Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 766/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 766/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 2604/101/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 766
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 04 IUNIE 2015
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE: C. D. B.
GREFIER: A. C. Ț.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul P. V. și pe pârâții M. A. INTERNE, I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE M., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual in salariul lunar începând cu 01.01.2011.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic B. R. pentru pârâtul I.J.P. M., lipsă fiind reclamantul și celălalt pârât.
Procedura nu este îndeplinită cu reclamantul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța constată că reclamantul nu a indicat adresa de domiciliu corectă în vederea citării, cererea neîndeplinind condițiile prev. de art. 194 C.p.civ., motiv pentru care;
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.01.2015 reclamantul P. V. a chemat în judecată pe pârâții M. A. Interne, I. Județean de Poliție M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 si in continuare, până la includerea acestuia in salariu, reactualizat in funcție de indicele de inflație la data plății efective, precum și obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legate pentru obligații bănești in vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr.l3/2011 privind dobânda legală.
În motivare a arătat că, acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare" pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv. În acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii a statuat "dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea - cadru DT. 330/2009, ci reprezintă în continuare, o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, in cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, in mod corespunzător, a cuantumului salariului soldei/indemnizației de bază.
Or, raportat la această concluzie, se: reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea. - cadru nr. 330/2009 începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeași instanță a stipulat în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultă ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.
Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității in care subzistă dreptul de creanță al angajatului in cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat in forma anterioară prevăzută de act. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului - în majorările salariale prev. de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulare cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii - cadru nr. 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
Interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a-l îndreptății la introducerea in salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii Dr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.
Mai mult decât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul deciziei nr. 21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci "Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
În acest sens, se poate remarca faptul că prin art. 25 din Legea nr.330/2009, s-a prevăzut acordarea acestui drept și în ceea ce-l privește astfel:
(1). Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare după caz, realizate în anul în care se face premierea.
(2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada in care a desfășurat activitate.
(3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
(4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Dispozițiile sus arătate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art.46).
De asemenea, prin art. 8 din Legea m. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului, din sectorul bugetar.
Apreciază că dreptul său de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau. în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
În legătură cu acest principiu, este de observat că prin art. l din Codul civil este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin.2 din Constituție principiul neretroactivității legilor.
Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.
D. consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
De aceea în determinarea câmpului de aplicare a legilor in timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, in momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau in raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă in momentul încheierii lor.
Norma neretroactivității, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.
Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi, excepția și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.
Ori, în cazul său, dreptul de a incasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
De asemenea, trebuie observat că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat "Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretare și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, și legile interne au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.
Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speță, potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: "1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."
Lipsirea reclamantului de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil o ingerință ce a avut ca efect privarea reclamantului de acest bun in sensul celei de-a doua faze primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1. Astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor antemenționate, deoarece pentru perioada de referință - nu s-a acordat al 13-lea salariu - premiul anual - și nici majorarea salariată iar prin decizia nr.21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310 "(anexată alăturat) având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău) secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO L 180 din 19.07.2000 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general in favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Concluziile Comisiei Europene au fost că: "Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 200/43/CE cu privire la punerea in aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale act. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate in sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe cate le considera contrare dreptului Uniunii.
Judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii. În acest scop tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea dispozițiilor legislative naționale, sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.
În drept, a invocat: art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin.2, 20,41,44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din primul protocol adițional Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr._/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea in muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Conform Codului Muncii art. 272 - sarcina probei in conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de la înfățișare.
In baza dispozițiilor art. 254 alin.2 și 5 C.p.civ. a solicitat încuviințarea probei cu expertiză contabilă extrajudiciară și proba cu înscrisuri.
A solicitat judecarea cauzei și in lipsă, potrivit art. 223 si art. 411 alin.2 N.C.proc.civ.
Pârâtul M. A. Interne, a formulat întâmpinare, arătând următoarele:
Față de obiectul acțiunii a solicitat să se examineze, să se rețină și să se pronunțe cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne pentru următoarele motive:
Calculul și plata oricăror drepturi bănești către reclamant, se face exclusiv de către Inspectoratul de Poliție al Județului M., unitate al cărei șef are calitatea de ordonator terțiar de credite.
Potrivit art. 7 alin. 3 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea M.A.I., ministrul afacerilor interne are calitatea de ordonator principal de credite.
