Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 1158/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1158/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 2737/101/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 1158/2015
Ședința publică de la 10 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D. B.
Grefier A. C. Ț.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul J. C. și pe pârâții M. A. INTERNE, I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE, I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE M., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare, precum și plata daunelor interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic B. R. pentru pârâtul IJP M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că, s-au comunicat, prin adresa nr._/28.08.2015, relațiile solicitate de instanță de la pârâtul IJP M., după care constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat ori probe de administrat, cauza aflându-se în stare de judecată, s-a acordat cuvântul atât asupra excepțiilor invocate de pârâți prin întâmpinare cât și pe fond.
Consilier juridic B. R. pentru pârâtul IJP M., a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01._12, reclamantul depunând cererea de chemare în judecată la instanță la data de 31.03.2015, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, conform motivelor invocate prin întâmpinare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.03.2015 reclamantul J. C. a chemat în judecată pe pârâții M. A. Interne, I. G. al Poliției Române, I. Județean de Poliție M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 si in continuare, până la includerea acestuia in salariu, reactualizat in funcție de indicele de inflație la data plății efective, precum și obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești in vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr.l3/2011 privind dobânda legală.
În motivare a arătat că, acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv. În acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii a statuat "dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea - cadru 330/2009, ci reprezintă în continuare, o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind în concret numai modalitatea de acordare și anume eșalonat și succesiv in cursul anului 2011, respectiv prin creșterea in mod corespunzător a cuantumului salariului soldei/indemnizației de bază.
Or, raportat la această concluzie se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea. - cadru nr. 330/2009 începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeași instanță a stipulat în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultă ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.
Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu a statuat asupra modalității in care subzistă dreptul de creanță al angajatului in cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat in forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului - în majorările salariale prev. de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulare cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului anual sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii - cadru nr. 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
Interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a-l îndreptății la introducerea in salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.
Mai mult decât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul Deciziei nr. 21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci "Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
În acest sens, se poate remarca faptul că prin art. 25 din Legea nr.330/2009, s-a prevăzut acordarea acestui drept și în ceea ce-l privește astfel:
(1). Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare după caz, realizate în anul în care se face premierea.
(2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada in care a desfășurat activitate.
(3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
(4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Dispozițiile sus arătate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010.
De asemenea, prin art. 8 din Legea 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului, din sectorul bugetar.
Apreciază că dreptul său de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau. în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
În legătură cu acest principiu, este de observat că prin art. l din Codul civil este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin.2 din Constituție principiul neretroactivității legilor.
Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.
D. consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
De aceea în determinarea câmpului de aplicare a legilor in timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, in momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau in raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă in momentul încheierii lor.
Norma neretroactivității, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.
Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi, excepția și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.
Ori, în cazul său, dreptul de a incasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
De asemenea, trebuie observat că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat "Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretare și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, și legile interne au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.
Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speță, potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: "1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."
Lipsirea reclamantului de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil o ingerință ce a avut ca efect privarea reclamantului de acest bun in sensul celei de-a doua faze primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1. Astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor antemenționate, deoarece pentru perioada de referință - nu s-a acordat al 13-lea salariu - premiul anual - și nici majorarea salariată iar prin decizia nr.21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310 "(anexată alăturat) având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău) secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO L 180 din 19.07.2000 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general in favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Concluziile Comisiei Europene au fost că: "Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 200/43/CE cu privire la punerea in aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale act. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate in sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe cate le considera contrare dreptului Uniunii.
Judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii. În acest scop tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea dispozițiilor legislative naționale, sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.
În drept, a invocat: art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin.2, 20,41,44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din primul protocol adițional Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr._/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea in muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Conform Codului Muncii art. 272 - sarcina probei in conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de la înfățișare.
In baza dispozițiilor art. 254 alin.2 și 5 C.p.civ. a solicitat încuviințarea probei cu expertiză contabilă extrajudiciară și proba cu înscrisuri.
A solicitat judecarea cauzei și in lipsă, potrivit art. 223 si art. 411 alin.2 N.C.proc.civ.
