Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 3011/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 3011/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 4417/225/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 198/2015

Ședința publică de la 17 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. T. B.

Judecător S. N. C.

Grefier M. M.

Pe rol judecarea apelului formulat de către apelantul I. M., împotriva sentinței nr.3011/15.10.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul U. O. G., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat D. A. pentru intimat, lipsă fiind apelantul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra apelului.

Avocat D. A. pentru intimat a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală. A susținut că din înregistrarea video depusă la dosarul cauzei reiese că persoanele angajate în traversarea străzii se aflau pe celălalt sens de mers față de autoturismul intimatului, totodată aceștia nemanifestându-și intenția de a traversa .>

TRIBUNALUL

Prin sentința nr. 3011/15.10.2014 Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis plângerea formulată de petentul U. O. G. și a anulat procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 18.03.2014 și exonerează petentul de plata amenzii.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 18.03.2014 încheiat de I. M., petentul a fost sancționat cu 4 puncte-amendă in valoare de 340 lei si i s-a reținut permisul de conducere in vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 30 zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100, alin. 3, lit. b si sancționate de art. 100, al. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, republicata, reținându-se că în data de 18.03.2014, ra 16:33, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . T. S., județul M., iar la intersecția cu . acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii, respectiv pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător prin marcaj pietonul și indicator.

Abaterea a fost înregistrată de aparatul radar montat pe auto Dacia L. cu nr. MAI_.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate, care însă este relativă și poate fi răsturnată prin probele propuse de către contravenient.

Instanța consideră că materia contravențională, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, poate fi calificată ca aparținând materiei penale, din perspectiva garanțiilor instituite de aceasta, astfel încât, instanța trebuie să asigure toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, cu condiția respectării unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.

Privitor la dispozițiile art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depășească în folosirea lor, una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal de agentul constatator, cum este și speța de față, procesul verbal legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie și, în absența altor probe propuse de către petent pentru răsturnarea acesteia plângerea va fi respinsă. Aceste concluzii sunt confirmate și de decizia adoptată în cauza N. c. României, de unde reiese foarte clar că sunt respectate garanțiile prevăzute de art. 6, dacă petentul a avut posibilitatea sa facă dovada contrarie constatărilor din procesul-verbal, în fata instanței.

Petentul nu a solicitat probe în cauză, iar din înregistrarea video depusă de intimat la dosar nu se distinge numărul de înmatriculare a autoturismului care nu a acordat prioritate.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, apelantul I. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea apelului.

În motivare, a arătat că instanța de fond a dat o hotărâre legală și temeinică, întrucât din analiza procesului verbal contestat, rezultă că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor O.G. nr.2/2001 și nu sunt motive de anulare a acestuia, iar, în ceea ce privește temeinicia, consideră că, prin probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar a dovedit că intimatul petent a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa .

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală.

A arătat că beneficiind de prezumția de nevinovăție nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, sarcina probei revenind apelantului, acesta fiind partea în litigiu care trebuie să facă dovada că aspectele consemnate în procesul verbal sunt întemeiate și corespund realității.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art.476-479 N.C.pr.civ. instanța reține că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

La data de 18.3.2014 U. O. G. a fost sancționat în calitate de conducător auto deoarece a circulat în Drobeta Turnu Severin cu autoturismul_ pe Bvd. Revoluției și nu a acordat prioritate de trecere unor pietoni care ar fi dorit să traverseze . semnalizat corespunzător. Împotriva actului sancționator s-a formulat plângere contravențională care a fost admisă de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, a fost anulat procesul verbal de contravenție și s-a înlăturat obligația pentru U. O. G. de a plăti amenda de 340 lei și de a executa sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice.

Apelul declarat în cauză va fi admis, mijloacele de probă administrate în fața primei instanțe dovedind existența contravenției descrisă în actul sancționator. Astfel, în imaginile video se observă autoturismul marca DACIA de culoare roșie cu nr. de înmatriculare_, fiind surprins totodată momentul în care contravenientul nu acordă prioritate unor pietoni care încercau să traverseze intersecția situată pe Bvd. Revoluției din Drobeta Turnu Severin.

În aceste condiții fapta descrisă în procesul verbal de contravenție există în materialitatea sa, realizează elementele constitutive ale contravenții arătate în procesul verbal de contravenție, iar prin menținerea amenzii de 340 lei va fi determinat conducătorul auto să respecte în viitor regulile de circulație referitoare la acordarea priorității de trecere pentru pietonii angajați în traversare în locurile permise de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de către apelantul I. M., împotriva sentinței nr.3011/15.10.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul U. O. G., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție

Schimbă sentința nr.3011/15.10.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul U. O. G., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

Respinge plângerea.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Martie 2015 la sediul Tribunalului M..

Președinte,

C. T. B.

Judecător,

S. N. C.

Grefier,

M. M.

Red. B.C./Tehn. M.M

2 ex –08.04.2015

Cod operator 2626/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 3011/2015. Tribunalul MEHEDINŢI