Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 8/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 06-01-2014 în dosarul nr. 11038/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 8/2014
Ședința publică de la 06 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. Z.
Grefier M. N. V.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul P. C-T., în contradictoriu cu pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A ORAȘULUI S., reprezentată de primar, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Reclamantul solicită admiterea cererii, anularea celor două decizii de impunere, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarea situație de fapt:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 17.09.2013, sub nr._, contestatorul P. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata P. S.-SERVICIUL IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziilor de impunere nr. T_ și nr. T_/14.08.2013 emise de P. S..
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că cele doua decizii de impunere prin care se menționează că ar avea de achitat suma de 1084 lei respectiv de 306 lei reprezentând ,,diferențe pe trecut,, sunt nelegale și netemeinice întrucât așa cum rezultă din certificatul fiscal nr. 1612/04.02.2013 nu figurează cu datorii privind taxele și impozitele locale.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: certificat fiscal nr. 1612/04.02.2013, decizia de impunere nr. T_, decizia de impunere nr. T_/14.08.2013 emise de P. S.. și nota de plată din 14.08.2013.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea contestației la executare ca fiind nefondată. Pe cale de excepție, intimata a invocat exceptia necompetentei materiale a Judecătoriei S., precum si excepția lipsei procedurii prealabile.
La termenul de judecată din data de 29.10.2013, instanța a pus in discuție excepția necompetentei materiale a Judecătoriei S..
Prin sentința civilă nr. 1167/29.10.2013 Judecătoria S. a admis excepția necompetenței materiale, invocată de către intimată prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului M. Secția a-II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.
La data de 22.11.2013 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului M., sub nr._ .
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Astfel cum rezultă inclusiv din cuprinsul întâmpinării pârâtei de la fila 13 din dosarul_ al Judecătoriei S., reclamantului i s-a stabilit un cuantum al impozitelor locale respectiv impozit pe clădiri și impozit pe teren, iar ulterior achitării acestor impozite, pârâta a revenit asupra cuantumului impozitelor stabilite, emițând o nouă decizie de impunere, în urma unui control al Curții de Conturi care a constatat modul de calcul al impozitelor locale.
În prima etapă impozitele erau stabilite la nivelul localității S. prin Hotărârea de Consiliu local cu numărul 39/2010, iar în urma controlului Curții de Conturi s-a emis o nouă hotărâre a aceluiași consiliu local, în temeiul căreia au fost recalculate, retroactiv, impozitele, conform încadrării corecte în zonă a terenurilor de pe raza localității.
Emiterea deciziilor de impunere a avut loc în circumstanțele în care organele de control ale Curții de Conturi au reținut în urma verificării situațiilor financiare ale pârâtei că modul în care au fost stabilite cele două impozite locale – cel asupra clădirilor și cel asupra terenurilor nu este unul legal, deoarece aceste imobile supuse impozitării nu s-ar afla în zona D a extravilanului localității, ci în zona A acestuia.
În ceea ce privește abilitatea organului fiscal competent al pârâtei de a emite o nouă decizie de impunere, instanța constată că dispozițiile legale permit, în mod teoretic, o asemenea posibilitate.
Astfel, conform prevederilor articolului 86 din Codul de procedură fiscală, organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta modifică baza de impunere ca urmare a unei constatări prealabile a organului fiscal sau în baza unei inspecții fiscale.
În temeiul acestor dispoziții legale, organul fiscal poate emite o nouă decizie, însă numai atunci când efectuează el însuși o nouă constatare sau în urma unei inspecții fiscale. Se poate considera în cauza de față că acest organ fiscal a efectuat o constatare prealabilă, chiar în urma unui control al Curții de Conturi.
Însă așa cum se reține prin întâmpinarea pârâtei dar și prin concluziile deciziei Curții de Conturi, încadrarea imobilelor din extravilanul localității S. în zona D, încadrare care ca efect stabilirea unui anumit cuantum sau procent de impozitare, a fost efectuată prin hotărâre de consiliu local.
Așadar, pentru a rezuma cele expuse mai sus, decizia de impunere a fost emisă în considerarea unui criteriu stabilit printr-o hotărâre de consiliu local, și anume zona în cadrul localității unde este amplasat imobilul.
Conform prevederilor articolului 251 alineatul 5 din Codul fiscal – Legea cu numărul 571/2003, valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcție de rangul localității și zona în care este amplasată clădirea, prin înmulțirea valorii determinate conform alin. (3) cu coeficientul de corecție corespunzător, prevăzut în tabelul următor:
.
| Zona în cadrul | Rangul localității |
| localității | |
|.|.
| | 0 | I | II | III | IV | V |
|.|.|.|.|.|.|.|
| A | 2,60 | 2,50 | 2,40 | 2,30 | 1,10 | 1,05 |
|.|.|.|.|.|.|.|
| B | 2,50 | 2,40 | 2,30 | 2,20 | 1,05 | 1,00 |
|.|.|.|.|.|.|.|
| C | 2,40 | 2,30 | 2,20 | 2,10 | 1,00 | 0,95 |
|.|.|.|.|.|.|.|
| D | 2,30 | 2,20 | 2,10 | 2,00 | 0,95 | 0,90 |
|.|.|.|.|.|.|.|
De asemenea, conform prevederilor articolului 247 din același act normativ – Codul fiscal, în înțelesul prezentului titlu, expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) rangul unei localități - rangul atribuit unei localități conform legii;
b) zone din cadrul localității - zone stabilite de consiliul local, în funcție de poziția terenului față de centrul localității, de rețelele edilitare, precum și de alte elemente specifice fiecărei unități administrativ-teritoriale, conform documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, registrelor agricole, evidențelor specifice cadastrului imobiliar-edilitar sau altor evidențe agricole sau cadastrale care pot afecta valoarea terenului.
