Pretentii. Sentința nr. 798/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 798/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 2325/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 798/2015
Ședința publică de la 05 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. L. B.
Grefier L. C. M.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul M. I. și pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect pretenții suma de 380 lei reprezentând dobânda fiscală aferentă taxei de poluare în valoare de 1.008 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin încheierea de ședință din data de 10.10.2014 judecarea cauzei a fost suspendată, în baza art.242 alin.1 Noul Cod de procedură civilă.
Din oficiu, instanța invocă excepția perimării cererii de chemare în judecată și nemaifiind formulate alte cereri, a rămas în deliberare asupra excepției iar urmare deliberării a fost pronunțată următoarea sentință.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 28.03.2015, sub nr._, reclamantul M. I. a chemat în judecată pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., Administrația F. pentru Mediu, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 380 lei reprezentând dobânda aferentă sumei de 1008 lei, sumă achitată la Trezoreria Dr. Tr. S., prin chitanța . nr._/25.11.2010, dobândă calculată de la data plății (25.11.2010) și până la data de 14.06.2012, conform sentinței nr.2062/08.12.2011 pronunțată de Tribunalul M. rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .
În motivare s-a arătat că a achiziționat un autoturism second-hand din UE, achitând taxa de poluare in suma de 1008 lei potrivit actului administrativ, talon pentru încasarea de impozite si taxe . nr._/25.11.2010, întrucât funcționarii din cadrul Serviciului de înmatriculări au refuzat înmatricularea mașinii. Această sumă i-a fost restituită în data de 14.06.2012 în baza Sentinței nr.2062/08.12.2011, definitivă prin respingerea recursului, pronunțată de către Tribunalul M. în dosarul nr._ .
Prin Adresa nr.MH_/25.11.2013 a solicitat pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. plata dobânzii aferente duratei indisponibilizării sumei de bani plătită cu titlu de taxă de primă înmatriculare, aceasta respingându-i solicitarea.
Prin Sentința nr.2062/08.12.2011, definitivă prin respingerea recursului, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul M. stabilește că această taxă de poluare pe care am achitat-o este nelegală, o taxă care încalcă normele europene. Prin urmare, conform soluției dispuse de către CJUE în cauza I. contra României publicată în Monitorul Oficial nr.288/, statul este obligat să-mi plătească o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii pentru perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
Deși, potrivit dispozițiilor art. 124 din Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 Cod procedură fiscală, respectiv a termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire a taxei, prin Hotărârea din data de 18.04.2013. Curtea Europeana a decis însa, ca legea este incorecta, iar statul trebuie sa plătească dobânda de când a încasat efectiv banii.
Curtea constată că acordându-se dobânda începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei încalcă principiul efectivității care impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail Di al ii).
In drept,își întemeiază cererea pe disp. art. 194 C.P.C., ART. 1528 Cod Civil, Constituția României, Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Reclamantul a depus la dosar, în copie, înscrisuri: cererea nr._/25.11.2013, adresa nr._/26.11.2013, sentința nr.2062/08.12.2011, chitanța . nr._/25.11.2010, decizia Curții de Apel C. nr.5090/14.06.2012.
Pârâtele, deși legal citate nu au formulat întâmpinare.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 10.10.2014, când cauza a fost suspendată în baza art. 242 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă, pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, respectiv reclamantul nu a depus la dosar dovada restituirii parțiale a taxei de poluare, respectiv adeverința emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice M..
În conformitate cu dispozițiile art.416 Noul Cod de Procedură Civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare, se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit dispozițiilor art.420 Noul Cod de Procedură Civilă), perimarea se poate constata și din oficiu.
Constatând că de la data încheierii de suspendare (10.10.2014) prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina reclamantului, neîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța apreciază că sunt îndeplinite cumulativ condițiile perimării, motiv pentru care se va admite excepția invocată din oficiu.
În baza art.416 Noul Cod de Procedură Civilă și urm., urmează a se constata perimată acțiunea.
Văzând și disp. art.421 alin.2 Noul Cod de Procedură Civilă .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
Constată perimată cererea formulată de reclamantul M. I., CNP_, cu domiciliul în . Ocol, județul M. în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., cu sediul în mun. C., ..2, județul D., Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în mun. Drobeta Turnu Severin, Piața R. N. nr.1, județul M., Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în mun. București, ..294, Corp A, sector 6.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, cerere de recurs ce se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică de la 05 Iunie 2015 la sediul Tribunalului M..
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. L. B. L. C. M.
Red. M.L.B./ Tehnored L.M.
Ex. 6/01.07.2015
Cod operator 2626
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 740/2015.... → |
|---|








