Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 673/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 673/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 3515/101/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 673/2015
Ședința publică de la 21 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D. B.
Grefier A. C. Ț.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta M. C. și pe pârâta A.P.I.A. - CENTRUL JUDEȚEAN M., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform deciziei nr.2618/26.05.2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că, prin serviciul registratură al instanței reclamantul a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 223 C. pr. civ., după care, constatând cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 30.12.2014 sub nr._ reclamanții A. C., S. F. D., A. R. G., B. C. L., P. M., O. N., P. D., P. Guța C., C. I., N. S., M. L. C., S. A. J., M. C., C. C., O. E., O. N., C. M., B. V., G. M., V. I., B. R., C. D., O. I. L., M. A. M., C. G., P. I., M. I., D. L., G. L. M., P. Miluș, B. F., Birdeanu M., S. Lucreția, B. E., R. V., Ș. E., T. C., T. A., B. S., B. V. M., C. D., L. V., B. D., C. P., G. D., U. S., G. Nuțica, L. L., Cioranga D., Marisescu A., T. G., S. F., B. C., P. llie, Dragoiescu L., C. C., B. N., Bosoancă S., M. R., Nebeja E., N. G., R. M., S. Sevastița, Ș. E., R. A., funcționari publici în cadrul A.P.I.A. - Centrul Județean M., au chemat în judecată pe pârâta APIA CJ M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform deciziei civile nr. 2618/26 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, pe ultimii trei ani anteriori introducerii prezentei cereri până la data plății efective.
În motivare, au arătat că, prin decizia civilă nr. 2618/26 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, pârâta a fost obligată la plata suplimentului postului în procent de 25% și suplimentul corespunzător treptei de salarizare de 25 % din salariul de bază, începând cu martie 2005 și până la pronunțarea hotărârii în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective și, deși decizia de mai sus menționată este irevocabilă, nici până în prezent, reclamanții nu au beneficiat de plata integrală a drepturilor salariate dispuse prin hotărâre de instanța de judecată.
Se mai susține de asemenea că, s-a produs un prejudiciu de necontestat reclamanților, prin faptul că au fost lipsiți de folosul sumelor de bani ce se cuvin părților, în plus față de prejudiciul creat inițial în patrimoniul reclamanților prin plata unor salarii sub nivelul celor acordate de instanța de judecată.
Mai arată reclamanții că, potrivit art. 161 alin 4 din legea nr. 53/2003 - Codul Muncii (actualmente art. 166 alin 4 din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare), „ întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune - interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, iar conform art. 156 ( actualmente art. 161) - „ salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorului". Același act normativ prevedea, la art. 295 alin. (1), următoarele: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile" ( actualmente art. 278 alin. (1) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare prevede următoarele: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile.")
Prin urmare, apreciază reclamanții că, și în privința daunelor - interese datorate de unitate salariaților pentru neplata drepturilor salariate sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv cele ale Codului civil, și anume:
Art. 1088 din Codul civil, promulgat la 4 decembrie 1864 si pus in aplicare la 1 decembrie 1865, cu modificările și completările ulterioare prevede: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele - interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.
Aceste daune-interese se cuvin să facă ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept."
Se mai arată de către reclamanți că, Noul cod civil ( NCC), adoptat prin Legea nr. 287/2009, cu modificările și completările ulterioare stipulează:
Art. 1530: Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.
Art. 1531 (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.
(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ține seama și de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
(3) Creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial.
Art. 1535 (1) In cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
(2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.
(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.
De altfel, sunt incidente si dispozițiilor art. l din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia „Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.", coroborate cu cele ale art. 2 din același act normativ conform căruia: „În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală”.
Mai mult decât atât, susțin reclamanții că, dispozițiile art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, prevăd că: În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea. "
Astfel, arată reclamanții că, este in afara de orice discuție că daunele - interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă - aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă/raportul de serviciu.
Se mai susține de către reclamanți că, dobânda este datorată începând cu data scadenței pentru fiecare dintre salariile lunare, pârâtul fiind de drept în întârziere conform art. 1079 (1523NCC) Cod civil și 161 Codul muncii, astfel că se justifică acordarea dobânzii legale aferente de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Pentru drepturile salariale restante pot fi acordate dobânzi legale și actualizarea cu rata indicelui de inflație, deoarece natura lor juridică este diferită.
Ori, acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, creditorul fiind privat de folosirea sumei de bani cuprinsă între data scadenței și data plății efective, în timp ce actualizarea cu indicele inflației are ca finalitate păstrarea valorii reale a sumei de bani.
