Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 921/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 921/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 2989/101/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 921/2015
Ședința publică de la 22 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. Z.
Grefier M. N. V.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul T. A., în contradictoriu cu pârâții M. A. INTERNE, I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic N. V. pentru pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului M., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Conform art. 131 Cod procedură civilă, instanța din oficiu procedează la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale de a judeca pricina și constată că este competentă cu soluționarea prezentei cauze în temeiul art. 95 pct.1 Cod procedură civilă rap. la art. 10 alin.1 teza I și art. 10 alin. 3 din Legea 554/2004.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părților prezente asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01.2011 – 01.04.2012 invocată de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului M. prin întâmpinare, asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne invocată de pârâtul M. A. Interne prin întâmpinare, asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului G. al Poliției Române invocată de pârâtul I. G. al Poliției Române prin întâmpinare și pe fondul cauzei.
Consilier juridic N. V. pentru pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului M., solicită admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar în ceea ce privește excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea ei. Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 02.04.2015 și înregistrată sub nr._ reclamantul T. A. a chemat în judecată pe pârâții M. A. Interne, I. G. al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective și la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, începând cu 01.01.2011, potrivit O.G.9/2000, privind nivelul dobânzii legate pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă O.G. 13/2011, privind dobânda legală.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare, pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv, iar în acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs, în interesul legii, a statuat „ dreptul la acordarea premiului anual, nu a fost înlăturat prin abrogarea art.25 din Legea - cadru DT.330/2009, ci reprezintă în continuare, o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului, soldei/indemnizației de bază.
Or, raportat la această concluzie se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea - cadru nr. 330 / 2009, începând cu luna ianuarie 2011. în acest sens, aceeași instanță a stipulat în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultă ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.
Astfel, Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității in care subzistă dreptul de creanță al angajatului in cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat in forma anterioară prevăzută de act. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere a arătat că nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariate prev. de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulare cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
A apreciat că dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii - cadru nr. 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
A susținut că interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a îl îndreptăți la introducerea in salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii Dr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariate profesorilor.
Mai mult decât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul deciziei nr. 21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci "Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariate stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
A arătat că în acest sens, se poate remarca faptul că prin art. 25 din Legea nr.330/2009, s-a prevăzut acordarea acestui drept și în ceea ce îl privește astfel: Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare după caz, realizate în anul în care se face premierea; Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioadă în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada in care a desfășurat activitate; Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor, iar plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
A menționat că dispozițiile sus arătate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art.46).
De asemenea, prin art. 8 din Legea m. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului, din sectorul bugetar.
A apreciat că dreptul de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
În legătură cu acest principiu, a arătat că este de observat că prin art. 1 din Codul civil este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin.2 din Constituție principiul neretroactivității legilor.
Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.
D. consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
De aceea a susținut că în determinarea câmpului de aplicare a legilor in timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, in momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau in raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă in momentul încheierii lor.
A arătat că norma neretroactivității, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.
Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi, excepția și tară a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi
Ori, a apreciat că, dreptul de a incasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
De asemenea, a evidențiat faptul că trebuie observat că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat "Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretare și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului cu pactele și cu celelalte tratate Ia care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, și legile interne au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar a invocat faptul că dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.
Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
A apreciat că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor ante menționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu - premiul anual - și nici majorarea salariată iar prin decizia nr.21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
De asemenea, a arătat că trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău) secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO L 180 din 19.07.2000 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general in favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Concluziile Comisiei Europene au fost că: "Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 200/43/CE cu privire la punerea in aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale act. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate in sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le considera contrare dreptului Uniunii.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin.2, 20,41,44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din primul protocol adițional Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr._/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea in muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: adresa nr._/27.03.2015 și practică judiciară.
La data de 10.04.2015 pârâtul M. A. Interne a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată.
A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia pentru următoarele motive:
Calculul și plata oricăror drepturi bănești către reclamant, se face exclusiv de către Inspectoratul de Poliție al Județului M., unitate al cărei șef are calitatea de ordonator terțiar de credite.
Potrivit art. 7 alin. 3 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea M.A.I., ministrul afacerilor interne are calitatea de ordonator principal de credite.
Art. 12 alin. 5 din același act normativ prevede că ministrul afacerilor interne stabilește prin ordin, conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonator de credite.
