Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 912/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Tribunalul MEHEDINŢI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2015

Sentința nr. 912/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 1368/101/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința nr. 912/2015

Ședința publică de la 19 Iunie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. L. B.

Grefier L. C. M.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul T. A. și pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean M., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) includerea premiului anual in salariul lunar, începând cu 01.01.2011 si in continuare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic C. I. pentru pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean M., lipsind celelalte părți.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-au comunicat, prin serviciul registratură, relațiile solicitate de la pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean M. prin adresa nr._/16.06.2015.

Instanța pune în discuție excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române, invocate de aceștia și prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean M..

Consilier juridic C. I. solicită respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române, întrucât au capacitate procesuală pasivă, fiind ordonatori principal, respectiv secundar de credite. De asemenea, solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2011 – 24.02.2012 pentru motivele invocate în întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pe fond părții prezente.

Consilier juridic C. I. solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, pentru motivele invocate în întâmpinare. De asemenea, precizează că nu există temei legal pentru acordarea premiului anual.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 24.02.2015 sub nr._, reclamantul T. A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective, precum și la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, începând cu 01.01.2011, potrivit O.G.9/2000, privind nivelul dobânzii legate pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă O.G. 13/2011, privind dobânda legală.

În motivare a arătat că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare, pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv, în acest sens, înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs, în interesul legii, a statuat „ dreptul la acordarea premiului anual, nu a fost înlăturat prin abrogarea art.25 din Legea - cadru DT.330/2009, ci reprezintă în continuare, o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului, soldei/indemnizației de bază.

Or, raportat la această concluzie se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea - cadru nr. 330 / 2009, începând cu luna ianuarie 2011. In acest sens, aceeași instanță a stipulat în deciziile menționate că majorarea salarială din anul 2011, rezultă ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/soldă/indemnizația de bază, este acordată în continuare.

Curtea Constituțională prin această interpretare cu caracter obligatoriu a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art.25 din Legea cadru nr. 330/2009.

Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului - în majorările salariale prevăzute de art.1 din Legea 285/2010 ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară întrucât ar contravenii celor stipulate cu forță obligatorie de către Curtea Constituțională.

Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins o dată cu abrogarea legii cadru nr. 330/2009 fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată prevăzută de lege prin executare succesivă. Interpretarea textului din motivarea înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a ne îndreptății la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât înalta Curte de Casație și Justiție cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul legi DR. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.

M. mult de cât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul Deciziei nr.21/2013 care nu prevede imposibilitate acordării acestui drept salarial, ci " stabilește că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010 prevăzut de art.25 din legea cadrul nr.330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".

În acest sens se poate remarca faptul că prin art.25 din Legea nr.330/2009, s-a prevăzut acordarea acestui drept și în ceea ce îl privește astfel:

Pentru activitatea desfășurată personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizaților de încadrare după caz, realizate în anul în care se face premierea.

Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitatea.

Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare, ori au săvârșit abateri pentru care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.

Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi începând cu luna ianuarie a anului următor perioade pentru care se acordă premiul.

Dispozițiile sus arătate au fost abrogate de art. 39 punctul w, din Legea nr.284/2014 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877/28.12.2010.

De asemenea prin art.8 din Legea 285 din 28.12.2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice publicat în Monitorul Oficial nr. 878 din 28.12. 2010, în vigoare de la data de 31.12.2010 s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului, din sectorul bugetar.

Apreciază că dreptul său de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce le prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.

În legătură cu acest principiu, este de observat că prin art.1 din Codul civil este consacrat în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin.2 din Constituție, principiul neretroactivității legilor.

Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.

D. consecință ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.

De aceea în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche ci și de siguranța raporturilor sociale care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor.

Norma neretroactivității înscrisă în art.1 din Codul civil se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu si au epuizat toate efectele.

Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi, excepția și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.

Ori, în cazul său dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011 iar legile susmenționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.

De asemenea, trebuie observat că potrivit dispozițiilor art.20 din Constituția României, intitulat "Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Așadar ,dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.

Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art.20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

In ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speță, potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: " 1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."

Lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil o ingerință ce a avut ca efect privarea noastră de acest bun în sensul celei de a doua fază a primului paragraf al art.1 din protocolul nr.1. Astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor din lege sau a deciziilor susmenționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu - premiu anual - și nici majorarea salariala, iar prin decizia nr.21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.

