Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 1178/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1178/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 5295/101/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 1178/2015
Ședința publică de la 10 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. O.
Grefier G. M.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul O. M. și pârâții Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului M. și C. Județean M., având ca obiect plata drepturi salariale, al 13-lea salariu.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că au fost comunicate de pârât relațiile solicitate cu adresa_/10.09.2015, după care, nemaifiind alte cereri, s-a declarat încheiată cercetarea judecătorească și în raport de disp. art. 394 NCPC, reținută cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la 13.01.2015 la această instanță sub nr._ în raport de care prin încheierea din 14.05.2015, s-a declinat competența de la Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la Secția a II a Civilă de C. Administrativ și Fiscal unde cauza înregistrată sub nr._ * a fost disjunsă și reînregistrară sub nr. prezent, reclamantul O. M. a chemat în judecată pârâții Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului M.,C. Județean M. pentru a fi obligați la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011, sume acordate urmând a fi actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății efective, precum și plata de daune interese moratorii, respectiv dobânda legală începând cu 01.01.2011 calculată conform OG nr. 9/2000 până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr.13/2011.
În fapt, s-a arătat că dreptul solicitat a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție printr-un recurs în interesul legii prin care s-a statuat că „dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea - cadru nr.330/2009, ci reprezintă în continuare o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului soldei/indemnizației de bază”.
Prin acțiune s-a arătat că și Curtea Constituțională a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009. Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010 ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
Din interpretarea deciziei nr.21/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție rezultă că premiul anual a fost introdus în salariu sub forma unei majorări lunare, în același sens fiind interpretat textul Legii 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.
În art. 25 alin.1- 4 din Legea nr.330/2009 s-au prevăzut condițiile pentru acordarea acestui drept, respectiv :pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul în care se face premierea, dreptul acordându-se proporțional cu perioada lucrată; de asemenea, se prevedea că acest premiu poate fi redus sau nu se acordă în anumite situații expres prevăzute, plata efectuându-se începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Această dispoziție legală a fost abrogată prin art. 39 pct. w) din Legea nr. 284/2010 care a intrat în vigoare la data de 01.01.2011.
Prin art. 8 din Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Prin acțiune s-a susținut că premiul anual este un drept câștigat cât timp dispozițiile legale care îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, fiind amânată numai plata sumelor bănești pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
Așa fiind, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
În raport de disp. art. 1 din Codul civil și art.15 alin.2 din Constituție care reglementează principiul neretroactivității legilor, un act normativ devine obligatoriu numai după promulgare și publicare în Monitorul Oficial, iar în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale care impune să nu fie desființate sau modificate fără un motiv deosebit de ordine socială drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor.
Aplicarea imediată a legii noi constituie principiul și supraviețuirea legii vechi este excepția, iar principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi
Așa fiind, prin acțiune s-a arătat că dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate care au abrogat posibilitatea acordării lui au intrat în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea dreptului.
Prin acțiune au fost invocate și dispozițiile art. 20 din Constituția României referitoare la prioritatea tratatelor internaționale în materia dreptului omului în raport cu dispozițiile interne, precum și disp. art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului cu privire la dreptul la proprietate, susținându-se că lipsirea reclamanților de dreptul de a mai primi sumele de bani aferente unui drept deja câștigat reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea sa de acest bun în sensul primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1.
De asemenea, s-a făcut referire și la soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Curtea de Apel Bacău în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene referitor la interpretarea articolului art.15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO L 180 din 19.07.2000) cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303/ 2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Concluziile Comisiei Europene au fost că "Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CEcu privire la punerea în aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale art. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CEde creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate în sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le consideră contrare dreptului Uniunii. Judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii. În acest scop tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea dispozițiilor legislative naționale sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.”
Prin acțiune s-a susținut că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor menționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu/premiul anual și nici majorarea salarială, iar prin decizia nr.21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
În susținerea acțiunii reclamantul a depus cartea de identitate în copie, adeverință de salariat emise de angajator.