Anexa nr. 12 la Ordinul M.A.I. nr. S/34/2014 privind exercitarea calității de ordonator de credite în M.A.I., stabilește drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari de credite din instituția noastră.
Conform pct. 2 lit. a, ordonatorii terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef sau înlocuitorul acestuia.
Conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ministrul M.A.I, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Ordonatorii secundari și terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef.
Așadar, a apreciat că atribuțiile privind stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare angajat în parte, sunt în competența exclusivă a șefului unității la care acesta este angajat, care, așa cum a arătat mai sus, are calitatea de ordonator secundar de credite.
Prin urmare, a opinat că nu se poate reține că atât instituția centrală, cât și structurile sale subordonate au calitate procesuală pasivă, deoarece într-o atare interpretare s-ar ajunge la concluzia că pot avea calitate procesuală pasivă toate unitățile dintr-o instituție, între care se stabilesc raporturi de subordonare ierarhică.
In sensul celor de mai sus, a învederat decizia civilă nr. 3522/16.10.2008 a I.C.C.J. potrivit căreia ,,în litigiul având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salariala, calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are stabilit raportul de serviciu. Faptul că ministerul în interiorul căruia instituția publică este organizată și funcționează, în calitatea acestuia de ordonator principal de credite repartizează instituțiilor subordonate creditele bugetare aprobate, nu constituie un temei suficient pentru atragerea acestuia în litigiu, motivația invocată de reclamant privind garanția că obligația bănească a instituției publice va fi astfel executată, neavând suport în dispozițiile procedurale privitoare la condițiile de exercițiu ale acțiunii civile".
In concluzie, a solicitat să se observe că în cadrul M.A.I. există o procedură de repartizare a creditelor bugetare alocate acestuia.
De asemenea, față de faptul că potrivit art. 12 alin. 2 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, I.P.J. M. este o unitate cu personalitate juridică aflată în subordinea Inspectoratului G. al Poliței Române, în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne, a arătat că potrivit art. 222 din Codul civil, „Persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urmă și nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel".
A mai invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada cuprinsă între data de 01.01.2011 și momentul anterior cu trei ani datei introducerii acțiunii, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor care le-au instituit, respectiv Decretul nr. 167/1958 care la art.l dispunea că dreptul Ia acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.
A apreciat că prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui, dreptul la acțiune stingându-se prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani prevăzut Decretul nr. 167/1958.
Acest termen a fost menținut și în art.2517 Cod civil, în vigoare începând cu data de 01.10.2011, care prevede că „termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen".
De asemenea, a arătat că art. 166 alin. (1) din Lege nr.53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, face referire la același termen de prescripție de trei ani, după cum urmează: „Dreptul la acțiune cu privire Ia drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data Ia care drepturile respective erau datorate".
In concluzie, față de data nașterii dreptului Ia acțiune, 01.01.2011, și în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată, apreciem că se impune constatarea prescripției dreptului la acțiune pentru sumele solicitate pentru perioada arătată.
Cu privire la fondul cauzei, a arătat că potrivit art. 21 alin. (1) din Anexa nr. IV la Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, act normativ în vigoare de la 01.01.2010 până la 31.12.2010, pentru activitatea desfășurată, cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari în activitate, polițiștii și personalul civil beneficiază de un premiu anual stabilit în raport cu solda lunară/salariul de bază de încadrare, respectiv salariul de bază din ultima lună a anului pentru care se face premierea.
D. urmare, ținând cont că ultima lună a anului este luna decembrie, iar drepturile salariale cuvenite personalului din M. A. Interne pentru luna respectivă sunt stabilite și plătite în luna ianuarie a anului următor, a arătat că premiul anual nu poate fi determinat și plătit decât începând cu aceeași lună ianuarie.
A susținut că această procedură este sprijinită și de prevederile art. 25 alin. 4) din Legea-cadru nr. 330/2009, conform cărora plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit legii respective, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Astfel, pentru activitatea desfășurată în anul 2010, personalul plătit din fonduri publice, inclusiv polițiștii, cadrele militare în activitate și personalul civil, putea să beneficieze de un premiu anual începând cu luna ianuarie 2011.
In conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".
În consecință, a apreciat că legiuitorul a inclus sumele reprezentând premiul anual cuvenit pentru activitatea desfășurată în anul 2010 în majorarea salariala cuvenită personalului din sectorul bugetar începând cu 01.01.2011, procedeu prin care personalul respectiv nu a fost lipsit de dreptul de a beneficia de dreptul bănesc în discuție.