La data de 10.04.2015, pârâtul M. A. Interne, a formulat întâmpinare, arătând următoarele:
1. Față de obiectul acțiunii solicită ca instanța să rețină și să se pronunțe cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne pentru următoarele motive: Calculul și plata oricăror drepturi bănești către reclamant, se face exclusiv de către Inspectoratul de Poliție al Județului M., unitate al cărei șef are calitatea de ordonator terțiar de credite. Potrivit art. 7 alin. 3 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea M.A.I., ministrul afacerilor interne are calitatea de ordonator principal de credite. Art. 12 alin. 5 din același act normativ prevede că ministrul afacerilor interne stabilește prin ordin, conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonator de credite. Anexa nr. 12 la Ordinul M.A.I. nr. S/34/2014 privind exercitarea calității de ordonator de credite în M.A.I., stabilește drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari de credite din instituție.
Conform pct. 2 lit. a, ordonatorii terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef sau înlocuitorul acestuia. Conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ministrul M.A.I, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Ordonatorii secundari și terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef. Așadar, atribuțiile privind stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare angajat în parte, sunt în competența exclusivă a șefului unității la care acesta este angajat, care, așa cum a arătat mai sus, are calitatea de ordonator secundar de credite. Prin urmare, opinează că nu se poate reține că atât instituția centrală, cât și structurile sale subordonate au calitate procesuală pasivă, deoarece într-o atare interpretare s-ar ajunge la concluzia că pot avea calitate procesuală pasivă toate unitățile dintr-o instituție, între care se stabilesc raporturi de subordonare ierarhică. În sensul celor de mai sus, învederează decizia civilă nr. 3522/16.10.2008 a I.C.C.J. potrivit căreia „în litigiul având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are stabilit raportul de serviciu. Faptul că ministerul în interiorul căruia instituția publica este organizata și funcționează, in calitatea acestuia de ordonator principal de credite repartizează instituțiilor subordonate credite/e bugetare aprobate, nu constituie un temei suficient pentru atragerea acestuia in litigiu, motivația invocată de reclamant privind garanția că obligația bănească a instituției publice va fi astfel executată, neavând suport în dispozițiile procedurale privitoare la condițiile de exercițiu ale acțiunii civile ". In concluzie, solicită să se observe că în cadrul M.A.I. există o procedură de repartizare a creditelor bugetare alocate acestuia. De asemenea, față de faptul că potrivit art. 12 alin. 2 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, I.P.J. M. este o unitate cu personalitate juridică aflată în subordinea Inspectoratului G. al Poliței Române, în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne, arătă că potrivit art. 222 din Codul civil, ,, Persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urmă și nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel". Pentru motivele expuse, solicită admiterea excepției așa cum a fost formulată și să se dispună respingerea acțiunii față de această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
2. În raport de data nașterii dreptului la acțiune invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada cuprinsă între data de 01.01.2011 și momentul anterior cu trei ani datei introducerii acțiunii, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor care le-au instituit, respectiv Decretul nr.167/1958 care la art. l dispunea că dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui, dreptul la acțiune stingându-se prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani prevăzut Decretul nr.167/1958. Acest termen a fost menținut și în art.2517 Cod civil, în vigoare începând cu data de 01.10.2011, care prevede că „termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen". De asemenea, art. 166 alin. (1) din Lege nr.53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, face referire la același termen de prescripție de trei ani, după cum urmează: „Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariate, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate". În concluzie, față de data nașterii dreptului la acțiune, 01.01.2011, și în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată, apreciază că se impune constatarea prescripției dreptului la acțiune pentru sumele solicitate pentru perioada arătată.