De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene de Curtea de Apel Bacău secția civilă – România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe privind interpretarea art. 15 din Directiva Consiliului nr.2000/43/CE(Legea cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de origine rasială sau etnică și art. 17 din Directiva Consiliului nr.2000/78/CE, JO Legea 303/2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.

Concluziile Comisiei Europene au fost că: dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr.200/43/CE cu privire la punerea în aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale art. 17 din Directiva Consiliului nr.2000/78/CE de creare a unui cadrul general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, trebuie interpretate în sensul că se opun unei decizi a Curții Constituționale prin care li - se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le consideră contrare dreptului Uniunii.

Judecătorul național are obligația înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii, în acest scop tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, înlăturând dacă este necesar, din oficiu aplicarea dispozițiilor legislative naționale sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.25 din Legea 330/2009, legea 284/2010 art. 1 din Codul civil, art. 15 alin.2, 20, 41, 44,124,125 din Constituția României, art. I din primul Protocol adițional din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, directiva Consiliului nr.2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr.47/1992, Decizia 2/_ a înaltei Curți de Casație și Justiție, conform Codului muncii, art.272- sarcina probei în conflictele de muncă, revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până în prima zi de la înfățișare.

Reclamantul a depus la dosar înscrisuri: adresa nr._/05.03.2015, adeverința de salariat, deciziile la care se face referire în cererea de chemare în judecată.

Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, a formulat întâmpinare, arătând următoarele:

Față de obiectul acțiunii a solicitat să se examineze, să se rețină și să se pronunțe cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne pentru următoarele motive:

Calculul și plata oricăror drepturi bănești către reclamant, se face exclusiv de către Inspectoratul de Poliție al Județului M., unitate al cărei șef are calitatea de ordonator terțiar de credite.

Potrivit art. 7 alin. 3 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea M.A.I., ministrul afacerilor interne are calitatea de ordonator principal de credite.

Art. 12 alin. 5 din același act normativ prevede că ministrul afacerilor interne stabilește prin ordin, conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonator de credite.

Anexa nr. 12 la Ordinul M.A.I. nr. S/34/2014 privind exercitarea calității de ordonator de credite în M.A.I., stabilește drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari de credite din instituție.

Conform pct. 2 lit. a, ordonatorii terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef sau înlocuitorul acestuia.

Conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ministrul M.A.I, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.

Ordonatorii secundari și terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef.

Așadar, atribuțiile privind stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare angajat în parte, sunt în competența exclusivă a șefului unității la care acesta este angajat, care, are calitatea de ordonator secundar de credite.

Prin urmare, opinează că nu se poate reține că atât instituția centrală, cât și structurile sale subordonate au calitate procesuală pasivă, deoarece într-o atare interpretare s-ar ajunge la concluzia că pot avea calitate procesuală pasivă toate unitățile dintr-o instituție, între care se stabilesc raporturi de subordonare ierarhică.

In sensul celor de mai sus, învederează decizia civilă nr. 3522/16.10.2008 a I.C.C.J. potrivit căreia „în litigiul având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are stabilit raportul de serviciu. Faptul că ministerul în interiorul căruia instituția publică este organizată și funcționează, în calitatea acestuia de ordonator principal de credite repartizează instituțiilor subordonate creditele bugetare aprobate, nu constituie un temei suficient pentru atragerea acestuia în litigiu, motivația invocată de reclamant privind garanția că obligația bănească a instituției publice va fi astfel executată, neavând suport în dispozițiile procedurale privitoare la condițiile de exercițiu ale acțiunii civile ".

În concluzie, solicită a se observa că în cadrul M.A.I. există o procedură de repartizare a creditelor bugetare alocate acestuia.

De asemenea, față de faptul că potrivit art. 12 alin. 2 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, I.P.J. M. este o unitate cu personalitate juridică aflată în subordinea Inspectoratului General al Poliței Române, în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne, arătă că potrivit art. 222 din Codul civil, „Persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urmă și nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel".

Pentru motivele expuse, a solicitat admiterea excepției așa cum a fost formulată și respingerea acțiunii față de Ministerul Afacerilor Interne, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În cazul în care se va respinge excepția invocată, cu privire la fondul cauzei, învederează următoarele aspecte:

Conform art. 21 alin. (1) din Anexa nr. IV la Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, act normativ în vigoare de la 01.01.2010 până la 31.12.2010, pentru activitatea desfășurată, cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari în activitate, polițiștii și personalul civil beneficiază de un premiu anual stabilit în raport cu solda lunară/salariul de bază de încadrare, respectiv salariul de bază din ultima lună a anului pentru care se face premierea.