A menționat că în bugetul pentru anul 2011 al Ministerului A. Interne nu au fost prevăzute sau repartizate fonduri bugetare, potrivit legii, pentru cheltuieli cu premiul anual cuvenit personalului acestui minister pentru activitatea desfășurată în anul 2010, iar potrivit art. 14 alin. 2) și 3) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele instituțiilor publice și nici angajată și efectuată, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială și nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
A susținut faptul că Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și legile anuale speciale de aplicare a acesteia nu prevăd acordarea unui premiu anual, începând cu anul 2011.
Cu privire la solicitarea reclamantului privind obligarea pârâților „la plata de daune moratorii, respectiv dobânzi legale...", a arătat că actul normativ care reglementează dobânda legală este O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.
Potrivit dispozițiilor art. 1 coroborate cu cele ale art. 8 din actul normativ mai sus-menționat, părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârziere în plata unei obligații bănești, dobânda calculându-se numai asupra cuantumului sumei împrumutate.
Or, a invocat faptul că, în cauza dedusă judecății, părțile nu numai că nu au stabilit printr-o convenție dobânda legală, dar nici nu poate fi pusă în întârziere, deoarece, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat M.A.I. se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
Astfel, a apreciat că obligarea instituției la plata sumei de bani solicitate prin prezenta acțiune, sub sancțiunea achitării dobânzii legale, pe lângă achitarea acestor drepturi în sumă actualizată cu rata inflației, ar contraveni prevederilor legale.
Mai mult decât atât, a învederat instanței de judecată că nu se pot acorda două modalități de acoperire integrală a prejudiciului (actualizare cu indicele de inflație și dobândă legală) deoarece o asemenea soluție ar determina o îmbogățire tară just temei a persoanei care a formulat acțiunea.
În drept, pârâtul nu și-a întemeiat acțiunea.
La data de 20.04.2015 pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului M. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată.
A invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01._12, pentru următoarele motive:
Potrivit prevederilor art. 2517 Cod civil., precum si art. 67 din Anexa VII din Legea 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, termenul general de prescripție este de 3 ani de zile.
A apreciat că întrucât cererea introductivă de instanță a fost înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 02.04.2015 aceasta poate fi analizată pe o perioadă de 3 ani anterior promovării acțiunii, respectiv începând cu data de 02.04.2012.
Pe fondul cauzei a arătat că dispozițiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice stabilesc că „plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul", iar plata premiului anual pentru anul 2010, urma să se facă începând cu luna ianuarie 2011.
De asemenea, în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi". Așadar, legiuitorul a prevăzut în mod expres faptul că nu se mai acordă premiul anual pentru anul 2010, stabilind totodată si destinația sumelor corespunzătoare acestui premiu.
In concluzie, a apreciat că este evident faptul că premiul anual aferent anului 2010, solicitat de către reclamant, nu s-a mai acordat, în conformitate cu prevederile legale menționate anterior.
A precizat că Legea nr. 284 din 28.12.2010 a fost supusă controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 1658 din 28.12.2010 a Curții Constituționale s-a constatat că "dispozițiile Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătii din fonduri publice. în ansamblul său, precum si, în special, ale art. 1 alin. 2, art. 4, art. 10 alin. 1, art. 14, art. 22 alin. 1 si 2, art. 33 alin. 1 si art. 37 alin. 1 si 3 din lege sunt constituționale. "
De asemenea și Legea nr. 285/28.12.2010 a fost supusă controlului de constituționalitate iar prin Decizia nr. 1658/28.12.2010 a Curții Constituționale s-a constatat ca dispozițiile Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. în ansamblul său, precum și în special, ale art. 1 din lege sunt constituționale, iar în legătură cu prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Deciziile nr. 257/20.03.2010, nr. 115/09.02.2012, 946/13.11.2012, în sensul că acestea sunt constituționale.
A arătat că articolul 8 din Legea nr. 285/2010 dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, reglementează încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar pe de altă parte prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, în acord cu dispozițiile legii.
Totodată, a învederat instanței faptul că la data de 18 noiembrie 2013, prin Decizia nr. 21/2013, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu acordarea premiului anual personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2010, stabilind următoarele: .,(..)în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011. potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
A arătat că în anul 2012, dispozițiile din Legea 283/14.11.2011, art. 7 alin. 2 stabilesc că „ în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță ", iar în 2013, OUG 84/12.12.2012 a stabilit că,, prevederile art. 7 alin 1 din OUG nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012 și ale art.l alin. 4 și 5, art. 2, 3, art. 4 alin. 1 și 2, art. 6,7,9,11, art. 12 alin. 2 și art. 13 ale art. II din OUG nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008, privind reglementarea unor măsuri financiare in domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.
