Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 392/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 392/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 1193/101/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 392/2015
Ședința publică de la 01 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Grefier A. N. I.
Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe contestatorul II C. I. și pe intimatele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚLEOR PUBLICE M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat Ș. A. pentru contestatoare și consilier juridic P. G. pentru intimate.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Conform art. 131 Cod procedură civilă, instanța din oficiu procedează la verificarea competenței și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul dispozițiilor art. 218 Cod procedură fiscală raportat la art. 95 pct.1 Cod procedură civilă.
La interpelarea instanței, consilier juridic P. G. pentru intimate arată că nu a fost soluționată contestația formulată de către contestatoare împotriva deciziei de impunere MH_/18.07.2014.
Consilier juridic P. G. pentru intimate arată că nu mai insistă în excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei invocată în întâmpinarea depusă la dosarul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
La interpelarea instanței, apărătorul contestatoarei precizează că nu a mai solicitat suspendarea executării actului contestat cu motivarea că eventuala cauțiunea ce se putea stabili era împovărătoare pentru contestatoare.
Instanța invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. și acordă cuvântul asupra acestei excepții.
Apărătorul contestatoarei având cuvântul arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acestei excepții.
Consilier juridic P. G. pentru intimate având cuvântul solicită admiterea excepției întrucât decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală sunt acte emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și nu de către Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C..
Instanța acordă cuvântul asupra excepției inadmisibilității acțiunii invocată de intimate prin întâmpinare.
Consilier juridic P. G. pentru intimate solicită admiterea excepției fiind aplicabile dispozițiile art. 205-218 Cod procedură fiscală care prevăd că ceea ce se poate contesta la instanță este decizia de soluționare a contestației emisă în procedura prealabilă, iar la data introducerii acțiunii, contestația formulată împotriva deciziei de impunere nr. MH_/18.07.2014 nu era soluționată de către organul emitent. Totodată mai susține că instanța nu se poate pronunța pe fondul contestație atât timp cât organul fiscal nu s-a pronunțat în acest sens.
Avocat Ș. A. pentru contestatoare având cuvântul solicită respingerea excepției întrucât în cauza de față contestația poate fi promovată fiind vorba de un act administrativ. Mai mult decât atât, intimata este în culpă pentru neîndeplinirea obligațiilor legale care îi revin deoarece a trecut mai bine de jumătate de an în care o contestație împotriva actelor fiscale nu este soluționată, dar între timp executarea actului fiscal totuși pornește.
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de față,
Prin cererea formulată la data de 12.09.2014 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Dr. Tr. S. sub numărul de dosar_/225/2014, contestatoarea Întreprinderea Individuală C. I. a formulat, în contradictoriu cu intimatele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. și Administrația Finanțelor Publice M., contestație la executare solicitând anularea actelor de executare silită realizate de către AFP M. în dosarul de executare siliră nr. 25/30/1/_/_, solicitând în temeiul art. 169-174 c.pr. fiscală, admiterea contestației și anularea formelor de executare silită, respectiv titlul executoriu nr._ și somația nr._ /_. De asemenea, în temeiul disp. art. 215 și urm. c.p.civ. a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației formulate împotriva deciziei de impunere MH_ din data de 18.07.2014 și a Raportului de Inspecție Fiscală MH_ din 18.07.2014, acte administrative în baza cărora a fost pornită executarea silită.
În motivarea cererii a arătat că în data de 02.09.2014 a primit prin poștă somația și titlul executoriu, fiind înștiințată că împotriva sa a fost demarată procedura de executare silită pentru recuperarea unui debit de 28.555 lei.
A arătat că acest debit a fost calculat conform deciziei de impunere F – MH – 125 din data de 19.11.2013 și a Raportului de Inspecție Fiscală F – MH- 389 din 19.11.2013.