Mai arată reclamanții că, este evident că reactualizarea sumelor datorate potrivit indicelui de inflație concomitent cu acordarea dobânzii legale nu conduce la o dublă acoperire a prejudiciului cauzat prin neplata la timp a drepturilor salariale datorate de pârâți, deoarece fiecare din cele două modalități de acoperire a prejudiciului are o finalitate distinctă - daunele interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, în timp ce reactualizarea cu indicele de inflație nu urmărește dobândirea unor sume în plus, ci aceeași valoare, calculată la momentul plății efective, menită să acopere scăderea puterii de cumpărare a salariatului.
Mai mult decât atât, susțin reclamanții că, legiuitorul a stabilit prin dispozițiile art. 161 alin.4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii (actualmente art. 166 alin. (4) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare) - că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariului.
Definiția daunelor interese nu este precizata in dispozițiile Legii nr.53/2003, ceea ce îndreptățește coroborarea acestui text legal cu textele legale civile care lămuresc sau conturează sfera noțiunii de daune - interese, respectiv art. 1088 cod civil, art. 1530 s.u. NCC.
In acest sens s-a pronunțat si Înalta Curte de Casație si Justiție, care, in soluționarea recursului in interesul legii, a dispus, prin Decizia nr.2 in dosarul 21/2013:
Se mai arată de către reclamanți că, "In aplicarea disp. art. 1082 si art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin .1, alin 2 teza 1 si art. 1535 alin. l din L 287/2009 privind Codul civil, por fi acordate daune-interese moratorii sub forma de dobânzii legate pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar in condițiile art. l si art.2 din OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobata cu modificări prin Legii 230/2011, cu modificările si completările ulterioare".
În consecință, au solicitat să se dispună plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform deciziei civile nr. 2618/26 mai 2009 pronunțata de Curtea de Apel C. in dosarul_ pe ultimii trei ani anteriori introducerii prezentei cereri si pana la data plații efective.
In drept, și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 194 coroborate cu cele ale art.148 alin (1) teza a 11-a din Noul Cod de procedura civila, cu modificările si completările ulterioare, art.l56 (actualmente art. 161), art. 161 alin 4 din Legea nr.53/2003-Codul muncii (actualmente art. 166 alin (4)din Codul muncii, republicat, cu modificările si completările ulterioare, art. 268 si art. 295 alin(l) - actualmente art.278 alin (l)- din Codul muncii, republicat, cu modificările si completările ulterioare, Legea 188/1999, art. l si art. l si art. 2 din OG nr 9/2000, art. 2 din OG nr. 13/2011 si art. l088/Cod civil, art. 1530 s.u. NCC.
Au depus la dosar decizia nr. 2618/26 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, împuternicire avocațială av. R. C. N..
Pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A) - Centrul Județean M. a formulat întâmpinare, solicitând ca pe baza probelor administrate să se respingă acțiunea reclamanților ca neîntemeiată, pentru următoarele:
A arătat că, în fapt, reclamanții solicită plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform Deciziei Civile nr. 2618/26.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, pe ultimii trei ani anteriori plății efective.
Astfel, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune.
A arătat că, dobânzile constituie creanțe pe care reclamanții ce au calitatea de creditori aveau posibilitatea să le valorifice în termenul general de prescripție de 3 ani. Dobânzile având un caracter accesoriu drepturilor salariale sunt supuse aceluiași regim juridic și în ceea ce privește termenul în care creditorul le poate valorifica. Cererile formulate în materia conflictelor de muncă având ca obiect drepturi salariale sunt supuse termenului general de prescripție extinctivă de trei ani, potrivit art. 268, alin. l lit. c din Codul muncii, momentul de la care începe să curgă fiind acela al nașterii dreptului material la acțiune. Dreptul material la acțiune, respectiv dreptul de a solicita daunele interese moratorii sub forma dobânzilor legale s-a născut la data scadenței creanței constând în sumele de bani reprezentând drepturile de natură salarială recunoscute prin Decizia Civilă nr. 2618/2009. Fiindcă titlul executoriu are ca obiect drepturi salariale, acesta este supus unui regim juridic special, potrivit art. 274 din Codul Muncii, în sensul că sunt Decizia Civilă nr. 2618/2009 era executorie de drept, astfel că de la data pronunțării în patrimoniul fiecărui creditor a luat naștere dreptul de a solicita plata creanței cu toate accesoriile sale, respectiv plata dobânzilor, această dată reprezentând momentul scadenței creanței. Ca atare, conform prevederilor art. 1530 Codul Civil, reclamanta ar fi fost îndreptățită pentru perioada cât a fost lipsită de folosința drepturilor la plata de daune interese sub forma dobânzii legale, care i se cuvin din momentul în care creanța a devenit certă lichidă și exigibilă, fără punerea în întârziere a debitorului, în cuantumul prevăzut de art. 3, alin. (3) din OG 13/2011, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României. În principiu, chiar în ipoteza în care nu ar exista nici un impediment de natură legală pentru care nu s-ar putea pretinde dobânda legală pe calea unei acțiuni separate, însă, dreptul la acțiune trebuie exercitat în termenul de prescripție stabilit de lege, în speță fiind vorba de termenul de 3 ani, prevăzut de legea specială incidență în speță, art. 268, alin. l lit. c din Codul Muncii. De asemenea, având în vedere că dreptul la acțiune privind dobânda legală este un accesoriu al creanței principale, acesta se naște odată cu dreptul la acțiune privind creanța principală. Acest drept s-a născut în momentul în care prin Decizia Civilă nr. 2618/26.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s-a dispus acordarea suplimentului postului și al treptei de salarizare, la data introducerii acțiunii acesta fiind prescris.