Pârâta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că până la . Legii 285/2010, premiul anual – al 13-lea salariu, a fost reglementat de dispozițiile art.25 din Legea 330/2009, dispoziții care au fost abrogate prin art.39 pct. w din Legea 284/2010 care a intrat în vigoare la 31.12.2010.
Potrivit art.8 din Legea 285/2010, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar .
Prin întâmpinare au fost invocate și dispozițiile deciziei în interesul legii nr. 21/18.11.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție referitoare la aplicarea și interpretarea dispozițiilor art.8 din Legea 285/2010.
Pârâtul C. Județean M. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că este autoritatea administrației publice locale constituită la nivelul județului pentru coordonarea activității consiliilor comunale, orășenești și municipale, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean.
Referitor la reclamant, pârâtul a arătat că este salariatul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, iar între aceștia și C. Județean M. nu există nici un fel de raport juridic din care să rezulte obligații în sarcina consiliului.
Pe fondul cauzei pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată invocând dispozițiile deciziei în interesul legii nr. 21/18.11.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție .
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinările depuse de pârâți arătând că pe fondul cauzei susținerile pârâților sunt nefondate, apreciind că au fost interpretate și aplicate greșit prevederile art.8 din Legea nr. 285/2010, în sensul că nu s-a ținut cont la stabilirea majorărilor salariale de sumele prevăzute ca premiu anual, cu atât mai mult cu cât Curtea Constituțională a statuat că premiul anual pentru 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă pe care angajatul o are asupra angajatorului și constituie un „bun” în sensul art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Pârâtul Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului M. a depus note scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Au arătat că, potrivit Deciziei nr. 21 din 18 noiembrie 2013 privind interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, raportat la art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, referitor la acordarea premiului pentru anul 2010 personalului din sectorul bugetar sa arătat ca nu exista un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, referitor la acordarea premiului pentru anul 2010 personalului, din sectorul bugetar.
Prin Decizia nr. 21/2013, Înalta Curte de Casație si Justiție a admis un recurs in interesul legii in legătura cu acordarea premiului anual, stabilind ca :„in interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul anual pentru anul 2010, prevăzut de art.25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus in majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat in forma supusa vechii reglementari.,,
Pentru a se stabili dreptul pretins de reclamant s-au solicitat relații de la pârâtul Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului M. comunicate de acesta .
Analizând acțiunea formulată de reclamant, instanța constată următoarele:
În baza art. 248 (1) NCPC, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C. Județean M. urmează a fi admisă.
Conform art. 36 NCPC calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.
Subiectele raportului juridic litigios nu sunt reclamantul și pârâtul C. Județean M. pentru că raporturile de serviciu din care izvorăsc pretinsele drepturi afirmate în acțiune privesc reclamantul și pârâtul Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului M., C. Județean M. fiind terț față de raporturile menționate.
Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului M. este doar instituție publica de interes județean cu personalitate juridica, ordonator II de credite, în subordinea Consiliului Județean M.. fiind înființata în temeiul art. 105 al Legii nr. 272 din 2004, prin comasarea serviciului public de asistenta sociala si a serviciului specializat pentru protecția .
Calitatea de ordonator de credite I a C. Județean M. nu atrage calitatea procesuală pasivă a acestui pârât pentru că legal, nu se poate afirma un drept al reclamantului în raport cu acest ordonator de credite care realizează în condițiile art. 21 si urm. din Legea nr.500/5002 privind finanțele publice, doar creditarea pârâtului Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului M..
În ceea ce privește prescripția extinctivă, atât în regimul Decretului cu numărul 207/1958 – art. 3 alin. 1, cât și NCC – articolul 2517, termenul general de prescripție, aplicabil este de 3 ani.
În cauză cererea de chemare în judecată fiind înregistrată la 13.01.2015, instanța va constata intervenită prescripția pentru perioada în afara termenului de 3 ani înaintea datei introducerii cererii, respectiv va admite excepția prescripției extinctive pentru perioada 01.01._12.
În ceea ce privește fondul cauzei, se reține că articolul 25 din Legea nr. 330/2009 prevedea:
„Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul”.
