Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 596/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 596/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 1412/101/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 596/2015
Ședința publică de la 14 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. O.
Grefier M. N. V.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul N. A. M. și pârâții M. A. Interne, I. G. al Politiei de Frontieră - I. Teritorial al Politiei de Frontiera Timișoara, Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect plată drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic R. A. pentru pârâtul I. G. al Politiei de Frontieră - I. Teritorial al Politiei de Frontiera Timișoara, lipsă reclamantul și pârâții M. A. Interne și Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus de pârâtul I. G. al Politiei de Frontieră I. Teritorial al Politiei de Frontiera Timișoara, răspuns la relațiile solicitate de instanță și note de ședință, după care;
Instanța a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și excepția prescripției dreptului material pentru perioada 01.01._12 invocate de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne.
Consilier juridic R. A., pentru pârâtul I. G. al Politiei de Frontieră - I. Teritorial al Politiei de Frontiera Timișoara, solicită admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Ministerului A. Interne.
Instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Consilier juridic R. A., pentru pârâtul I. G. al Politiei de Frontieră - I. Teritorial al Politiei de Frontiera Timișoara, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că din ianuarie 2011 s-a încetat acordarea premiului anual.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la această instanță la 25.02.2015 și înregistrată sub nr._ reclamantul N. A. M. a chemat în judecată pe pârâții M. A. Interne, I. G. al Politiei de Frontieră - I. Teritorial al Politiei de Frontiera Timișoara și Ministerul Finanțelor Publice, pentru a fi obligați la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual (al 13-lea salariu) în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 330/2009; obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, începând cu 01.01.2011, potrivit O.G. 9/2000, privind nivelul dobânzii legate pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2011, privind dobânda legală; obligarea pârâților la plata drepturilor salariale, reprezentând prima de vacanță pentru anul 2011 și în viitor; obligarea pârâților la restituirea drepturilor bănești reținute în mod nejustificat, drepturi ce vor fi actualizate în funcție de indicele de inflație existent la data punerii în executare, obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure pârâtului M. A. Interne sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.
În motivare, a susținut, în principal, că potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 beneficia de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare realizate în anul în care se face premierea, prin disp. art. 8 din Legea nr. 85/2010 acest drept a fost înlăturat începând cu anul 2011.
Apreciază că dreptul la al 13-lea salariul este un drept câștigat care nu poate fi desființat retroactiv. Faptul este confirmat și prin deciziile ÎCCJ care au prevăzut că dreptul la acordarea premiului anula nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea nr. 330/2009, fiind schimbată numai modalitatea de acordare și anume eșalonat și succesiv în cursul anului 2011 prin creșterea în mod corespunzător a salariului.
Astfel, dreptul la al 13-lea salariu a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea nr. 330/2009, fiind schimbată modalitatea de acordare, respectiv acordarea succesivă în cadrul fiecărei legi
În interpretarea ÎCCJ salariul al 13-lea acordat anterior se acordă începând cu anul 2011 sub forma unei majorări a salariului lunar.
În dispozitivul deciziei ÎCCJ nr. 21/2013 se menționează că premiul pentru anul 2010 prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, nemaiputând fi acordat per forma supusă vechii reglementări.
Dreptul de a beneficia de premiu reprezentând al 13-lea salariu este câștigat atâta timp cât dispozițiile legale care-l prevedeau erau în vigoare la 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru anul următor, modalitatea de plată fiind lunară.
Referitor la prima de vacanță consideră că acest drept era prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat.
Acest drept a fost instituit prin disp. art. 41 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, art. 37 alin. 2 din OG nr. 38/2003, art. 21 din Legea nr. 425/2004, sart. 34 lit. F din Legea nr. 495/2004. Deși în perioada 2001 – 2005 s-au suspendat prin legile bugetare anuale succesive și prin actele normative de salarizare acordarea primelor de concediu, ulterior prin OUGF nr. 246/2007 s-a reglementat modalitatea de plată a acestor prime acordate cu prilejul plecării în concediu, însă prin art. 9 alin. 2 din Legea nr. 285/2010 și actele normative de aplicare s-a prevăzut că nu se mai acordă primă de vacanță. Consideră că prima de vacanță este un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, iar neacordarea acestui drept știrbește dreptul de proprietate al reclamantului.
