Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr. 2707/2014. Tribunalul MUREŞ

În motivare s-a arătat că, intimata a apreciat ca fiind prejudiciu plata în favoarea angajaților primăriei a unor drepturi bănești reprezentând „indemnizația de dispozitiv lunară, de 25% din salariul de bază lunar”,plata unor sume reprezentând spor de dificultate acordat membrilor Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar, asigurarea unei mese calde zilnice și pentru asigurarea unei ținute de lucru decente acordate întregului personal din cadrul UATC Chețani, sume acordate în baza contractului colectiv de muncă, sens în care C. de C. M. a emis Decizia nr. 2596/28.11.2013 și Încheierea nr. 160/16.01.2014, dispunându-se recuperarea potrivit prevederilor legale așa-zisului prejudiciu.

Reclamanta precizează că drepturile bănești acordate salariaților în cazul în speță au avut la bază contractul colectiv de muncă încheiat între Consiliul Local al Comunei Chețani și Sindicatul Salariaților din Administrația Publică a Județului M., cu respectarea prevederilor Legii nr. 130/1996, Legii nr. 143/1997, Legii nr. 53/2002 și a Legii nr. 188/1999. Astfel, precizează că potrivit prevederilor art. 2 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 „prin încheierea contractelor colective de muncă se urmărește promovarea unor relații de muncă echitabile de natură să asigure protecția socială a salariaților, prevenirea și limitarea conflictelor de muncă, ori evitarea declanșării grevelor”.

De asemenea, reclamanta arată că art. 32 din Legea nr. 188/1999, invocat de organul de control ca fiind încălcat, se referă strict la „funcționarii publici care potrivit legii sunt obligați să poarte uniformă în timpul serviciului”, fără a restricționa posibilitatea altor salariați de a negocia și purta o ținută decentă – deci această prevedere nu face obiectul negocierilor efectuate negocierilor efectuate în baza Legii nr. 130/1996 și nici nu le interzice. Mai arată că Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă prevede că „salariații din sectorul bugetar pot primi alocație de hrană sub forma tichetelor de masă”, fără însă a îngrădi posibilitatea de a acorda astfel de drepturi sub altă formă, în cuantum mai mic sau egal cu valoarea unui tichet de masă, sens în care nici aceasta nu este încălcată.

Reclamanta susține că în speță este vorba de drepturi de protecție socială, respectiv drepturi privind asigurarea unei ținute vestimentare decente, prevăzute pentru salariații din sectorul bugetar și neinterzise prin lege, precum și contravaloarea unei mese calde zilnice, sumă acordată sub limita unui tichet de masă prevăzut prin legea specială și ca atare cuantumul acestui drept poate fi negociat și acordat salariaților.

În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 130/1996, Legea nr. 215/2001, Legea nr. 273/2006, Legea nr. 554/2004, art. 194, art. 195, art. 197 și art. 199 și următoarele Cod procedură civilă.

În probațiune au fost depuse în copie înscrisuri: Decizia nr. 2596/28.11.2013; Încheierea nr. 160/16.01.2014.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea actelor contestate și a arătat că au fost constatate abateri de la legalitate și regularitate constând în plata unor sume de bani reprezentând spor de dispozitiv acordat angajaților, sume de reprezentare și contravaloare masă caldă, acordate persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.

Se motivează susținerile din întâmpinare, prin aceea că sunt incidente dispozițiile Legii nr. 330/2009 și Legea nr. 285/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, astfel că sporul de dispozitiv nu putea fi acordat.

Referitor la sporul de dispozitiv se învederează instanței că obligarea angajatorului prin hotărâre judecătorească la plata unui anumit spor prevăzut de lege nu echivalează cu transformarea hotărârii judecătorești în izvor de drept în sistemul constituțional românesc, iar obligația angajatorului la plata sporului de dispozitiv, constatată prin hotărâre judecătorească, se întinde atâta timp cât subzistă temeiul legal care a stat la baza pronunțării hotărârii. în situația în care temeiul legal în baza căruia a fost pronunțată hotărârea judecătorească este modificat sau abrogat, autoritatea publică urmează să acorde sporul respectiv potrivit noului cadru normativ existent deoarece s-au modificat condițiile legale de acordare a sporului.

