Anulare act administrativ. Sentința nr. 2201/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2201/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 07-07-2014 în dosarul nr. 204/102/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 2201/2014
Ședința publică de la 07 Iulie 2014
Completul constituit din:
Președinte R. I. T.
Grefier J. H.
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanții A. I., A. I., B. O. E., C. C., C. V. V., G. P., P. R., V. I., în contradictoriu cu pârâtul P. C. BAND, având ca obiect anulare act administrativ.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30 iunie 2014, când s-a amânat pronunțarea pe data de azi, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 20.01.2014, reclamanții A. I., A. I., B. O. E., C. C., C. V. V., G. P., P. R. și VANGER I., au solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. C. BAND, anularea Dispoziției nr. 285/21.06.2013 emisă de pârât și suspendarea executării acestei dispoziții până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare.
În motivare s-a arătat că dispoziția contestată este nelegală, întrucât drepturile salariale au fost acordate în temeiul contractului colectiv de muncă nr. 9274/6.12.2010 iar potrivit art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege.
În dovedire s-au depus la dosar înscrisuri.
Prin încheierea din 24.02.2014 s-a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare.
Analizând cererea, instanța reține următoarele:
În urma unui control al Curții de Conturi s-a constatat că . către angajați plăți nelegale reprezentând contravaloare masă caldă și sume de reprezentare. În acest sens, Directorul Camerei de Conturi M. a emis decizia nr. 990/6.04.2013 prin care s-a dispus recuperarea prejudiciului produs. În temeiul acestei decizii, P. C. a emis Dispoziția nr. 285/21.06.2013 prin care imputat funcționarilor publici sumele acordate reprezentând contravaloare masă caldă și sume de reprezentare, pentru perioada 1.01._13.
Decizia Curții de Conturi nu a fost atacată de pârât la instanța de contencios administrativ, după cum rezultă din precizările acestuia (fila 108), astfel încât are valoare executorie.
Instanța constată că prin art. 7 și 11 din Contractul/acordul colectiv de muncă nr. 9274/6.12.2010, încheiat între Primăria comunei Band, reprezentată prin primar și funcționarii publici și personalul contractual care fac parte din aparatul de specialitate al primăriei comunei, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă M. sub nr. 245/8.12.2009 (f. 16-21), s-au acordat salariaților drepturi reprezentând contravaloarea unei mese calde și pentru asigurarea unei ținute decente.
Prin aceste contracte s-a prevăzut, la art. 7, acordarea către salariați trimestrial, pentru asigurarea ținutei decente, a unei „sume de reprezentare” echivalentă cu media salariului de bază pe instituție din luna precedentă celei în care se face plata, iar la art. 11 s-a stabilit obligația angajatorului de a asigura în fiecare zi lucrătoare, pentru fiecare salariat, o masă caldă servită în incinta instituției, iar în măsura în care această obligație nu poate fi îndeplinită în natură, s-a stabilit obligația plății sumei de 15 lei, sumă netă, pentru fiecare zi lucrată, fiecărui angajat.
Instanța apreciază că în mod legal s-a constatat că prin acordarea acestor drepturi au fost încălcate prevederile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, în vigoare la data încheierii contractelor colective analizate, care stabilesc că pentru salariații instituțiilor bugetare, prin contractele colective nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. În același sens sunt și dispozițiile art. 31 alin. 2 și ale art. 72 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și ale art. 25 din HG nr. 833/2007 (acordurile colective nu pot conține prevederi contrare, drepturi și obligații sub nivelul minim stabilit prin acte normative. Clauzele acordurilor colective nu pot exceda sau, după caz, nu pot stabili îngrădirea drepturilor și obligațiilor reglementate prin lege sau drepturi ori obligații suplimentare față de cele reglementate prin lege în derularea raporturilor de serviciu). Or, atunci când legiuitorul a intenționat să asigure unei categorii de personal ținuta sau să acorde o alocație de hrană a făcut-o expres (art. 32 din Legea nr. 188/1999 – conform căruia „funcționarii publici care, potrivit legii, sunt obligați să poarte uniformă în timpul serviciului o primesc gratuit”; Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă).
Drepturile salariale au fost prevăzute la momentul la care era în vigoare Legea nr. 330/2009.
