Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 19/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 19/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 8107/101/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 19/2015
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Grefier R. S.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul D. G. și pe pârâta C. - C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat V. R. pentru reclamantul lipsă și consilier juridic P. S. pentru pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, pune în discuția părților competența Casei de Asigurări de Sănătate M. de a emite decizia de impunere, având în vedere sentința Curții de Apel București nr. 835//08.02.2012.
Avocat V. R., pentru reclamant, solicită admiterea excepției și să se constate că pârâta C. de Asigurări de Sănătate M. nu avea competența de a emite decizia de impunere contestată, întrucât contestatorul era plătitor pentru veniturile realizate, iar organul competent să emită decizia este ANAF. Arată că sentința Curții de Apel București nr. 835//08.02.2012, definitivă prin hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție, vizează anularea dispozițiilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 emis de Președintele C..
Pe fond solicită admiterea contestației și anularea deciziei de impunere, ca fiind emisă de un organ necompetent, cu cheltuieli de judecată.
Consilier juridic P. S., pentru pârâtă, solicită respingerea excepției necompetenței CAS M., întrucât decizia de impunere a fost emisă conform Legii sănătății, iar în dosarul înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție decizia pronunțată privește dreptul casei de asigurări de sănătate de a emite decizii de impunere conform art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 emis de Președintele C.. Depune la dosar ordinele prelungirii calculelor până la data de 30.06.2014 și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3878/27.09.2010. Arată că Înalta Curte de Casație și Justiție nu precizează dacă se anulează dispozițiile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 emis de Președintele C..
În replică, avocat V. R. pentru reclamant, precizează că în motivarea hotărârii, Înalta Curți de Casație și Justiție, face referire la faptul că are posibilitatea efectuării calculului nu și a emiterii deciziei de impunere.
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de față:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 30.07.2013 pe rolul acestei instanțe s-a înregistrat sub nr._ contestația formulată de reclamantul D. G., în contradictoriu cu pârâtul C. - C. de Asigurări de Sănătate M., prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr._/553/21.06.2013 și a deciziei de impunere ACC nr. 1131/12.12.2010, precum și a bazei de impunere stabilita de către parată, cu cheltuieli de judecată.
De asemenea, a solicitat să se desființeze în întregime actele administrative fiscale atacate și să fie exonerat de la plata sumelor stabilite de pârâtă în sarcina reclamantului.
A arătat că, la data de 28.06.2013, i s-a comunicat de către pârâtă decizia nr._/553/21.06.2013, prin care s-a respins contestația formulată împotriva deciziei prin care i s-a calculat suma de 2613,00 lei, ca reprezentând obligații de plată CAS.
A învederat că până în prezent nu i-a fost comunicată sub nicio formă decizia de impunere ACC nr. 1131/12.12.2010, prin care s-a stabilit obligarea sa la plata sumei totale de 2613,00 lei, din care1448,00 lei reprezentând contribuție datorata, 893,00 lei reprezentând majorări de întârziere și suma de 272,00 lei reprezentând tot majorări de întârziere.
A menționat că a luat cunoștință de faptul ca i se solicită achitarea acestor sume abia la data de 23.05.2013 când i s-a comunicat de către DGFP M. -AFP Vînju M. avizul de plată nr._/21.05.2013, prin care i se solicita achitarea sumei de 2613,00 lei în contul CASS M..
A considerat că nu datorează aceste sume având în vedere ca nu a avut încheiat contract cu C. de Asigurări de Sănătate, ba mai mult, din anul 1996 este beneficiar al unei pensii pentru munca depusă și pentru limita de vârstă.
În ceea ce privește activitatea pe care a desfășurat-o în cadrul "Dobroca O. G. - Persoana Fizica Autorizată", a învederat faptul că nu mai desfășoară activitate încă din anul 2011, conform certificatului de radiere emis de ORC M..
A mai arătat că din motivarea deciziei de respingere rezultă că aceste sume ar fi datorate pentru perioada 2005-2009, însă având în vedere faptul că până în anul 2013 nu i-a fost comunicat niciun înscris în acest sens, a considerat că o mare parte din acest debit s-a stins prin prescripție, respectiv 2005- 2008.
În ceea ce privește dobânzile și penalitățile, atât timp cât nu a fost informat vreodată despre existența unei creanțe în sarcina sa, nefiind, deci, pus în întârziere cu privire la plată, a apreciat ca nu sunt datorate, ba mai mult sunt stabilite două sume cu acest titlu, caz inadmisibil.
În drept, și-a întemeiat prezenta cerere pe dispozițiile Codului de procedură fiscală republicat, cu modificările și completările ulterioare.
