Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 392/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 392/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 9166/225/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 468/2015

Ședința publică de la 30 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. T.

Judecător A. C.

Grefier V. B.

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta-petentă R. E. A., împotriva sentinței civile nr.392/29.01.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsă părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dezbaterile pe fond au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 23.06.2015, încheiere ce face corp comun cu prezenta decizie și că apelanta-petentă a depus la dosar concluzii scrise, după care, instanța a rămas în deliberare asupra apelului.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 392/29.01.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._ a fost respinsă plângerea formulată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență, din probatoriul administrat în cauză că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. c pct. 3 din OUG nr. 195/2002 rep, întrucât la data de 01.07.2014, la ora 19.18, a condus autoturismul marca Kia cu nr. de înmatriculare_ pe drumul național DN 56B pe raza localității Ostrovul Corbului, județul M., cu o viteza de 82 km/h, fiind înregistrata cu aparatul video radar marca Autovision montat pe autoturismul MAI cu nr._.

Petenta a semnat procesul-verbal de contravenție, iar la rubrica „alte mențiuni” s-a consemnat susținerea acesteia in sensul ca nu are obiecțiuni de formulat.

Verificând legalitatea procesului-verbal contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001, nefiind incidentă vreo cauză de nulitate a procesului-verbal contestat.

De asemenea, instanța nu a reținut susținerile petentei in sensul ca procesul-verbal contestat este lovit de nulitate absoluta ca urmare a faptului ca a fost consemnat in mod greșit prenumele petentei in sensul ca s-a menționat A. si nu A., întrucât potrivit art. 17 din OG. Nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârșite si a date comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.

Dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001 stabilesc în mod expres care sunt cazurile pentru nerespectarea cărora intervine nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție contestat.

Din textul de lege mai sus amintit se observa ca in situația in care din cuprinsul procesului verbal lipsește prenumele contravenientului este incidenta sancțiunea nulității procesului verbal de contravenție.

In cazul de fata petentul a invocat faptul ca în mod greșit a fost consemnat prenumele sau in procesul verbal de contravenție, mai concret s-a menționat A. in loc de A..

Instanța a constatat că neregularitatea invocata de către petent nu se circumscrie cazurilor expres prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 de vreme ce in prezentul dosar nu este vorba de lipsa prenumelui petentului ci de omisiunea literei „a”, adică s-a consemnat A. in loc A., cum era corect, omisiune care in nici un caz nu se poate aprecia ca ar echivala cu lipsa mențiunii prenumelui petentului din procesul verbal.

Mai mult, în cuprinsul procesului verbal de contravenție au fost inserate suficiente elemente pentru identificarea petentei, fiind menționat cnp-ul acesteia, . nr. actului de identitate si adresa de domiciliu.

F. de aspectele arătate mai sus, instanța a apreciat că nu este întemeiat motivul de nulitate invocat de petenta cu privire la consemnarea in mod greșit a prenumelui sau.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța a constatat că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reține în mod clar și constant cã indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie sã beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale.

Aceasta deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, contravenția intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană. La această încadrare conduc două argumente: pe de o parte, norma juridică care sancționează astfel de fapte are caracter general, întrucât se adresează tuturor cetățenilor, iar pe de altă parte, sancțiunile contravenționale aplicabile urmăresc un scop preventiv și represiv.

În jurisprudența sa, cauza Maszini contra României din 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are caracter penal, în sensul art. 6 din Convenție.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia).

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Interpretând dispozițiile art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, reiese faptul că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

Instanța, analizând probele pe care agentul constatator le folosește în dovedirea situației de fapt reținute prin procesul-verbal de contravenție contestat, le-a apreciat ca fiind concludente, întrucât sunt edificatoare sub aspectul săvârșirii contravențiilor de către petent.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006, conducătorii de vehicule sunt obligați sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare.

A.. 2 al aceluiași articol din HG nr. 1391/2006 stipulează ca nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii se constata de polițiștii rutieri cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.

Conform dispozițiilor art. 108 alin. 1 lit. c pct. 3 din OUG nr. 195/2002 rep., constituie contravenție depășirea cu 31 – 40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metodologic.

Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de către intimatul I. M., respectiv înregistrare video radar a faptei contravenționale reținute in sarcina petentei, buletin de verificare metrologica nr._ din 15.04.2014, atestat operator agent constatator nr._/48 din 21.05.2013 (fila 55, filele 36-37), a rezultat că la data de 01.07.2014, la ora 19.18, a condus autoturismul marca Kia cu nr. de înmatriculare_ pe drumul național DN 56B pe raza localității Ostrovul Corbului, jud. M., cu o viteza de 82 km/h, fiind înregistrata cu aparatul video radar marca Autovision montat pe autoturismul MAI cu nr._.

De asemenea, din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de către intimatul I. M. (filele 36-37), a rezultat că la momentul controlului realizat de către agenții intimatului aparatul radar utilizat era verificat metrologic conform buletinului de verificare metrologica nr._ din 15.04.2014 (fila 36), valabilitatea verificării metrologice fiind de 1 an, astfel încât la data săvârșirii contravenției (01.07.2014) actul mai sus menționat se afla in perioada de valabilitate a verificării, iar din atestatul de operator nr._/48 din 21.05.2013 emis de Serviciul Rutier din cadrul I. M. (fila 37) reiese ca operatorul N. V. era autorizat sa desfășoare activități de utilizare si exploatare a aparatului radar.

Viteza cu care circula autoturismul marca Kia cu nr. de înmatriculare_ la momentul înregistrării de către aparatul video radar era de 82 km/h, conform înregistrării video radar depusa la dosar de către intimata, din conținutul acestei înregistrări rezultând in mod indubital viteza de deplasare a autoturismului petentei, iar in raport de coordonatele GPS ale locului comiterii contravenției rezultând situarea acesteia pe raza localității Ostrovul Corbului.

In ceea ce privește susținerea petentei in sensul ca sectorul de drum pe care ar fi comis contravenția era situat in afara localității si nu in localitate, instanța a reținut următoarele:

Din înregistrarea video radar depusa la dosar de către intimata, instanța remarca faptul că, la momentul surprinderii petentei circulând cu viteza de 82 km/h, in partea de jos a imaginii video sunt indicate in mod automat mai multe cifre reprezentând coordonatele GPS ale locului poziționării autoturismului petentei cu nr. de înmatriculare_ .

Verificând coordonatele GPS ale locului poziționării autoturismului petentei cu nr. de înmatriculare_ la momentul săvârșirii contravenției (coordonate GPS +44 31.120+022 43.140), instanța a constatat că acestea sunt situate in interiorul localității Ostrovul Corbului, jud. M..

Pe cale de consecința, au fost înlăturate susținerile petentei în sensul ca sectorul de drum pe care a comis contravenția era situat în afara localității Ostrovul Corbului, jud. M..

Intimatul a probat astfel cu respectarea normelor metrologice instituite prin Ordinul nr. 301/2005 faptul că petenta a circulat cu viteza de 82 km/h pe raza localității, încălcându-se astfel dispozițiile legale în materie conform cărora viteza maximă în interiorul localității este de 50 km/h.

Normele de metrologie care reglementează erorile de măsurare a vitezei de către cinemometre sunt luate în calcul cu ocazia verificării și omologării metrologice, însă odată verificate, se consideră că aceste aparate indică o valoare reală, eliberându-se buletinele de verificare metrologică, care până la proba contrară se consideră ca fiind actul ce certifică faptul că aparatul indică o valoare convențional adevărată, întrucât este știut că nici un aparat de măsurare în orice domeniu nu poate prezenta o valoare adevărată absolută.

Printr-o motivare contrară s-ar considera că toate măsurătorile efectuate s-ar afla sub semnul îndoielii și, în consecință, nu s-ar putea realiza o activitate de control, deși din interpretarea juridică a normelor invocate rezultă că acestea sunt considerate ca cerințe obligatorii și premergătoare, ce trebuie avute în vedere de specialiștii în materie cu ocazia verificării aparatelor și anterior eliberării buletinelor de verificare metrologică.

Din buletinul de verificare metrologică a rezultat că acesta a fost emis la data de 15.04.2014, iar cinemometrul de control rutier tip Autovision are ca rezultat al verificării mențiunea de admis, fiind vorba de o instalație etalon pentru verificarea pe teren a cinemometrelor în condițiile NML 021-05, valabilitatea verificării fiind pe o perioadă de un an de zile, astfel că la săvârșirii contravenției, 01.07.2014, cinemometrul se afla în perioada de valabilitate a verificării, îndeplinind cerințele metrologice și tehnice prevăzute de punctul 3 din Norma de Metrologie Legală 021–05.