Prin urmare, textele invocate mai sus sunt acelea care reglementează atât modul în care se datorează impozitele în cauză cât și modul în care se stabilesc acestea. În această succesiune de etape, consiliul local este acela care are prima atribuție, și anume aceea de a stabili zona, apoi organul fiscal al unității administrative locale va emite decizia de impunere.
În ceea ce privește cauza de față, instanța constată că emiterea unei noi decizii de impunere în urma unui control financiar al Curții de Conturi este nelegală pentru două motive.
În primul rând, nici o prevedere legală nu stabilește în favoarea Curții de Conturi drepturi de a stabili asupra zonei în cadrul localităților de încadrare a imobilelor.
În articolele 1 și 2 ale Legii cu numărul 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi se stabilește că aceasta exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, iar controlul este definit ca activitatea prin care se verifică și se urmărește modul de respectare a legii privind constituirea, administrarea și utilizarea fondurilor publice.
Prin urmare, Curtea de Conturi nu poate stabili zona în care se încadrează terenul în vederea impozitării în limitele teritoriale ale localității, dar poate într-adevăr verifica modul de stabilire acestui aspect de instituția publică abilitată.
În al doilea rând, în situația în care s-ar reține de către Curtea de Conturi că instituția publică – în speță consiliul local – nu a stabilit în mod corect încadrarea terenului în zonele prevăzute de Codul fiscal, nu se poate imputa această situație de fapt direct contribuabilului. Cu alte cuvinte, ar însemna ca o culpă a organului fiscal, constatată de Curtea de Conturi și asumată de acesta, să fie invocată în sprijinul celui culpabil și împotriva contribuabilului.
Mai mult, ar însemna că se încalcă două principii de rang primordial ale dreptului, și anume neretroactivitatea legii – prevăzut de articolele 15 din Constituția României și 6 din Noul cod civil și certitudinea impunerii – stabilit de articolul 3 din Codul fiscal. În cazul primului principiu, atât timp cât a fost emisă o hotărâre de consiliu local, care reprezintă o normă de drept, ea produce efecte asupra tuturor situațiilor juridice pe care le-a reglementat cât timp a fost în vigoare.
Pentru a se produce alte efecte juridice, respectiv pentru a se putea emite decizii de impunere prin încadrarea terenurilor de pe raza administrativă a municipiului S. în altă zonă decât în cea în care au fost încadrate prin hotărârea actuală a consiliului local, trebuie emisă o nouă hotărâre, așa cum solicită art. 247 din Codul fiscal, de încadrare în noile zone. A calcula baza de impunere în alt fel decât este stabilită printr-o normă de drept – hotărâre de consiliu local înseamnă a aplica retroactiv noile încadrări, și aceasta dacă ar exista o nouă hotărâre de consiliu local. Emiterea celei de-a doua hotărâri de consiliu local, care stabilește încadrarea corectă în zone a terenurilor nu ar putea constitui temei al noilor decizii pentru o perioadă de 5 ani anterioară, pentru că ar însemna retroactivarea acestei norme, ceea ce nu poate fi primit.
În fine, principiul certitudinii impunerii stabilit de prevederile articolului 3 litera b) din Codul fiscal impune ca impozitele și taxele reglementate de Codul fiscal, printre care și cele din speță, să fie cuprinse în norme clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine.
Ori, în situația de față, care ar mai fi claritatea normelor, stabilirea precisă a sumelor de plată și înțelegea sarcinii fiscale, dacă am admite că organele fiscale pot reveni pe o perioadă anterioară de 5 ani în stabilirea impozitelor, aplicând noi reguli.
Aceasta cu atât mai mult cu cât fiecare contribuabil are în vedere o anumită stabilitate a sarcinilor sale de buget, prin raportare și la impozitele pe care le va achita.
Ca atare, instanța va admite acțiunea și va anula deciziile de impunere emise de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de petentul P. C., cu domiciliul în municipiul S., .. 2, județul M., în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului S., reprezentată de primar, cu sediul în municipiul S., ..
Anulează deciziile de impunere cu numerele T_ și T_ din data de 14.08.2013 ale intimatei, reprezentând obligații bugetare restante – impozit teren și accesorii în sarcina reclamantului.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.01.2014, la sediul Tribunalului M..
Președinte, Grefier,
D. Z. M. N. V.
Red. D.Z./Tehnored. V.M.N.
4 ex./ 4 pagini
20.01.2014
cod operator 2626
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 684/2014.... → |
|---|