A mai arătat că art.7 din OUG 19/2012 alin. 2 stabilește că ,, în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță,,, în anul 2014, OUG 103/14.11.2013 prevede în art. 9 alin.2 :„ în anul 2014, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță ", iar în anul 2015 prin OUG 83/12.12.2014 s-a stabilit în art. 8 alin. 2 „în anul 2015, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță.
Cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaților, conform legii, Curtea Constituțională a constatat, prin Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
Așadar Curtea reține că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
A susținut că potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O, orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. La alin. 2 al aceluiași articol se prevede că dispozițiile alin. 1 nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor și a altor contribuții, sau a amenzilor.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că politica salariată a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natură salarială fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achită, iar statul, prin legislativul sau, dispune de o largă latitudine, prin prisma Convenției, de a stabili politica economică și socială a țării (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată in Cauza James și alții împotriva Marii Britanii).
Astfel a apreciat că în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a stabilit în mod constant că instituirea și diminuarea drepturilor salariale, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea ori încetarea acordării lor, stabilirea categoriilor de personal salariat care beneficiază de acestea, precum și a altor condiții și criterii de acordare, țin de competența și opțiunea exclusivă a legiuitorului.
A reținut că în virtutea prerogativelor constituționale, Parlamentul și, prin derogare legislativă în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția (art. 126 alin. 1 din Legea fundamentală), adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Or, în ipoteza admiterii acțiunii, a opinat că instanța s-ar substitui legiuitorului, ceea ce contravine principiului constituțional al separației puterilor în stat.
În drept, pârâtul și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 si următoarele din C., Decizia nr. 21/2013, Legea nr. 330/2009. Legea nr. 285/2010, Legea 283/14.11.2011, OUG 103/14.11.2013, OUG 83/12.12.2014.
La data de 05.05.2015 pârâtul I. G. al Poliției Române a formulat întâmpinare respingerea acțiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată.
A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului G. al Poliției Române, solicitând respingerea acțiunii reclamantului față de acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În motivare a arătat că în litigiile având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are stabilit raportul de serviciu.
Astfel, reclamantul și-a desfășurat activitatea în perioada indicată în cerea de chemare în judecată, în cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin din cadrul I.P.J. M., fără a exista raporturi de muncă între acesta și I. G. al Poliției Române.
Faptul că instituția publică este organizată și funcționează în interiorul unui minister, iar acesta, în calitatea sa de ordonator principal de credite, repartizează instituțiilor subordonate creditele bugetare aprobate, a apreciat că nu constituie un temei suficient pentru atragerea acestuia în litigiu.
A susținut că modalitatea de calcul și plata oricăror drepturi bănești către reclamant se face exclusiv de către I.P.J. M., unitate al cărei șef are calitatea de ordonator de credite, iar conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ministrul A. Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Așadar, a apreciat că stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare polițist în parte, din cadrul inspectoratelor județene sunt în competența exclusivă a șefului inspectoratului, care este ordonator terțiar de credite.
In sensul celor prezentate, a invocat Decizia de contencios nr. 3522 din 16 octombrie 2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Pe fondul cauzei, a arătat că în susținerea cererii, reclamantul face referire la prevederile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, acesta fiind ultimul act normativ care stabilea acordarea premiului anual pentru personalul plătit din fonduri publice.
Referitor la plata premiului anual, cunoscut și sub denumirea de al 13-lea salariu a precizat faptul că acest drept a fost reglementat să se acorde personalului bugetar numai până în anul 2010.
Astfel, până în anul 2010, actele normative emise în domeniul salarizării prevedeau acordarea acestui drept. Ultimul act normativ ce a conținut prevederi referitoare la acordarea premiului anual a fost Legea-cadru nr. 330/2009.
De asemenea, potrivit art. 25 alin. (1) și (4) din acest act normativ, pentru activitatea desfășurată, personalul beneficia de un premiu anual egal, iar plata premiului anual se făcea pentru întregul personal salarizat, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul.
Totodată prevederile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice au stabilit că ,,plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul".
Prin urmare, conform acestor prevederi, plata premiului anual pentru anul 2010, urma să se facă începând cu luna ianuarie 2011.
