Pretentii. Sentința nr. 170/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 170/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 8746/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 170/2015
Ședința publică de la 09 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. Z.
Grefier O. E. C.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta C. C. și pe pârâtele DIRECȚIA R. A FINANȚELOR PUBLICE C., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Conform art. 131 Cod procedură civilă, instanța din oficiu procedează la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale de a judeca pricina și constată că este competentă cu soluționarea prezentei cauze în temeiul art. 95 pct.1 Cod procedură civilă rap. la art. 10 alin.1 teza I și art. 10 alin. 3 din Legea 554/2004.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, constatându-se cauza în stare de judecată s-a reținut cauza pentru deliberare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarea situație de fapt:
Prin cererea adresată acestei instanței la data de 03.12.2014 și înregistrată sub nr._ reclamanta C. C. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală R. a Finanțelor Publice C., Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 5046 lei reprezentând dobânda legală pentru suma de 3146 lei ce a reprezentant taxa de poluare achitată cu chitanța TS3B nr._/19.07.2007, de la data de 20.07.2007, până la data la care i s-a restituit această sumă în baza sentinței nr. 3032/25.03.2013 pronunțată de Tribunalul M., definitivă prin respingerea recursului, în dosarul nr._/101/2012 și la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a achiziționat un autoturism, achitând taxa de poluare în sumă de 3140 lei potrivit actului administrativ, chitanța . nr._/19.07.2007, întrucât fără această taxă i-a fost refuzată înmatricularea mașinii.
Această sumă i-a fost restituită în baza Sentinței nr. 3032/25.03.2013, definitivă prin respingerea recursului pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._/101/2012.
Prin adresa nr. MH_/17.06.2014 reclamanta a solicitat pârâtei Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice C. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. plata dobânzii aferente duratei indisponibilizării sumei de bani plătită cu titlu de taxă de poluare, aceasta respingându-i solicitarea.
Prin sentința nr. 3032/25.03.2013, pronunțată în dosarul nr._/101/2012, Tribunalul M. stabilește că această taxă de poluare pe care a achitat-o este nelegală, o taxă care încalcă normele europene. Prin urmare, conform soluției dispuse de către CJUE în cauza E. contra României, statul este obligat să-i plătească o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii pentru perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
Deși, potrivit dispozițiilor art. 124 din Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 Cod procedură fiscală, respectiv a termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire a taxei, prin Hotărârea din data de 18.04.2013, Curtea Europeana a decis însa, ca legea este incorecta, iar statul trebuie sa plătească dobânda de când a încasat efectiv banii.
Curtea constată că, acordându-se dobânda începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei încalcă principiul efectivității care impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail Di al□ ii).
Astfel, un regim care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu respectă principiul efectivității și dă dreptul la o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite rară temei cu încălcarea dreptului Uniunii Di survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
Autoritatea unei hotărâri preliminare constă în forța obligatorie a acesteia față de instanța care a solicitat-o si instanțele care ar judeca cauza în căile de atac, si în aplicabilitatea generală față de celelalte instanțe.
Hotărârile preliminare produc în principiu efecte retroactive de la data emiterii actului si, pe cale de excepție, de la data indicată de către Curte în hotărârea respectivă.
O hotărâre preliminară produce efecte atât în cauza în care a fost solicitată cât si alte cauze, întrucât interpretarea face corp comun cu dispozițiile interpretate pe care Ie completează. Curtea de altfel folosește sintagma de a "spune dreptul" („dit pour droit") în dispozitivul hotărârilor privind interpretarea, ceea ce sugerează că exprimă o regulă de drept sau mai exact că îi oferă o nouă formulare(R.Kovar,"Effets des arrêts préjudiciels de la Cour de justice", pag.3).
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 194 C.proc.civ., art. 1528 C.civ., Legii nr.554/2004, Constituției României, Tratatului Comunității Europene și ale Codului de procedură fiscală.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: carte de identitate reclamantă, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, Sentința nr. 3032/25.03.2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._/101/2012 și adeverință privind plata taxei de poluare.
Pârâtele, deși legal citate, nu au formulat întâmpinare.