Contestatoarea consideră că se află în prezența unei executări silite nelegale și netemeinice întrucât s-a considerat că suma de 105.984 lei este nedeductibilă, deoarece reprezintă achiziții de combustibil cu bonuri fiscale, fără factură, însă s-a omis de către organul fiscal să se rețină faptul că în anul 2010-2011, când au fost făcute acele achiziții, Codul Fiscal permitea deducerea acestor cheltuieli și pe baza de bonuri fiscale, cu condiția ca acestea să fie ștampilate de către furnizor și să fie menționat numărul autovehiculului pentru care s-a făcut alimentarea, condiții care în cauză sunt îndeplinite.
Contestatoarea a mai arătat că în cadrul activității sale a fost nevoită să închirieze un autoturism, iar prin contractul de închiriere, s-a obligat să achite contravaloarea unei asigurări de tip CASCO. Organul fiscal consideră și această cheltuială, în cuantum de 2.439 lei, ca fiind nedeductibilă. pentru că nu a făcut-o în scopuri economice, însă contractul de închiriere demonstrează tocmai acest caracter economic, comercial al închirierii. De aceea, este evident că a închiriat un mijloc de transport pentru a se ajuta în activitatea sa, ceea ce conferă un caracter economic cheltuielilor cu asigurarea.
A mai susținut că în ceea ce privește suma de 31.916 lei, se susține de către organul fiscal că a înregistrat în mod eronat la capitolul cheltuieli toate acestea, inclusiv TVA, însă contestatoarea le-a înregistrat astfel pentru că aceea era suma achitată pentru achiziția respectivă.
În drept a invocat disp. art. 168 și urm. din Codul de Procedură fiscală.
În dovedirea cererii a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și orice probă admisă de lege.
A depus la dosar, în copie certificată, raportul de inspecție fiscală, somația și titlul executoriu contestate, contractul de închiriere autovehicul.
La data de 07.11.2014 AJFP M. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, având în vedere că actele de executare silită contestate au fost emise pentru debitorul C. I., nu pentru Întreprinderea Individuală C. I..
Pe fondul cauzei a solicitat suspendarea judecății cauzei, având în vedere că reclamantul a procedat la contestarea Deciziei de Impunere MH_/18.07.2014 și a Raportului de Inspecție Fiscală MH_/18.07.2014, prin procedura administrativă, până la soluționarea definitivă a acestei contestații.
De asemenea, a arătat că solicitarea suspendării executării silite în prezenta cauză până la soluționarea definitivă a contestației formulate împotriva Deciziei de Impunere MH_/18.07.2014 și a Raportului de Inspecție Fiscală MH_/18.07.2014 este neîntemeiată, având în vedere că nu se face dovada îndeplinirii condițiilor prev. de art. 215 cod pr. fiscală, respectiv nu se face dovada plății cauțiunii.
A mai arătat că reclamanta neîntemeiat solicită anularea somației și a titlului executoriu contestate în prezenta cauză, aceste acte de executare fiind legal emise și comunicate reclamantului la data de 04.09.2014, așa cum rezultă din confirmarea de primire. Intimata a arătat că la baza acestor acte de executare silită a stat Decizia de Impunere MH_/18.07.2014 și Decizia de Impunere anuală pentru veniturile realizate din România pentru persoane fizice - anul 2013, înregistrată sub nr._/03.06.2014, acte administrative fiscal legal emise.
Intimata a apreciat că neîntemeiat contestatoarea consideră că este în prezența unei executări silite nelegale și netemeinice, nemotivând aceste critici. Astfel contestatoarea nu motivează de ce sunt nelegale actele de executare silită contestate, ci debitul propriu – zis așa cum se regăsește în cuprinsul Deciziei de Impunere MH_/18.07.2014 și a Raportului de Inspecție Fiscală MH_/18.07.2014. Or, în această situație, în temeiul disp. art. 712 al. 2 c.p.civ., contestatoarea are la îndemână calea procedurii contencioase de a contesta debitul ce a stat la baza emiterii actelor de executare silită contestate.
Față de motivele arătate a solicitat, în principal, admiterea excepției, iar în subsidiar, respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
În dovedirea celor susținute a depus la dosar confirmare de primire a somației și a titlului executoriu, decizia de impunere MH_/18.07.2014, decizia de impunere anuală pentru veniturile realizate din România pentru persoane fizice – anul 2013.