Prin urmare, având ca reper data introducerii acțiunii ca fiind 30.12.2014 (data înregistrării cererii de chemare în judecată conform portalului ECRIS), pârâta consideră că dreptul la acțiune al reclamanților s-a prescris.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că plata sumelor câștigate în instanță de reclamanți a fost reglementată de O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, Ordonanța nr.17 din 23 august 2012 și Ordonanța de urgență nr. 92 din 18 decembrie 2012, astfel:
1) Până la data de 11.12.2011, data la care a intrat în vigoare Legea nr. 228/2011 privind respingerea Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 18/2010 pentru modificarea si completarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii in perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010, s-a realizat, în anul 2011, în proporție de 34% din valoarea titlului executoriu.
2) De la data de 12.12.2011, respectiv data intrării în vigoare a Legii nr. 230/2011 pentru aprobarea Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la data de 31 decembrie 2011, s-a realizat și se va realiza conform următoarei proceduri:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
3) Reglementările menționate la punctul 2) au fost menținute și prin Legea bugetului de stat pe anul 2012, nr. 293/2011, care la art. 43, alin. (1) dispune următoarele: în anul 2012, plata titlurilor executorii se efectuează in cuantumul prevăzut pentru acest an prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, aprobata cu modificări prin Legea nr. 230/2011, din sumele aprobate la titlul "Cheltuieli de personal", in mod eșalonat in transe trimestriale egale cat și prin Legea bugetului de stat pe anul 2013, nr. 5/2013, la art. 52, alin. (1), stipulează la fel.
De asemenea, arată pârâta că, în Decizia Civilă nr. 2618/2009 se specifică în mod clar accesoriile care vor fi plătite la suma principală, respectiv numai actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație comunicat de Institutul Național de S.. Nu este prevăzută plata unei dobânzi legale în acest sens.
Astfel, consideră că, posibilitatea cumulului dintre actualizarea creanței si daunele-interese moratorii, deși, de principiu, nu este exclusa, pornindu-se de la principiul reparării integrale a prejudiciului, data fiind natura juridica a dobânzii (lucrum cessans) diferita de cea a actualizării obligației cu indicele de inflație (damnum emergens), in privința creanțelor ce intra sub incidența Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, in circumstanțele date cumulul nu poate fi admis întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile a debitorului, A.P.I.A. - Centrul Județean M.. Astfel, nu sunt îndeplinite condițiile generale de angajare a răspunderii civile a A.P.I.A. - Centrul Județean M., atât timp cat condițiile pentru nașterea dreptului la daune-interese se subsumează condițiilor generale ale răspunderii civile. In principiu, indiferent de izvorul originar al creanței, răspunderea debitorului pentru pasivitatea manifestata in executarea unei hotărâri judecătorești de obligare la plata unei sume de bani este o răspundere delictuala, dispozițiile art. 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.535 din Codul civil din 2009, ce reprezintă norme generale referitoare la efectele obligațiilor, fiind aplicabile doar in privința prejudiciului, ca element al răspunderii civile. Or, în speța dedusă judecății, pentru atragerea răspunderii civile, nu este îndeplinita condiția referitoare la existenta unui fapt ilicit, deoarece îndeplinirea unei activități impuse de lege reprezintă o cauza justificativa care înlătura caracterul ilicit al faptei, atât in materie delictuala, cat si contractuala. Se poate observa ca prejudiciul invocat de creditori, pretins a fi reparat prin obligarea debitorilor la plata daunelor-interese moratorii, este determinat de acțiunea de a fi făcut plata prin aplicarea stricta a prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, act normativ a cărui conformitate cu principiile constituționale si ale Convenției Europene a Drepturilor Omului a fost constatata de Curtea Constituționala si de Curtea Europeana a Drepturilor Omului. In concluzie, fapta debitorilor de a se conforma prevederilor legii si de a efectua plățile eșalonate cu respectarea regulilor generale privind efectuarea cheltuielilor bugetare, instituite prin art. 14 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările si completările ulterioare, nu are un caracter ilicit si, ca atare, nu poate atrage răspunderea civila a acestora pentru pretinsul prejudiciu invocat de creditori.