Analizând acțiunea formulată de reclamantă, instanța constată și reține următoarele:
În baza art. 248 Cod procedură civilă instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției prescripției dreptului la acțiune și asupra excepției autorității de lucru judecat.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune instanța reține că potrivit dispozițiilor articolului 131 din Codul de procedură fiscală, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept. De asemenea, în temeiul articolului 12 din decretul cu numărul 167/1958, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită. Ca atare, pentru plata unei creanțe fiscale nedatorate, cum este cea de față, se poate solicita restituirea și a dobânzii, calculându-se un termen de 5 ani începând cu data de 01.01.2009, față de situația că taxa specială a fost achitată în anul 2008. Având în vedere dispoziția codului de procedură fiscală de mai sus, se poate concluziona că acțiunea de restituirea a dobânzii trebuia formulată începând cu data de 01.01.2014. Reclamanta a formulat prezenta acțiune în data de 03.12.2014, și ca atare pentru perioada anilor 2007 și 2008, adică cea cuprinsă între data pății, 19.07.2007 și finele anului, 31.12.2008, dreptul de creanță este prescris.
Însă începând cu data de 01.01.2009 dreptul solicitat nu este prescris, deoarece pentru o taxă specială achitată în anul 2009, ca ipoteză, termenul de prescripție se calculează începând cu data de 01.01.2010, adică socotind un termen de 5 ani de introducere a acțiunii, prescripția intervenind abia în data de 01.01.2015.
Prin Decizia nr. 1/2014, ÎCCJ a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel C., statuând că: “În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201, art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2512, art. 2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.”.
Prin urmare, în cazul în care datoriile de natură fiscală la care ne referim – taxele speciale pentru înmatriculare, și ca atare și dobânzile eferente, au fost achitate înaintea datei de 01.10.2011, atunci în materia prescripției se aplică Decretul lege cu numărul 167/1958, iar nu NCC, ceea ce înseamnă că instanța poate invoca din oficiu prescripția extinctivă și cu atât mai mult partea adversă va putea invoca excepția prescripției dreptului dedus judecății, așa cum s-a întâmplat în litigiul de față.
În ceea ce privește data de la care se poate acorda dobânda prin raportare la termenul de prescripție, acționează două dispoziții legale care sunt nu neapărat contrare, ci incompatibile. Pe de o parte curge un termen de prescripție pentru fiecare restituire în parte, în cazul unor prestații succesive, atât în temeiul NCC – articolul 2526, cât și ale Decretului 167/1958 – articolul 12: „În cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.”, iar pe de altă parte dispozițiile articolului 131 din Codul de procedură fiscală mai sus citate, care statuează că termenul de prescripție se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept. Conform regulilor din materie fiscală, termenul de început al calcului prescripției este 01.01._ – data de 1 ianuarie a următorului an, motiv pentru care cererea în restituirea dobânzii nu apare ca fiind prescrisă pentru perioada ulterioară acestei date. În situația în care o parte a debitului solicitat este în afara termenului de prescripție, cum este situația de față, adică debitul aferent perioadei 11.11.2008 – 31.12.2008, acțiunea nu se poate respinge ca prescrisă în totalitate. Textele de mai sus trebuie coroborate astfel încât ambele să producă efecte – adică atât în ceea ce privește calculul pentru fiecare lună a prestațiilor succesive, și în același timp art. 131 C. pr. fiscală să nu fie înlăturat. În situația în care se apreciază că acțiunea este prescrisă în totalitate, sau că este prescrisă pentru ultimii 5 ani calculați lună de lună, fără a se ține seama de data de 1 ianuarie a anului următor nașterii dreptului, atunci în fapt se refuză aplicarea acestui text de lege – articolul 131.
Cu alte cuvinte, instanțele vor trebui să dea eficiență juridică ambelor texte legale, adică atât aceluia care statuează că în cazul prestațiilor efective va opera o prescripție deosebită pentru fiecare dintre acestea - articolul 2526 NCC și articolul 12 al Decretului 167/1958, cât și textului special care impune calculul prescripției extinctive începând cu data de 01 ianuarie a anului următor plății debitului – articolul 131, iar acest lucru se poate face numai socotind care este anul a cărui dată de 01 ianuarie se poate include în termenul de prescripție de 5 ani anteriori introducerii acțiunii.