A depus la dosar în copie: contestația adresata CAS M., decizia nr._/553/21.06.2013, avizul de plată nr._/21.05.2013, decizia de pensionare, certificat și rezoluție de radiere.
În apărare, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca netemeinică si nelegală.
A invocat excepția lipsei procedurii prealabile împotriva Deciziei de impunere nr.ACC.1131/13.12.2010, invocând prevederile art.208 din Legea 95/2006, cu modificările si completările ulterioare, care consacră participarea la plata contribuții de asigurări sociale de sănătate pentru formarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, respectiv alineatele 2-31 din acest act normativ.
A depus la dosar în copie certificată pentru conformitate cu originalul: fișe ANAF persoane fizice; decizia de impunere nr. A CC. 1131 /13.12.201 si anexa situația obligațiilor la fnuass, borderou comunicare corespondenta prin Posta si tichet recomandate din data de 23.012.2010,reclamantul aflându-se la poz.61, adresa nr._/13.12.2010, fișe comunicare a debitorilor pe site-ul pârâtei la secțiunea Decizii de impunere; somația si titlu executoriu nr. 1322/13.09.2011 si confirmarea de primire din 29.06.2011; proces verbal de predare - primire, dosare creanțe nr._/14.09.2012 CASS. M., DGFP. M. nr.12.034/14.09.2012, AFP Vînju M. nr._/17.09.2012; proces verbal de predare - primire, dosare titluri executorii nr._/06.09.2012, CAS. M., DGFP. M. nr._/14.09.2012, AFP Vînju M. nr._/17.09.2012.
Prin sentința nr. 1016 din 21 martie 2014, Tribunalul M. a admis acțiunea privind pe reclamantul D. G. și pe pârâta C. - C. de Asigurări de Sănătate M., a anulat decizia de impunere ACC nr. 1131/12.12.2010 și decizia nr._/553/2013.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. – C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE M..
În motivare, a arătat, în esență, că înștiințarea cu privire la obligațiile de plată s-a făcut conform art. 44 din OG nr 92/2003, în cazul reclamantului termenul de scadență a fost anual, conform Ordinului comun MFP; MS și MM nr 806/608/934/212, începând cu data predării-primirii CAS M. nu mai are calitatea de intimat, procesul-verbal de predare-primire a dosarului de creanțe nr_/14.09.2012 a fost predat de CAS M. către DGFP MH și AFP Vânju M., reclamantul a avut cunoștință despre obligațiile la FNUASS, întrucât au fost emise și comunicate prin poștă cu confirmare de primire somația și titlul executoriu, care nu au fost contestate în termenul de 15 zile.
Intimatul D. G. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, invocând că recurenta cunoștea care este domiciliul său și decizia nr 536/2011 a Curții Constituționale.
Prin decizia nr. 4673/08.07.2014 s-a admis recursul declarat de pârâta C. – C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE M., împotriva sentinței nr.1016 din 21 martie 2014, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. G., s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cauza fiind înregistrată sub nr._ .
În rejudecare a fost administrată proba cu expertiză contabilă ce a fost efectuată de către expert I. R., raportul de expertiză fiind depus la data 11.11.2014.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin decizia de impunere nr.1131/13.12.2010 privind obligațiile la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, ca urmare a nedepunerii declarației privind obligațiile de plată la FNUASS de către reclamant, s-a stabilit că acesta datorează pe perioada 2005-2009 pentru venituri din activități independente suma de 894 lei contribuție de asigurări sociale de sănătate la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii la data de 10.12.2010 în sumă de 1274 lei ( 1136 lei dobânzi și 138 lei penalități de întârziere) .
Decizia de impunere a fost emisă în temeiul art.215 alin.1, 2 și 3, precum și art.257 alin.1, 2, 3 și 4 din Legea nr.95/2006, art.98 alin.1 și 3 lit.a, b, c, art.109 alin.2 și art.120 alin.1 din OG nr.92/2003 republicată, art.35 alin.1 și 2 din Ordinul C. nr.617/2007
Împotriva acestei decizii a formulat contestație reclamantul, susținând că nu a mai desfășurat activitate din anul 2011.
Prin decizia nr._/553/21.06.2013 CAS M. a respins contestația formulată de reclamant.
Verificând legalitatea deciziei de impunere contestată de reclamant se constată că dispozițiile art.35 alin.1 din Ordinul președintelui C. nr.617/2007, act normativ în aplicarea căruia aceasta a fost emisă, au fost anulate prin hotărâre judecătorească.
Astfel, prin sentința civilă nr. 835/8.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 9._, au fost anulate în parte dispozițiile art. 35 alin. 1 din Ordinul președintelui C. nr. 617/2007 în privința posibilității organului competent al C.A.S. de emite decizii de impunere.