La data de 21.11.2014 contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active invocată de AJFP M. a apreciat că este neîntemeiată, deoarece decizia de impunere a fost emisă împotriva Întreprinderii Individuale C. I..
De asemenea a menționat că executarea silită este nelegală deoarece are la bază acte administrative fiscale nelegale, iar aceste din urmă sunt nelegale pentru că ele rețin niște sume care nu corespund realității.
În ceea ce privește procedura de contestare a debitului fiscal, aceasta nu este cea reglementată de art. 712 c.p.civ., acesta fiind cea care se aplică raporturilor juridice de drept civil, în speța de față este vorba de un debit fiscal, iar contestarea acestuia se face pe calea reglementată de3 Codul de procedură fiscală.
La data de 16.12.2014 contestatoarea a formulat cerere de modificare a contestației, arătând că solicită a se judeca în contradictoriu cu Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. și cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și înțelege să formuleze contestație împotriva deciziei de impunere MH nr._/18.07.2014 și a raportului de inspecție fiscală nr. MH_/18.07.2014, precum și a actelor subsecvente.
A arătat că prin actele administrative fiscale contestate s-a stabilit în sarcina sa faptul că a înregistrat ca și cheltuieli deductibile mai multe operațiuni în valoare de 89.709 șei, motiv pentru care s-a procedat la recalcularea impozitului pe venit, rezultând o obligație de plată suplimentară de 9063 lei.
De asemenea a precizat că toate constatările efectuate în raportul de inspecție fiscală de către organul de control fiscal sunt neîntemeiate și nelegale, pentru motivele arătate în contestația inițial formulată.
Față de cererea de modificare a contestației, intimata AJFP M., la data de 09.01.2015, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Dr. Tr. S., invocând disp. art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 95 c.p.civ.
Prin sentința nr. 460/27.01.2015 Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului M..
Cauza a fost înregistrată la data de 18.02.2015 pe rolul Tribunalului M. sub nr._ .
La data de 09.03.2015 intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. în nume propriu și pentru Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și a solicitat respingerea acesteia ca atare.
În ce privește solicitarea reclamantei de anulare a Raportului de inspecție fiscala nr. MH_/18.07.2014 a solicitat respingerea ca inadmisibilă în considerarea faptului că raportul de inspecție fiscală nu are caracterul unui act administrativ-fiscal - titlu de creanța - care poate fi contestat.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 109 Cod procedură fiscală, raportul privind rezultatul inspecției fiscale consemnează constatările inspecției din punct de vedere faptic și legal și sta la baza emiterii deciziei de impunere, doar aceasta din urma având caracterul unui titlu de creanța în sensul art. 110 alin. (3) Cod pr.fisc. și putând face obiectul acțiunii în contencios administrativ.
În ce privește solicitarea reclamantei de anulare a Deciziei de impunere nr. MH57502/18.07.2014 a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și respingerea acesteia pentru următoarele considerente:
În perioada 23.05._14, s-a desfășurat o inspecție fiscală generală la reclamanta l. l. C. I., având ca obiectiv verificarea documentelor și operațiunilor privind modul de calcul, de evidențiere și de plată a obligațiilor fiscale reprezentând impozit pe venit datorate bugetului general consolidat al statului aferente perioadei 01.01._13.
Cu această ocazie, organele de control ale AJFP M. au întocmit Raportul de inspecție fiscală nr. MH_/18.07.2014, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. MH_/18.07.2014, prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații suplimentare de plată în sumă totală de 26.880 lei, din care 17.630 lei reprezentând impozit pe venit pentru perioada 01.01._13, 6.349 lei dobânzi de întârziere și 2.901 lei penalități de întârziere l. l. C. I. a formulat plângerea prealabilă înregistrată la AJFP M. sub nr. MH_/18.08.2014, solicitând admiterea contestației și anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală sus-menționate.