Pârâta a detaliat susținerile de nelegalitate a drepturilor acordate angajaților bugetari și prin prisma legilor de salarizare bugetară, a principiilor instituite prin acestea și astfel unica formă de reenumerare a activității corespunzătoare funcției este indemnizația prevăzută de lege și au fost citate prevederi din Legea cadru nr. 284/2010.

Deasemenea, se arată că dacă legiuitorul ar fi dorit acordarea acestui spor tuturor acestor salariați, ar fi prevăzut în mod expres o astfel de posibilitate.

În ceea ce privește drepturile bănești acordate persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, se susține că și pentru aceștia forma de salarizare este prevăzută exclusiv prin lege, de art. 57 alin. 5 din Legea nr. 215/2001, că forma unică este indemnizația lunară.

Cu privire la aceste persoane se susține că nu sunt părți în contractul colectiv de muncă,, iar acordarea acestor drepturi celorlalți angajați este criticată prin prisma interdicției instituite în acest scop de art. 37 alin. 1 din Legea nr.284/2010 și art. 138 alin. 1 din Legea nr. 62/2011.

Se afirmă că modificările legislative intervenite pe parcursul executării contractului colectiv de muncă au efecte și asupra clauzelor acestora, că ele nu își mai produc efecte, fiind menționate în acest sens decizii ale Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 1601/09.12.2010 și nr. 1250/07.10.2010..

Au fost depuse la dosar toate actele care au stat la baza emiterii deciziei atacate.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt :

La data de 31.10.2013 a fost încheiat procesul verbal de constatare a Camerei de C. M., ca urmare a misiunii de audit finanaciar asupra conturilor anuale de execuție și bilanțurile unității administrativ teritoriale pentru exercițiul financiar 2012 la UAT . data de 28.11.2013 s-a emis Decizia Camerei de C. M., cu nr. 2596 prin care s-a constatat ce prevederi legale nu au fost respectate, fiind dispuse măsuri de suspendare a plății din bugetul local al UATC Chețani către personalul propriu a unor drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă, dar și de stabilire a întinderii și recuperare prejudiciului creat prin efectuarea de cheltuieli nelegale.

Împotriva acestei decizii s-a formulat contestație, care a fost respinsă prin Încheierea nr. 160/16.01.2014 de către comisia de soluționare a contestațiilor.

Pentru recuperarea plăților efectuate cu titlu de contravaloare masă caldă au fost avute în vedere Legea nr. 284/2010 – art. 37 alin. 1, art. 38, art. 132 alin. 1 și art. 138 alin. 1, alin. 3 și alin. 4, precum și Legea nr. 62/2011.

Examinând cauzele de nelegalitate invocate de reclamantă, respectiv, în primul rând, că nu a fost avută în vedere de comisia de soluționare a contestației perioada verificată, se constată că este făcută această afirmație fără însă să se indice cauze de nelegalitate. Întradevăr, în procesul verbal este indicat anul exercițiului financiar 2012, însă dacă pe perioada anterioară, din 01.01.2011 au fost constatate aceleași abateri de la legalitate, reținerea acestora nu afectează măsurile impuse și decizia adoptată nu este ilegală.

Instanța constată referitor la sporul de dispozitiv de care au beneficiat angajații în baza unor hotărâri judecătorești, că actul normativ care a reglementat acordarea acestui spor a fost abrogat expres prin art. 48 din Legea nr. 330/2009.

Anterior intrării în vigoare a acestei legi, prin decizia nr. 37/2009 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, ÎCCJ a stabilit că de sporul de dispozitiv pot beneficia numai anumite categorii de personal, printre care nu se regăsesc funcționarii din cadrul instituțiilor administrației publice locale, deci nu mai poate exista obligația pârâtului de a acorda acest spor.