A arătat că în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".
In concluzie, a apreciat că este evident faptul că premiul anual aferent anului 2010, nu s-a mai acordat, în conformitate cu prevederile legale menționate anterior.
A învederat faptul că la data de 18 noiembrie 2013, prin Decizia nr. 21/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu acordarea premiului anual personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2010, stabilind următoarele:
,,(..)în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
A invocat faptul că începând cu anul 2011 legiuitorul nu a mai prevăzut în legislația salarizării acordarea premiul anual către personalul bugetar, actele normative ulterioare privitoare la salarizarea din fonduri publice precum Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, cu modificările și completările ulterioare, O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice - nu au mai reglementat posibilitatea acordării premiului anual.
A arătat că în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a stabilit în mod constant că instituirea și diminuarea drepturilor salariale, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea ori încetarea acordării lor, stabilirea categoriilor de personal salariat care beneficiază de acestea, precum și a altor condiții și criterii de acordare, țin de competența și opțiunea exclusivă a legiuitorului.
A apreciat că în virtutea prerogativelor constituționale, Parlamentul și, prin derogare legislativă în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, iar instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția (art. 126 alin. 1 din Legea fundamentală), adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În drept, pârâtul nu și-a întemeiat întâmpinarea.
Analizând acțiunea formulată de reclamant, instanța constată următoarele:
În baza art. 248 Cod procedură civilă instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. A. Interne București și I. G. al Poliției Române București și asupra excepției prescripției extinctive.
În ceea ce privește calitatea procesuală a celor două intimate, așa cum ele însele arată prin întâmpinarea depusă la dosar – filele 29 și 46 ale dosarului, acestea sunt la rândul lor ordonatori de credite, respectiv ordonator principal și ordonator secundar de credite, iar inspectoratele județene au calitatea de ordonatori terțiari de credite, având în vedere și dispozițiile ordinului Ministerului Administrației și Internelor cu numărul S/34/2014, în anexa acesteia fiind prevăzute inspectoratele județene de poliție în calitate de ordonatori terțiari de credite.
Însă așa cum se dispune în dispozițiile legale invocate, ordonatorul terțiar de credite nu poate acționa decât în limita alocațiilor bugetare aprobate – punctul 2 litera a din ordinul MAI de mai sus. De asemenea, conform prevederilor articolului 21 din Legea cu numărul 500/2002 privind finanțele publice, M. A. Interne, prin ministru, în calitate de ordonator principal de credite, adică pârâtul din cauza de față, repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare. Ca atare, pentru asigurarea fondurilor necesare plății unor drepturi de natură salarială, trebuie repartizate credite bugetare de către ordonatorul principal de credite. În plus, ordonatorii secundari de credite repartizează creditele de angajament și bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii, conform dispozițiilor articolului 20 alineatul 3 din Legea cu numărul 500/2002. Prin urmare, pentru asigurarea plății drepturilor de natură salarială, ordonatorul principal de credite trebuie să aprobe creditele bugetare aprobate, ordonatorul secundar de credite trebuie să repartizeze creditele de angajament și bugetareiar ordonatorul terțiar de credite angajează cheltuieli în limita creditelor de angajament repartizate și utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate, așa cum dispune articolul 20 alineatul 3 din Legea cu numărul 500/2002.
În acest fel, atât ordonatorul terțiar de credite, cât și ordonatori secundari și principali de credite, au calitate procesuală pasivă, cât timp nu se pot angaja cheltuieli de către ordonatorul terțiar de credite în lipsa aprobării creditelor de către ordonatorul principal și a repartizării acestora de către ordonatorul secundar, așa cum dispun dispozițiile articolului 21 alineatele 1, 3 și 4 ale Legii cu numărul 500/2002 privind finanțele publice.
În ceea ce privește prescripția extinctivă, atât în regimul Decretului cu numărul 167/1958 – articolul 3 alineatul 1, cât și al Noului cod civil – articolul 2517, termenul general de prescripție, aplicabil în prezenta cauză, este de 3 ani.
Astfel, întrucât cererea de chemare în judecată de față a fost formulată în data de 02.04.2015, instanța va constata intervenită prescripția pentru perioada în afara termenului de 3 ani înaintea datei introducerii cererii, respectiv va admite excepția prescripției extinctive pentru perioada 01.01._12.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține că articolul 25 din Legea cu numărul 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice prevedea următoarele:
„Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Legea de mai sus, cu numărul 330/2009, a fost abrogată prin Legea cu numărul 284/2010, respectiv prin articolul 39 litera w). a acestei legi.