Mai consideră că Legea 285/2010 nu îndeplinește condițiile prevăzute de ar. 73 pct. 3 lit. L și p rap. La art. 76 pct. 1 din Constituție și anume nu au caracter de lege organică respectiv lege specială cum sunt legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici și OUG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Legile 285/2010 și 118/2010 contravin art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009, lege organică, prin care se dispune că în anul 2010 personalul aflat în funcție la 31.12.2009 pentru a păstra salariul fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal
Totodată, art. 22 din ordonanța 7 prevede că funcționarii publici beneficiază de indemnizație pentru concediu de odihnă.
Dispozițiile menționate au fost abrogate prin legea 285/2010, însă consideră că dreptul de a beneficia de prima de vacanță era câștigat atâta timp cât prevederile legale care acordau aceste drepturi erau în vigoare la 31.12.2010.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 25 din L. 330/2009, Legea 285/2010, art. 1 Cod Civil, art. 15 alin. 2, 20,41,44,124,125 din Constituția României, art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDO, Directiva Consiliului nr. 2000/178/CE, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a ICCJ, decizia din 08.10.2013 a Curții de Apel Cluj data in dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, Legea nr. 118/2010, art. 58 dil L. 24/2000, Ordonanța 6/2007.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive că nu are calitatea de ordonator principal de credite, iar raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, calitatea procesual pasivă fiind condiționată de existența identității dintre pârât și cel obligat în raportul juridic, adică subiectul pasiv.
Între reclamant salariat și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu există raporturi juridice, plata sumelor solicitate fiind exclusiv în competența angajatorului care nu este Ministerul Finanțelor Publice.
A invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiune considerând că termenul de prescripției era împlinit la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Pârâtul M. A. Interne a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive apreciind că raporturile juridice există între angajator – I. Teritorial de Frontieră Timișoara și reclamant. Calitatea procesuală pasivă este deținută de angajator. Faptul că ministerul este ordonator de credite nu e suficient de atragere a acestuia în litigiu.
A solicitat respingerea acțiunii și pe fond în raport de art. 8 din legea 285/2010 care stabilesc că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
În interpretarea Ministerului A. Interne legiuitorul a inclus sumele reprezentând pentru activități desfășurate în majorarea salarială cuvenite personalului din sectorul bugetarul începând cu 01.01.2011, procedeu prin care personalul respectiv nu a fost lipsit de a beneficia de dreptul bănesc în discuție.
Cu privire la solicitarea de acordarea dobânzilor consideră că acestea nu sunt datorate pentru că părțile nu au stabilit printr-o convenție obligația de plată a dobânzilor și nu s-a procedat la punerea în întârziere. Consideră că nu există temei legal pentru plata dobânzii legale solicitate.
Pârâtul I. Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în principal cu motivarea că prin disp. art. 8 din Legea 285/2010 s-a dispus încetarea acordării premiului anual începând cu luna ianuarie 2011, prevăzându-se că aceste drepturi se acordă în anul 2011 prin includerea în creșterile salariale.
Curtea Constituțională prin deciziile 115/09.02.2012 și 256/20.03.2012 a constatat că dispozițiile art. 8 din legea 285/2010 sunt constituționale.
Prin decizia 1615/20.12.2012 Curtea Constituțională a statuat că sporurile premiile și alte stimulente sunt drepturi salariale suplimentare, negarantat de constituție, legiuitorul fiind în drept chiar să le anuleze.
În ceea ce privește premiul anual legiuitorul a operat doar o modificare în sensul că a dispus acordarea acestuia eșalonat și succesiv lunar.
A mai considerat că atâta timp cât vocația reclamatului la primirea celui de-al 13-lea salariu nu a fost materializată într-un nou act normativ și nici nu s-a obținut desființarea sau modificarea actelor normative prun care a fost stabilită salarizarea nu există temei de drept pentru a se dispune obligarea angajatorului la plata vreunei sume cu titlu de premiu anual pentru că reclamantul nu dispune de un drept salarial recunoscut prin lege.
Cererea este neîntemeiată și prin faptul că premiul anual cuvenit pentru activitatea desfășurată în 2010 a fost cuprins în salariu începând cu 01.01.2011, acesta fiind asimilat în majorările salariale ce se acordă în anul 2011.
În ceea ce privește cererile accesorii consideră că aceste nu sunt întemeiate din moment ce cererea principală nu este întemeiată, accesoriul urmând soarta principalului.
Analizând acțiunea formulată de reclamant, instanța constată următoarele:
În baza art. 248 Cod procedură civilă instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. A. Interne București și Ministerul Finanțelor Publice și asupra excepției prescripției extinctive.