În consecință, încadrarea într-o anumită faptă încriminată de legea contravențională depinde de măsurarea exactă a vitezei autovehiculului condus de contravenient, iar pentru a se asigura o măsurare cât mai corectă, în toate cazurile, legiuitorul a prevăzut că viteza se determină cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.

De asemenea, verificarea metrologică este modalitatea de control metrologic legal prin care se constată și se confirmă că mijlocul de măsurare îndeplinește cerințele prevăzute în reglementările de metrologie legală, această verificare realizându-se atât inițial, înainte de darea în folosință, cât și periodic, la intervale regulate de timp stabilite în lista oficială a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal.

Având in vedere cele expuse mai sus raportat la ansamblul materialului probator administrat in cauza se retine ca petenta nu a făcut dovada existentei unei stări de fapt contrare celei reținute in procesul-verbal de contravenție.

In ceea ce privește individualizarea sancțiunilor aplicate petentei, instanța a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Față de criteriile reglementate de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța a apreciat că sancțiunea aplicată în cuantumul minim prevăzut de textul de lege, respectiv amenda în cuantum de 540 lei (6 puncte amenda) si 4 puncte penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. c pct. 3 din OUG nr. 195/2002 rep., este proporțională cu gradul de pericol social al faptei reținute în sarcina petentei, servind finalității de evitare a săvârșirii pe viitor a unor astfel de fapte.

Având in vedere cele expuse mai sus, apreciind ca situația de fapt reținuta prin procesul-verbal de contravenție contestat corespunde realității, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, instanța a respins ca neîntemeiată plângerea contravenționala formulata de petenta împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ /01.07.2014 încheiat de către agentul intimatului, si a menținut procesul-verbal contestat ca legal si temeinic.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel petenta R. E. A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii plângerii formulate.

În motivare, apelanta-petentă a susținut că, la momentul încheierii procesului verbal nu i s-a prezentat nicio dovadă de către agentul constatator în susținerea celor reținute în procesul verbal, nu a văzut înregistrarea video la care s-a făcut referire și, mai mult decât atât, agentul constatator care a întocmit procesul verbal nu este același cu cel care a constatat săvârșirea contravenției, apreciind că acesta este un motiv de nulitate a procesului verbal.

A mai precizat apelanta-petentă că cele reținute în procesul verbal nu corespund realității, iar agentul constatator a procedat în mod neîntemeiat și cu multă ușurință la reținerea permisului de conducere în vederea suspendării.

Solicită de asemenea apelanta, vizionarea CD-ului care cuprinde înregistrarea presupusei contravenții pentru a se constata care este viteza maximă de deplasare a autoturismului condus și înregistrată de aparatul radar, precedată la litera „ T”, iar ulterior înregistrării acestei viteze aparatul radar, în condițiile în care viteza de deplasare a autoturismului condus începe să scadă, care este viteza precedată la litera „L” pe imaginea radar.

Mai mult, solicită a se avea în vedere semnificația extrem de importată a literelor „I”, „L”, și „T” ce apar pe înregistrările efectuate cu aparatele radar.

A mai susținut de asemenea, că așa cum rezultă din adresa nr.2121/16.04.2013 emisă de Institutul Național de Metrologie, ca răspuns la solicitarea Judecătoria Drobeta Turnu Severin într-o speță similară reiese semnificația literelor ce apar pe înregistrările efectuate cu aparatele radar, astfel ; „- țintă ( target) este asociată cu vitezei măsurate de cinemometru la momentul specificat pe înregistrarea video; L- viteza blocată (lock) – este asociată vitezei măsurate de cinemometru în momentul înc are se acționează tasta Lock de pe telecomandă. Această valoare este menținută pe ecran și înregistrarea video până la o nouă apăsare a tastei sau scurgerea unui interval de timp de 15 minute. Trecerea la măsurarea vitezei altui autovehicul menține pe înregistrarea video valoarea memorată la autovehiculul precedat dacă nu a fost acționată din nou tasta Lock sau nu s-au scurs 15 minute.; I – opțiunea prin care utilizatorul cinemometrului presetează o viteză ( de exemplu limita maximă a vitezei legale pe un sector de drum).

A mai susținut apelanta că IGPR prin circulara nr. 406.425/S4/CA/14.03.2012 a dispus tuturor inspectoratelor de poliție măsuri pentru instruire, pe bază de semnătură, a tuturor polițiștilor rutieri, care au calitatea de operatori radar, cu privire la modul de aplicare a acestor prevederi în activitățile desfășurate, care au ca obiect măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor, raportat la adresa . cu nr. 2404/2012 .

