Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 1036/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1036/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 3370/101/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 1036/2015
Ședința publică de la 2 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. O.
Grefier V. B.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul T. A. și pârâții M. A. Interne, I. G. al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean M., având ca obiect plata drepturi salariale, al 13-lea salariu.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic C. I. pentru pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean M., lipsă reclamantul și pârâții M. A. Interne, I. G. al Poliției Române.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a fost comunicat răspunsul solicitat de instanță la acest termen de pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean M., după care, nemaifiind alte cereri, s-a acordat cuvântul asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada ce depășește termenul de 3 ani socotit înainte de data introducerii acțiunii.
Consilier juridic C. I., a pus concluzii de admitere a excepției.
În raport de art. 392 NCPC, s-a acordat cuvântul asupra fondului cauzei.
Consilier juridic C. I. pentru pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean M., a pus concluzii de respingere a acțiunii pentru motivele invocate în întâmpinare.
Conform art. 392 NCPC fiind închise dezbaterile s-a reținut cauza pentru soluționare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la această instanță la 15.04.2015, reclamantul T. A., a chemat în judecată pârâții M. A. Interne, I. G. al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean M., pentru a fi obligați la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual (al 13-lea salariu) în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 până în prezent și în continuare, actualizată cu indicele de inflație plus dobânda legală calculată până la 31.08.2011 conform OG 9/2009 și ulterior conform OG 13/2011.
În motivare, a susținut, în principal, că potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 beneficia de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare realizate în anul în care se face premierea iar prin disp. art. 8 din Legea nr. 285/2010 acest drept a fost înlăturat începând cu anul 2011.
Apreciază că dreptul la al 13-lea salariul este un drept câștigat care nu poate fi desființat retroactiv. Faptul este confirmat și prin deciziile ÎCCJ care au prevăzut că dreptul la acordarea premiului anula nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea nr. 330/2009, fiind schimbată numai modalitatea de acordare și anume eșalonat și succesiv în cursul anului 2011 prin creșterea în mod corespunzător a salariului.
În dispozitivul deciziei ÎCCJ nr. 21/2013 se menționează că premiul pentru anul 2010 prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Dreptul de a beneficia de premiu reprezentând al 13-lea salariu este câștigat atâta timp cât dispozițiile legale care-l prevedeau erau în vigoare la 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru anul următor, plata urmând a se face în mod succesiv lunar și nu în modalitatea dinainte care prevedea plata, în anul următor a celui de al 13-lea salariu.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 25 din L. 330/2009, Legea 285/2010, art. 1 Cod Civil, art. 15 alin. 2, 20,41,44,124,125 din Constituția României, art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDO, Directiva Consiliului nr. 2000/178/CE, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a ICCJ.
Pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean M., a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției extinctive prev. de art. 2517 c. civ., apreciind că dreptul material la acțiune este stins pe perioada ce depășește termenul de 3 ani scurs dinainte de introducerea acțiunii.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii apreciind că nu există temei legal pentru acordarea celui de al 13-lea salariu actele normative fiind în prezent abrogate.
Astfel, art.39 din Legea nr.284/2010 a abrogat prevederile Legii-cadru nr.330/2009,. O.U.G. nr.1/2010 a fost respinsă prin Legea nr.30/2012, iar O.G. nr. 38/2003 a fost abrogată prin Legea nr.330/2009.
ÎCCJ, prin Decizia nr. 23/2013 a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări .
Conform art.25 alin. 4 din Legea nr.330/2009 premiul anual pe anul 2010 se putea acorda începând cu luna ianuarie 2011 însă, potrivit art.. 39 lit. w din Legea nr.. 284/2010, Legea nr.330/2009 a fost abrogată, începând cu luna ianuarie 2011. nemaiexistând cadru legal pentru plata acestui premiu anual.
Mai mult, art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținut nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi neîncălcându-se principiul neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție.
De altfel pe acest aspect Curtea Constituțională s-a pronunțat stabilind că prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 sunt constituționale .