În consecință, având în vedere cele expuse anterior, a solicitat să se constate că acțiunea promovată de către salariații A.P.I.A. - Centrul Județean M. este neîntemeiată și ca atare să fie respinsă.
In drept, a invocat prevederile art. 205 - 208 Cod Procedură Civilă, ale art. 1364, art. 1530 și următoarele Cod Civil, O.U.G. nr. 13/2011 și Legea nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ.
În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri.
In conformitate cu prevederile art.583 Cod procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 12.02.2015 apărătorul ales al reclamanților a depus la dosarul cauzei precizare a acțiunii introductive în sensul completării acesteia cu CNP - ul și adresa de reședință pentru fiecare persoană reprezentată în parte.
Totodată, a menționat că, numitul S. F., a fost înscris din eroare în cererea ce face obiectul dosarului nr._, acesta în calitate de fost director, la momentul pensionării a primit întreaga sumă corespunzătoare treptei de salarizare, fapt pentru care, nu are calitate procesual activă pentru a solicita plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite în baza deciziei civile nr. 2618/ 26 mai 2009.
Prin încheierea de ședință din data de 16 aprilie 2015, instanța pentru asigurarea unei bune judecăți, față de numărul mare al reclamanților a dispus disjungerea cauzei și constituirea de dosare separate pentru fiecare reclamant în parte, în dosarul inițial rămânând reclamant A. C., iar pentru reclamanta M. C. s-a format dosarul nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
Reclamanta M. C. este funcționar public în cadrul A.P.I.A. – Centrul Județean M., iar prin titlul executoriu depus la dosar, respectiv decizia civilă nr. 2618/26 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, i-a fost recunoscut și acordat dreptul privind plata unor drepturi salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, drepturi ce nu au fost achitate integral până în prezent.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, instanța o constată neîntemeiată urmând a o respinge pentru următoarele considerente:
Conform considerentelor deciziei nr. 2/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii modul de acordare a dobânzii legale se face pe ultimii 3 ani înainte de data introducerii acțiunii.
Astfel, din conținutul acestei decizii rezultă în esență că executarea cu întârziere sau neexecutarea obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească reprezintă o faptă ilicită de natură a antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației inițiale a cărei încălcare s-a constatat prin hotărârea judecătorească este un contract.
Ori, conform regulilor răspunderii delictuale, debitorul este de drept în întârziere, de la momentul săvârșirii faptei considerate a fi ilicite, fără a fi necesar să fie pus în întârziere, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată.
Pe de altă parte, prin cererea dedusă judecății, reclamanții solicită plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite pe ultimii trei ani anteriori introducerii prezentei cereri până la data plății efective.
Prin urmare, sumele solicitate trebuie acordate în limitele termenului general de prescripție de 3 ani.
Cu privire la fondul pretențiilor instanța constată următoarele:
Instanța reține că titularul creanței ce intră în sfera de aplicare a prevederilor OUG 71/2009 este îndreptățit să primească despăgubiri sub forma dobânzii legale penalizatoare (daune-interese moratorii) pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
În acest sens se reține că Înalta Curte de Casație si Justiție constatând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile, prin Decizia în interesul legii nr.2/2014 pronunțată în dosarul nr.21/2013 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 411/03.06.2014 a statuat că: „În aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(1), alin.(2) teza I și art.1535 alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune – interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.
Potrivit acestei decizii, s-a reținut că daunele – interese moratorii pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele prețului de consum, având în vedere finalitățile distincte ale acestor despăgubiri și anume: menținerea valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății în cazul actualizării creanței cu indicele prețurilor de consum, care are caracter compensatoriu, respectiv câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, în cazul dobânzii penalizatoare, care are caracter moratoriu, cu atât mai mult cu cât acordarea cumulată a acestor despăgubiri este impusă și de principiul reparării integrale a prejudiciului.