Legea nr. 330/2009, a fost abrogată prin art. 39 litera w) din Legea nr. 284/2010, respectiv prin a acestei legi.
Prin decizia cu numărul 838/27.05.2009, Curtea Constituțională a statuat în considerente că: „instanța supremă, invocând vicii de tehnică legislativă - nerespectarea prevederilor Legii nr.24/2000 - sau vicii de neconstituționalitate - încălcarea normelor privind delegarea legislativă -, a repus în vigoare norme care își încetaseră aplicarea, fiind abrogate prin acte normative ale autorității legiuitoare. Însă, o atare operație juridică nu poate fi realizată decât de autoritatea legiuitoare (Parlament sau Guvern, după caz), unica abilitată să dispună cu privire la soluțiile ce se impun în această materie. Curtea Constituțională a constatat și cu alte ocazii neconstituționalitatea unor prevederi legale susceptibile de a genera depășirea competențelor instanțelor judecătorești în detrimentul autorității legiuitoare. Este cazul Deciziei nr.818 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.537 din 20 iulie 2008, prin care au fost declarate neconstituționale, printre altele, dispozițiile art.27 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.99 din 8 februarie 2007, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. "Luând în considerare și dispozițiile art.27 alin.(1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una dintre cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată. Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.”
Ori deciziile Curții constituționale sunt unele obligatorii pentru instanțe, inclusiv în ceea ce privește considerentele acestora.
În cauza de față, în mod aparent ar fi îndeplinită teza din considerentele Curții Constituționale de mai sus, respectiv instanța judecătorească ar fi pusă în situația în care ar da relevanță unui text de lege abrogat, și anume articolul 25 din Legea cu numărul 330/2009, care instituia dreptul la un premiu anual.
Instanța este investită cu soluționarea unei cauze cu temei juridic în decizia nr. 115/2012 a Curții Constituționale care privește premiul anual solicitat, în considerentele căreia se menționează: „Curtea constată că legiuitorul, prin aceleași dispoziții de lege criticate - art. 8 din Legea nr. 285/2010 -, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege.
Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
De altfel, nici art. 25 alin. (4) din Legea-cadru nr. 330/2009, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu "începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul", nu impunea o modalitate de executare „uno ictu” a obligatei de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare ( Decizia nr. 1.533 din 28.11.2011- MO nr. 905/20.12.2011 respectiv, Decizia nr. 1.414/4.11.2009, MO nr. 796 /23.11.2009).
Ca urmare, în considerentele acestei decizii a Curții Constituționale, obligatorii pentru instanțe, se menționează că sumele aferente premiului anual au fost de fapt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale, deoarece au fost incluse în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege.
Curtea Constituțională respinge excepția referitoare la art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, stabilind cu valoare de principiu, obligatoriu în fața instanțelor, că premiul anual nu a fost abrogat, ci a fost inclus în salariul de bază al angajatului, în virtutea dispozițiilor legale care stabileau reîntregirea drepturilor salariale, astfel încât să se asigure revenirea la nivelul salariilor în plată din iunie 2010.
În acest sens, prin OUG nr. 195/20.05.2012, s-a dispus majorarea în 2 etape a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcției de baza /indemnizațiilor de încadrare, cu 8% începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012, si cu 7,4 % începând cu data de 1 decembrie 2012, fata de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012 .
Se deduce intenția legiuitorului de a reveni la nivelul salariilor în plată din luna iunie 2010.
Că aceasta a fost intenția legiuitorului, rezultă atât din expunerea de motive a Legii 285/2010, cât și din expunerea de motive a OUG 19/2012 unde se precizează expres că la adoptarea acesteia s-a luat în considerare faptul că salariile și alte drepturi de care beneficiază angajații din sectorul bugetar au fost diminuate prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, iar prin Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a aprobat recuperarea parțială a acestor diminuări, având in vedere Decizia Curții Constituționale nr. 872 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, prin care aceasta constată că măsura de restrângere a unor drepturi ale personalului bugetar poate avea doar caracter temporar, fiind obligatorie revenirea la nivelul inițial al acestor drepturi, ținând cont de preocuparea Guvernului de asigurare a unei majorări prudente a salariilor personalului din sectorul bugetar, astfel încât să se asigure revenirea la nivelul salariilor în plată în luna iunie 2010."