În raport cu dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și față de jurisprudența Curții Constituționale, atât dispozitivul, cât și considerentele deciziilor Curții Constituționale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept, deopotrivă, atât în cazul deciziilor prin care se constată neconstituționalitatea unor norme, dar și în ipoteza celor prin care se resping obiecții sau excepții de neconstituționalitate .
Curtea Constituționala a soluționat obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind salarizarea În anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul sau constatând ca dispozițiile sunt constituționale .
De altfel, nici art. 25 alin. (4) teza finală din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu „începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiu?", nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crize economice.
Totodată, Curtea Constituțională a mai reținut că, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008, creșterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovada că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
De asemenea .conform art. 1, alin 5 din Legea nr. 285/2010 în salariul de baza, aferent lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii nr. 330/2009 făceau parte din salariul de baza, precum si sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit OUG nr. 1/2010.
Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea nr. 330/2009, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz ca sporuri la data reîncadrării se introduc in salariul de baza, fără ca prin acordarea lor sa conducă la creșteri salariate, altele decât cele prevăzute de această lege.
Ulterior prin actele normative privind salarizarea pe anii 2011, 2012, 2013, 2014, nu au mai fost acordate premii și sporuri decât în mod excepțional.
Pârâții M. A. Interne, I. G. al Poliției Române au depus întâmpinare prin care pe cale de excepție, au invocat lipsa calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne și Inspectoratului G. al Poliției Române apreciind că nu au legitimare procesuală deoarece reclamantul este angajat la Inspectoratul de Poliție Județean M..
În ce privește fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată în principal pentru că nu există temei legal pentru acordarea pretinsului drept, actele normative fiind abrogate.
La solicitarea instanței, cu adresa_/30.06.2015 angajatorul a comunicat datele necesare soluționării cauzei, componentele salariului reclamantului, la 01.01.2010 înainte de diminuarea salarială, cele privind salariul după diminuarea salarială cu 25%, precum și cele privind majorarea bazei de 75% rezultate ca urmare a diminuării cu 15%, 8%, 7,4%, în total 30,4% procent care deși mai mare decât diminuarea de 25% nu realizează o creștere a salariului peste nivelul dinainte de diminuare pentru că se aplică la o bază mai mică respectiv 75% în timp ce diminuarea s-a aplicat la o bază mai mare, de 100%.
Analizând acțiunea formulată de reclamant, se constată următoarele:
În baza art. 248 (1) NCPC, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților a Ministerului A. Interne și Inspectoratului G. al Poliției Române, a fost admisă prin încheierea din 18.06.2015 pentru că potrivit art. 36 NCPC calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.
Subiectele raportului juridic litigios nu sunt reclamantul și pârâții M. A. Interne și I. G. al Poliției Române pentru că raporturile de serviciu din care izvorăsc pretinsele drepturi afirmate în acțiune există între reclamant și pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean M., pârâții M. A. Interne și I. G. al Poliției Române, fiind terți față de raporturile menționate.
Calitatea de ordonator de credite a M. A. Interne și I. G. al Poliției Române nu atrage calitatea procesuală pasivă a acestora pentru că legal, nu se poate afirma un drept al reclamantului în raport cu acești ordonatori de credite care realizează în condițiile art. 21 si urm. din Legea nr.500/5002 privind finanțele publice, doar creditarea pârâtului Inspectoratul de Poliție Județean M..
Ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. A. Interne și I. G. al Poliției Române, în raport de disp. art. 248 alin. 1 NCPC se apreciază că nu mai este necesară și analiza motivelor de fond privind respingerea acțiunii invocate de aceștia prin întâmpinare, acțiunea urmând a fi respinsă în raport de excepția admisă.
Excepția privind prescripția dreptului material la acțiune invocată în condițiile art 248 al. 1 NCPC urmează a se admite astfel:
Prescripție este definită ca un mod de înlăturare a răspunderii civile constând în stingerea dreptului la acțiune neexercitat în termenul prevăzut de lege.