În cazul respingerii excepției invocate, cu privire la fondul cauzei, învederează următoarele aspecte: Conform art. 21 alin. (1) din Anexa nr. IV la Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, act normativ în vigoare de la 01.01.2010 până la 31.12.2010, pentru activitatea desfășurată, cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari în activitate, polițiștii și personalul civil beneficiază de un premiu anual stabilit în raport cu solda lunară/salariul de bază de încadrare, respectiv salariul de bază din ultima lună a anului pentru care se face premierea. D. urmare, ținând cont că ultima lună a anului este luna decembrie, iar drepturile salariale cuvenite personalului din M. A. Interne pentru luna respectivă sunt stabilite și plătite în luna ianuarie a anului următor, premiul anual nu poate fi determinat și plătit decât începând cu aceeași lună ianuarie. Această procedură este sprijinită și de prevederile art. 25 alin. 4) din Legea-cadru nr. 330/2009, conform cărora plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit legii respective, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul. Astfel, pentru activitatea desfășurată în anul 2010, personalul plătit din fonduri publice, inclusiv polițiștii, cadrele militare în activitate și personalul civil, putea să beneficieze de un premiu anual începând cu luna ianuarie 2011. În conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi"". În consecință, legiuitorul a inclus sumele reprezentând premiul anual cuvenit pentru activitatea desfășurată în anul 2010 în majorarea salarială cuvenită personalului din sectorul bugetar începând cu 01.01.2011, procedeu prin care personalul respectiv nu a fost lipsit de dreptul de a beneficia de dreptul bănesc în discuție. Menționează că în bugetul pentru anul 2011 al Ministerului A. Interne nu au fost prevăzute sau repartizate fonduri bugetare, potrivit legii, pentru cheltuieli cu premiul anual cuvenit personalului acestui minister pentru activitatea desfășurată în anul 2010, iar potrivit art. 14 alin. 2) și 3) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele instituțiilor publice și nici angajată și efectuată, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială și nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare. Menționează faptul că Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și legile anuale speciale de aplicare a acesteia nu prevăd acordarea unui premiu anual, începând cu anul 2011. Având în vedere aceste considerente și ținând cont de faptul că prin Deciziile nr. 115/2012 și nr. 99/2013 Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, solicită respingerea acțiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată. Cu privire la solicitarea reclamantului privind obligarea pârâților „la plata de daune moratorii, respectiv dobânzi legale...", învederează următoarele:
Actul normativ care reglementează dobânda legală este O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar. Potrivit dispozițiilor art. 1 coroborate cu cele ale art. 8 din actul normativ mai sus-menționat, părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârziere în plata unei obligații bănești, dobânda calculându-se numai asupra cuantumului sumei împrumutate. Or, în cauza dedusă judecății, părțile nu numai că nu au stabilit printr-o convenție dobânda legală, dar nici nu poate fi pusă în întârziere, deoarece, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat M.A.I. se face numai în limita creditelor bugetare aprobate. Rezultă deci, că nu există temei legal care să permită obligarea la achitarea de către pârâtă a dobânzii legale la sumele de bani solicitate prin acțiune, pe lângă achitarea acestora în sumă actualizată cu rata inflației. Astfel, obligarea instituției la plata sumei de bani solicitate prin prezenta acțiune, sub sancțiunea achitării dobânzii legale, pe lângă achitarea acestor drepturi în sumă actualizată cu rata inflației, ar contraveni prevederilor legale. Mai mult decât atât, învederează că nu se pot acorda două modalități de acoperire integrală a prejudiciului (actualizare cu indicele de inflație și dobândă legală) deoarece o asemenea soluție ar determina o îmbogățire fără just temei a persoanei care a formulat acțiunea.
La data de 16.04.2015, Inspectoratul de Poliție al Județului M., a formulat întâmpinare.
A invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01._12, pentru următoarele motive: Potrivit prevederilor art. 2517 Cod civil., precum si art. 67 din Anexa VII din Legea 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, termenul general de prescripție este de 3 ani de zile. Întrucât cererea introductivă de instanță a fost înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 31.03.2015 aceasta poate fi analizată pe o perioadă de 3 ani anterior promovării acțiunii, respectiv începând cu data de 31.03.2012. Având în vedere motivele de fapt și de drept invocate, solicită admiterea excepției invocate de reprezentanții legali ai instituției și să se dispună respingerea acțiunii pentru perioada 01.01._12 ca fiind prescrisă. In situația in care se va trece de excepția invocată mai sus, pe fondul cauzei solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, având în vedere următoarele considerente:
Prin acțiunea formulată de către reclamant, acesta solicită, includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011-până la zi, arătând următoarele:
1.În anul 2011.Dispozițiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice stabilesc că ,,plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul". Potrivit prevederilor anterior menționate, plata premiului anual pentru anul 2010, urma să se facă începând cu luna ianuarie 2011. In conformitate cu art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru unul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi". Așadar, legiuitorul a prevăzut în mod expres faptul că nu se mai acordă premiul anual pentru anul 2010, stabilind totodată si destinația sumelor corespunzătoare acestui premiu. În concluzie, este evident faptul că premiul anual aferent anului 2010, solicitat de către reclamant, nu s-a mai acordat, în conformitate cu prevederile legale menționate anterior. Precizează că Legea 284 din 28.12.2010 a fost supusă controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 1658 din 28.12.2010 a Curții Constituționale s-a constatat că "dispozițiile Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum si, în special, ale art. 1 alin. 2, art. 4, art. 10 alin. 1, art. 14, art. 22 alin. 1 si 2, art. 33 alin. 1 si art. 37 alin. 1 si 3 din lege sunt constituționale. " De asemenea și Legea nr. 285/28.12.2010 a fost supusă controlului de constituționalitate iar prin Decizia nr. 1658/28.12.2010 a Curții Constituționale s-a constatat ca dispozițiile Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum și în special, ale art. 1 din lege sunt constituționale, iar în legătură cu prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Deciziile nr. 257/20.03.2010, nr. 115/09.02.2012, 946/13.11.2012, în sensul că acestea sunt constituționale. Articolul 8 din Legea nr. 285/2010 dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, reglementează încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar pe de altă parte prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, în acord cu dispozițiile legii. Totodată, învederează faptul că la data de 18 noiembrie 2013, prin Decizia nr. 21/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu acordarea premiului anual personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2010, stabilind următoarele: ,.(..)în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări". 2.În anul 2012, dispozițiile din Legea 283/14.11.2011, art. 7 alin. 2 stabilesc că „ în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță ". 3.În anul 2013, OUG 84/12.12.2012 a stabilit astfel: Art. 2 din OUG 84/2012:., Prevederile art. 7 alin 1 din OUG nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012 și ale art. l alin. 4 și 5, art. 2, 3, art. 4 alin. 1 și 2. art. 6.7,9,11, art. 12 alin. 2 și art. 13 ale art. II din OUG nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008, privind reglementarea unor măsuri financiare in domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013. Art.7 din OUG 19/2012. ,alin. 2 stabilește că „În anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță,,. 4. În anul 2014, OUG 103/14.11.2013 prevede în art. 9 alin.2 :., în anul 2014, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță " 5. În anul 2015 prin OUG 83/12.12.2014 s-a stabilit în art. 8 alin. 2 „In anul 2015, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță. Cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaților, conform legii, Curtea Constituțională a constatat, prin Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Așadar, Curtea reține că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu. Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O, orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. La alin. 2 al aceluiași articol se prevede că dispozițiile alin. 1 nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor și a altor contribuții, sau a amenzilor. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natură salarială fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achită, iar statul, prin legislativul sau, dispune de o largă latitudine, prin prisma Convenției, de a stabili politica economică și socială a țării (Hotărârea din 21 februarie 1986. pronunțată in Cauza James și alții împotriva Marii Britanii).
În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a stabilit în mod constant că instituirea și diminuarea drepturilor salariale, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea ori încetarea acordării lor, stabilirea categoriilor de personal salariat care beneficiază de acestea, precum și a altor condiții și criterii de acordare, țin de competența și opțiunea exclusivă a legiuitorului. În virtutea prerogativelor constituționale. Parlamentul și. prin derogare legislativă în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională tind aceea de a realiza justiția (art. 126 alin. 1 din Legea fundamentală), adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective. Or, în ipoteza admiterii acțiunii, opiniază că instanța s-ar substitui legiuitorului, ceea ce contravine principiului constituțional al separației puterilor în stat. In drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 205 si următoarele din C., Decizia nr. 21/2013, Legea nr. 330/2009. Legea nr. 285/2010, Legea 283/14.11.2011, OUG 103/14.11.2013, OUG 83/12.12.2014.
La data de 22.04.2015 reclamantul a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de pârâți, prin care a solicitat admiterea acțiunii.
A arătat că, prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar cu modificările și completările ulterioare, mi-a fost diminuat salariul, inclusiv sporuri/indemnizații cu 25 %.
Prin Decizia Curții Constituționale 872/25.06.2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii 118/2010 s-a constatat că măsura de restrângere a unor drepturi ale personalului bugetar poate avea doar caracter temporar, fiind obligatorii revenirea la nivelul inițial al acestor drepturi.
D. urmare Statul Român, mai întâi prin Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice a luat măsuri legislative privind recuperarea parțială a acestor diminuări, hotărând începând cu 01 ianuarie 2011 majorarea cu 15 % a cuantumului brut al salariilor de bază / indemnizațiilor de încadrare, pentru ca prin O.U.G. 19/16.05.2012 să se hotărască acoperirea integrală a diminuării de 25 % și revenirea la nivelul salariilor în plată din luna iunie 2010.