Calitatea procesuală conform art. 36 NCPC, rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.
Calitatea procesuală este însușirea subiectului de drept care îi conferă legitimitatea de a sta în proces care izvorăște dintr-un raport juridic de drept material în care subiectul este parte sau dintr-un raport conex.
În cauză reclamantul nu are raporturi de serviciu cu cei doi pârâți și nici raporturi juridice conexe care să justifice calitatea procesuală pasivă a acestora situație în raport de care urmează a se admite excepția lipsei calității procesuale pasive nemaipunându-se face analiza altor excepții invocate de ei sau analiza pe fond a apărărilor formulate prin întâmpinare.
În ceea ce privește prescripția extinctivă, atât în regimul Decretului cu numărul 167/1958 – articolul 3 alineatul 1, cât și al Noului cod civil – articolul 2517, termenul general de prescripție, aplicabil în prezenta cauză, este de 3 ani.
Astfel, întrucât cererea de chemare în judecată de față a fost formulată în data de 25.02.2015, instanța va constata intervenită prescripția pentru perioada în afara termenului de 3 ani înaintea datei introducerii cererii, respectiv va admite excepția prescripției extinctive pentru perioada 01.01._12.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține că articolul 25 din Legea cu numărul 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice prevedea următoarele:
„Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Legea de mai sus, cu numărul 330/2009, a fost abrogată prin Legea cu numărul 284/2010, respectiv prin articolul 39 litera w). a acestei legi.
Prin decizia cu numărul 838/27.05.2009, Curtea constituțională a statuat în considerentele acestei decizii că „instanța supremă, invocând vicii de tehnică legislativă - nerespectarea prevederilor Legii nr.24/2000 - sau vicii de neconstituționalitate - încălcarea normelor privind delegarea legislativă -, a repus în vigoare norme care își încetaseră aplicarea, fiind abrogate prin acte normative ale autorității legiuitoare. Însă, o atare operație juridică nu poate fi realizată decât de autoritatea legiuitoare (Parlament sau Guvern, după caz), unica abilitată să dispună cu privire la soluțiile ce se impun în această materie. Curtea Constituțională a constatat și cu alte ocazii neconstituționalitatea unor prevederi legale susceptibile de a genera depășirea competențelor instanțelor judecătorești în detrimentul autorității legiuitoare. Este cazul Deciziei nr.818 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.537 din 16 iulie 2008, prin care au fost declarate neconstituționale, printre altele, dispozițiile art.27 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.99 din 8 februarie 2007, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. "Luând în considerare și dispozițiile art.27 alin.(1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una dintre cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată. Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.”
Ori deciziile Curții constituționale sunt unele obligatorii pentru instanțe, inclusiv în ceea ce privește considerentele acestora.
În cauza de față, în mod aparent ar fi îndeplinită teza din considerentele Curții Constituționale de mai sus, respectiv instanța judecătorească ar fi pusă în situația în care ar da relevanță unui text de lege abrogat, și anume articolul 25 din Legea cu numărul 330/2009, care instituia dreptul la un premiu anual.
În realitate însă, instanța judecătorească este investită cu soluționarea unei cauze în care reclamanții invocă drept temei juridic al cererii lor o decizie a Curții Constituționale în ceea ce privește premiul anual solicitat, și anume decizia cu numărul 115/2012, în considerentele căreia se menționează: „Curtea constată că legiuitorul, prin aceleași dispoziții de lege criticate - art. 8 din Legea nr. 285/2010 -, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază. De altfel, nici art. 25 alin. (4) teza finală din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu "începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul", nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crize economice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011 și, respectiv, Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009).”
Ca urmare, în considerentele acestei decizii a Curții Constituționale, care sunt obligatorii pentru instanțe, se menționează că sumele aferente premiului anual au fost de fapt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale, deoarece au fost incluse în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Așadar Curtea Constituțională respinge excepția invocată în fața sa prin decizia de mai sus, în ceea ce privește dispozițiile articolului 8 din Legea cu numărul 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, stabilind cu valoare de principiu, obligatoriu în fața instanțelor, că premiul anual nu a fost abrogat, ci a fost inclus în salariul de bază al angajatului, în virtutea dispozițiilor legale care stabileau reîntregirea drepturilor salariale, astfel încât să se asigure revenirea la nivelul salariilor de plată din iunie 2010.