La data de 12.09.2014, reclamanta a formulat contestație la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Dr. Tr. S. sub nr._/225/2014, ulterior modificându-și acțiunea în sensul că înțelege să conteste Decizia de impunere nr. MH57502/18.07.2014 și Raportul de inspecție fiscală nr. MH57501/18.07.2014, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului M. prin declinare de competență sub nr._, la data de 18.02.2015.
Potrivit dispozițiilor art. 205 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare: "(1) împotriva titlului de creanța, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac (...)".
Art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede că: Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente (...), în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".
Art. 210 Cod procedură fiscală prevede că: "(1) În soluționarea contestației, organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție, după caz; (2) Decizia sau dispoziția emisă în soluționarea contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac". De asemenea, potrivit art. 218 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, poate fi atacată la instanța de contencios administrativ numai decizia emisă în procedura prealabilă.
Or, având în vedere faptul că, la data înregistrării prezentei acțiuni pe rolul instanței de judecată procedura de soluționare a contestației formulată de reclamantă pe cale administrativă împotriva Deciziei de impunere nr. MH_/18.07.2014 emisă de AJFP M. nu era finalizată, nefiind emisă decizia de soluționare a contestației de către organul fiscal competent - Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice C., este evidenta prematuritatea formulării prezentei contestații.
Procedura administrativă de soluționare a contestațiilor împotriva actelor administrativ-fiscale, reglementată de dispozițiile art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, este o procedură administrativa prealabilă, iar nu o jurisdicție specială administrativă, în sensul prevederilor art. 21 alin. (4) din Constituția României, la care partea ar putea renunța. Ea are un caracter obligatoriu, iar nu facultativ, nerespectarea acesteia atrăgând inadmisibilitatea acțiunii în contencios administrativ
Textele din Codul de procedură fiscală reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora, de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege.
În condițiile în care s-ar aprecia ca admisibila contestarea în instanță a deciziei de impunere, mai înainte de soluționarea acesteia de către organul fiscal emitent sau ierarhic superior, recursul grațios ar fi fără finalitate. Or, toate prevederile legale trebuie interpretate în sensul în care produc efecte și nu în sensul în care ajung să fie lipsite de efect.
Prin urmare, raportat la cele menționate anterior, acțiunea reclamantei este prematur introdusă, instanța de judecată nefiind în măsură să analizeze legalitatea sumelor stabilite ca obligație de plata suplimentară în sarcina reclamantei prin decizia de impunere contestată, câtă vreme organul fiscal nu a procedat la o asemenea analiză.
Este adevărat că instanțele de contencios administrativ au obligația generală de a examina legalitatea actelor administrative contestate de părți. Însă chiar dacă această obligație presupune, în unele cazuri, modificarea soluției date de organul administrativ emitent al actului, nu se poate trage concluzia că instanțele de contencios administrativ sunt obligate să soluționeze cererile pe care organul administrativ emitent are obligația de le soluționa. O asemenea obligație ar lipsi de conținut obligația autorităților administrative de a soluționa contestațiile formulate de persoanele vătămate împotriva actelor administrative pretins nelegale. Abia ulterior, daca soluția dată de organul administrativ este contestată, instanța poate proceda la analiza legalității acestor acte administrative.
De altfel, există în această materie o jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație si Justiție în sensul inadmisibilității unor astfel de acțiuni (cu titlu de exemplu: decizia nr. 3197/17.06.2010 în dosar nr._, decizia nr. 1447/12.03.2010 în dosar nr._ etc).
În concluzie, raportat la obiectul acțiunii și la dispozițiile art. 218 alin. (2) Cod procedură fiscală, se constată inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, prin inexistența unei acțiuni care să vizeze actul administrativ admisibil a fi contestat, respectiv decizia de soluționare a contestației, acțiune reglementată imperativ atât de Legea nr. 554/2004, cât și de OG nr. 92/2003, astfel că instanța nu se poate pronunța cu privire la fondul pricinii, respectiv la criticile punctuale dezvoltate de reclamantă în cererea de chemare în judecată privind nelegalitatea deciziei de impunere.
