Refuz acordare drepturi persecutaţi politic D.L nr. 118/1990. Sentința nr. 879/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 879/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 10-03-2014 în dosarul nr. 58/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 879/2014
Ședința publică de la 10 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. S. D.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant M. Ș. și pe pârât Agenția Județeană Pentru Plăți și Inspecție Socială M., având ca obiect
refuz acordare drepturi persecutați politic D.L nr. 118/1990
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, lipsă fiind pârâta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură al instanței reclamantul a formulat cerere de renunțare la judecată, după care
Instanța acordă cuvântul reclamantului asupra cererii de renunțare.
Reclamantul solicită ca instanța să ia act de cererea de renunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 07.01.2014, reclamantul M. Ș. formulat contestație împotriva deciziei nr. 23/09.12.2013 emisă de Comisia de acordare a drepturilor prevăzute de DL 118/1990 ce funcționează în cadrul A.J.P.I.S. M. solicitând în baza Legi 54/2005, modificarea în parte a acestei decizii, in ce privește data acordării dreptului recunoscut si câștigaț in sensul acordării drepturilor consfințite in decizie cu data de 01.05.2013 ci nu cu data de 08.11.2013 cum in mod nelegal a dispus prin decizie.
În motivarea cererii arată că prin sentința civilă 4512/06.09.2013 pronunțata de Tribunalul
M. in dosarul nr._ „definitiva si irevocabila, a fost admisa
acțiunea sa împotriva pârâtei, dispunându-se anularea adresei răspuns a acesteia
cu nr.. 6005/25.04.2013 si obligarea la .schimbarea încadrării sale juridice din
persoana cu domiciliul obligatoriu (art. 1 lit. d din DL 118/1990 ) în persoană strămutată in altă localitate ( art. 1 lit. e din același act normativ)
Astfel, s-a adresat pârâtei pentru punerea in aplicare a sentinței ,aceasta a emis decizia contestata cu nr.23/09.2013 prin care a dispus acordarea drepturilor ca persoana strămutată în altă localitate, însă drepturile i-au fost stabilite greșit cu data de 08.! 1.2013.
Precizează faptul că ,așa cum rezulta si din hotărârea pe care o anexează, s-a adresat pârâtei pentru recunoașterea dreptului prin cererea cu nr.5059/08.04.2013 iar prin adresa cu nr.6005/25.04.2013 i s-a comunicat ca nu poate beneficia de schimbarea încadrării juridice din persoana cu domiciliu obligatoriu în persoana strămutată.
Arată că a atacat in instanță acest răspuns și prin sentința mai susmenționată s-a dispus anularea adresei cu nr. 6005/25.04.2013 în recunoașterea pretenției sale
.In loc sa fie repus in situația anterioară emiterii adresei ce a fost anulată prin acordarea drepturilor cu data de .05.2013 pârâta in mod nelegal si nemotivat i-a acordat drepturile aferente noii calități cu data de 08.11.2013, fiind prejudiciat de plata diferenței de indemnizație pe o perioada de 6 luni, respectiv mai-noiembrie 2013 ,prejudiciul fiind de 2.466 lei (411 lei x 6 luni).
Data acordării este nelegala si duce la o vătămare a intereselor sale deoarece ,potrivit Legii 554/2005 anularea unui act nelegal presupune si repararea pagubei produse prin acel act, ori daca s-a adresat piritei cu cererea nr.5059/08.04.2013 pentru recunoașterea dreptului iar răspunsul pârâtei, cu nr.6005/25.04.2013 a fost anulat de instanța., rezulta ca cererea mea a fost legala si începând cu data de 01.05.2013 este îndreptățit sa beneficieze de indemnizația aferenta calității recunoscute
Așadar, răspunsul pârâtei fiind anulat de instanța, in mod corect si legal consideră că beneficiază de drepturile bănești de care ar fi beneficiat daca pârâta ar fi soluționat cererea pe cale amiabila, data legala a acordării drepturilor fiind data de 01.05.2013.
În dovedirea cererii depune un set de înscrisuri.
Deși în termen legal, pârâta nu a formulat întâmpinare, la 06.03.2014 a invocat lipsa de obiect față de faptul că cererea reclamantului a fost soluționată favorabil.
La data de 04.03.2014, reclamantul a formulat cerere de renunțare la acțiune, cerere ce a fost susținută personal și în ședința publică din 10.03.2014.
Astfel, constatând că, reclamantul a renunțat la judecarea cauzei depunând cerere scrisă în acest sens în conformitate cu art.. 406 alin.1 Cod procedură civilă și față de conținutul întâmpinării depuse ulterior, se apreciază că nu se mai impune comunicarea renunțării la cerere, iar instanța va lua act de renunțarea la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Ia act de renunțarea la judecata cererii formulată de reclamantul M. Ș., cu domiciliul în comuna D., . în contradictoriu cu AJPIS M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 3, județul M..
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Martie 2014, la sediul Tribunalului M. .
Președinte, N. S. D. | ||
Grefier, M. T. |
Red.NSD/tehnored.M.T.
Ex.4
Cod operator 2626
14 Martie 2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 537/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 5/2014.... → |
|---|