Că aceasta a fost intenția legiuitorului rezultă atât din expunerea de motive a Legii nr.285/2010, cât și din expunerea de motive a O.U.G. nr. 19/2012, unde se precizează expres că la adoptarea acesteia s-a luat în considerare „faptul că salariile și alte drepturi de care beneficiază angajații din sectorul bugetar au fost diminuate prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar cu modificările și completările ulterioare, iar prin Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a aprobat recuperarea parțială a acestor diminuări având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 872/25.06.2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, prin care aceasta constată că măsura de restrângere a unor drepturi ale personalului bugetar poate avea doar caracter temporar, fiind obligatorie revenirea la nivelul inițial al acestor drepturi, ținând cont de preocuparea Guvernului de asigurare a unei majorări prudente a salariilor personalului din sectorul bugetar, astfel încât să se asigure revenirea la nivelul salariilor în plată în luna iunie 2010".
In ceea ce privește premiul anual, solicită instanței să constate că afirmația privind acest drept „ar fi abrogat și că ar fi în căderea statului să îl anuleze, acesta nefiind un drept fundamental consacrat de Constituție" și pe de altă parte învederând Decizia nr. 21/18.01.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 16/2013 având ca obiect recurs în interesul legii, precum și Decizia nr. 115/2012 a Curții Constituționale, susțin că premiul anual reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, Legea nr.285/2010 prevăzând doar o altă modalitate de acordare, fără a fi afectate în nici un fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
De asemenea, solicită a se avea în vedere că însăși Instanța Supremă prin Decizia nr. 21/18.11.2013 pronunțată în recurs în interesul legii, decizie obligatorie conform dispoziției art. 517 alin.4 din Codul de procedură civilă, „a stabilit că în interpretarea și aplicarea art. 8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010 prevăzut de art. 25 din Legea cadrul nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclusă în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări" .
In considerentele acestei decizii se arată în mod clar și lipsit de orice echivoc că „așa cum în mod constant, a stipulat Curtea Constituțională, caracterul obligatoriu al deciziilor sale se extinde și asupra considerentelor, astfel încât acestea devin obligatorii pentru cei ce procedează la interpretarea și aplicarea respectivului articol de lege.
In acest context se impune interpretarea dată de Curte referitor la faptul că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
Or, raportat la această concluzie se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeași instanță a stipulat, în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/ indemnizația de bază, este acordată și în continuare.
Curtea Constituțională prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea legii cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată prevăzută de lege prin executare succesivă.
Prin modificarea formei de executare a obligației de plată a premiului anual, legiuitorul a acționat în limitele marjei de intervenție, recunoscută în domeniul politicii salariale, neexistând o încălcare a dreptului de proprietate privată al personalului plătit din fonduri publice asupra acestei creanțe de natură salarială".
În concluzie, cum intenția legiuitorului atât prin Legea nr.285/2010 cât și prin O.U.G. nr.l9/2012, a fost de a se recuperarea mai întâi parțial, apoi total diminuarea de 25% dispusă prin Legea nr. 118/2010 și față de Decizia nr. 21/2013 pronunțată de I.C.C.J. în recurs în interesul legii, respectiv Decizia Curții Constituționale în care s-a stabilit în mod expres că dreptul la premiul anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea nr.330/2009, ce a fost înlocuit cu o nouă modalitate de plată prevăzută de lege prin executarea succesivă, era firesc ca pe lângă revenirea la salariul avut în luna iunie 2010, să se adauge lunar și un anumit procent corespunzător premiului anual.
Or. ca urmare a celor două acte normative menționate mai sus, începând cu decembrie 2012 salariul brut lunar a revenit la salariul din luna iunie 2010, fără a mai primi vreun procent lunar și suplimentar, corespunzător premiului anual și conform noii modalități de acordare lunară și succesiv, prevăzută de noile acte normative.
Cât privește procentul lunar ce trebuia acordat corespunzător premiului anual acesta rezultă din prevederile legale invocate, respectiv Legea nr. 285/2010. precum și Decizia I.C.C.J. nr. 21/18.11.2013, adică salariul de bază lunar împărțit la 12 luni, respectiv 100 % (salariul de bază): 12 = 8,33 % procent ce trebuia să i se adauge lunar la salariul brut, începând cu ianuarie 2011- zi, dar care nu i-a fost acordat în nici un fel.