Astfel, pornind de la realitatea că de la data achitării taxei speciale și până la cererea sa de restituire au trecut mai mult de 5 ani, se va face un nou calcul al acestui termen de prescripție de 5 ani, verificându-se care este anul a cărui dată de 01 ianuarie este inclusă în termenul de 5 ani de prescripție anteriori datei introducerii cererii, această dată de 01 ianuarie a anului respectiv fiind socotită termenul de start al perioadei pentru care se poate acorda dobândă.
În ceea ce privește reținerea unui caz de întrerupere a termenului de prescripție, și anume acela reglementat de articolul 16 alineatul 1 litera a) al Decretului Lege 167/1958, aplicabil până în data de 01.01.2011, respectiv recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, instanța constată că un asemenea caz nu poate fi reținut în prezentul dosar. Se interpretează că persoana juridică în favoarea căreia curge prescripția este statul român, iar acesta a recunoscut dreptul la restituire prin OUG 50/2008, de vreme ce a abrogat prevederile anterioare care reglementau taxa de primă înmatriculare. Se susține că prin abrogarea art. 214 indice 1 C pr. fiscală, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a OUG nr. 50/2008, s-a recunoscut că taxa de prima înmatricularea fost reglementată și percepută cu încălcarea dreptului comunitar, stabilindu-se și o procedură de restituire parțială. În esență, în această interpretare se susține că în urma pronunțării hotărârii din cauza Francovich, Curtea Europeană de Justiție a statuat în mod clar că revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru să desemneze instanțele competente și să prevadă căile procedurale de a acționa în justiție destinate să asigure protejarea deplină a drepturilor de care se bucură justițiabilii în virtutea dreptului comunitar. Răspunderea care îi revine statului de a repara consecințele prejudiciului cauzat de încălcarea dreptului comunitar se antrenează în cadrul dreptului național. Astfel, instanțele națiionale apreciază în funcție de fiecare caz dacă reclamanții au dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul pe care pretind că l-au suferit ca urmare a unei încălcări a dreptului comunitar de către un stat membru și, dacă este cazul, determină nivelul acestor despăgubiri. În această privință, Curtea a amintit cele două principii clasice pe care trebuie să le respecte condițiile prevăzute de legislația internă, și anume faptul că acestea nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiuni interne similare (principiul echivalenței) și că nu pot fi concepute astfel încât să facă practic imposibil sau excesiv de dificil să se obțină reparația (principiul efectivității).Dreptul comunitar impune o reparație efectivă și nu permite nicio cerință suplimentară, a legislației statului membru, care ar face extrem de dificilă obținerea de daune-interese sau de alte despăgubiri. În privința termenului de prescripție, nu există o reglementare comunitară expresă, fiind responsabilitatea statutelor membre de aplica proceduri interne similare. În speță, prin procedură similară internă se aplică dispozițiile articolului 135 din C. pr. fiscală. Problema este însă cea momentului când se naște dreptul la restituire. În stabilirea acestui moment, trebuie să se aibă în vedere principiile de drept comunitar, ce se aplică cu prioritate în ordinea internă, și în concret principiul efectivității. Interpretarea și aplicarea acestui principiu va avea în vedere și recomandările Comisiei Europene formulate în cadrul unui Studiu privind elaborarea unei Cărți albe a acțiunilor în despăgubiri rezultate din încălcarea dreptului comunitar, pentru acoperirea prejudiciilor suferite de persoanele private. Concluziile Comisiei Europene sunt în sensul că reglementarea unui asemenea termen are meritul de a conferi o anumită securitate juridică. Totuși, acesta poate deveni și un obstacol considerabil în recuperarea tuturor pagubelor suferite. Referitor la termenul de prescripție, sunt foarte importante durata acestuia, momentul de la care începe să curgă, precum și posibilitatea suspendării. Principiul efectivității presupune stabilirea termenului de prescripție astfel încât să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea, de către victimele încălcării, a dreptului la reparație pentru prejudiciile suferite. În cazul acțiunilor independente (en. „stand-alone”), Comisia a propus ca termenele de prescripție să nu înceapă să curgă înainte de momentul la care persoana prejudiciată ca urmare a încălcării este în mod rezonabil prezumată că are cunoștință de acest fapt, precum și de prejudiciul care i-a fost creat. În cazul unei încălcării continue sau repetate, Comisia a propus ca termenele de prescripție să nu înceapă să curgă înainte de data la care încetează încălcarea. Din coroborarea acestor considerații, se remarcă că se