Cu privire la susținerea că acordarea în continuare a acestui spor se justifică față de sentințele judecătorești prin care s-au acordat, instanța apreciază că nici acesta nu constituie un argument valabil pentru a constata nelegalitatea dispoziției contestate. Mai întâi, în anexa I/3 a Legii nr. 330/2009 este prevăzut că în coeficienții de ierarhizare sunt cuprinse salariul de merit, sporul de confidențialitate, sporul de stabilitate, sporul de dispozitiv, sporul de vechime în muncă, ceea ce presupune ca dacă este legal acordat nu se plătește separat, sub forma unui spor. De asemenea, sunt valabile argumentele anterioare, mai precis că nu se acordă decât persoanelor îndreptățite la acesta, ținând seama de specificul și de scopul instituirii acestui spor de dispozitiv și de interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 37/14 decembrie 2009, a cărei aplicare este obligatorie conform art. 329 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește sumele acordate cu titlu de contravaloare masă caldă și ținută, a susține legalitatea contractelor colective de muncă, în baza cărora s-au plătit aceste drepturi, chiar dacă teoretic s-ar putea constitui în argument valabil, ceea ce este esențial, este că sumele negociate se achită din fonduri publice, respectiv din bugetul local, astfel că trebuie mai întâi respectate dispozițiile care reglementează acest domeniu.

C. de C. a imputat acordarea acestor sume, dar mai ales încălcarea normelor care reglementează cheltuielile bugetare, care se pot efectua numai conform principiului legalității. Deci, dacă ar fi permisă acordarea acestora, este evident că nu puteau fi achitate decât dacă există constituite fonduri în acest sens, cu respectarea legislației, ori este foarte clară constatarea în sensul că nu există un fond special din care se plătesc aceste sporuri și astfel s-a încălcat Legea nr. 273/2006.

Valabilitatea contractului colectiv de muncă, așa cum este afirmată în acțiune, presupune că produce efecte între părțile contractante, însă fiind vorba de cheltuieli bugetare trebuie reținut art. 137 alin. 1 din Constituție, care prevede că formarea, administrarea, întrebuințarea si controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege.

Mai mult decât atât, contractele colective de muncă se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale așa cum dispune art. 12 alin.1 din Legea nr. 130/1996 ( în vigoare pentru perioada supusă controlului ).

În ceea ce îi privește pe funcționarii publici, prin art. 31 alin. 1 lit.a,b,c și d și alin.2 din Legea nr. 188/1999 se prevede că pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Funcționarii publici beneficiază de prime si alte drepturi salariale în condițiile legii.

Deasemenea, conform art. 24 si art. 25 din HG nr. 833/2007 acordurile colective se încheie pentru funcționarii publici din cadrul unei autorități sau instituții publice, însă clauzele înscrise în raporturile colective nu pot stabili drepturi suplimentare față de cele reglementate prin lege.

Se constată că în mod corect a reținut comisia de soluționare a contestațiilor că sumele de reprezentare pentru ținută decentă, și contravaloare masă caldă, nu se regăsesc printre sporurile care se pot acorda funcționarilor publici în conformitate cu prevederile art.11-17 din OG 6/2007 si nici între cele reglementate prin OG 10/2008 privind personalul contractual din cadrul instituțiilor publice.

Față de considerentele expuse se constată că este de esența regimului juridic al drepturilor salariale pentru personalul bugetar, legalitatea acordării acestora, deci faptul că aceste drepturi se stabilesc în mod exclusiv prin lege, deoarece este atributul legiuitorului să stabilească atât categoria de drepturi salariale – partea fixă și partea variabilă a salariului – cât și cuantumul acestuia.

Este inadmisibil să se susțină legalitatea contractului colectiv de muncă, determinată de înregistrarea la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie a județului M. și pentru că acesta nu a fost anulat, precum și să se afirme că este izvor al obligațiilor angajatorului, dar să se eludeze cu desăvârșire calitatea angajatorului – autoritate a statului, care este mai întâi dator să gestioneze corespunzător banii publici, chiar și în negocierea acestora.

Tot la fel este inadmisibil să se admită valabilitatea unui astfel de contract, fără să se țină seama că în materie există acte normative, care reprezintă voința legiuitorului, care îngrădesc expres acordarea unor astfel de drepturi, voință exprimată fără echivoc prin art. 24 si art. 25 din HG nr. 833/2007.

Între principiile enunțate de reclamant, al egalității părților în negociere și al libertății contractuale, și principiul legalității are prioritate legalitatea salarizării angajaților din cadrul instituțiilor bugetare.