D. urmare, ținând cont că ultima lună a anului este luna decembrie, iar drepturile salariale cuvenite personalului din Ministerul Afacerilor Interne pentru luna respectivă sunt stabilite și plătite în luna ianuarie a anului următor, premiul anual nu poate fi determinat și plătit decât începând cu aceeași lună ianuarie.

Această procedură este sprijinită și de prevederile art. 25 alin. 4) din Legea-cadru nr. 330/2009, conform cărora plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit legii respective, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.

Astfel, pentru activitatea desfășurată în anul 2010, personalul plătit din fonduri publice, inclusiv polițiștii, cadrele militare în activitate și personalul civil, putea să beneficieze de un premiu anual începând cu luna ianuarie 2011.

În conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".

În consecință, în accepțiunea sa, legiuitorul a inclus sumele reprezentând premiul anual cuvenit pentru activitatea desfășurată în anul 2010 în majorarea salarială cuvenită personalului din sectorul bugetar începând cu 01.01.2011, procedeu prin care personalul respectiv nu a fost lipsit de dreptul de a beneficia de dreptul bănesc în discuție.

Menționează că în bugetul pentru anul 2011 al Ministerului Afacerilor Interne nu au fost prevăzute sau repartizate fonduri bugetare, potrivit legii, pentru cheltuieli cu premiul anual cuvenit personalului acestui minister pentru activitatea desfășurată în anul 2010, iar potrivit art. 14 alin. 2) și 3) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele instituțiilor publice și nici angajată și efectuată, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială și nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.

Menționează de asemenea faptul că Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și legile anuale speciale de aplicare a acesteia nu prevăd acordarea unui premiu anual, începând cu anul 2011.

Având în vedere aceste considerente și ținând cont de faptul că prin Deciziile nr. 115/2012 și nr. 99/2013 Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, solicită respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

Cu privire la solicitarea reclamantului privind obligarea pârâților „la plata de daune moratorii, respectiv dobânzi legale...", învederează următoarele:

Actul normativ care reglementează dobânda legală este O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Potrivit dispozițiilor art. 1 coroborate cu cele ale art. 8 din actul normativ mai sus-menționat, părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârziere în plata unei obligații bănești, dobânda calculându-se numai asupra cuantumului sumei împrumutate.

Or, în cauza dedusă judecății, părțile nu numai că nu au stabilit printr-o convenție dobânda legală, dar nici nu poate fi pusă în întârziere, deoarece, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat M.A.I. se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.

Rezultă deci, că nu există temei legal care să permită obligarea la achitarea de către pârâtă a dobânzii legale la sumele de bani solicitate prin acțiune, pe lângă achitarea acestora în sumă actualizată cu rata inflației.

Astfel, obligarea instituției la plata sumei de bani solicitate prin prezenta acțiune, sub sancțiunea achitării dobânzii legale, pe lângă achitarea acestor drepturi în sumă actualizată cu rata inflației, ar contraveni prevederilor legale.

M. mult decât atât, învederează că nu se pot acorda două modalități de acoperire integrală a prejudiciului (actualizare cu indicele de inflație și dobândă legală) deoarece o asemenea soluție ar determina o îmbogățire fără just temei a persoanei care a formulat acțiunea.

Față de cele învederate, a solicitat să se constate că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, solicitând respingerea ei ca atare.

În conformitate cu prevederile art. 223 Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției.

Pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului M. a formulat întâmpinare, prin care a invocat :

Excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01._12:

Potrivit prevederilor art. 2517 Cod civil., precum și art. 67 din Anexa VII din Legea 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, termenul general de prescripție este de 3 ani de zile.

Întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 24.02.2015, aceasta poate fi analizată pe o perioadă de 3 ani, anterior promovării acțiunii, respectiv începând cu data de 24.02.2012.

Având în vedere cele prezentate mai sus, solicită să se constate prescrierea dreptului la acțiune pentru perioada 01.01._12, urmând ca, pe cale de consecință, să respingă acțiunea ca fiind tardiv introdusă.

Pe fondul cauzei, consideră că acțiunea reclamantului este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

În fapt, prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul solicită includerea premiului anual aferent anului 2010 în salariul lunar, începând cu 01.01.2011-până la zi.