Conform art. 3 din Decretul 167/1958, dar și dispozițiilor art. 2517 NCPC, aplicabil de la . 1.11.2011 termenul general al prescripției este de 3 ani.
În raport de dispozițiile menționate dreptul material la acțiune este prescris pentru perioada 01.01.2011 – 14.04.2012, care depășește termenul de 3 ani curs înainte de 15.04.2015, data introducerii acțiunii.
Ca urmare a admiterii astfel a prescripției, instanța urmează să respingă acțiunea ca prescrisă pentru perioada 01.01.2011 – 14.04.2012.
În ceea ce privește fondul cauzei, se reține că reclamantul desfășoară activitatea ca funcționar public cu statut special, polițist, la Inspectoratul de Poliție Județean M..
În raport de art. 25 din Legea nr. 330/2009 care prevedea că: „Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul” reclamantul beneficia de dreptul menționat denumit generic „ al 13-lea salariu”.
Legea nr. 330/2009, a fost abrogată prin art. 39 litera w) din Legea nr. 284/2010 aplicabilă de la 01.01.2011.
Conform art. 8 din Legea nr. 285 adoptată la 28.12.2010, în vigoare începând cu 1.01.2011 „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.
Prin decizia nr. 838/27.05.2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională generat de faptul că ÎCCJ prin deciziile de soluționarea a recursurilor în interesul legii,obligatorii pentru instanțe, creează norme juridice, substituindu-se puterii legiuitoare, Parlamentul.
În soluționarea conflictului a statuat în dispozitiv că „Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.”
Conform art. 147, alin. 4 din Constituția României, deciziilor Curții Constituționale, sunt general obligatorii.
Potrivit art.11 alin.(3) din Legea nr.47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, nu numai în ceea ce privește dispozitivul deciziei, dar și considerentele care îl
În cauza de față, în mod aparent ar fi îndeplinită teza din considerentele deciziei Curții Constituționale, respectiv instanța judecătorească ar fi pusă în situația în care ar da relevanță unui text de lege abrogat, și anume art. 25 din Legea nr. 330/2009, care instituia dreptul la un premiu anual.
Instanța este investită cu soluționarea unei cauze cu temei juridic în decizia nr. 115/2012 a Curții Constituționale care privește premiul anual solicitat, în considerentele căreia se menționează: „Curtea constată că legiuitorul, prin aceleași dispoziții de lege criticate - art. 8 din Legea nr. 285/2010 -, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege.
Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este recunoscut, modificată fiind, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
Curtea Constituțională prin decizia nr. 115/2012 respinge excepția de neconstituționalitate referitoare la art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, stabilind cu valoare de principiu, că dispozițiile privind plata premiul anual nu au fost abrogate, acesta fiind inclus în salariul de bază al angajatului, în virtutea dispozițiilor legale care stabileau reîntregirea drepturilor salariale în plată în iunie 2010.
Pentru reîntregirea drepturilor, prin OUG nr. 195/16.05.2012, s-a dispus majorarea în două etape a cuantumului brut al salariilor, soldelor, indemnizațiilor de încadrare de bază, cu 8% începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012, si cu 7,4 % începând cu data de 1 decembrie 2012, fata de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012 .
În expunerea de motive a Legii 285/2010, cât și expunerea de motive a OUG 19/2012 se precizează că la adoptare s-a luat în considerare faptul că salariile și alte drepturi de care beneficiază angajații din sectorul bugetar au fost diminuate.
Prin Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a aprobat recuperarea parțială a acestor diminuări, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 872 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, prin care aceasta constată că măsura de restrângere a unor drepturi ale personalului bugetar poate avea doar caracter temporar, fiind obligatorie revenirea la nivelul inițial al acestor drepturi, ținând cont de preocuparea Guvernului de asigurare a unei majorări prudente a salariilor personalului din sectorul bugetar, astfel încât să se asigure revenirea la nivelul salariilor în plată în luna iunie 2010."