Dacă nu ar fi admisă această opinie, atunci ar fi lipsite de conținut actele normative menționate, care au scopul de reglementare unitară, la nivel național a salariilor personalului angajat la instituții publice sau ale administrației publice locale. Tot la fel, dacă nu ar fi admise aceste argumente ar presupune să se dea eficiență exclusiv clauzelor din contractele colective de munca, pentru motivul ca este înregistrat la instituția abilitată, dar să se ignore cu desăvârșire dispoziții din legi și hotărâri de guvern adoptate în materie.

Astfel, Legea nr. 330/2009 are ca scop salarizarea unitară și la art. 3 sunt enunțate principiile acestei salarizări, printre care și cel al supremației legii, care este cu desăvârșire ignorat prin contractul colectiv de muncă. Din acest motiv nu se poate ține cont doar de principiul negocierii colective, mai precis că acesta este încălcat, așa cum susține reclamantul, fiind necesar să fie avute în vedere principiile legale ale salarizării.

Dacă reclamanta se prevalează de dispozițiile referitoare la îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă, atunci este clar de observat că nici contravaloarea unei mese calde și nici suma de reprezentare nu se încadrează la aceste condiții și că acestea vizează efectiv locul de desfășurare a muncii și condițiile respective.

Argumentele anteriore sunt valabile și în ceea ce privește susținerile reclamantei că acele contracte colective reprezintă voința părților, fiind analizată valabilitatea acestora între părți și față de instituția pârâtă și instanță.

Deasemenea, se constată că nu este relevantă sau mai precis că adoptarea de hotărâri de consiliu local, nu determină legalitatea acordării acestor drepturi, pentru că sunt încălcate normele privind efectuarea cheltuielilor bugetare, așa cum s-a reținut anterior.

Cu privire la acordarea normei de hrană și contravalorii mesei calde demnitarilor, se constată că nici în această privință nu s-a procedat cu respectarea dispozițiilor legale, deoarece așa cum susține pârâta, singura formă de retribuire a acestora este indemnizația prevăzută de Legea nr. 215/2001 și aceștia nu sunt părți în contractul colectiv de muncă, astfel că nu există nici un temei pentru acordarea acestor drepturi.

Este neîntemeiată invocarea art. 11 din contractul colectiv de muncă pentru considerentul anterior prezentat și nici nu poate fi primită afirmația că voința legiuitorului a fost de a se acorda aceste sume întregului personal, pentru că o astfel de voință se materializează în lege, dar nu există nici un act normativ care să susțină ideea reclamantei.

Toate aceste considerente determină concluzia că nu există nici un motiv de nelegalitate a actelor emise de C. de C., cu privire la drepturile acordate angajaților, mai precis la măsurile dispuse de suspendare a acordării acestora și stabilirea întinderii și recuperării sumelor plătite cu titlu de spor de dispozitiv. contravaloare masă caldă și ținută.

În ceea ce privește sporul de dificultate de 50% acordat persoanelor care fac parte din comisiile locale de aplicare a legii fondului funciar, se constată că plata acestuia este condiționată de emiterea în acest sens a unei dispoziții de către conducătorul instituției, așa cum se prevede în art. 2 din Legea nr. 263/2006.

Astfel, prin aceasta se prevede că: stabilirea salariaților care beneficiază de acest drept și a cuantumului sporului ce se acordă se face anual de către conducătorul instituției implicate în aplicarea dispozițiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietății funciare, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor.

Întrucât reclamanta nu a dovedit că a fost realizată această procedură, se constată că nici acordarea acestor drepturi, a sporului de 50% nu este legală.

Referitor la măsura dispusă de suspendarea acordării sumelor cu titlu de spor de dispozitiv, aceasta se circumscrie măsurii ce poate fi adoptată de pârâtă, în conformitate cu art. 43 lit. a din Legea nr. 94/1992. Acordarea sporului de dispozitiv, având în vedere argumentele anterioare, contravine legislației fiscale, legii finanțelor publice locale, ale modului de încadrare la cheltuieli al acestor sume. Această acordare se răsfrânge și are consecințe din punct de vedere financiar și contabil și astfel este justificată măsura stabilită, de suspendare a acordării în continuare.

Pentru considerentele expuse și pentru că argumentele reclamantului nu sunt întemeiate, urmează să se dispună respingerea acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . sediul în Chețani, nr. 51, jud. M., în contradictoriu cu pârâta C. de C. a României - C. de C. M. cu sediul în Tg. M., .. 17, jud. M.,ca neîntemeiată.