Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 172/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 172/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 8744/225/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 321/2015

Ședința publică de la 12 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. T. B.

Judecător S. N. C.

Grefier M. M.

Pe rol judecarea apelului formulat de către apelantul C. C., împotriva sentinței nr.172/19.01.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul D. D. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Prin sentința nr. 172/19.01.2015 Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis plângerea formulată de petentul D. D. - C. și a dispus anularea procesului – verbal de contravenție . nr._/02. 06. 2014, încheiat de reprezentanții intimatei și exonerarea petentului de la plata amenzii.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 02. 06. 2014 s-a dispus sancționarea petentului cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, constatându-se că în data de 07. 12. 2013 autoturismul cu nr. de înmatriculare_, aparținând acestuia, a circulat pe DN1B km 24+785 m, pe raza localității Albești, jud. Prahova, fără a deține rovinietă valabilă.

Din contractul de vânzare – cumpărare pentru un vehicul folosit, încheiat la data de 05. 03. 2013 (fila 6) și procesul verbal de scoatere din evidență a mijloacelor de transport, eliberat de Primăria mun. Dr. Tr. S. la data de 11. 03. 2013 (fila 7) rezultă că petentul a înstrăinat numitului V. A. – I. autoturismul marca Opel Astra FCC, cu nr. de înmatriculare_, cu prețul de 900 Euro.

Potrivit art. 8 din O.G. nr. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Totodată art. 1 alin. 1 lit. b) din același act normativ definește utilizatorul ca fiind persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că, la momentul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului, aceasta nu mai avea calitatea de proprietar al autoturismului în cauză și, drept consecință, nu-i mai incumba obligația de plată a tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale.

Chiar dacă în certificatul de înmatriculare al autoturismului figurează în continuare, în calitate de proprietar petentul, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 „în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului”, astfel că nu se poate reține culpa acestuia.

În acest sens sunt și prevederile art. 8 din Ordinul nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, care stabilesc că transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul se efectuează la cererea noului proprietar.

Chiar dacă fapta există, ea nu poate fi pusă în sarcina petentului, cu atât mai mult cu cât în textul (art. 1 alin. 1 lit. b din O.G. 15/2002) definește termenul de „utilizatori” ca fiind: „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”, ceea ce implică îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv să fie înscris în certificatul de înmatriculare și să aibă în proprietate sau să aibă un drept legal de folosință al vehiculului.

În acest caz petentul este înscris în certificatul de înmatriculare însă nu are în proprietate și nici un alt drept de folosință al vehiculului.

Intimata nu poate invoca inopozabilitatea contractului de vânzare – cumpărare deoarece părțile s-au mai judecat (dosar nr._ ) iar petentul a depus contractul și în acel dosar, astfel că aceasta cunoștea, la momentul încheierii procesului verbal de contravenție, care este titularul dreptului de proprietate.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, apelantul C. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea apelului.

În motivare, a arătat că procesul Verbal de Constatare a Contravenției îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere. Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.

Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr.2/2001, reiese că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator, cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.

Din analiza dispozițiilor art. 7 si 8, coroborate cu cele cuprinse in art. 1, alin. l, pct. B din O.G. nr. 15/2002 reiese, cu claritate, ca responsabilitatea achitării rovinietei revine persoanei înscrise in cartea de identitatea autoturismului ca deținător sau utilizator al autoturismului, indiferent de persoana care conduce efectiv autoturismul la momentul constatării contravenției.

Daca în urma contractului de vânzare - cumpărare noul proprietar nu face demersurile necesare transcrierii dreptului de proprietate, acesta nu poate fi imputat C..

Atâta timp cât petentul figurează ca și proprietar al autovehiculului în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări, si nici o altă persoană nu este menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit disp. art. 8 coroborat cu art. 1 lit. B din O.G. 15/2002, și acestuia îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei.

Potrivit art. 7 coroborat cu art. 1 al. 1 lit. b) din O.G. 15/2002 obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare; utilizator fiind persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.

Conform Ordinului 1501/2006 privind procedura înmatriculării, radierii si eliberării autorizației de circulație provizorie sau probe a vehiculelor, art.24, al.2, lit.d), petentul avea obligația, sa procedeze la efectuarea formalităților privind înstrăinarea autoturismului in sensul radierii acestuia de pe numele sau si in baza de date a MAI - Direcția Regim Permise de Conducere si înmatriculare a Vehiculelor, tocmai pentru opozabilitate. Cum petentul nu a depus diligente pentru transferul dreptului de proprietate asupra vehiculului si pentru radierea acestuia din baza de date a instituției mai sus menționate, acesta rămâne menționat in cartea de identitate a vehiculului ca fiind proprietar si utilizator, situație in care răspunderea contravenționala in sarcina acestuia s-a angajat conform O.G. 2/2001 si O.G. 15/2002.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art.476-479 N.C.pr.civ. instanța reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

La data de 02. 06. 2014 s-a dispus sancționarea petentului cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, constatându-se că în data de 07. 12. 2013 autoturismul cu nr. de înmatriculare_, aparținând acestuia, a circulat pe DN1B km 24+785 m, pe raza localității Albești, jud. Prahova, fără a deține rovinietă valabilă.

Potrivit art. 8 din O.G. nr. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Totodată art. 1 alin. 1 lit. b) din același act normativ definește utilizatorul ca fiind persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că, la momentul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului, aceasta nu mai avea calitatea de proprietar al autoturismului în cauză și, drept consecință, nu-i mai incumba obligația de plată a tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale.

Chiar dacă în certificatul de înmatriculare al autoturismului figurează în continuare, în calitate de proprietar petentul, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 „în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului”, astfel că nu se poate reține culpa acestuia.

Art. 1 alin. 1 lit. b din O.G. 15/2002 definește termenul de „utilizatori” ca fiind: „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”, ceea ce implică îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv să fie înscris în certificatul de înmatriculare și să aibă în proprietate sau să aibă un drept legal de folosință al vehiculului. În acest caz petentul este înscris în certificatul de înmatriculare însă nu are în proprietate și nici un alt drept de folosință al vehiculului, sens în care urmează a fi respins ca nefondat apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de către apelantul C. C., împotriva sentinței nr.172/19.01.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul D. D. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Mai 2015 la sediul Tribunalului M..

Președinte,

C. T. B.

Judecător,

S. N. C.

Grefier,

M. M.

Red. B.C/Tehn. M.M

4 ex –2015

Cod operator 2626/2006

j.fond.P.L. Teluța

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 172/2015. Tribunalul MEHEDINŢI