a DGRFP C. și rămâne în pronunțare cu privire la această excepție, asupra excepției autorității de lucru judecat invocat prin întâmpinare și asupra fondului cauzei.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ reclamantul B. G., în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA R. A FINANȚELOR PUBLICE C., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., A. F. PENTRU MEDIU, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 2312 lei reprezentând dobânzi pentru suma de 5334 lei reprezentând taxa de poluare achitată cu chitanța nr._/02.04.2010, de la data de 03.04.2010 – ziua următoare plății acestei taxe, până la data de 15.10.2012, dată la care i-a fost restituită această sumă în baza sentinței nr.641/2012 pronunțată de către Tribunalul M. în dosarul nr._, definitivă prin respingerea recursului. De asemenea, a solicitat plata cheltuielilor de judecată pe care le face cu acest proces.

În motivarea acțiunii a arătat că a achiziționat un autoturism dintr-o țară a UE, achitând taxa de poluare în sumă de 5334 lei potrivit actului administrativ talon pentru încasarea de impozite și taxe nr._/02.04.2010, întrucât fără această taxă, funcționarii din cadrul Serviciului de înmatriculări au refuzat înmatricularea mașinii.

Această sumă i-a fost restituită în data de 15.10.2012 în baza sentinței nr. 641/2012 definitivă prin respingerea recursului, pronunțată de către Tribunalul M. în dosarul nr._ .

Prin adresa nr. MH 8512/18.02.2014 a solicitat pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. plata dobânzii aferente duratei indisponibilizării sumei de bani plătită cu titlu de taxă de primă înmatriculare aceasta respingându-i solicitarea.

A precizat că prin sentința nr. 641/2012, definitivă prin respingerea recursului, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul M. a stabilit că această taxă de poluare pe care a achitat-o este nelegală, o taxă care încalcă normele europene. Prin urmare, conform soluției depuse de către CJUE în cauza I. contra României publicată în Monitorul Oficial, statul este obligat să-mi plătească o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii pentru perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.

Deși, potrivit dispozițiilor art.124 din Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.70 Cod procedură fiscală, respectiv a termenului de 45 zile de la înregistrarea cererii de restituire a taxei, prin Hotărârea din data de 18.04.2013, Curtea Europeană a decis, că legea este incorectă, iar statul trebuie să plătească dobânda de când a încasat efectiv banii.

Curtea constată că, acordându-se dobânda începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei încalcă principiu efectivității care impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alții ).

Astfel, un regim, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu respectă principiul efectivității și dă dreptul la o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.

Curtea concluzionează că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opun unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Astfel cum s-a arătat în literatura de specialitate ( commentaire Meget, La Cour de justice - Ies actes des institutions, T.10. Edition de TUniversite de Bruxelles, p.205), în absența oricărei subordonări între instanțele naționale și instanța comunitară, în temeiul principiului priorității dreptului comunitar asupra dreptului național, instanțele naționale au obligația de a respecta, în soluționarea cauzelor, ceea ce Curtea de Justiție a decis cu privire la interpretarea sau validitatea dreptului comunitar.

A. unei hotărâri preliminare constă în forța obligatorie a acesteia față de instanța care a solicitat-o și instanțele care ar judeca cauza în căile de atac, și în aplicabilitatea generală față de celelalte instanțe. Hotărârile preliminare produc în principiu efecte retroactive de la data emiterii actului și, pe cale de excepție, de la data indicată de către Curte în hotărârea respectivă.

O hotărâre preliminară produce efecte atât în cauza în care în care a fost solicitată cât și alte cauze, întrucât interpretarea face corp comun cu dispozițiile interpretate pe care Ie completează. Curtea de altfel folosește sintagma de a "spune dreptul" ( "dit pour droit" ) în dispozitivul hotărârilor privind interpretarea, ceea ce sugerează că exprimă o regulă de dreptsau mai exact că îi oferă o nouă formulare ( R. Kovar, "Effets des arrest préjudiciels de la Cour de justice", pag. 3).