Art. 12 alin. 5 din același act normativ prevede că ministrul afacerilor interne stabilește prin ordin, conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonator de credite.
Anexa nr. 12 la Ordinul M.A.I. nr. S/34/2014 privind exercitarea calității de ordonator de credite în M.A.I., stabilește drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari de credite din instituție.
Conform pct. 2 lit. a, ordonatorii terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef sau înlocuitorul acestuia.
Conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ministrul M.A.I, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Ordonatorii secundari și terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef.
Așadar, atribuțiile privind stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare angajat în parte, sunt în competența exclusivă a șefului unității la care acesta este angajat, care, are calitatea de ordonator secundar de credite.
Prin urmare, opinează că nu se poate reține că atât instituția centrală, cât și structurile sale subordonate au calitate procesuală pasivă, deoarece într-o atare interpretare s-ar ajunge la concluzia că pot avea calitate procesuală pasivă toate unitățile dintr-o instituție, între care se stabilesc raporturi de subordonare ierarhică.
In sensul celor de mai sus, învederează decizia civilă nr. 3522/16.10.2008 a I.C.C.J. potrivit căreia „în litigiul având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are stabilit raportul de serviciu. Faptul că ministerul în interiorul căruia instituția publică este organizată și funcționează, în calitatea acestuia de ordonator principal de credite repartizează instituțiilor subordonate creditele bugetare aprobate, nu constituie un temei suficient pentru atragerea acestuia în litigiu, motivația invocată de reclamant privind garanția că obligația bănească a instituției publice va fi astfel executată, neavând suport în dispozițiile procedurale privitoare la condițiile de exercițiu ale acțiunii civile ".
În concluzie, solicită a se observa că în cadrul M.A.I. există o procedură de repartizare a creditelor bugetare alocate acestuia.
De asemenea, față de faptul că potrivit art. 12 alin. 2 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, I.P.J. M. este o unitate cu personalitate juridică aflată în subordinea Inspectoratului General al Poliței Române, în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne, arătă că potrivit art. 222 din Codul civil, „Persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urmă și nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel".
Pentru motivele expuse, a solicitat admiterea excepției așa cum a fost formulată și respingerea acțiunii față de M. A. Interne, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A mai susținu că, în raport de data nașterii dreptului la acțiune invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada cuprinsă între data de 01.01.2011 și momentul anterior cu trei ani datei introducerii acțiunii, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor care le-au instituit, respectiv Decretul nr. 167/1958 care la art. l dispunea că dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.
Prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui, dreptul la acțiune stingându-se prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani prevăzut Decretul nr. 167/1958.
Acest termen a fost menținut și în art.2517 Cod civil, în vigoare începând cu data de 01.10.2011, care prevede că „termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen"".
De asemenea, art. 166 alin. (1) din Lege nr.53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, face referire la același termen de prescripție de trei ani, după cum urmează: „Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
In concluzie, față de data nașterii dreptului la acțiune, 01.01.2011, și în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată, apreciază că se impune constatarea prescripției dreptului la acțiune pentru sumele solicitate pentru perioada arătată.
În cazul în care se va respinge excepția invocată, cu privire la fondul cauzei, învederează următoarele aspecte:
Conform art. 21 alin. (1) din Anexa nr. IV la Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, act normativ în vigoare de la 01.01.2010 până la 31.12.2010, pentru activitatea desfășurată, cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari în activitate, polițiștii și personalul civil beneficiază de un premiu anual stabilit în raport cu solda lunară/salariul de bază de încadrare, respectiv salariul de bază din ultima lună a anului pentru care se face premierea.
D. urmare, ținând cont că ultima lună a anului este luna decembrie, iar drepturile salariale cuvenite personalului din M. A. Interne pentru luna respectivă sunt stabilite și plătite în luna ianuarie a anului următor, premiul anual nu poate fi determinat și plătit decât începând cu aceeași lună ianuarie.
Această procedură este sprijinită și de prevederile art. 25 alin. 4) din Legea-cadru nr. 330/2009, conform cărora plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit legii respective, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Astfel, pentru activitatea desfășurată în anul 2010, personalul plătit din fonduri publice, inclusiv polițiștii, cadrele militare în activitate și personalul civil, putea să beneficieze de un premiu anual începând cu luna ianuarie 2011.
În conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".