Astfel, potrivit adresei nr. 2404/2012 transmisă de . către IGPR „ viteza precedată de litera „T”, reprezintă întotdeauna viteza reală a autovehiculului țintă, măsurată de către sistemul radar Autovision și care se află inscripționată pe imaginea captată prezentată ca probă”.

De asemenea, având în vedere și precizările INML în adresa nr. 2121/2013 potrivit cărora litera „L”, reprezintă viteza blocată (lock) – este asociată vitezei măsurate de cinemometru în momentul înc are se acționează tasta Lock de pe telecomandă. Această valoare este menținută pe ecran și înregistrarea video până la o nouă apăsare a tastei sau scurgerea unui interval de timp de 15 minute, iar la trecerea la măsurarea vitezei altui autovehicul menține pe înregistrarea video valoarea memorată la autovehiculul precedat dacă nu a fost acționată din nou tasta Lock sau nu s-au scurs 15 minute.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 Cod de procedură civilă, art. 31 alin 1 din OG nr.2/2001 .

A anexat la cererea de apel următoarele înscrisuri: adresa nr. 2121/16.04.2013 emisă de Institutul Național de Metrologie, Circulara nr. 406.425/S4/CA/14.03.2012 emisă de IGPR, adresa nr. 2404/06.03.2012 transmisă de . către IGPR și practică judiciară.

A anexat la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii de apel.

Intimatul I.P.J M. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică.

În fapt, a susținut intimatul că petenta a circulat în data de 01.07.2014, cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ în localitatea Ostrovul Corbului, județul M., și a fost înregistrată cu aparatul radar rulând cu viteza de 82km/h, deși limita maximă legală pe acel sector de drum era de 50 km/h, motiv pentru care a fost sancționată contravențional în temeiul art. 108 alin 1 lit. c pct. 3 din OUG nr.195/2002.

Consideră intimatul că, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, întrucât din analiza procesului verbal rezultă că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor OG nr.2/2001 și nu sunt motive de anulare a acestuia, iar în ceea ce privește temeinicia, prin probele administrate în cauză, respectiv înregistrarea video a faptei contravenționale, a făcut dovada că apelanta-petentă a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa .

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 471 alin 5 Cod de procedură civilă și a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 411 Cod de procedură civilă.

Apelanta-petentă nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art.476-479 N.C.pr.civ. instanța reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 01.07.2014 întocmit de I. M., petenta R. E. A. a fost sancționată contravențional cu 540 lei amendă contravențională în baza art. 108 alin. 1 lit. c pct. 3 din OUG nr. 195/2002 republicată, reținându-se în sarcina sa că la data de 01.07.2014, la ora 19.18, a condus autoturismul marca Kia cu nr. de înmatriculare_ pe drumul național DN 56B pe raza localității Ostrovul Corbului, județul M., cu o viteză de 82 km/h, fiind înregistrată cu aparatul video radar marca Autovision montat pe autoturismul MAI cu nr._.

Prin sentința civilă nr. 392/29.01.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._ a fost respinsă plângerea formulată.

Prin motivele de apel, apelanta-petentă critică hotărârea instanței de fond sub aspectul săvârșirii contravenției prev.de art.108 alin.1 lit.c pct.3 din OUG 195/2002 republicată, invocând aspectul că din cuprinsul CD-ului depus de intimat la dosar nu reiese cu certitudine că atunci când a fost surprins circulând cu viteza de 82 km/h, circula în localitate, că nu i s-a dat posibilitatea de a viziona înregistrarea video, că procesul verbal de contravenție a fost întocmit de un alt agent decât cel care a constatat săvârșirea faptei, totodată solicitând a se avea în vedere semnificația literelor „l”, „L” și „T” de pe înregistrare, ce vizează viteza reală de deplasare a autoturismului condus de apelanta-petentă.

Tribunalul reține că potrivit art.108 alin. 1 lit. c pct.3 din O.U.G. 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, depășirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Obligația de a respecta viteza legală este cuprinsă și în Regulamentul de aplicare al O.U.G 195/2002, aprobat prin H.G.1391/2006, care, la art.121 prevede că, conducătorii de vehicule, sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.

Potrivit art.109 din O.U.G.195/2002 constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnându-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contravenției.

Potrivit art.3.5.1din N.M.L.021/2005inregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.