La adoptarea soluției pronunțate prin sentința nr. 835/8.02.2012, Curtea de Apel București a reținut că, potrivit art. 35 alin.1 din Ordinul Președintelui C. nr. 617/2007 „ în conformitate cu art. 215 alin. 3 din Lege și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin.4, decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului.
Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF ”.
Prin aceeași sentință, Curtea de Apel București a constatat că dispozițiile art. 35 alin. 1 din Ordinul Președintelui C. nr. 617/2007 încalcă prevederile art. 86 alin. 1 din OG nr. 92/2003, potrivit cărora decizia de impunere se emite de organul fiscal competent iar, potrivit art. 17 alin. 5 din același act normativ, organe fiscale sunt Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile subordonate acesteia, precum și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale.
În concordanță cu dispozițiile legale mai sus citate s-a apreciat că organele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nu sunt organe fiscale și pe cale de consecință, nu pot emite decizii de impunere.
De asemenea, Curtea de Apel București, a observat și că, „ potrivit art. 216 din Lg nr. 95/2006, C., prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar potrivit art. 141 alin. 1 din acest din urmă act normativ, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent”.
Însă, Curtea de Apel București a mai reținut că „decizia de impunere este un act de stabilire a impozitelor reglementat de titlul VI al Codului de procedură fiscală, și nu un act de executare silită”.
Prin urmare, pronunțându-se în sensul nelegalității art. 35 alin. 1 din ordinul nr. 617/2007, Curtea de Apel București a apreciat că „decizia de impunere nu se confundă cu titlul executoriu, în condițiile în care acesta din urmă este emis în mod separat conform art. 141 alin.4”.
În consecință, relativ la competența de a emite titluri executorii s-a apreciat de către Curte că această competență „nu o include pe aceea de a emite decizii de impunere”.
În concordanță cu dispozițiile legale mai sus invocate s-a considerat că „aceste competențe sunt stabilite de legiuitor în mod distinct”.
Sentința nr. 835 a fost pronunțată la data de 8 februarie 2012 de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a devenit irevocabilă la data de 17 septembrie 2013, prin decizia nr. 6192 pronunțata de ICCJ, fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 243/04.04.2014.
Potrivit dispozițiilor art. 23 teza I din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, „hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”.
În considerarea caracterului de ordine publică al litigiilor de contencios administrativ care au ca obiect acte administrative cu caracter normativ, Legea contenciosului administrativ reglementează efectele erga omnes ale hotărârilor judecătorești prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ, aceste hotărâri fiind astfel similare, sub aspectul efectelor, deciziilor Curții Constituționale (art. 147 alin. final din Constituția României), dar și celor pronunțate de Î.C.C.J. în soluționarea recursurilor în interesul legii (art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă), ambele general obligatorii, cu putere numai pentru viitor, ca efect al publicării acestora în Monitorul Oficial al României, partea I.
Efectele hotărârii judecătorești de anulare în tot sau în parte a unui act administrativ cu caracter normativ se răsfrâng, pe de o parte, direct și nemijlocit chiar în cauza în care a fost solicitată anularea actului respectiv, iar pe de altă parte, prin intermediul mecanismului juridic prevăzut de art. 23 din Legea nr. 554/2004, și în alte cauze.
În conformitate cu prevederile art. 23 din Lege, citate mai sus, hotărârile judecătorești de anulare a unui act administrativ cu caracter normativ „sunt general obligatorii și au putere pentru viitor” ceea ce presupune că, după publicarea în Monitorul Oficial, acestea nu au efect asupra unor cauze definitiv soluționate, intrate sub autoritatea lucrului judecat, ci numai în cauzele aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Din modul de reglementare, care face trimitere la opozabilitate ,,erga omnes”, prin publicare în Monitorul Oficial, rezultă că efectele hotărârii judecătorești prin care a fost anulat un act administrativ cu caracter normativ se produc într-o manieră similară cu cele ale hotărârilor pronunțate de Curtea Constituțională. Sintagma ,,au putere doar pentru viitor” este de asemenea prevăzută într-un mod similar în cazul efectelor Deciziilor Curții Constituționale astfel cum rezultă din dispozițiile art. 147 alin.4 din Constituție .
Astfel legiuitorul a înțeles să excludă producerea efectelor nulității unei act administrativ cu caracter normativ în raport cu situațiile definitiv tranșate. În speță, în raport de data formulării cererii de chemare în judecată (30.07.2013) și ce a publicării în Monitorul Oficial a hotărârii prin care a fost anulat actul normativ ce a stat la baza actului administrativ contestat în cauză, respectiv 04.04.2014, nu suntem în prezența unei situații definitiv tranșate, cauza fiind pe rol la momentul publicării în Monitorul Oficial a sentinței nr. 835/ 8 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. În mod similar se produc și efectele hotărârilor Curții Constituționale, astfel cum s-a statuat în jurisprudența constantă a instanței constituționale.(Decizia nr. 223 din 13 martie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.259 alin.2 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății).