Pentru anul 2011 ,dispozițiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice stabilesc că plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul".

Potrivit prevederilor anterior menționate, plata premiului anual pentru anul 2010, urma să se facă începând cu luna ianuarie 2011.

În conformitate cu art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi". Așadar, legiuitorul a prevăzut în mod expres faptul că nu se mai acordă premiul anual pentru anul 2010, stabilind totodată si destinația sumelor corespunzătoare acestui premiu.

În concluzie, este evident faptul că premiul anual aferent anului 2010, solicitat de către reclamant, nu s-a mai acordat, în conformitate cu prevederile legale menționate anterior.

Precizează că Legea 284 din 28.12.2010 a fost supusă controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 1658 din 28.12.2010 a Curții Constituționale s-a constatat că "dispozițiile Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum si, în special, ale art. 1 alin. 2, art. 4, art. 10 alin. 1, art. 14. art. 22 alin. 1 si 2, art. 33 alin. 1 si art. 37 alin. 1 si 3 din lege sunt constituționale. "

De asemenea și Legea nr. 285/28.12.2010 a fost supusă controlului de constituționalitate iar prin Decizia nr. 1658/28.12.2010 a Curții Constituționale s-a constatat ca dispozițiile Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum și în special, ale art. 1 din lege sunt constituționale, iar în legătură cu prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Deciziile nr. 257/20.03.2010, nr. 115/09.02.2012, 946/13.11.2012, în sensul că acestea sunt constituționale.

Articolul 8 din Legea nr. 285/2010 dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, reglementează încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar pe de altă parte prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, în acord cu dispozițiile legii.

Totodată, că la data de 18 noiembrie 2013, prin Decizia nr. 21/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu acordarea premiului anual personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2010, stabilind următoarele: ,,(..)în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr.285/2010. nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".

În anul 2012, dispozițiile din Legea 283/14.11.2011, art. 7 alin. 2 stabilesc că „ în anul 2012 autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță ".

În 2013, OUG 84/12.12.2012 a stabilit astfel:

Art. 2 din OUG 84/2012:,, Prevederile art. 7 alin 1 din OUG nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012 și ale art.1 alin. 4 și 5. art. 2, 3, art. 4 alin. 1 și 2. art. 6,7,9.11, art. 12 alin. 2 și art. 13 ale ari 11 din OUG nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008, privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.

Art.7 din OUG 19/2012. ,alin. 2 stabilește că ,, în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță,,.

În anul 2014, OUG 103/14.11.2013 prevede în art. 9 alin.2 :,, în anul 2014. autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță "

In anul 2015 prin OUG 83/12.12.2014 s-a stabilit în art. 8 alin. 2 „în anul 2015, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță.

Cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaților, conform legii, Curtea Constituțională a constatat, prin Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp. le poate suspenda sau chiar anula.

Așadar, Curtea reține că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.

Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O, orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. La alin. 2 al aceluiași articol se prevede că dispozițiile alin. 1 nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor și a altor contribuții, sau a amenzilor.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natură salarială fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achită, iar statul, prin legislativul sau, dispune de o largă latitudine.

Prin prisma Convenției, de a stabili politica economică și socială a țării (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată in Cauza James și alții împotriva Marii Britanii).

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a stabilit în mod constant că instituirea și diminuarea drepturilor salariate, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea ori încetarea acordării lor, stabilirea categoriilor de personal salariat care beneficiază de acestea, precum și a altor condiții și criterii de acordare, țin de competența și opțiunea exclusivă a legiuitorului.

În virtutea prerogativelor constituționale, Parlamentul și, prin derogare legislativă în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția (art. 126 alin. 1 din Legea fundamentală), adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.

Or, în ipoteza admiterii acțiunii, opinează că instanța s-ar substitui legiuitorului, ceea ce contravine principiului constituțional al separației puterilor în stat.

În drept și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 și următoarele din C., Decizia nr. 21/2013, Legea nr. 330/2009, Legea nr. 285/2010, Legea 283/14.11.2011, OUG 103/14.11.2013, OUG 83/12.12.2014.

Pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române, pentru următoarele motive:

În litigiile având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are stabilit raportul de serviciu.

Reclamantul și-a desfășurat activitatea în perioada indicată în cerea de chemare în judecată, în cadrul I.P.J. M., fără a exista raporturi de muncă între aceasta și Inspectoratul General al Poliției Române.