Un aspect esențial care trebuie avut în vedere la soluționarea cauzei îl constituie principiul că drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt stabilite expres prin lege. Acest principiu este prevăzut și de art. 1 alin. 2 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, conform căruia începând cu data intrării în vigoare a acestei legi (1 ianuarie 2010), drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar „sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege”. În art. 3 lit. c se prevede că sporurile sau adaosurile salariale, majorările, indemnizațiile cu caracter general sau special, precum și alte drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a legii, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități se regăsesc în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare. Din aceste dispoziții rezultă cu claritate că este nelegală acordarea altor drepturi de natură salarială – sporuri sau adaosuri la salariu – decât cele prevăzute de legea de salarizare, care se regăsesc în salariul de bază sau în indemnizația de încadrare. Dispozițiile ce vizează stabilirea doar prin lege a drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar, inclusiv a sporurilor, primelor și a altor adaosuri sunt reluate de Legea 284/2010.
Chiar dacă în cauză nu s-a pus problema anulabilității contractului colectiv de muncă, așa cum susține reclamanta, fiind sesizată cu o contestație împotriva actelor Curții de Conturi care a constatat nerespectarea dispozițiilor legale la acordarea unor drepturi bănești în baza contractului colectiv, instanța este investită să analizeze pe cale incidentală legalitatea acordării unor drepturi în urma negocierii colective. Astfel spus, nulitatea poate fi invocată pe calea unei acțiuni principale, dar și pe calea excepției, sens în care instanța nu va dispune anularea contractului, dar va lăsa fără eficiență clauza lovită de nulitate.
Instanța reține că materia dedusă judecății este guvernată de normele dreptului public, nefiind aplicabile principiile dreptului privat. Astfel, cum rezultă din prevederile legale arătate, drepturile personalului plătit din fonduri publice trebuie prevăzute în mod expres de lege și acordate în condițiile acesteia. Autoritățile publice locale nu pot exercita decât atribuțiile acordate expres în sarcina lor, între aceste atribuții nefiind prevăzute și stabilirea drepturilor salariale ale personalului propriu, astfel că autoritate publică nu poate dispune și negocia în afara legii cu fondurile publice.
Pentru a stabili legalitatea prevederii posibilității de acordare a drepturilor de hrană și reprezentare în ceea ce privește funcționarii publici, instanța va avea în vedere în plus față de celelalte argumente și dispozițiile imperative ale art.31 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, care prevede că pentru activitatea prestată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, sporul de vechime, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare; de asemenea, au dreptul la prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Acest text legal trebuie coroborat cu dispozițiile art.72 alin.1 din Legea 188/1999, care statuează că acordurile colective de muncă pot cuprinde numai măsuri referitoare la aspecte de ordin social, ale condițiilor de muncă, sănătății și perfecționării funcționarilor publici, precum și cu cele ale art.22 din HG 833/2007. Nu se regăsește printre acestea posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor diverse sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege pentru categoria respectivă de funcționari publici, întrucât, în concepția Legii 188/1999, salariile sunt stabilite de legiuitor și nu pot face obiectul unor convenții între funcționar și autoritatea publică.
Astfel, potrivit art. 22 din HG 833/2007, acordul colectiv este convenția încheiată în formă scrisă între autoritatea sau instituția publică, reprezentată prin conducătorul acesteia, și funcționarii publici din cadrul autorității sau instituției publice respective, prin sindicatele reprezentative ale acestora ori prin reprezentanții aleși, în care sunt stabilite anual măsuri referitoare la:
a) constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă;
b) sănătatea și securitatea în muncă;
c) programul zilnic de lucru;
d) perfecționarea profesională;
e) alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale sau desemnați ca reprezentanți ai funcționarilor publici.
De asemenea, art. 25 prevede că acordurile colective nu pot conține prevederi contrare, drepturi și obligații sub nivelul minim stabilit prin acte normative. Clauzele acordurilor colective nu pot exceda sau, după caz, nu pot stabili îngrădirea drepturilor și obligațiilor reglementate prin lege sau drepturi ori obligații suplimentare față de cele reglementate prin lege în derularea raporturilor de serviciu.