impune aprecierea potrivit căreia momentul la care se naște dreptul de a cere restituirea să nu fie anterior recunoașterii încălcării dreptului comunitar chiar de către statul membru prin însăși adoptarea OUG nr. 50/2008. În concluzie, în considerarea dispozițiilor articolului 135 C pr. fiscală, termenul de prescripție va începe să curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care se naște dreptul de restituire, adică de la 1 ianuarie 2009. Considerarea nașterii dreptului la restituire la data achitării taxei ar fi de natură a impune o obligație excesivă, împovărătoare contribuabilului obligat în temeiul legii unui stat membru la plata cesteia și de natură a aduce atingere principiului efectivității. Concomitent, se apreciază în raport de perioada redusă între data achitării și data adoptării OUG nr. 50 /2008 prin care s-a statuat asupra încălcării dreptului comunitar, că nu există iminența pericolului de a fi afectată ordinea și stabilitatea juridică, în sensul că nu se poate reține o stare prelungită de pasivitate a contribuabilului între momentul plății și momentul de la care se apreciază nașterea dreptului de a solicita restituirea.
Apreciez că nu se poate îmbrățișa acest punct de vedere pentru două principale considerente, după cum urmează: 1. Nu există un fundament juridic clar, respectiv un temei de drept care să susțină cele reținute. Recomandările Comisiei Europene formulate în cadrul unui Studiu privind elaborarea unei Cărți albe a acțiunilor în despăgubiri rezultate din încălcarea dreptului comunitar, la care se face trimitere expresă în această interpretare, nu constituie în mod evident un izvor de drept. Numai normele de drept comunitare, în principal regulamentul și parțial directiva, precum și jurisprudența CJUE, pot constitui izvor de drept pentru instanțele naționale. Conform dispozițiilor articolului 4 din NCPC, normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părților. Ori un asemenea studiu nu poate constitui o normă de drept comunitar. 2. Ceea ce este însă și mai important, în privința acestui punct de vedere, este faptul că Ordonanța de Urgență a Guvernului cu numărul 50/2008 nu poate fi echivalată cu o recunoaștere a dreptului de a solicita restituirea taxei speciale de înmatriculare. În primul rând, cazurile de întrerupere a prescripției extinctive sunt unele de strictă interpretare, neputând fi extinse la alte situații decât cele din textul de lege sau interpretate extensiv. Așa fiind, recunoașterea debitorului trebuie să fie una expresă, evidentă și neechivocă. Ori nici o prevedere a acestui act normativ al OUG 50/2008 nu lasă a se înțelege existența unui drept la restituirea taxei speciale de primă înmatriculare, anterioare taxei introduse prin respectiva ordonanță. Mai mult, în expunerea de motive a acestui act normativ nu se face nici o referire la recunoașterea dreptului de restituire a taxei de primă înmatriculare. Singura referire din preambulul textului de lege este cea se referă la normele de drept comunitar aplicabile: „ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene”, însă aceasta nu se poate interpreta în sensul că s-ar recunoaște dreptul la restituirea taxelor speciale de înmatriculare, de vreme ce argumentul este folosit tocmai pentru a justifica introducerea unei asemenea taxe. Prin OUG cu numărul 50/2008 se introduce o taxă specială ce se va achita în vederea înmatriculării, și anume taxa de poluare, astfel încât nu se poate susține din punct de vedere juridic că acest text echivalează cu o recunoaștere a dreptului de restituire a precedentei taxe speciale. În fine, urmărind rațiunea acestei interpretări, s-ar putea ajunge la situația absurdă în care cererea de restituire a unei taxe de poluare achitată în anul 2008 s-ar prescrie de abia la data de 01.01.2018, deoarece similar OUG 50/2008, care instituia taxa de poluare, a fost emisă Legea cu numărul 9/2012, care instituie taxa de emisii poluante. Ori, dacă se convine că prin OUG 50/2008 statul recunoaște dreptul de restituire a taxei speciale anterioare, așa cum se reține mai sus, trebuie să se convină și că prin Legea cu numărul 9/2012 statul recunoaște dreptul de restituire a taxei de poluare – taxa anterioară, existând aceleași rațiuni, întărite de studiul privind elaborarea unei cărți albe la care se face trimitere. Prin urmare, ca efect al întreruperii dreptului de prescripție prin Legea cu numărul 9/2012 în cererea de restituire a unei taxe de poluare achitată în anul 2008, va curge un nou termen de 5 ani de prescripție de la data de 1 ianuarie a anului următor apariției cazului de întrerupere – Legea cu numărul 9/2012, adică un termen de 5 ani socotit de la 01.01.2013, ceea ce semnifică că prescripția va interveni începând cu data de 01.01.2018 într-o cerere de restituire a unei taxe de poluare achitată de exemplu în data de 11.10.2008.