Având în vedere prevederile ari. 272 din Codul muncii potrivit cărora sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, solicită în probatoriu, ca instanța să dispună emiterea unei adrese către pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean M., pentru a fi înaintate statele de plată ale reclamantului, aferente lunii iunie 2010, precum și cele aferente lunilor ianuarie 2011, decembrie 2012 (dată la care a avut loc ultima majorare salarială pentru revenirea la salariul din luna iunie 2010 și acoperirea integrală a diminuării de 25% din salariu) și de asemenea să precizeze dacă, exceptând majorările salariale pentru acoperirea diminuării de 25 %, suplimentar i-a fost acordat lunar sau în vreo altă modalitate, vreun procent corespunzător premiului anual, sau dacă începând cu luna decembrie 2012, i-a fost majorat în orice fel salariul, față de nivelul lunii iunie 2010, exceptând situațiile privind modificarea vechimii sau fidelității în muncă, trecerea într-o treaptă superioară sau ca urmare a promovării unor concursuri sau examene.
In situația în care instanța apreciază necesar, a arătat că este de acord cu efectuarea unei expertize contabile care să stabilească câtimea drepturilor corespunzătoare premiului anual de care a fost și este lipsit în continuare, să verifice, precum și să precizeze procentul ce trebuia acordat lunar la salariul brut și adăugat acestuia, corespunzător premiului anual precum și să precizeze dacă suplimentar, față de majorările salariale ce au aut scop revenirea la salariul din luna iunie 2012, i-a fost acordată vreo sumă/procent corespunzător, premiului anual, precum și cu orice altă probă pe care instanța o va considera utilă soluționării cauzei.
La data de 05.05.2015, I. G. Al Poliției Române (în continuare I.G.P.R.), a formulat întâmpinare.
A solicitat ca instanța să constate și să se pronunțe cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului G. al Poliției Române, solicitând respingerea acțiunii reclamantului față de pârâtul I. G. al Politiei Române ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în ceea ce privește cererea formulată de către reclamant din următoarele considerente: În litigiile având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are stabilit raportul de serviciu. Reclamantul și-a desfășurat activitatea în perioada indicată în cererea de chemare în judecată, în cadrul I.P.J. M., la Serviciul de Rutier din 01.01._11, iar din 31.05.2011 – prezent la Biroul Control Intern, fără a exista raporturi de muncă între aceasta și I. G. al Poliției Române. Faptul că instituția publică este organizată și funcționează în interiorul unui minister, iar acesta, în calitatea sa de ordonator principal de credite, repartizează instituțiilor subordonate creditele bugetare aprobate, nu constituie un temei suficient pentru atragerea acestuia în litigiu. Calitatea procesuală este definită ca fiind existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății (cu referire la reclamant), precum și între pârât și cel obligat în același raport juridic (cu referire la pârât). Calculul și plata oricăror drepturi bănești către reclamant se face exclusiv de către I.P.J. M., unitate al cărei șef are calitatea de ordonator de credite. Conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ministrul A. Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. Așadar, stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare polițist în parte, din cadrul inspectoratelor județene sunt în competența exclusivă a șefului inspectoratului, care este ordonator terțiar de credite. În sensul celor prezentate, invocă Decizia de contencios nr. 3522 din 16 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal. În aceste condiții, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului G. al Poliției Române și să se dispună respingerea acțiunii reclamantului J. C. față de această instituție, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pe fondul cauzei, solicită respingerea prezentei cereri de chemare în judecată ca neîntemeiată pentru următoarele considerente: În susținerea cererii, reclamantul face referire la prevederile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, acesta fiind ultimul act normativ care stabilea acordarea premiului anual pentru personalul plătit din fonduri publice. Astfel, reclamantul apreciază că acest drept a rămas un drept câștigat, ce nu se mai poate pierde, chiar dacă actul normativ prin care el se stabilea a fost abrogat și înlocuit cu reglementări care nu mai cuprind mențiuni despre aceste premiu. Referitor la plata premiului anual, cunoscut și sub denumirea de al 13-lea salariu precizează faptul că acest drept a fost reglementat să se acorde personalului bugetar numai până în anul 2010. Astfel, până în anul 2010, actele normative emise în domeniul salarizării prevedeau acordarea acestui drept. Ultimul act normativ ce a conținut prevederi referitoare la acordarea premiului anual a fost Legea-cadru nr. 330/2009. Potrivit art. 25 alin. (1) și (4) din acest act normativ, pentru activitatea desfășurată, personalul beneficia de un premiu anual egal. Plata premiului anual se făcea pentru întregul personal salarizat, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul. Iar prevederile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice au stabilit că ,,plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul". Prin urmare, conform acestor prevederi, plata premiului anual pentru anul 2010, urma să se facă începând cu luna ianuarie 2011. În conformitate cu art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi". In concluzie, este evident faptul că premiul anual aferent anului 2010, nu s-a mai acordat, în conformitate cu prevederile legale menționate anterior. Totodată, învederează faptul că la data de 18 noiembrie 2013, prin Decizia nr. 21/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu acordarea premiului anual personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2010, stabilind următoarele: ,,(..)în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări". Începând cu anul 2011 legiuitorul nu a mai prevăzut în legislația salarizării acordarea premiul anual către personalul bugetar, actele normative ulterioare privitoare la salarizarea din fonduri publice precum - Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, cu modificările și completările ulterioare, O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice - nu au mai reglementat posibilitatea acordării premiului anual. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a stabilit în mod constant că instituirea și diminuarea drepturilor salariale, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea ori încetarea acordării lor, stabilirea categoriilor de personal salariat care beneficiază de acestea, precum și a altor condiții și criterii de acordare, țin de competența și opțiunea exclusivă a legiuitorului.