În acest sens, prin OUG cu numărul 195/16.05.2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, s-a dispus majorarea în 2 etape a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcției de baza /indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fondurile publice, respectiv cu 8% începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012, si cu 7,4 % începând cu data de 1 decembrie 2012, fata de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012 .
Din modul de reglementare a celor doua acte normative susmenționate se deduce intenția legiuitorului de a reveni la nivelul salariilor în plată din luna iunie 2010.
Că aceasta a fost intenția legiuitorului, rezultă atât din expunerea de motive a Legii 285/2010, cât și din expunerea de motive a OUG 19/2012 unde se precizează expres că la adoptarea acesteia s-a luat în considerare faptul că salariile și alte drepturi de care beneficiază angajații din sectorul bugetar au fost diminuate prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, iar prin Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a aprobat recuperarea parțială a acestor diminuări, având in vedere Decizia Curții Constituționale nr. 872 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, prin care aceasta constată că măsura de restrângere a unor drepturi ale personalului bugetar poate avea doar caracter temporar, fiind obligatorie revenirea la nivelul inițial al acestor drepturi, ținând cont de preocuparea Guvernului de asigurare a unei majorări prudente a salariilor personalului din sectorul bugetar, astfel încât să se asigure revenirea la nivelul salariilor în plată în luna iunie 2010."
Pe de alta parte, ulterior prin Decizia nr. 21/18.11.2013 a Înaltei Curți de Casație si Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, decizie obligatorie conform dispozițiilor art. 517 alin. 4 din codul de procedură civilă s-a stabilit că „în interpretarea și aplicarea art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariate stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
In considerentele acestei decizii se arată în mod clar și lipsit de orice echivoc că „așa cum, în mod constant, a stipulat Curtea Constituțională, caracterul obligatoriu al deciziilor sale se extinde și asupra considerentelor, astfel încât acestea devin obligatorii pentru cei ce procedează la interpretarea și aplicarea respectivului articol de lege.
În acest context se impune interpretarea dată de Curte referitor la faptul că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă si exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
Aceasta concluzie a reprezentat de fapt o însușire a Deciziei nr. 115/2012 a Curții Constituționale.
Or, raportat la această concluzie, se reține ca dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. în acest sens, aceeași instanță a stipulat, în decizia menționate, ca majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, că premiul anual reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, Legea 285/2010 prevăzând doar o altă modalitate de acordare, fără a fi afectate în nici un fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Nu exista nici un dubiu că prin aceasta interpretare cu caracter obligatoriu, Curtea Constituțională a statuat asupra modalității în care subzista dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
Prin modificarea formei de executare a obligației de plată a premiului anual, legiuitorul a acționat în limitele marjei de intervenție, recunoscută în domeniul politicii salariale, neexistând o încălcare a dreptului de proprietate privată al personalului plătit din fonduri publice asupra acestei creanțe de natură salarială.
Astfel, cum intenția legiuitorului atât prin Legea 285/2010 cât și prin OUG 19/2012, a fost de a se recupera mai întâi parțial, apoi total diminuarea de 25% dispusă prin Legea 118/2010 și față de Decizia nr. 21/2013 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, respectiv Decizia Curții Constituționale, în care s-a stabilit în mod expres că dreptul la premiul anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea 330/2009, ci a fost înlocuit cu o nouă modalitate de plată prevăzută de lege prin executare succesivă, era firesc ca, pe lângă revenirea la salariile avute în luna iunie 2010, să se adauge lunar și un anumit procent corespunzător premiului anual.
Or, ca urmare a celor două acte normative menționate mai sus, începând cu decembrie 2012 salariile brute lunare au revenit la salariul din luna iunie 2010, fără a mai primi vreun anumit procent lunar și suplimentar, corespunzător premiului anual și conform noii modalități de acordare lunară și succesiv, prevăzută de noile acte normative.
De menționat este și faptul că după acordarea pe parcursul anului 2011 a premiului anual în mod succesiv în fiecare lună acesta a fost acordat și în anul 2012, fapt ce rezultă din aceea că începând cu luna ianuarie 2012 drepturile salariale nu au fost reduse corespunzător unei eventuale neacordări al celui de-al 13-lea salariu în anul 2012.