Pe de alta parte, ulterior prin Decizia nr. 21/18.11.2013 a Înaltei Curți de Casație si Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, obligatorie conform art. 517 alin. 4 din codul de procedură civilă s-a stabilit că „în interpretarea și aplicarea art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariate stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
În considerentele acestei decizii se arată în clar și fără echivoc că: „așa cum, în mod constant, a stipulat Curtea Constituțională, caracterul obligatoriu al deciziilor sale se extinde și asupra considerentelor, astfel încât acestea devin obligatorii pentru cei ce procedează la interpretarea și aplicarea respectivului articol de lege.
În acest context se impune interpretarea dată de Curte referitor la faptul că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, schimbându-se numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
Aceasta concluzie a reprezentat de fapt o însușire a Deciziei nr. 115/2012 a Curții Constituționale.
Prin modificarea formei de executare a obligatei de plată a premiului anual, legiuitorul a acționat în limitele marjei de intervenție, recunoscută în domeniul politicii salariale, neexistând o încălcare a dreptului de proprietate privată al personalului plătit din fonduri publice asupra acestei creanțe de natură salarială.
Astfel, cum intenția legiuitorului atât prin Legea 285/2010 cât și prin OUG 19/2012, a fost de a se recupera mai întâi parțial, apoi total diminuarea de 25% dispusă prin Legea 118/2010 și față de Decizia nr. 21/2013 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, respectiv Decizia Curții Constituționale, în care s-a stabilit în mod expres că dreptul la premiul anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea 330/2009, ci a fost înlocuit cu o nouă modalitate de plată prevăzută de lege prin executare succesivă, era firesc ca, pe lângă revenirea la salariile avute în luna iunie 2010, să se adauge lunar și un anumit procent corespunzător premiului anual.
În temeiul celor două acte normative menționate, începând cu decembrie 2012 salariile brute lunare au revenit la salariul din luna iunie 2010, fără a mai primi vreun anumit procent lunar și suplimentar, corespunzător premiului anual și conform noii modalități de acordare lunară și succesiv, prevăzută de noile acte normative.
De menționat este și faptul că după acordarea pe parcursul anului 2011 a premiului anual în mod succesiv în fiecare lună, acesta a fost acordat și în anul 2012, fapt ce rezultă din împrejurarea că începând cu luna ianuarie 2012 drepturile salariale nu au fost reduse corespunzător unei eventuale neacordări al celui de-al 13-lea salariu în anul 2012.
De altfel, o eventuală reducere s-ar fi putut face doar cu încălcarea legii în raport de dispozițiile art. 31 din Legea nr. 188/1999 care prevăd că salariul funcționarilor publici este format din salariul de bază și sporul pentru vechime în muncă.
Prin includerea în anul 2011 a salariului al 13-lea în salariul de bază, diminuarea cuantumului în anul 2012 ar fi reprezentat diminuarea salariului de bază acordat prin art. 31 din Legea nr 188/1999, în condițiile în care se afirma de legiuitor majorarea acestuia.
Susținerea conform căreia ulterior anului 2011, legile bugetare anuale au interzis acordarea premiilor este adevărată însă nu se aplică în ceea ce privește salariul al 13-lea, în condițiile în care acesta a fost inclus în salariul de bază iar plata acestui drept în afara salariului de bază ar fi reprezentat o repetițiune fapt avut în vedere de legiuitor prin instituirea interdicției.
Față de cele mai sus expuse, se reține în primul rând că premiul anual a fost inclus în salariul de bază, așa cum se menționează în considerentele Curții Constituționale și ale recursului în interesul legii menționate, iar în al doilea rând că drepturile salariale au revenit la nivelul anterior introducerii în salariul de bază.
În concluzie, întrucât prin includerea în salariul de bază a unor drepturi nu se poate ajunge la același cuantum al salariului decât prin neacordarea respectivelor drepturi, iar drepturile în cauză – premiul anual, au fost recunoscute și ulterior abrogării articolului 25 din Legea cu numărul 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, instanța va admite cererea reclamantului, în parte, și va obliga pârâții la plata premiului anual.