Faptul că instituția publică este organizată și funcționează în interiorul unui minister, iar acesta, în calitatea sa de ordonator principal de credite, repartizează instituțiilor subordonate creditele bugetare aprobate, nu constituie un temei suficient pentru atragerea acestuia în litigiu.

Calitatea procesuală este definită ca fiind existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății (cu referire la reclamant), precum și între pârât și cel obligat în același raport juridic (cu referire la pârât).

Calculul și plata oricăror drepturi bănești către reclamant se face exclusiv de către I.P.J. M., unitate al cărei șef are calitatea de ordonator de credite.

Conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ministrul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.

Așadar, stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare polițist în parte, din cadrul inspectoratelor județene sunt în competența exclusivă a șefului inspectoratului, care este ordonator terțiar de credite.

In sensul celor prezentate, invocă Decizia de contencios nr. 3522 din 16 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Secția de contencios administrativ si fiscal.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea prezentei cereri de chemare în judecată ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:

În susținerea cererii, reclamantul face referire la prevederile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, acesta fiind ultimul act normativ care stabilea acordarea premiului anual pentru personalul plătit din fonduri publice. Astfel, reclamantul apreciază că acest drept a rămas un drept câștigat, ce nu se mai poate pierde, chiar dacă actul normativ prin care el se stabilea a fost abrogat și înlocuit cu reglementări care nu mai cuprind mențiuni despre aceste premiu.

Referitor la plata premiului anual, cunoscut și sub denumirea de al 13-lea salariu precizăm faptul că acest drept a fost reglementat să se acorde personalului bugetar numai până în anul 2010.

Astfel, până în anul 2010, actele normative emise în domeniul salarizării prevedeau acordarea acestui drept. Ultimul act normativ ce a conținut prevederi referitoare la acordarea premiului anual a fost Legea-cadru nr. 330/2009.

Potrivit art. 25 alin. (1) și (4) din acest act normativ, pentru activitatea desfășurată, personalul beneficia de un premiu anual egal. Plata premiului anual se făcea pentru întregul personal salarizat, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul.

Iar prevederile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice au stabilit că „plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul".

Prin urmare, conform acestor prevederi, plata premiului anual pentru anul 2010, urma să se facă începând cu luna ianuarie 2011.

În concluzie, este evident faptul că premiul anual aferent anului 2010, nu s-a mai acordat, în conformitate cu prevederile legale menționate anterior.

Totodată, la data de 18 noiembrie 2013, prin Decizia nr. 21/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu acordarea premiului anual personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2010, stabilind următoarele:

,,(..)în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".

Începând cu anul 2011 legiuitorul nu a mai prevăzut în legislația salarizării acordarea premiul anual către personalul bugetar, actele normative ulterioare privitoare la salarizarea din fonduri publice precum - Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, cu modificările și completările ulterioare, O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice - nu au mai reglementat posibilitatea acordării premiului anual.

Or, în ipoteza admiterii acțiunii opinează că instanța s-ar substitui legiuitorului, ceea ce contravine principiului constituțional al separației puterilor în stat.

Așadar, solicitarea reclamantului este neîntemeiată în condițiile lipsei fundamentului juridic pentru acordarea după anul 2010 a dreptului pretins.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinările formulate de pârâți prin care solicită admiterea cererii de chemare în judecată .

Prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar cu modificările și completările ulterioare, i-a fost diminuat salariul, inclusiv sporuri/indemnizații cu 25 %.

Prin Decizia Curții Constituționale 872/25.06.2010 referitoare Ia obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii 118/2010 s-a constatat că măsura de restrângere a unor drepturi ale personalului bugetar poate avea doar caracter temporar, fiind obligatorii revenirea la nivelul inițial al acestor drepturi.

D. urmare ,Statul Român, mai întâi prin Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 201 I a personalului plătit din fonduri publice a luat măsuri legislative privind recuperarea parțială a acestor diminuări, hotărând începând cu 01 ianuarie 2011 majorarea cu 15 % a cuantumului but al salariilor de bază / indemnizațiilor de încadrare, pentru ca prin O.U.G. 19/16.05.2012 să se hotărască acoperirea integrală a diminuării de 25 % și revenirea la nivelul salariilor în plată din luna iunie 2010.