În consecință, în accepțiunea sa, legiuitorul a inclus sumele reprezentând premiul anual cuvenit pentru activitatea desfășurată în anul 2010 în majorarea salarială cuvenită personalului din sectorul bugetar începând cu 01.01.2011, procedeu prin care personalul respectiv nu a fost lipsit de dreptul de a beneficia de dreptul bănesc în discuție.
Menționează că în bugetul pentru anul 2011 al Ministerului A. Interne nu au fost prevăzute sau repartizate fonduri bugetare, potrivit legii, pentru cheltuieli cu premiul anual cuvenit personalului acestui minister pentru activitatea desfășurată în anul 2010, iar potrivit art. 14 alin. 2) și 3) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele instituțiilor publice și nici angajată și efectuată, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială și nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
Menționează de asemenea faptul că Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și legile anuale speciale de aplicare a acesteia nu prevăd acordarea unui premiu anual, începând cu anul 2011.
Având în vedere aceste considerente și ținând cont de faptul că prin Deciziile nr. 115/2012 și nr. 99/2013 Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, solicită respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
Cu privire la solicitarea reclamantului privind obligarea pârâților „la plata de daune moratorii, respectiv dobânzi legale...", învederează următoarele:
Actul normativ care reglementează dobânda legală este O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.
Potrivit dispozițiilor art. 1 coroborate cu cele ale art. 8 din actul normativ mai sus-menționat, părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârziere în plata unei obligații bănești, dobânda calculându-se numai asupra cuantumului sumei împrumutate.
Or, în cauza dedusă judecății, părțile nu numai că nu au stabilit printr-o convenție dobânda legală, dar nici nu poate fi pusă în întârziere, deoarece, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat M.A.I. se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
Rezultă deci, că nu există temei legal care să permită obligarea la achitarea de către pârâtă a dobânzii legale la sumele de bani solicitate prin acțiune, pe lângă achitarea acestora în sumă actualizată cu rata inflației.
Astfel, obligarea instituției la plata sumei de bani solicitate prin prezenta acțiune, sub sancțiunea achitării dobânzii legale, pe lângă achitarea acestor drepturi în sumă actualizată cu rata inflației, ar contraveni prevederilor legale.
Mai mult decât atât, învederează că nu se pot acorda două modalități de acoperire integrală a prejudiciului (actualizare cu indicele de inflație și dobândă legală) deoarece o asemenea soluție ar determina o îmbogățire fără just temei a persoanei care a formulat acțiunea.
Față de cele învederate, a solicitat să se constate că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, solicitând respingerea ei ca atare.
În conformitate cu prevederile art. 223 Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției.
Pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului M. a formulat întâmpinare, prin care a arătat următoarele:
A invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01._12, pentru următoarele motive:
Potrivit prevederilor art. 2517 Cod civil., precum și art. 67 din Anexa VII din Legea 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, termenul general de prescripție este de 3 ani de zile.
Întrucât cererea introductivă de instanță a fost înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 13.01.2015 aceasta poate fi analizată pe o perioadă de 3 ani anterior promovării acțiunii, respectiv începând cu data de 13.01.2012.
Având în vedere motivele de fapt și de drept invocate, solicită instanței admiterea excepției și respingerea acțiunii pentru perioada 01.01._12 ca fiind prescrisă.
In situația in care se va trece de excepțiile invocate mai sus, pe fondul cauzei solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate, având în vedere următoarele considerente:
Prin acțiunea formulată de către reclamant, acesta solicită, includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.201l-până la zi, arătând următoarele:
În anul 2011.
Dispozițiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice stabilesc că „plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul".
Potrivit prevederilor anterior menționate, plata premiului anual pentru anul 2010, urma să se facă începând cu luna ianuarie 2011.
În conformitate cu art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fund avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi". Așadar, legiuitorul a prevăzut în mod expres faptul că nu se mai acordă premiul anual pentru anul 2010, stabilind totodată si destinația sumelor corespunzătoare acestui premiu.
In concluzie, este evident faptul că premiul anual aferent anului 2010, solicitat de către reclamant, nu s-a mai acordat, în conformitate cu prevederile legale menționate anterior.