În virtutea prerogativelor constituționale, Parlamentul și, prin derogare legislativă în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția (art. 126 alin. 1 din Legea fundamentală), adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective. Or, în ipoteza admiterii acțiunii opiniază că instanța s-ar substitui legiuitorului, ceea ce contravine principiului constituțional al separației puterilor în stat. Așadar, solicitarea reclamantului este neîntemeiată în condițiile lipsei fundamentului juridic pentru acordarea după anul 2010 a dreptului pretins.
Prin încheierea din 04.06.2015, instanța, în temeiul art. 248 C. pr. civ. a unit cu fondul excepțiile invocate de pârâți, prin întâmpinarea depusă la dosar și a solicitat relații de la pârâtul IJP M., relații ce au fost comunicate cu adresa nr._/28.08.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne și I. G. al Poliției Române instanța le găsește neîntemeiate având în vedere că pârâții au calitatea de ordonatori principali de credite în raport cu reclamantul, cu obligația corelativă a alocării fondurilor necesare pentru plata la termen a drepturilor salariale ale acestuia. De altfel așa s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia 171/2012, ulterioară deciziei evocată de pârâtă în întâmpinare în susținerea excepției invocate.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01.2011 – 31.03.2012, instanța, reținând incidența în speță atât a prevederilor art. 3 din Decretul 167/1958, dar și a dispozițiilor art. 2517 N. C. Civ., începând cu 1 octombrie 2011, odată cu . acestuia, dispoziții legale al căror conținut este de altfel identic și care stipulează că termenul general al prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen, constată că față de data formulării cererii pendinte – 31.03.2015, dreptul material la acțiune pentru perioada 01.01.2011 – 31.03.2012, este prescris.
Prin urmare, instanța urmează să admită excepția prescripției invocate și să respingă acțiunea pentru perioada 01.01.2011 – 31.03.2012, constatând prescris dreptul material la acțiune.
Pe fondul cauzei instanța reține că reclamantul a fost angajatul I.P.J. M., începând cu data de 01.01.1995 până la data de 21.07.2015, când a fost mutat în interesul serviciului la I. G. al Poliției Române astfel cum rezultă din adresa nr. _/28.08.2015 și că prin acțiunea pendinte se solicită plata premiului anual, drept ce urmează a fi analizat dacă se cuvine acordat începând cu data de 31.03.2012, având în vedere că pentru perioada 01.01.2011 – 31.03.2012, dreptul material la acțiune s-a constatat, astfel cum s-a dezvoltat mai sus, prescris.
Potrivit art. 25 din L. 330/2009 pentru activitatea desfășurată personalul plătit din fonduri publice beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, realizate în anul pentru care se face premierea.
Ulterior, prin L. 285/2010, ce prevede salarizarea personalului bugetar pentru anul 2011, acest articol a fost modificat, în sensul că s-a introdus art. 8 din lege care are următorul conținut: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.
Cu privire la efectul modificărilor legislative asupra subzistenței sau nu a dreptului de a pretinde acordarea premiului anual s-au pronunțat atât Curtea Constituțională în numeroase decizii, de exemplu Decizia nr. 115/9 februarie 2012, Decizia 658/11.11.2014 sau Decizia 170/19 martie 2015, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 21/18 noiembrie 2013 pronunțată în recurs în interesul legii.