În drept a invocat dispozițiile art. 205 din codul de procedură civilă și dispozițiile legale invocate în cuprinsul întâmpinării.
Potrivit art. 248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., instanța reține următoarele:
Calitatea procesuală este definită ca fiind existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății, precum și între pârât și cel obligat în același raport juridic.
În cauză, acțiunea are ca obiect anularea deciziei de impunere MH nr._/18.07.2014 și a raportului de inspecție fiscală nr. MH_/18.07.2014 întocmite de AJFP M..
Prin urmare, în cauză, calitatea procesuală pasivă aparține AJFP M., emitentul actelor atacate și nu DGRFP C., acesta nefiind titular de obligații în raportul juridic dedus judecății. Faptul că AJFP M. se află în subordinea DGRFP C. nu îi conferă acesteia din urmă calitate procesuală pasivă.
Prin urmare, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. și va respinge acțiunea formulată împotriva acesteia ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Analizând excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, instanța constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea formulată, așa cum a fost precizată, reclamanta a înțeles să conteste decizia de impunere MH nr._/18.07.2014 și raportul de inspecție fiscală nr. MH_/18.07.2014, precum și actele subsecvente prin care s-au reținut în sarcina sa obligații fiscale suplimentare de plată, respectiv diferență de impozit pe venitul net anual stabilită suplimentar în cuantum de 5663 lei și obligații fiscale accesorii în cuantum de 3400 lei.
Reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, aceasta fiind înregistrată sub nr.MH60932/18.08.2014 (fila 15), însă nu a fost soluționată până în prezent.
Instanța reține că potrivit art.205 alin.1 C.pr.fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii, iar conform art.210 C. pr.fiscală, în soluționarea contestației, organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție, după caz.
Pe de altă parte, se constată că potrivit dispozițiilor art.218 alin.2 din același act normativ, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Mai mult, dispozițiile art.7 din Legea nr. 554/2004 prevăd expres parcurgerea procedurii prealabile de către partea care se consideră vătămată într-un drept al său prevăzut de lege, printr-un act administrativ. Coroborând dispozițiile art.7 alin.1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 cu dispozițiile art.205 alin.1 Cod procedura fiscală, art.218 alin.2 din același act normativ, instanța reține că procedura de soluționare a contestațiilor împotriva actelor administrativ-fiscale, reglementată de art.205-218 Cod procedură fiscală, este o procedură administrativă prealabilă specială, un recurs administrativ, parcurgerea acestei căi administrative de atac reprezentând o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ. ( în acest sens este și decizia nr.106/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție)
Totodată, actul administrativ-fiscal poate fi supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ numai prin intermediul atacării deciziilor emise de organele fiscale în soluționarea contestației împotriva actului menționat, nu în mod direct, aceasta din urmă manieră de a acționa fiind inadmisibilă.
În cauză, deși reclamanta a contestat decizia de impunere, aceasta nu a fost soluționată până în prezent și prin urmare, nu a fost pronunțată o decizie în acest sens.
Astfel, instanța apreciază că acțiunea reclamantei prin care se tinde la anularea deciziei de impunere și a actelor premergătoare și subsecvente apare ca inadmisibilă având în vedere că așa cum s-a reținut anterior legalitatea deciziei de impunere poate fi analizată de instanța de contencios administrativ numai prin intermediul atacării deciziei emise de organele fiscale în soluționarea contestației, ori, în cauză, nu a fost încă emisă o decizie de soluționare a contestației.
Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția inadmisibilității și va respinge contestația.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C..
Admite excepția inadmisibilității.
Respinge contestația formulată de contestatoare Întreprinderea Individuală C. I. în contradictoriu cu intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge contestația formulată de contestatoare Întreprinderea Individuală C. I., cu sediul în comuna Breznița Ocol, . M. în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., ca inadmisibilă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare; cererea de recurs se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.04.2015, la sediul Tribunalului M..
Președinte, Grefier,
M. B. A. N. I.
Red. M.B./Tehno. A.N.I
5 ex./27.04.2015
Cod operator 2626
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 1340/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 295/2015.... → |
|---|