Interpretarea dată de către Curte obligă instanțele naționale investite cu litigiul în cadrul căruia a fost solicitată interpretarea, dar autoritatea acestor hotărâri depășește aceste limite având în vedere că și alte instanțe naționale sunt obligate să respecte autoritatea hotărârilor privind interpretarea pronunțată de către Curte și nu pot da o altă interpretare din proprie inițiativă textelor deja interpretate de către Curte. Însă instanțele dispun de o alternativă fie se conformează interpretării oferite de Curte, fie solicită Curții pronunțarea unei noi hotărâri preliminare în interpretare.

Curtea, prin jurisprudența sa, a hotărât că există un "caracter obligatoriu pe care îl dobândesc hotărârile preliminare în ce privește instanțele naționale ( CJCE, 11 iunie 1987, Pretore di Salo, R..p. 2545 naționale).

Regulamentul privind procedura în fața Curții prevede, în articolul 65, că hotărârea preliminară are forță obligatorie începând cu ziua pronunțării sale.

Hotărârea în interpretare pronunțată de către Curte are autoritate cu putere de lucru interpretat care include atât forța obligatorie (ce obligă instanța națională să respecte interpretarea dispozițiilor și actelor comunitare) (hotărârea Da C. din 27 martie 1963, C28-30, R.. P. 59; pentru hotărârile preliminare în aprecierea validității a se vedea hotărârea International Chemical Corporation, 13 mai 1981, C-66/80, R.. P. 1191 ) cât și aptitudinea pe care o are instanța națională de a investi din nou Curtea de Justiție ( C.J.C.E., 24 juin 1969, Milch-Fett und Eierkontor, 29/68, R.. P. 165, C.J.C.E., 11 iunie 1987, Pretore di Salo, C-14/86, R. p. 2545) cu o nouă întrebare preliminară.

În drept, și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe disp. art. 194 C.proc. civilă, art. 1528 C. civ., Legea nr. 554/2004, Constituția României, Tratatul Comunității Europene, Cod procedură fiscală.

A depus la dosar în copie: actul de identitate, cererea de plată a dobânzii adresată organului fiscal, adresa nr.MH-8512/20.02.2014 emisă de AJFP M., adeverință emisă de AJFP M. privind suma restituită și data restituirii, sentința nr. 641/2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ .

Pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. în nume propriu, în numele și pentru DGRFP C. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii.

A invocat excepția autorității de lucru judecat motivând că reclamantul a mai solicitat, pe calea acțiunii în justiție, pe lângă restituirea taxei de poluare și dobânda la suma achitată iar, prin sentința nr. 641/02.02.2012, rămasă irevocabilă, Tribunalul M. s-a pronunțat în sensul admiterii capătului de cerere privind dobânda, iar acordarea sumei pretinse de reclamant s-ar putea realiza doar cu nesocotirea efectului pozitiv al puterii lucrului judecat, lucru care contrazice regulile de drept care stau la baza soluționării unei cauze civile potrivit art. 431 alin. 1 și 430 alin. C. proc . civi

Au susținut că trecând peste excepție, opinează că suma de referință se calculează și se plătește potrivit normelor prevăzute în art. 124 Cod procedură fiscală.

Pârâta A. F. pentru Mediu, deși legal citată, nu a depus întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C. instanța reține că este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:

Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal.

Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.

Conform art.117(1) lit.d din OG nr.92/2003 se restituie, la cerere, debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.

Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art.124, se aprobă prin ordin al ministrului economiei și finanțelor.

Prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.1899 din 22 decembrie 2004 a fost aprobată procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.

Conform art.2 din Ordinul Ministrului Finanțelor nr.1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art.33 din OG nr.92/2003 republicată, denumit în continuare organul fiscal competent.

Potrivit art. 33(1) din OG nr.92/2003 pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor și contribuțiilor realizate prin stopaj la sursă, în condițiile legii.

Potrivit art. 23(5) din HG nr.520/2013 Administrațiile finanțelor publice municipale constituite la nivelul municipiilor reședință de județ din subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene se reorganizează în administrații județene ale finanțelor publice.