Că aceasta a fost intenția legiuitorului rezultă atât din expunerea de motive a Legii 285/2010, cât și din expunerea de motive a O.U.G. 19/2012, unde se precizează expres că la adoptarea acesteia s-a luat în considerare „faptul că salariile și alte drepturi de care beneficiază angajații din sectorul bugetar au fost diminuate prin Legea 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar cu modificările și completările ulterioare, iar prin Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a aprobat recuperarea parțială a acestor diminuări având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 872/25.06.2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, prin care aceasta constată că măsura de restrângere a unor drepturi ale personalului bugetar poate avea doar caracter temporar, fiind obligatorie revenirea la nivelul inițial al acestor drepturi, ținând cont de preocuparea Guvernului de asigurare a unei majorări prudente a salariilor personalului din sectorul bugetar, astfel încât să se asigure revenirea la nivelul salariilor în plată în luna iunie 2010".

În ceea ce privește premiul anual, solicită instanței să constate că afirmația privind acest drept „ar fi abrogat și că ar fi în căderea statului să îl anuleze, acesta nefiind un drept fundamental consacrat de Constituție" și pe de altă parte învederând Decizia nr. 21/18.01.2013 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 16/2013 având ca obiect recurs în interesul legii, precum și Decizia 115/2012 a Curții Constituționale, susțin că premiul anual reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, Legea 285/2010 prevăzând doar o altă modalitate de acordare, fără a fi afectate în nici un fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.

Însăși Instanța Supremă prin Decizia nr. 21/18.11.2013 pronunțată în recurs în interesul legii, decizie obligatorie conform dispoziției art. 517 alin.4 din Codul de procedură civilă, „a stabilit că în interpretarea și aplicarea art. 8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010 prevăzut de art. 25 din Legea cadrul nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclusă în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări" .

In considerentele acestei decizii se arată în mod clar și lipsit de orice echivoc că „așa cum în mod constant, a stipulat Curtea Constituțională, caracterul obligatoriu al deciziilor sale se extinde și asupra considerentelor, astfel încât acestea devin obligatorii pentru cei ce procedează la interpretarea și aplicarea respectivului articol de lege.

In acest context se impune interpretarea dată de Curte referitor la faptul că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.

Or, raportat la această concluzie se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. în acest sens, aceeași instanță a stipulat, în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/ indemnizația de bază, este acordată și în continuare.

Curtea Constituțională prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009.

Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.

Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea legii cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată prevăzută de lege prin executare succesivă.

Prin modificarea formei de executare a obligației de plată a premiului anual, legiuitorul a acționat în limitele marjei de intervenție, recunoscută în domeniul politicii salariale, neexistând o încălcare a dreptului de proprietate privată al personalului plătit din fonduri publice asupra acestei creanțe de natură salarială".

În concluzie, cum intenția legiuitorului atât prin Legea 285/2010 cât și prin O.U.G. 19/2012, a fost de a se recuperarea mai întâi parțial, apoi total diminuarea de 25% dispusă prin Legea 118/2010 și față de Decizia nr. 21/2013 pronunțată de I.C.C.J. în recurs în interesul legii, respectiv Decizia Curții Constituționale în care s-a stabilit în mod expres că dreptul la premiul anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea 330/2009, ce a fost înlocuit cu o nouă modalitate de plată prevăzută de lege prin executarea succesivă, era firesc ca pe lângă revenirea la salariul avut în luna iunie 2010, să se adauge lunar și un anumit procent corespunzător premiului anual.

Or, ca urmare a celor două acte normative menționate mai sus, începând cu decembrie 2012 salariul brut lunar a revenit la salariul din luna iunie 2010, fără a mai primi vreun procent lunar și suplimentar, corespunzător premiului anual și conform noii modalități de acordare lunară și succesiv, prevăzută de noile acte normative.

Cât privește procentul lunar ce trebuia acordat corespunzător premiului anual acesta rezultă din prevederile legale invocate, respectiv Legea nr. 285/2010, precum și Decizia I.C.C.J. nr. 21/18.11.2013, adică salariul de bază lunar împărțit Ia 12 luni, respectiv 100 % (salariul de bază): 12 = 8,33 % procent ce trebuia să i se adauge lunar la salariul brut, începând cu ianuarie 2011- zi, dar care nu i-a fost acordat în nici un fel.

La solicitarea instanței au fost comunicate relații de la pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean M. prin adresa nr._/16.06.2015.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române, instanța o găsește întemeiată urmând a fi admisă pentru următoarele considerente .

Calculul și plata oricăror drepturi bănești către reclamant se face exclusiv de către I.P.J. M., unitate al cărei șef are calitatea de ordonator de credite.

