Pretentii. Sentința nr. 634/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 634/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 1881/101/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 634/2015
Ședința publică de la 18 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. S. D.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant N. E. B. și pe pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., Administrația F. Pentru Mediu, având ca obiect pretenții
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Nemaifiind cereri de formulat ori probe de administrat și cauza fiind în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
Prin cererea înregistrată la data de 12.02.2015, N. E. B., a chemat în judecată pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. Pentru Mediu pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea paratelor la plata sumei de 1.370 lei, reprezentând dobânda aferentă sumei de 6462 lei, taxa de poluare achitată cu chitanța nr._/25.11.2011, dobânda calculata de la data plății taxei de poluare, până în data de 09.09.2013, data restituirii taxei de poluare, restituire dispusă prin sentința nr.5066/2012 pronunțata in dosar nr._ de către Tribunalul M., irevocabila și obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecată. In motivarea cererii arată că. a achiziționai un autoturism din UE, achitând taxa de poluare mai sus menționata întrucât fără această taxă funcționarii din cadrul Serviciului de înmatriculări au refuzat înmatricularea mașinii. Această sumă mi-a fost restituita ulterior după ce am obținut o hotărâre irevocabila pronunțata de Tribunalul M. prin care paratele erau obligate sa facă acest lucru. A solicitat pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. plata dobânzii aferente duratei indisponibilizării sumei de bani plătită cu titlu de taxă de poluare, aceasta respingându-i solicitarea prin Adresa nr.MH-171 13/04.04.2014. Prin sentința pronunțată de Tribunalul M., irevocabila, se stabilește că această taxă de poluare pe care a achitat-o este nelegală, o taxă care încalcă normele europene. Prin urmare, conform soluției dispuse de către CJUE în cauza I. contra României, statul este obligat să-i plătească o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii pentru perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia. Deși, potrivit dispozițiilor art. 124 din Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 Cod procedură fiscală, respectiv a termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire a taxei, prin Hotărârea din data de 18.04.2013. Curtea Europeana a decis însă, ca legea este incorecta, iar statul trebuie sa plătească dobânda de când a încasat efectiv banii. În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 194 C.proc.civ., art. 1528 C.civ., Legea nr.554/2004. Constituția României, Tratatului Comunității Europene, Cod procedură fiscală. Pârâtele deși legal citate nu s-au prezentat în instanță. Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată și reține următoarele. Reclamantul cu chitanța nr. ._/25.11.2011, a plătit suma de 6462 lei, întrucât fără această taxa, funcționarii din cadrul Serviciului de înmatriculări au refuzat înmatricularea mașinii. Suma plătită cu titlu de taxa de poluare, i-a fost restituita in baza sentința nr.5066/2012, pronunțată de către Tribunalul M., in dosar nr._, rămasa definitiva prin respingerea recursului. Prin cererea nr. MH-171 13/04.04.2014, fila 10, a parcurs procedura prealabilă. Instanța reține că potrivit art.124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. Instanța constată însă că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11) prin care s-a solicitat să se stabilească dacă „principiile echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul Uniunii, rezultate din jurisprudența Curții, coroborate cu dreptul de proprietate, instituit de articolul 6 TUE și de articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pot fi interpretate ca opunându - se unor dispoziții de drept intern care restrâng cuantumul prejudiciului susceptibil de a fi recuperat de particularul al cărui drept a fost încălcat”. Prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Astfel, întrucât dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar. Prin urmare, se apreciază că, reclamantul are dreptul la plata dobânzii legale în materie fiscală de la data de 25.11.2011- data plății acestei taxe, până la data restituirii acestei taxe, 09.05.2013, dispuse în baza Sent. nr. 5066/2012 pron. de către Tribunalul M., definitivă prin respingerea recursului, in dosar nr._, conform adresei de la fila 9. Potrivit art.451 c.p.civ, urmează ca pârâtele să fie obligate la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa de timbru .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul N. E. B. CNP_ domiciliat in Drobeta Turnu Severin, ., jud. M., cu domiciliul profesional în Drobeta Turnu Severin, ., Județul M., la sediul av. B. N., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6. Obligă pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală în materie fiscală, de la data plății taxei,25.11.2011 până la data restituirii acestei taxe 09.05.2013, dispuse în baza sentinței nr.5066/2012 pron. de către Tribunalul M., definitivă prin respingerea recursului, in dosar nr._ ,pentru suma de 6462 lei achitată cu chitanța_/25.11.2011, cu titlu de taxa de poluare In baza art. 451 c.p.civ, obligă pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 137 lei, reprezentând taxă de timbru, către reclamant.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare; cererea de recurs se va depune la Tribunalul M. Pronunțată în ședința publică de la 18 Mai 2015, la sediul Tribunalului M.
Președinte, N. S. D. | ||
Grefier, M. T. |
Red.NSD/tehnored.M.T.
Ex. 5
Cod operator 2626
22, Mai 2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 647/2015.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 926/2015. Tribunalul... → |
|---|