Pe de alta parte, ulterior prin Decizia nr. 21/18.11.2013 a Înaltei Curți de Casație si Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe conform art. 517 alin. 4 NCPC, s-a stabilit că „în interpretarea și aplicarea art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariate stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
În considerentele acestei decizii(6.2) se arată în clar și fără echivoc că: „așa cum, în mod constant, a stipulat Curtea Constituțională, caracterul obligatoriu al deciziilor sale se extinde și asupra considerentelor, astfel încât acestea devin obligatorii pentru cei ce procedează la interpretarea și aplicarea respectivului articol de lege.
În acest context se impune interpretarea dată de Curte referitor la faptul că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, schimbându-se numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
Aceasta concluzie a reprezentat de fapt o însușire a Deciziei nr. 115/2012 a Curții Constituționale.
Astfel, cum intenția legiuitorului atât prin Legea 285/2010 cât și prin OUG 19/2012, a fost de a se recupera mai întâi parțial, apoi total a diminuării de 25% dispusă prin Legea 118/2010 și față de Decizia nr. 21/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv Decizia nr. 115/2012 a Curții Constituționale, în care s-a stabilit în mod expres că dreptul la premiul anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea 330/2009, ci a fost înlocuit cu o nouă modalitate de plată prevăzută de lege prin executare succesivă, se impunea ca, pe lângă revenirea la salariile avute în luna iunie 2010, să se adauge lunar și un anumit procent corespunzător premiului anual.
În temeiul celor două acte normative menționate, începând cu decembrie 2012 salariile brute lunare au revenit la salariul din luna iunie 2010, fără a include și un procent lunar și suplimentar, corespunzător premiului anual și conform noii modalități de acordare lunară și succesiv, prevăzută de noile acte normative.
De menționat este și faptul că în situația în care s-ar fi acordat reclamantului premiului anual în mod succesiv în fiecare lună pe parcursul anului 2011 și este adevărată interpretarea angajatorului conform căreia nu se acordă și în anul 2012 pentru că nu este prevăzută acordarea prin legea anuală de salarizare, se impunea ca începând cu luna ianuarie 2012 drepturile salariale să fi fost reduse corespunzător cu fracțiunea lunară din salariu de bază care ar fi reprezentat-al 13-lea salariu, ceea ce nu este cazul în speță.
De altfel, o eventuală reducere s-ar fi putut face doar cu încălcarea legii în raport de dispozițiile art. 31 din Legea nr. 188/1999 care prevăd că salariul funcționarilor publici este format din salariul de bază și sporul pentru vechime în muncă.
Prin includerea în anul 2011 a salariului al 13-lea în salariul de bază, diminuarea cuantumului în anul 2012 ar fi reprezentat diminuarea salariului de bază acordat potrivit art. 31 din Legea nr 188/1999, în condițiile în care se afirma de legiuitor majorarea acestuia .
Susținerea conform căreia ulterior anului 2011, legile bugetare anuale au interzis acordarea premiilor între care și premiul anual este adevărată.
Aceasta însă nu privește însă salariul de bază, în care a fost inclus salariul al 13 lea care astfel și a pierdut individualitatea avută anterior includerii.
În aceste condiții este firesc să nu mai prevadă acordarea separată în afara salariului de bază a premiului anual pentru că aceasta ar fi reprezentat o plată cu repetițiune fapt avut în vedere de legiuitor prin instituirea interdicției de acordare a premiilor prin legile anuale de salarizare.
Față de cele mai sus expuse, se reține: în primul rând că premiul anual nu a fost inclus în salariul de bază al reclamantului, așa cum se impunea conform Deciziei CC nr. 115/2012 și Deciziei ÎCCJ nr. 21/2013; în al doilea rând că drepturile salariale ale reclamantului au revenit doar la nivelul anterior introducerii salariului al 13 lea în salariul de bază, acesta neregăsindu-se în salariul de bază.