Astfel, în mod constant în cuprinsul deciziilor pronunțate, Curtea Constituțională a reținut că, prin adoptarea normelor legale succesive, legiuitorul nu a eliminat începând cu anul 2010 dreptul la premiul anual ci acesta „reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar dispozițiile de lege criticate prevăd în același timp doar modalitatea prin care statul urmează să își execute întrutotul această obligație financiară, fără a fi afectate în nici un fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe (Decizia Curții Constituționale 170/2015).
O aceeași interpretare a fost dată și de Instanța Supremă în decizia pronunțată în recurs în interesul legii, statuând faptul că „dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din L. 330/2009, ci reprezintă în continuare o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind în concret, numai modalitatea de acordare și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizația de bază”.
Prin aceeași decizie s-a mai arătat că odată cu abrogarea Legii cadru nr. 330/2009 s-a stins doar dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat, însă a fost înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută prin lege, prin executare succesivă.
Raportând la speța de față cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională, având în vedere că în aceeași perioadă de modificări legislative cu privire la premiul anual, prin L. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar s-a prevăzut și reducerea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/ soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, s-au solicitat relații de la angajator pentru a preciza dacă exceptând majorările salariale acordate în conformitate cu L. 285/2010, respectiv O.U.G. nr. 19/16 mai 2012 pentru revenirea la salariile brute lunare avute anterior intrării în vigoare a L. 118/2010, i-a fost acordat reclamantului, suplimentar, lunar sau în vreo altă modalitate vreun procent sau sumă corespunzătoare premiului anual.
Din adresa nr. _/28.08.2015, ce cuprinde veniturile salariale brute și nete ale reclamantului, rezultă că în afara majorării salariale de 25% acordată pentru revenirea la nivelul salariilor în plată în luna iunie 2010, acesta nu a primit nicio altă sumă suplimentară sau vreun procent corespunzător premiului anual, venitul net obținut ulterior O.U.G. nr. 19/2012, fiind identic cu cel obținut anterior intrării în vigoare a L. 118/2010.
Apreciind că reclamantul este astfel îndreptățit la acordarea premiului anual, cuantumul și întinderea acestuia nefiind afectate prin modificarea cuprinsă de art. 8 din L. 285/2010, astfel cu a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională prin deciziile pronunțate, constatând că acesta a fost lipsit, în mod nejustificat de plata acestei creanțe, instanța urmează să admită acțiunea și să oblige pârâții să includă în salariu și să plătească reclamantului premiul anual, precum și să achite diferența de salariu reprezentând premiul anual calculat începând cu 31.03.2012 și până la momentul includerii în salariu.
Va fi admis totodată și petitul privind acordarea dobânzii legale, respectiv actualizarea debitului cu inflația, având în vedere că daunele interese moratorii pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele prețului de consum, finalitățile acestora fiind distincte respectiv: menținerea valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății în cazul actualizării creanței cu indicele prețurilor de consum, care are caracter compensatoriu, iar pe de altă parte câștigul pe care reclamantul – creditor l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar f fost plătiți la scadență, în cazul dobânzii penalizatoare care are caracter moratoriu, cu atât mai mult cu cât acordarea cumulată a acestor despăgubiri este impusă și de principiul reparării integrale a prejudiciului ce guvernează răspunderea civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne și Inspectoratului G. al Poliției Române.
Admite excepția prescripției.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul J. C., CNP_, cu domiciliul în Dr. Tr. S., .. 5, .. 1, ., jud. M. în contradictoriu cu pârâții M. A. INTERNE, cu sediul în București, Piața Revoluției nr. 1A, sector 1, I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în București, .. 6, sector 5 și I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE M., cu sediul în Dr. Tr. S., .. 75, jud. M..
Obligă pârâții să includă în salariu și să plătească reclamantului premiul anual precum și să achite diferența de salariu reprezentând premiul anual calculat începând cu 31.03.2012 și până la momentul includerii în salariu, sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație și la care se va adăuga dobânda legală până la momentul stingerii debitului.
Respinge în rest acțiunea ca fiind prescrisă.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 10.09.2015.
Președinte, Grefier,
C. D. B. A. C. Ț.
R.. C.D.B./Tehnodact. A.C.Ț.
6 ex./18.09.2015
Cod operator 2626
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