Se constată că înregistrarea efectuată privind contravenția reținută în sarcina petentului corespunde cerințelor legale sus-menționate, fiind menționate data și ora la care a fost efectuată măsurarea(01.07 2014 orele 19,18), valoarea vitezei măsurate(82 km/h), precum și imaginea autovehiculului din care se observă în mod clar numărul de înmatriculare al acestuia(autoturism marca Kia, cu număr de înmatriculare_ ).

Totodată mijlocul tehnic de înregistrare corespunde din punct de vedere metrologic, fiind verificat la un interval de 1 an(fila 36 dosar fond), iar agentul constatator este atestat ca operator radar, așa cum rezultă din atestatul operator radar nr._/23/21.05.2013 (fila 37 dosar).

Deși apelanta-petentă invocă aspectul că fapta reținută în sarcina sa s-a consumat pe un sector de drum aflat în afara localității Ostrovu Corbului, din înregistrarea pe suport CD se pot observa coordonatele GPS ale amplasamentului autoturismului MAI_ ca fiind+44 31.120+022 43.140, coordonate care fiind verificate în sistem GPS atât de către instanța de fond cât și de cea de control judiciar, se constată că sunt în interiorul localității Ostrovul Corbului, județul M..

De altfel, raportul agentului constatator contrazic aceste susțineri ale apelantei-petente, aceasta din urmă neaducând nicio dovadă contrară în susținerea celor invocate, sub acest aspect agentul constatator aplicând în mod temeinic sancțiunea, corespunzător faptei săvârșite.

De asemenea, se vor avea în vedere la pronunțarea soluției și disp.art.49 alin.1 din OUG 195/2002 potrivit cărora limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.

Referitor la aspectul că deși fapta a fost constatată de un alt agent decât cel care a încheiat procesul verbal de contravenție, aspect neprobat în cauză, de se apreciază că acest motiv nu este unul de nulitate absolută, cazurile de nulitate absolută fiind strict și limitativ enumerate de disp.art.17 din OG 2/2001, ca norma de incriminare ocrotește interese de ordine privată, astfel încât nulitatea nu poate fi decât relativă, cu consecința anulării actului respectiv în condițiile art.175 alin.2 C.proc.civilă numai în măsura în care se dovedește o vătămare ce nu poate fi inlăturată altfel decât prin anularea actului.

Cum apelanta-petentă nu a dovedit în cauză existența unei vătămări create prin neîntocmirea procesului verbal de contravenție de către agentul constatator, se apreciază că procesul-verbal a fost întocmit în mod legal.

În ceea ce privește aspectul că pe înregistrarea video nu apare în dreptul vitezei măsura nicio literă, aceste apărări nu pot fi primite de instanță, în condițiile în care pe înregistrare apare viteza de 82 km/h precum și litera “T” ce definește ținta ( target) și este asociată vitezei măsurate de cinemometru la momentul specificat pe înregistrarea video.

În speța dedusă judecății, diferită de cea invocată de apelanta-petentă ca practică judiciară, nu este necesară și apariția literei „L” pe înregistrare, aceasta definind viteza blocată (lock) și este asociată vitezei măsurate de cinemometru în momentul în care se acționează tasta Lock de pe telecomandă în situația trecerii la măsurarea vitezei altui autovehicul și care face posibilă menținerea pe înregistrarea video a valorii memorată la autovehiculul precedat dacă nu a fost acționată din nou tasta Lock sau nu s-au scurs 15 minute.

Față de motivele de apel formulate și constatând că în cauză nu subzistă motive de ordine publică care să fie invocate din oficiu, potrivit disp.art.479 C.proc.civilă, urmează ca în baza art.480 alin.1 C.proc.civilă să fie respins apelul formulat de apelanta-petentă R. E. A. împotriva sentinței civile nr.392/29.01.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._ .

Văzând și disp.art.482 C.proc.civilă coroborate cu disp.art.424 și următoarele C.proc.civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelanta-petentă R. E. A., cu domiciliul în municipiul București, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.392/29.01.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M., cu sediul în municipiul Drobeta T.-S., .. 75, județul M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 30.06.2015, la sediul Tribunalului M..

Președinte,

E. T.

Judecător,

A. C.

Grefier,

V. B.

Red. A.C./Tehnored. V.B./29.07.2015

Ex.4/29.07.2015

Jud.fond C.F.

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 392/2015. Tribunalul MEHEDINŢI