Art.23(1) din HG nr.520/2013 prevede că Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice se înființează prin transformarea direcției generale a finanțelor publice a județului, respectiv a municipiului București în care este stabilit sediul direcției generale regionale, prin fuziunea prin absorbție a celorlalte direcții generale ale finanțelor publice județene din aria de competență stabilită potrivit anexei nr. 2, care își pierd personalitatea juridică.

Organul fiscal în a cărei rază teritorială se află domiciliul reclamantului este Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. ( fostă Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin).

În speță, autoritatea fiscală competentă, dat fiind domiciliul reclamantului, este pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., care are calitate procesuală pasivă, având calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare, iar D.G.R.F.P. C. nu are calitate procesuală pasivă.

Cât privește excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă prin întâmpinare, se reține că este neîntemeiată și va fi respinsă, în dosarul nr._ cererea reclamantului de plată a dobânzii nefiind soluționată pe fond, întrucât sentința nr.641/02.02.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ a fost modificată prin decizia nr.7320/25.09.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în sensul că a fost respins capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale pentru că prin cererea adresată organului fiscal reclamantul nu solicitase plata dobânzii.

Pe fond se reține că reclamantul a cumpărat un autoturism dintr-un stat membru al Uniunii Europene, iar la înmatricularea acestuia în România a achitat, în temeiul OUG nr.50/2008, taxa pe poluare în cuantum de 5334 lei conform chitanței . nr._ din 09.04.2010.

Prin sentința nr.641/02.02.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ așa cum a fost modificată prin decizia nr.7320/25.09.2012 pronunțată de Curtea de Apel C., pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin și Administrația F. pentru Mediu au fost obligate să dispună restituirea sumei de 5334 lei reprezentând taxă pe poluare achitată conform chitanței . nr._ din 09.04.2010.

Suma de 5334 lei reprezentând taxă pe poluare a fost restituită reclamantului la data de 15.10.2012.

Reclamantul a solicitat organului fiscal plata dobânzii la suma achitată cu titlu de taxă pe poluare, cerere soluționată nefavorabil, conform adresei nr. MH-8512/20.02.2014 emisă de AJFP M..

Prin cererea dedusă judecății în acest dosar reclamantul solicită obligarea pârâtelor la plata dobânzii pentru suma de 5334 lei reprezentând taxa de poluare achitată cu chitanța nr._/02.04.2010, de la data de 03.04.2010 – ziua următoare plății acestei taxe, până la data de 15.10.2012, dată la care i-a fost restituită această suma.

Potrivit art.124 Cod procedură fiscală pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, iar nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.

Art. 70(1) din același act normativ prevede că cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.

Însă Curtea de Justiție a Uniunii Europene ,fiind sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11), prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Astfel, întrucât dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar.

Prin urmare, se apreciază că reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie fiscală aferentă taxei achitată, dreptul la plata acestei dobânzi începând cu data plății și până la data restituirii efective. Având în vedere considerentele anterior prezentate acțiunea va fi admisă în parte și vor fi obligate pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală în materie fiscală aferentă perioadei 10.04._12 pentru suma de 5334 lei reprezentând taxă pe poluare.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamant, cererea este întemeiată, conform art.453 N.C.pr.civ., urmând a fi obligate pârâtele la cheltuieli de judecată către reclamant în cuantum de 232 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C..

Respinge acțiunea față de Direcția Generală R. a Finanțelor Publice C. cu sediul în C., .. 2, jud. D. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge excepția autorității de lucru judecat.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul B. G., CNP_, domiciliat în Drobeta Turnu Severin, ., județul M. în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., nr. 1 și A. F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, ., corp A, sector 6.

Obligă pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală în materie fiscală aferentă perioadei 10.04._12 pentru suma de 5334 lei reprezentând taxă pe poluare achitată conform chitanței . nr._ din 09.04.2010.

Obligă pârâtele la 232 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul M..

Pronunțată în ședința publică din 23 iunie 2014.

Președinte, Grefier,

A. B. A. C. N.

Red A.B./tehnored. A.C.N.

07 iulie 2014

6 ex./5 pag.

cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 2254/2014. Tribunalul MEHEDINŢI