Precizează că Legea 284 din 28.12.2010 a fost supusă controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 1658 din 28.12.2010 a Curții Constituționale s-a constatat că "dispozițiile Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum si, în special, ale art. 1 alin. 2, art. 4. art. 10 alin. 1. art. 14, art. 22 alin. 1 si 2. art. 33 alin. 1 si art. 37 alin. 1 si 3 din lege sunt constituționale. "
De asemenea și Legea nr. 285/28.12.2010 a fost supusă controlului de constituționalitate iar prin Decizia nr. 1658/28.12.2010 a Curții Constituționale s-a constatat ca dispozițiile Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum și în special, ale art. 1 din lege sunt constituționale, iar în legătură cu prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Deciziile nr. 257/20.03.2010, nr. 115/09.02.2012, 946/13.11.2012, în sensul că acestea sunt constituționale.
Articolul 8 din Legea nr. 285/2010 dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, reglementează încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar pe de altă parte prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, în acord cu dispozițiile legii.
Totodată, învederează faptul că la data de 18 noiembrie 2013, prin Decizia nr. 21/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu acordarea premiului anual personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2010, stabilind următoarele: ,.(..)În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
În anul 2012, dispozițiile din Legea 283/14.11.2011, art. 7 alin. 2 stabilesc că „ în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță".
În 2013, OUG 84/12.12.2012 a stabilit astfel:
Art. 2 din OUG 84/2012:,, Prevederile art. 7 alin 1 din OUG nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012 și ale art. l alin. 4 și 5, art. 2, 3, art. 4 alin. 1 și 2, art. 6, 7,9,11, art. 12 alin. 2 și art. 13 ale art. II din OUG nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008, privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.
Art.7 din OUG 19/2012. ,alin. 2 stabilește că ,, În anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță,,.
În anul 2014, OUG 103/14.11.2013 prevede în art. 9 alin.2 :.” În anul 2014, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță".
În anul 2015 prin OUG 83/12.12.2014 s-a stabilit în art. 8 alin. 2 „În anul 2015, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță.
Cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaților, conform legii, Curtea Constituțională a constatat, prin Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
Așadar, Curtea reține că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O, orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. La alin. 2 al aceluiași articol se prevede că dispozițiile alin. 1 nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor și a altor contribuții, sau a amenzilor.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natură salarială fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achită, iar statul, prin legislativul sau, dispune de o largă latitudine, prin prisma Convenției, de a stabili politica economică și socială a țării (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată in Cauza James și alții împotriva Marii Britanii).
În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a stabilit în mod constant că instituirea și diminuarea drepturilor salariale, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea ori încetarea acordării lor, stabilirea categoriilor de personal salariat care beneficiază de acestea, precum și a altor condiții și criterii de acordare, țin de competența și opțiunea exclusivă a legiuitorului.
În virtutea prerogativelor constituționale, Parlamentul și, prin derogare legislativă în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția (art. 126 alin. 1 din Legea fundamentală), adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Or, în ipoteza admiterii acțiunii, opinează că instanța s-ar substitui legiuitorului, ceea ce contravine principiului constituțional al separației puterilor în stat.
Pentru toate aceste aspecte, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
In drept, a invocat: Art. 205 și următoarele din C., Decizia nr. 21/2013, Legea nr. 330/2009, Legea nr. 285/2010. Legea 283/14.11.2011, OUG 103/14.11.2013, OUG 83/12.12.2014.
În conformitate cu prevederile art. 411 din Legea 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă, a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
Potrivit art. 194 C. pr. civ. „Cererea de chemare în judecată va cuprinde: a). numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoane juridice, denumirea și sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde și codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar al reclamantului, precum și ale pârâtului, dacă părțile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. Dispozițiile art. 148 alin. 1 teza a II-a sunt aplicabile. Dacă reclamantul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul.”
Întrucât prin cererea de chemare în judecată, reclamantul P. V. nu și-a indicat în mod corect domiciliul, instanța fiind în imposibilitatea îndeplinirii procedurii de citare cu acesta, constatând că în speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 194 C. pr. civ., urmează a dispune anularea acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Anulează acțiunea formulată de reclamantul P. V., CNP_, cu domiciliul procesual ales în Drobeta Turnu Severin, .. 5, județul M. în contradictoriu cu pârâții M. A. INTERNE, cu sediul în București, Piața Revoluției nr. 1A, sector 1 și I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE M., cu sediul în Dr. Tr. S., .. 75, jud. M..
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D. B. A. C. Ț.
R.. C.D.B./Tehnodact. A.C.Ț.
5 ex./15.06.2015
Cod operator 2626
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