Sub acest aspect se reține că, prin OUG 71/2009 nu a fost negată existența creanțelor, ci a fost stabilită o modalitate de executare eșalonată a acestora, iar creanțele ce intră în domeniul de aplicare al acestei ordonanțe, sunt certe, lichide și exigibile, obligațiile de plată născându-se de la momentul rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești, caracterul exigibil fiind recunoscut chiar de actul normativ prin dispozițiile art.1 alin.3 .
Măsurile dispuse prin OUG 71/2009 au natura juridică a unei suspendări legale a executării silite a titlurilor executorii și nu se poate reține neexigibilitatea creanțelor din moment ce cauza de amânare a plății a intervenit în faza executării silite, astfel că, pe durata suspendării unei executări silite, indiferent cum operează această suspendare, respectiv voluntară, judiciară sau legală, dobânda ( legală ori convențională) curge, dobânda fiind certă, lichidă și exigibilă. Ceea ce se amână ori se împiedică este, în realitate, executarea silită a creanței consfințită prin titlu executoriu, iar nu existența ori întinderea și nici exigibilitatea ei ca atare.
Prin reglementarea actualizării sumelor plătite în temeiul ordonanței de eșalonare, cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul admite indirect, dar neechivoc că, eșalonarea plății produce un prejudiciu ( erodarea valorii creanței) ce trebuie acoperit, iar în cazul în care prin adoptarea OUG 71/2009, s-ar fi urmărit instituirea unor termene legale suspensive, ce ar fi avut drept efect suspendarea exigibilității creanțelor, actualizarea creanțelor cu indicele prețurilor de consum nu s-ar mai fi justificat.
Astfel că, având în vedere dispozițiile art.517 alin.4 Cod proc. Civ. care prevăd că „ dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial”, este admisibil cumulul dobânzii cu actualizarea obligației cu rata inflației, întrucât nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului.
In ceea ce privește data de la care urmează să fie acordate dobânzile se are in vedere că obligativitatea deciziei în interesul legii impune analiza naturii juridice a obligației de plată a dobânzii legale prin prisma instituției răspunderii civile delictuale.
Cum obligațiile constatate prin titlul executoriu trebuiau aduse la îndeplinire de bună-voie și de îndată de către debitor, rezultă că momentul nașterii dreptului la reparație este data la care hotărârea pronunțată a devenit executorie si aceasta nu a fost executată.
Însă, potrivit dispozițiilor art.1 din D.167/1960, aplicabil in speță având in vedere că prescripția a început să curgă sub imperiul acestei legi, dreptul la acțiune se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege. Potrivit art. 3 din decret termenul este de 3 ani. Cum pentru fiecare lună de neexecutare curge o dobândă, instanța urmează să constate că pentru dobânzile ce au început sa curgă cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii a operat prescripția.
În raport de aceste dispoziții, instanța reține că reclamanta în calitate de creditor este beneficiarul acestor daune interese – dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanței, fiind evident prejudiciul suferit, cu atât mai mult cu cât, potrivit art.622al.1 Cod proc. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar reclamantul prin acte normative succesive, a fost împiedicat să treacă la executarea silită a obligației stabilite prin hotărâre judecătorească.
Așa fiind, se apreciază că reclamanta este îndreptățită la plata dobânzilor legale pentru sumele rămase neexecutate din titlul executoriu, dobânzi care sunt datorate pe ultimi trei ani introducerii acțiunii respectiv, față de data introducerii cererii de chemare în judecată 30.12.2014, începând cu data de 30.12.2011, și întrucât tocmai de la acest moment a fost solicitată, excepția prescripției invocată de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) – Centrul Județean M. urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse mai sus, constatând ca fiind întemeiată acțiunea formulată de reclamantă urmează a o admite și a obliga pârâta să plătească reclamantei dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite și neachitate conform deciziei civile nr. 2618/26 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar_, dobândă calculată începând cu 30.12.2011 și până la achitarea integrală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției.
Admite acțiunea formulată de reclamanta M. C. CNP_ domiciliată în Drobeta Turnu Severin, ..3, ., ap.9,., cu domiciliul ales în Dr. Tr. S., . nr. 29, .. M. în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A. - CENTRUL JUDEȚEAN M., cu sediul în Dr. Tr. S., ., jud. M..
Obligă pârâta să plătească reclamantei dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite și neachitate conform deciziei civile nr. 2618/26 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar_, dobândă calculată începând cu 30.12.2011 și până la achitarea integrală.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2015.
Președinte, C. D. B. | ||
Grefier, A. C. Ț. |
Red.C.D.B.
Tehnored. D.R.
Ex.4
Data 09.06.2015
Cod operator 2626
| ← Pretentii. Sentința nr. 490/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