Prin decizia cu numărul 838/27.05.2009, Curtea constituțională a statuat în considerentele acestei decizii că „instanța supremă, invocând vicii de tehnică legislativă - nerespectarea prevederilor Legii nr.24/2000 - sau vicii de neconstituționalitate - încălcarea normelor privind delegarea legislativă -, a repus în vigoare norme care își încetaseră aplicarea, fiind abrogate prin acte normative ale autorității legiuitoare. Însă, o atare operație juridică nu poate fi realizată decât de autoritatea legiuitoare (Parlament sau Guvern, după caz), unica abilitată să dispună cu privire la soluțiile ce se impun în această materie. Curtea Constituțională a constatat și cu alte ocazii neconstituționalitatea unor prevederi legale susceptibile de a genera depășirea competențelor instanțelor judecătorești în detrimentul autorității legiuitoare. Este cazul Deciziei nr.818 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.537 din 16 iulie 2008, prin care au fost declarate neconstituționale, printre altele, dispozițiile art.27 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.99 din 8 februarie 2007, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. "Luând în considerare și dispozițiile art.27 alin.(1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una dintre cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată. Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.”
Ori deciziile Curții constituționale sunt unele obligatorii pentru instanțe, inclusiv în ceea ce privește considerentele acestora.
În cauza de față, în mod aparent ar fi îndeplinită teza din considerentele Curții Constituționale de mai sus, respectiv instanța judecătorească ar fi pusă în situația în care ar da relevanță unui text de lege abrogat, și anume articolul 25 din Legea cu numărul 330/2009, care instituia dreptul la un premiu anual.
În realitate însă, instanța judecătorească este investită cu soluționarea unei cauze în care reclamanții invocă drept temei juridic al cererii lor o decizie a Curții Constituționale în ceea ce privește premiul anual solicitat, și anume decizia cu numărul 115/2012, în considerentele căreia se menționează: „Curtea constată că legiuitorul, prin aceleași dispoziții de lege criticate - art. 8 din Legea nr. 285/2010 -, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază. De altfel, nici art. 25 alin. (4) teza finală din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu "începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul", nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crize economice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011 și, respectiv, Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009).”
Ca urmare, în considerentele acestei decizii a Curții Constituționale, care sunt obligatorii pentru instanțe, se menționează că sumele aferente premiului anual au fost de fapt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale, deoarece au fost incluse în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Așadar Curtea Constituțională respinge excepția invocată în fața sa prin decizia de mai sus, în ceea ce privește dispozițiile articolului 8 din Legea cu numărul 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, stabilind cu valoare de principiu, obligatoriu în fața instanțelor, că premiul anual nu a fost abrogat, ci a fost inclus în salariul de bază al angajatului, în virtutea dispozițiilor legale care stabileau reîntregirea drepturilor salariale, astfel încât să se asigure revenirea la nivelul salariilor de plată din iunie 2010.
În acest sens, prin OUG cu numărul 195/16.05.2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, s-a dispus majorarea în 2 etape a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcției de baza /indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fondurile publice, respectiv cu 8% începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012, si cu 7,4 % începând cu data de 1 decembrie 2012, fata de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012 .
Din modul de reglementare a celor doua acte normative susmenționate se deduce intenția legiuitorului de a reveni la nivelul salariilor în plată din luna iunie 2010.
Că aceasta a fost intenția legiuitorului, rezultă atât din expunerea de motive a Legii 285/2010, cât și din expunerea de motive a OUG 19/2012 unde se precizează expres că la adoptarea acesteia s-a luat în considerare faptul că salariile și alte drepturi de care beneficiază angajații din sectorul bugetar au fost diminuate prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, iar prin Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a aprobat recuperarea parțială a acestor diminuări, având in vedere Decizia Curții Constituționale nr. 872 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, prin care aceasta constată că măsura de restrângere a unor drepturi ale personalului bugetar poate avea doar caracter temporar, fiind obligatorie revenirea la nivelul inițial al acestor drepturi, ținând cont de preocuparea Guvernului de asigurare a unei majorări prudente a salariilor personalului din sectorul bugetar, astfel încât să se asigure revenirea la nivelul salariilor în plată în luna iunie 2010."