Dispozițiile art.23 din Legea nr.554/2004 nu ar putea fi interpretate mai restrictiv pentru personale vătămate prin acte individuale emise în baza actului normativ anulat, decât în cazul hotărârilor Curții Constituționale, situație ce ar fi de natură să aducă atingere însăși dreptului ocrotit constituțional prevăzut de art.52 din Constituție. Textul consacră și apără dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, iar potrivit alin.1 ,, persoana vătămată de o autoritate publică prin act administrativ are dreptul să obțină repararea pagubei”.
O interpretare contrară, aceea a excluderii în totalitate a efectelor hotărârii de anulare în cauza pendinte ar lipsi practic de interes juridic, demersul oricărui particular vătămat prin acte administrative individuale aflate în curs de contestare, acte emise în baza și în temeiul unor acte normative nule, cu atât mai mult cu cât, art. 4 din Legea 554/2004 modificat prin Legea 76/2012 nu mai permite invocarea nelegalității unui astfel de act pe cale de excepției. Ori acțiunea în anularea unui act administrativ cu caracter normativ impune ca și condiție de exercițiu demonstrarea unui interes particular concomitent cu cel public. Practic interesul unui particular de a solicita anularea unui act normativ rezultă și implică un interes personal de anula actele individuale subsecvente vătămătoare.
Prin urmare, sentința nr. 835/2012 a Curții de Apel București de anulare a dispozițiilor art.35 alin.1 din Ordinul nr. 617/2007, în privința posibilității organului competent al CAS de a emite decizii de impunere, nu poate fi ignorată în privința deciziilor de impunere emise în temeiul acestor dispoziții anulate, atâta vreme cât litigiul nu a fost definitiv soluționat până la data publicării acesteia în Monitorul Oficial.
Efectele hotărârii judecătorești de anulare a dispozițiilor actului administrativ normativ, sunt similare cu cele ale declarării neconstituționalității unei prevederi legale, dar și cu cele ale admiterii recursului în interesul legii.
Ca atare, în condițiile în care art. 9 din Legea nr. 554/2004 permite protecția dreptului sau interesului legitim vătămat și recuperarea prejudiciului creat prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale, chiar ca urmare a invocării excepției de neconstituționalitate în altă cauză, este logic ca și în această situație să existe posibilitatea înlăturării consecințelor juridice produse de acte administrativ fiscale emise în baza unui act normativ anulat.
Așa fiind se constată necompetența materială a organelor din cadrul CAS M. de a stabili obligații de natură fiscală la data emiterii Deciziei de impunere ACC nr.1131/13.12.2010, nici ca urmare a declarațiilor voluntare unilaterale privind veniturile impozabile și nici ca urmare a efectuării unei inspecții fiscale de modificare a bazei de impunere.
Întrucât competența organului emitent reprezintă o condiție de valabilitate a actului administrativ fiscal rezultând din dispozițiile imperative ale art.86 alin.1 C.pr.fiscală, se reține nelegalitatea deciziei de impunere și a deciziei emise în soluționarea contestației administrative de către CAS M., contestate în prezenta cauză, sub aspectul posibilității organului competent al CAS de a emite decizii de impunere.
În această situație se apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte susțineri ale reclamantului referitoare la legalitatea și temeinicia debitului, cât timp actul de stabilire este emis de un organ necompetent potrivit legii.
Pentru aceste considerente, instanța va admite acțiunea si va anula decizia nr._/553/21.06.2013 și decizia de impunere nr. ACC 1131 din 13.12.2010 emise de C. de Asigurări de Sănătate M..
Conform art.453 C.pr.civ. pârâta va fi obligată la cheltuieli de judecată către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul D. G., CNP_, cu domiciliul în ., Jud. M. și cu domiciliul procesul ales la Cabinet Avocat T. N. F. cu sediul in Dr. Tr. S., ., Jud. M., în contradictoriu cu pârâta C. - C. de Asigurări de Sănătate M., cu sediul în Dr. Tr. S., ., jud. M..
Anulează decizia nr._/553/21.06.2013 și decizia de impunere nr. ACC 1131 din 13.12.2010 emise de C. de Asigurări de Sănătate M..
Obligă pârâta la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică din 12 ianuarie 2015.
Președinte, A. B. | ||
Grefier, R. S. |
Red.A.B./tehnored.R.S.
11.02.2015
4 ex./6 pag.
cod operator 2626
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 5/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 89/2015.... → |
|---|