De altfel, paragraful 21 din decizia nr. 658/11.11.2014 a Curții Constituționale cuprinde concis întreaga argumentație pentru acordarea celui de-al 13-lea salariu constatând că:„majorarea salarială din anul 2011 rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției în condițiile în care legiuitorul a decis să nu acorde nici un premiu anual pe anul 2011”.
La momentul diminuării salariale cu 25%, diminuarea a avut în vedere doar salariul lunar, neaplicându-se și celui de-al 13-lea salariu.
Din adresa depusă la dosar de angajator rezultă că urmarea majorărilor, reclamantul nu a primit mai mult decât salariul avut înainte de diminuare salariului cu 25%, logica simplă ducând la concluzia că nu a fost acordat și cel de-al 13-lea salariu prin plata unui procent lunar, fapt recunoscut și de angajator care însă împotriva logicii și argumentației adusă de Curtea Constituțională a României și Înalta Curte de Casație și Justiție, consideră că nu se datorează.
Acceptând ipotetic un alt punct de vedere ar rezulta că atunci când reclamantul solicită al 13-lea salariu cuvenit pentru activitatea desfășurată pe parcursul anului 2010, în temeiul articolul 25 din Legea cu numărul 330/2009 acțiunea se respinge cu motivarea cuprinsă în interpretarea dată de Curtea Constituțională a României conform căreia dreptul pretins a fost inclus în salariu de bază începând cu anul 2011, iar atunci când se solicită acordarea salariului al 13-lea cu motivarea Curții Constituționale a includeri în salariu începând cu anul 2011, acțiunea se poate respinge cu motivarea că dreptul nu mai este prevăzut în lege.
Plata în continuare a celui de al 13-lea salariu, nu se impune în condițiile în care creanța nu are caracter cert, lichid, exigibil și reprezintă contravaloarea prestației neefectuată de reclamant.
Reclamantul a solicitat și actualizarea sumelor de primit în raport de inflație, cerere întemeiată.
În fond prin aplicarea ratei inflației se acordă aceeași valoare exprimată într-un număr mai mare de unități monetare, iar reclamantul poate pierde doar beneficiul nerealizat reprezentat de o dobândă real pozitivă care însă a fost solicitată prin acțiune.
Referitor la plata dobânzii, prin decizia ÎCCJ nr. 2/2014, s-a admis recursul în interesul legii, și statuat că „în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. 1 și 2 teza 1, art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar .
Fiind accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, potrivit cu care „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs.
Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul reclamantului la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului.
Atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparații a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Așadar, dobânda legală, accesoriu ale creanței reclamantului, se cuvine acestuia cu titlu de daune moratorii, iar aceste daune îmbracă forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală
În raport de considerentele expuse se apreciază că acțiunea este întemeiată urmând a fi admisă în parte pentru plata indexată cu inflația a celui de al 13-lea salariu, în termenul de prescripție de 3 ani anterior introducerii acțiunii, cu dobânda legală de la data scadenței până la data plății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea față de pârâții M. A. Interne, cu sediul în București, piața Revoluției, nr. 1A, sectorul 1 și I. G. al Poliției Române cu sediul în București, .. 6, sectorul 5.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pe perioada dinaintea celor trei ani anteriori datei introducerii acțiunii la instanță invocată de pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean M..
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul T. A., CNP_, domiciliat în Drobeta-T.-S., ., ., ., împotriva pârâtului Inspectoratul de Poliție Județean M., cu sediul în Drobeta-T.-S., .. 75, județul M..
Obligă pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean M. să plătească reclamantului sumele indexate reprezentând al 13-lea salariu pe o perioadă de trei ani, dinaintea introducerii acțiunii la instanță cu dobânda legală calculată de la data scadenței până la data plății.
Cu recurs depus la Tribunalul M. în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată azi 2.07.2015, în ședință publică la sediul Tribunalului M..
Judecător, Grefier,
O. A. V. B.
Red.O.A.
Tehn.V.B./ ex. 6
13.07.2015
Op.date 2626/2006
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