Față de cele mai sus expuse, instanța va admite în parte excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada situată în afara termenului de 5 ani ulteriori datei de 01.01.2009 (care constituie data de 01 ianuarie a anului următor plății), și anume pentru perioada situată între data plății și data de 01.01.2009.
Asupra fondului cauzei, reclamanta prin cererea înregistrată sub nr._/101/2012, a solicitat restituirea sumei de 3140 lei achitată cu chitanța . nr._/19.07.2007, reprezentând taxă de poluare pentru autoturismul second – hand achiziționat, cerere ce a fost admisă prin sentința nr. 3032/25.03.2013, fiind obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin și Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantei 3140 lei.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice M. și Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin la Curtea de Apel C., care, a respins ca nefondat recursul.
Cu dispoziție de plată, pârâta Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 3140 lei.
Prin acțiunea de față, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente sumei de 3140 lei, achitată cu chitanța . nr._/19.07.2007 reprezentând taxă de poluare.
Instanța reține că potrivit art.124 Cod procedură fiscală,pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Instanța constată însă că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11) prin care s-a solicitat să se stabilească dacă „principiile echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul Uniunii, rezultate din jurisprudența Curții, coroborate cu dreptul de proprietate, instituit de articolul 6 TUE și de articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pot fi interpretate ca opunându‑se unor dispoziții de drept intern care restrâng cuantumul prejudiciului susceptibil de a fi recuperat de particularul al cărui drept a fost încălcat”. Prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel, întrucât dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar.
Prin urmare, se apreciază că, reclamanta are dreptul la plata dobânzii legale în materie fiscală calculată de la data de 01.01.2009 și până la data restituirii taxei de poluare, cuantumul acesteia urmând a fi stabilit de către organul fiscal.
De asemenea, în considerentele deciziei CJUE de mai sus se arată că această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia. În acest fel, se menționează că paguba produsă este cuantificată ca fiind aceea echivalentă cu suma ce produce dobândă între data plății nedatorate și data restituirii.
Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte acțiunea și va obliga pârâtele să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumei de 3140 lei calculată conform Codului de procedură fiscală, achitată cu titlul de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța . nr._/19.07.2007, calculată de la data de 01.01.2009 și până la data restituirii taxei de poluare.
În baza art.453 alin.1 C.pr.civ. va obliga pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte excepția prescripției extinctive pentru perioada 19.07.2007 – 31.12.2008.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta C. C., CNP_, cu domiciliul în localitatea Drobeta Turnu Severin, .. 32, ., apartament 4, județul M., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în localitatea Drobeta Turnu Severin, Piața R. N., nr. 1, județul M., Direcția Generală R. a Finanțelor Publice C., cu sediul în municipiul C., .. 2, județul D. și pârâta Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sectorul 6.
Obligă pârâții să restituie reclamantei dobânda legală calculată conform Codului de procedură fiscală aferentă sumei de 3140 lei achitată cu titlul de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța . nr._/19.07.2007, calculată de la data de 01.01.2009 și până la 22.01.2014 - data restituirii efective a taxei de poluare.
Obligă pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu să plătească reclamantului suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședință publică azi 09.02.2015, la sediul Tribunalului M..
Președinte, Grefier,
D. Z. O. E. C.
Red. D.Z./Tehnored. O.E.C.
6 ex./ 7 pagini
17Februarie 2015
cod operator 2626
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 59/2015. Tribunalul... | Pretentii. Sentința nr. 163/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