Dealtfel, paragraful 21 din decizia nr. 658/11.11.2014 a Curții Constituționale cuprinde concis întreaga argumentație pentru acordarea celui de-al 13-lea salariu constatând că: „ majorarea salarială din anul 2011 rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției în condițiile în care legiuitorul a decis să nu acorde nici un premiu anual pe anul 2011”.
La momentul diminuării salariale cu 25%, diminuarea a avut în vedere doar salariul lunar, neaplicându-se și celui de-al 13-lea salariu.
În cauză se poate observa cu ușurință că urmare a tuturor majorărilor pentru revenirea la salariul avut anterior diminuării cu 25%, reclamantul nu a primit mai mult decât salariul avut înainte de diminuare, logica simplă ducând la concluzia că nu a fost acordat și cel de-al 13-lea salariu prin plata unui procent lunar conform noii legi, fapt recunoscut și de angajator care însă împotriva logicii și argumentației adusă de Curtea Constituțională a României, consideră că nu se datorează.
Acceptând ipotetic un alt punct de vedere ar însemna că atunci când reclamantul solicită al 13-lea salariu cuvenit pentru anul 2010 în temeiul articolul 25 din Legea cu numărul 330/2009 acțiunea se respinge cu motivarea cuprinsă în interpretarea dată de Curtea Constituțională a României conform căreia dreptul pretins a fost inclus în salariu de bază începând cu anul 2011, iar atunci când se solicită acordarea salariului al 13-lea cu motivarea Curții Constituționale a includeri în salariu începând cu anul 2011, acțiunea se poate respinge cu motivarea că dreptul nu mai este prevăzut în lege.
Plata în continuare a celui de al 13-lea salariu, nu se impune în condițiile în care creanța nu are caracter cert, lichid, exigibil și reprezintă contravaloarea prestației neefectuate de reclamant.
Referitor la plata dobânzii, prin decizia ÎCCJ nr. 2/2014, s-a admis recursul în interesul legii, și statuat că „în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. 1 și 2 teza 1, art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar .
Fiind accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 206 alin. 4 din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, potrivit cu care „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs.
Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul reclamantului la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului.
Atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparații a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței reclamantului, se cuvin acestuia ca daune moratorie, iar aceste daune îmbracă forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală
În raport de considerentele expuse se apreciază că acțiunea este întemeiată urmând a fi admisă în parte pentru plata celui de al 13-lea salariu, în termenul de prescripție de 3 ani anterior introducerii acțiunii, la care se adaugă dobânda legală de la data scadenței până la data plății.
Având în vedere faptul că prin adresa_/10.09.2015 Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului M. a comunicat faptul că reclamantul nu a fost salariatul acestei instituții în anii 2011-2012, la acordarea drepturilor se va avea în vedere doar perioada efectiv lucrată la DGASPC în cadrul termenului de prescripție de trei ani anterior introducerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a C. Județean M., cu sediul în Drobeta-T.-S., ., județul M. și respinge acțiunea în contradictoriu cu acesta.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pe perioada dinaintea termenului de trei ani anterior datei introducerii acțiunii, 13.01.2015.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul O. M., CNP_, cu domiciliul procesual ales la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului M. din Drobeta-T.-S., ., județul M., în contradictoriu cu pârâtul Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului M. cu sediul în Drobeta-T.-S., ., județul M..
Obligă pârâtul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului M. să plătească reclamantului pentru timpul efectiv lucrat sumele reprezentând al 13-lea salariu în cadrul perioadei de 3 ani, dinaintea introducerii acțiunii la instanță cu dobânda legală calculată de la data scadenței până la data plății.
Cu recurs depus la Tribunalul M. în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată azi 10.09.2015, în ședință publică la sediul Tribunalului M..
Președinte, Grefier,
O. A. M. G.
Red .O.A.
Tehn. M.G./ ex. 5
21.09.2015
Cod operare 2626/2006
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Pretentii. Sentința nr. 422/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