Față de cele mai sus expuse, se reține în primul rând că premiul anual a fost inclus în salariul de bază, așa cum se menționează în considerentele Curții Constituționale și ale recursului în interesul legii menționate, iar în al doilea rând că drepturile salariale au revenit la nivelul anterior introducerii în salariul de bază. În concluzie, întrucât prin includerea în salariul de bază a unor drepturi nu se poate ajunge la același cuantum al salariului decât prin neacordarea respectivelor drepturi, iar drepturile în cauză – premiul anual, au fost recunoscute și ulterior abrogării articolului 25 din Legea cu numărul 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, instanța va admite cererea reclamanților, în parte, și va obliga pârâtul I. Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara la includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și la plata drepturilor salariale rezultate din includerea premiului anual în salariu pentru perioada 25.02._15 cu dobânda legală calculată pentru aceste drepturi până la data plății.
Dealtfel, paragraful 21 din decizia nr. 658/11.11.2014 a Curții Constituționale cuprinde concis întreaga argumentație pentru acordarea celui de-al 13-lea salariu constatând că: „ majorarea salarială din anul 2011 rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției în condițiile în care legiuitorul a decis să nu acorde nici un premiu anual pe anul 2011”.
La momentul diminuării salariale cu 25%, diminuarea a avut în vedere doar salariul lunar, neaplicându-se și celui de-al 13-lea salariu.
Se poate observa cu ușurință că urmare a tuturor majorărilor pentru revenirea la salariul avut anterior diminuării cu 25%, reclamantul nu a primit mai mult decât salariul avut înainte de diminuare, logica simplă ducând la concluzia că nu a fost acordat și cel de-al 13-lea salariu prin plata unui procent lunar conform noii legi, fapt recunoscut și de angajator care însă împotriva argumentației adusă de Curtea Constituțională a României și logici, nu neapărat juridice, consideră că nu se datorează.
Acceptând ipotetic un alt punct de vedere ar însemna că atunci când reclamantul solicită al 13-lea salariu cuvenit pentru anul 2010 în temeiul articolul 25 din Legea cu numărul 330/2009 acțiunea se poate respinge cu motivarea cuprinsă în interpretarea Curții Constituționale a României conform căreia dreptul pretins a fost inclus în salariu începând cu anul 2011, iar atunci când se solicită acordarea salariului al 13-lea cu motivarea Curții Constituționale a includeri în salariu începând cu anul 2011, acțiunea se poate respinge cu motivarea că dreptul nu mai este prevăzut în lege.
În raport de considerentele expuse se apreciază că acțiunea este întemeiată urmând a se admite în parte și obliga pârâtul I. Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara la includerea premiului anual în salariul lunar începând cu 01.01.2011.
Va fi obligat pârâtul I. Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara la plata drepturilor salariale rezultate din includerea premiului anual în salariu pentru perioada 25.02.2012 – 25.02.2015 cu dobânda legală calculată pentru aceste drepturi până la data plății.
Cererea privind obligarea pârâților la restituirea sumelor bănești reținute în mod nejustificat nu va fi primită în condițiile în care prin obligarea la plată s-a dispus tocmai acest fapt plata în mod legal neputând fi supusă repetițiunii.
Prima de concediu nu se va acorda pentru că nu există un temei legal de acordare, în condițiile în care legiuitorul a înțeles să nu mai prevadă în lege acordarea acesteia.
Cum acordarea primei de concediu nu reprezintă un drept fundamental al reclamantului alături de plata salariului se consideră că nu au fost încălcate dispozițiile din dreptul european și dreptul național care garantează proprietatea individuală.
Cu privire la petitul privind obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure pârâtului M. A. Interne sumele necesare acordării acestor drepturi salariale instanța s-a pronunțat implicit prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne, cu sediul în București, .. 1A, sector 1 și a Ministerului Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5.
Admite excepția prescripției extinctive pentru perioada 01.01._12 privind plata drepturilor pretinse.
Admite în parte cererea formulată de reclamantul N. A. M., CNP_, domiciliat în Dr. Tr. S., .. 128, ., ., în contradictoriu cu pârâtul I. Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, cu sediul în Timișoara, .. 11-13, județul T..
Obligă pârâtul I. Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara la includerea premiului anual în salariul lunar începând cu 01.01.2011.
Obligă pârâtul I. Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara la plata drepturilor salariale rezultate din includerea premiului anual în salariu pentru perioada 25.02.2012 – 25.02.2015 cu dobânda legală calculată pentru aceste drepturi până la data plății.
Cu recurs depus la Tribunalul M. în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Mai 2015, la sediul Tribunalului M..
Judecător, Grefier,
O. A. V. M. N.
Red.O.A.
Tehn. V.M.N./6 ex.
16.06.2015
Op.date 2626/2006
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 346/2015. Tribunalul... → |
|---|