Reclamantul și-a desfășurat activitatea în perioada indicată în cererea de chemare în judecată, în cadrul I.P.J. M., fără a exista raporturi de muncă între aceasta și Inspectoratul General al Poliției Române sau Ministerul Afacerilor Interne .

Astfel fiind ,se va respinge acțiunea formulată împotriva pârâților Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01.2012 – 24.02.2012(data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată), instanța, reținând incidența în speță atât a prevederilor art. 3 din Decretul 167/1958, dar și a dispozițiilor art. 2517 N. C. Civ., începând cu 1 octombrie 2011, odată cu . acestuia, dispoziții legale al căror conținut este de altfel identic și care stipulează că termenul general al prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen, constată că față de data formulării cererii pendinte – 24.02.2015, dreptul material la acțiune pentru perioada 01.01.2012 – 24.02.2012, este prescris.

Prin urmare, instanța urmează să admită excepția prescripției invocate și să respingă acțiunea pentru perioada 01.01.2012 – 24.02.2012, constatând prescris dreptul material la acțiune.

Pe fondul cauzei ,instanța reține că reclamantul este angajatul I.P.J. M., începând cu data de 06.01.1995 astfel cum rezultă din adresa nr. 69/04.03.2015 și că prin acțiunea pendinte se solicită plata premiului anual, drept ce urmează a fi analizat dacă se cuvine acordat începând cu data de 24.02.2012, având în vedere că pentru perioada 01.01.2012 – 24.02.2012, dreptul material la acțiune s-a constatat, astfel cum s-a dezvoltat mai sus, prescris.

Potrivit art. 25 din L. 330/2009 pentru activitatea desfășurată personalul plătit din fonduri publice beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, realizate în anul pentru care se face premierea.

Ulterior, prin L. 285/2010, ce prevede salarizarea personalului bugetar pentru anul 2011, acest articol a fost modificat, în sensul că s-a introdus art. 8 din lege care are următorul conținut: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.

Cu privire la efectul modificărilor legislative asupra subzistenței sau nu a dreptului de a pretinde acordarea premiului anual s-au pronunțat atât Curtea Constituțională în numeroase decizii, de exemplu Decizia nr. 115/9 februarie 2012, Decizia 658/11.11.2014 sau Decizia 170/19 martie 2015, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 21/18 noiembrie 2013 pronunțată în recurs în interesul legii.

Astfel, în mod constant în cuprinsul deciziilor pronunțate, Curtea Constituțională a reținut că, prin adoptarea normelor legale succesive, legiuitorul nu a eliminat începând cu anul 2010 dreptul la premiul anual ci acesta „reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar dispozițiile de lege criticate prevăd în același timp doar modalitatea prin care statul urmează să își execute întrutotul această obligație financiară, fără a fi afectate în nici un fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe (Decizia Curții Constituționale 170/2015).

O aceeași interpretare a fost dată și de Instanța Supremă în decizia pronunțată în recurs în interesul legii, statuând faptul că „dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din L. 330/2009, ci reprezintă în continuare o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind în concret, numai modalitatea de acordare și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizația de bază”.

Prin aceeași decizie s-a mai arătat că odată cu abrogarea Legii cadru nr. 330/2009 s-a stins doar dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat, însă a fost înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută prin lege, prin executare succesivă.

Însăși Instanța Supremă prin Decizia nr. 21/18.11.2013 pronunțată în recurs în interesul legii, decizie obligatorie conform dispozițiilor art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă, „a stabilit că, în interpretarea și aplicarea art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări”.

În considerentele acestei decizii se arată în mod clar și lipsit de orice echivoc că „așa cum, în mod constant, a stipulat Curtea Constituțională, caracterul obligatoriu al deciziilor sale se extinde și asupra considerentelor, astfel încât acestea devin obligatorii pentru cei ce procedează la interpretarea și aplicarea respectivului articol de lege.

În acest context se impune interpretarea dată de Curte referitor la faptul că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.

Or, raportat la această concluzie, se reține ca dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeași instanță a stipulat, în deciziile menționate, ca majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.

Curtea Constituțională, prin aceasta interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzista dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009.

Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.