Pe de alta parte, ulterior prin Decizia nr. 21/18.11.2013 a înaltei Curți de Casație si Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, decizie obligatorie conform dispozițiilor art. 517 alin. 4 din codul de procedură civilă s-a stabilit că „în interpretarea și aplicarea art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariate stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
In considerentele acestei decizii se arată în mod clar și lipsit de orice echivoc că „așa cum, în mod constant, a stipulat Curtea Constituțională, caracterul obligatoriu al deciziilor sale se extinde și asupra considerentelor, astfel încât acestea devin obligatorii pentru cei ce procedează la Interpretarea și aplicarea respectivului articol de lege.
în acest context se impune interpretarea dată de Curte referitor la faptul că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă si exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
Aceasta concluzie a reprezentat de fapt o însușire a Deciziei nr. 115/2012 a Curții Constituționale.
Or, raportat la această concluzie, se reține ca dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. în acest sens, aceeași instanță a stipulat, în decizia menționate, ca majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, că premiul anual reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, Legea 285/2010 prevăzând doar o altă modalitate de acordare, fără a fi afectate în nici un fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Nu exista nici un dubiu că prin aceasta interpretare cu caracter obligatoriu, Curtea Constituțională a statuat asupra modalității în care subzista dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
Prin modificarea formei de executare a obligației de plată a premiului anual, legiuitorul a acționat în limitele marjei de intervenție, recunoscută în domeniul politicii salariale, neexistând o încălcare a dreptului de proprietate privată al personalului plătit din fonduri publice asupra acestei creanțe de natură salarială.
Astfel, cum intenția legiuitorului atât prin Legea 285/2010 cât și prin OUG 19/2012, a fost de a se recupera mai întâi parțial, apoi total diminuarea de 25% dispusă prin Legea 118/2010 și față de Decizia nr. 21/2013 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, respectiv Decizia Curții Constituționale, în care s-a stabilit în mod expres că dreptul la premiul anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea 330/2009, ci a fost înlocuit cu o nouă modalitate de plată prevăzută de lege prin executare succesivă, era firesc ca, pe lângă revenirea la salariile avute în luna iunie 2010, să se adauge lunar și un anumit procent corespunzător premiului anual.
Or, ca urmare a celor două acte normative menționate mai sus, începând cu decembrie 2012 salariile brute lunare au revenit la salariul din luna iunie 2010, fără a mai primi vreun anumit procent lunar și suplimentar, corespunzător premiului anual și conform noii modalități de acordare lunară și succesiv, prevăzută de noile acte normative.
Față de cele mai sus expuse, se reține în primul rând că premiul anual a fost inclus în salariul de bază, așa cum se menționează în considerentele Curții Constituționale și ale recursului în interesul legii menționate, iar în al doilea rând că drepturile salariale au revenit la nivelul anterior introducerii în salariul de bază. În concluzie, întrucât prin includerea în salariul de bază a unor drepturi nu se poate ajunge la același cuantum al salariului decât prin neacordarea respectivelor drepturi, iar drepturile în cauză – premiul anual, au fost recunoscute și ulterior abrogării articolului 25 din Legea cu numărul 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, instanța va admite cererea reclamanților, în parte, și va obliga pârâtele la includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 02.04.2012, reactualizat în funcție de indicele de inflație prin acordarea diferenței de salariu, precum și la dobânda legală aferentă premiului anual, cu titlu de daune interese moratorii, până la data plătii efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. A. Interne București și I. G. al Poliției Române București.
Admite excepția prescripției extinctive pentru perioada 01.01._12.
Admite în parte cererea formulată de reclamantul T. A., CNP_, domiciliat în Drobeta Turnu Severin, .. 233, ., . în contradictoriu cu pârâtele Inspectoratul de Poliție al Județului M. cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 75, județul M., M. A. Interne București cu sediul în București, .. 1A, Sector 1 și I. G. al Poliției Române București cu sediul în București, .. 4-6, Sector 5.
Obligă pârâtele la acordarea premiului anual și la includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 02.04.2012, reactualizat în funcție de indicele de inflație.
Obligă pârâtele la dobânda legală aferentă premiului anual, cu titlu de daune interese moratorii, până la data plătii efective.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare; cale de atac care se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședință publică azi, 22.06.2015, la sediul Tribunalului M..
Președinte, Grefier,
D. Z. M. N. V.
Red. D.Z./Tehnored. M.N.V.
6 ex./ 14 pagini
01.07.2015
cod operator 2626
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1100/2015. Tribunalul... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