Invocarea art. 969 din fostul cod civil poate fi făcută în raporturile dintre angajatorul public și angajat numai într-o anumită măsură, respectiv numai cu privire la cuantumurile sau marja în interiorul cărora legiuitorul permite angajatorului public să aibă o anumită independență decizională. Însă, în măsura în care legea elimină sporurile pe care chiar angajatorul le putea acorda chiar în temeiul legii, acordarea ulterioară a acestora nu se va realiza decât cu încălcarea legii.
Argumentele avute în vedere de Curtea Constituțională în decizia 1601/9.12.2010 se subsumează și prezentei cauze. Astfel, reclamantul confundă principiile pe care se așează dreptul public cu cele specifice dreptului privat. În sfera publică, salariile/indemnizațiile/soldele sunt stabilite în baza legii, ca act al legiuitorului originar sau delegat; legea este cea care oferă angajatorului public o marjă privind acordarea anumitor sporuri specifice, acesta neavând competența de a acorda drepturi salariale numai în baza și în temeiul unei manifestări discreționare de voință. Manifestarea sa de voință este condiționată și totodată limitată de lege. Însă, atunci când legea diminuează cuantumul sporurilor sau le suprimă, contractul individual de muncă nu trebuie renegociat prin întâlnirea voinței concordante a celor doi cocontractanți pentru a se aplica noile prevederi legale.
Este greșit să se afirme că aceste prevederi legale se pot aplica numai persoanelor angajate/numite după data intrării în vigoare a legii. Aceste raporturi juridice nu sunt încheiate, ci sunt născute sub imperiul legii vechi și se află în curs de executare. Dreptul salarial este unul lunar, iar cuantumul său nu este prestabilit illo tempore de legea de salarizare sub care a fost emis actul inițial prin care angajatul a intrat în raporturi de muncă. Raportul juridic ar fi însă încheiat doar dacă raportul de muncă a încetat înainte de . Legii-cadru nr. 330/2009. Însă, în cazul de față, raporturile de muncă sunt în curs de desfășurare.
A admite o altfel de interpretare ar însemna că o majorare salarială, de asemenea, nu poate fi aplicată în temeiul legii, pe motiv de retroactivitate, întrucât contractul individual de muncă sau decizia de numire au fost date sub imperiul altor legi de salarizare, care nu acordau creșteri salariale. Prin urmare, conform principiului tempus regit actum, categoriile de personal ar fi îndreptățite numai la prestațiile salariale în vigoare la momentul încheierii raportului de muncă. Or, o atare concluzie nu poate duce decât la demonstrarea modului greșit în care este aplicat sau înțeles principiul menționat; este evident că prestațiile salariale acordate și primite în temeiul legii vechi rămân câștigate, însă, odată cu . legii noi, cuantumul salariului/indemnizației/soldei este guvernat de această din urmă lege.
Instanța constată că potrivit art. 37 din legea 284/2010 prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi în bani sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi.
Art. 14 din legea 273/2006 prevede următoarele:
(1) Este interzisă efectuarea de plăți direct din veniturile încasate, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.
(2) Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi speciale și în legile bugetare anuale.
(3) Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială.
(4) Nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare.
(5) După aprobarea bugetelor locale pot fi aprobate acte normative cu implicații asupra acestora, dar numai cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare aferente exercițiului bugetar pentru care s-au aprobat bugetele locale respective.
Față de aceste considerente, instanța reține că reclamanții au încasat drepturi necuvenite, astfel încât în mod corect, ținând cont și de constatările Curții de Conturi prin decizia nr. 990/6.04.2013, primarul a dispus repararea prejudiciului creat, prin restituirea sumelor încasate cu încălcarea legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. I., A. I., B. O. E., C. C., C. V. V., G. P., P. R., V. I., cu domiciliul procesual ales la Primăria comunei Band cu sediul în Band, ., jud.M., în contradictoriu cu pârâtul P. C. BAND, cu sediul în Band, ., jud.M..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 07 Iulie 2014
Președinte, R. I. T. | ||
Grefier, J. H. |
Red.T.R.I
Listat H.J/11 ex./29.10.2014
| ← Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Sentința nr.... | Pretentii. Sentința nr. 585/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