Prin urmare, urmează a verifica dacă, exceptând majorările salariale dispuse prin Legea nr. 285/2010, respectiv OUG 19/16 mai 2012 pentru revenirea la salariile brute lunare avute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010 (având în vedere că în aceeași perioadă de modificări legislative cu privire la premiul anual, s-a adoptat și Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar prin care s-a prevăzut și reducerea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale) reclamantului i-a fost acordat lunar sau în vreo altă modalitate, vreun procent corespunzător premiului anual, cu mențiunea că, din punct de vedere legislativ ,procedura de revenire la salariile brute lunare avute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010 s-a finalizat în luna decembrie 2012 .

În acest sens, instanța a dispus emiterea unei adrese către pârâtul I.P.J. M. din care să rezulte dacă, exceptând majorările salariale pentru acoperirea diminuării de 25%, suplimentar mi-a fost acordat lunar sau în vreo altă modalitate, vreun procent corespunzător premiului anual, sau dacă începând cu luna decembrie 2012, reclamantului i-a fost majorat în orice fel salariul, față de nivelul lunii iunie 2010, exceptând situațiile privind modificarea vechimii sau fidelității în muncă, sau ca urmare a promovării unor concursuri sau examene, din adresa nr._/16.06.2015 rezultând că reclamantul nu a primit nicio altă sumă suplimentară sau vreun procent corespunzător premiului anual, venitul net obținut ulterior O.U.G. nr. 19/2012, fiind identic cu cel obținut anterior intrării în vigoare a L. 118/2010.

Este de netăgăduit că legiuitorul a emis acte normative succesive prin s-a prevăzut expres că nu se acordă premii însă, după cum s-a arătat mai sus, instanța a procedat la analiza succesiunii actelor normative în concordanță cu deciziile pronunțate de I.C.C.J. și Curtea Constituțională și în acest fel s-a concluzionat că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din L. 330/2009, ci reprezintă în continuare o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, drept care nu s-a concretizat din punct de vedere al cuantumului începând cu luna decembrie 2012 .

Apreciind că reclamantul este astfel îndreptățit la acordarea premiului anual, cuantumul și întinderea acestuia nefiind afectate prin modificarea cuprinsă de art. 8 din L. 285/2010, astfel cu a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională prin deciziile pronunțate, constatând că acesta a fost lipsit, în mod nejustificat de plata acestei creanțe, instanța urmează să admită acțiunea și să oblige pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului M. să includă în salariu și să plătească reclamantului premiul anual precum și să achite diferența de salariu reprezentând premiul anual calculat începând cu luna decembrie 2012 și până la momentul includerii în salariu, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va adăuga dobânda legală până la momentul stingerii debitului.

Va fi admis și petitul privind acordarea dobânzii legale, respectiv actualizarea debitului cu inflația, având în vedere că daunele interese moratorii pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele prețului de consum, finalitățile acestora fiind distincte respectiv: menținerea valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății în cazul actualizării creanței cu indicele prețurilor de consum, care are caracter compensatoriu, iar pe de altă parte câștigul pe care reclamantul – creditor l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, în cazul dobânzii penalizatoare care are caracter moratoriu, cu atât mai mult cu cât acordarea cumulată a acestor despăgubiri este impusă și de principiul reparării integrale a prejudiciului ce guvernează răspunderea civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române ,invocate de pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române .

Respinge acțiunea formulată împotriva pârâților Ministerul Afacerilor Interne, cu sediul în mun. București, Piața Revoluției nr. 1A, sector 1, Inspectoratul General al Poliției Române, cu sediul în mun. București, ..6, sector 5, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada cuprinsă între data de 01.01.2012 și data de 24.02.2012.

Respinge acțiunea pentru perioada cuprinsă între data de 01.01.2012 și data de 24.02.2012 ca prescrisă.

Admite în parte cererea formulată de reclamantul T. A., CNP_, cu domiciliul în ., județul M. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului M., cu sediul în mun. Dr. Tr. S., .. 75, jud. M..

Obligă pârâtul să includă în salariu și să plătească reclamantului premiul anual precum și să achite diferența de salariu reprezentând premiul anual calculat începând cu luna decembrie 2012 și până la momentul includerii în salariu, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va adăuga dobânda legală până la momentul stingerii debitului.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cerere de recurs ce se va depune la Tribunalul M. .

Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2015 la sediul Tribunalului M..

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. L. B. L. C. M.

Pentru grefier aflat în C.O.,

Semnează grefier șef secție.

Red. M.L.B./ Tehnored L.M.

Ex. 6/13.07.2015

Cod operator 2626

← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința...		Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 647/2015.... →

Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 912/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 912/2015. Tribunalul MEHEDINŢI