Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001. Sentința nr. 2094/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2094/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 5835/102/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ (Număr în format vechi 7415/2012)
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 2094/2014
Ședința publică de la 16 Iunie 2014
Completul constituit din:
Președinte I. O.
Grefier T. R.
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul T. T. F. în contradictoriu cu pârâtul DIRECTORUL T. N. TG M. - GASPARIK A., având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr.544/2001).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că prin Încheierea de ședință din data de 15 Aprilie 2013, s-a dispus suspendarea acțiunii în temeiul art. 242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.
Văzând că de la data pronunțării încheierii de suspendare, prezenta cauză a rămas în nelucrare, părțile neîndeplinind niciun act de procedură, instanța invocă din oficiu excepția perimării acțiunii și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data 19 iulie 2012 sub nr._, reclamantul T. T. F. cheamă în judecată în calitate de pârât DIRECTORUL T. N. TG M. - GASPARIK A. solicitând obligarea pârâtului la comunicarea informațiilor de interes public solicitate, precum și plata daunelor interese.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii.
La termenul de judecată din data de 16 Iunie 2014 instanța din oficiu a invocat excepția perimării cererii.
Analizând excepția perimării cererii, instanța are în vedere următoarele:
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 15 Aprilie 2013 (fila 27) instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul art.242 alin.1 pct.2 din codul de procedură civilă reținând lipsa părților precum și faptul că niciuna din părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă
Reclamantul nu a înțeles să atace cu recurs încheierea de suspendare a judecății și nici nu a îndeplinit vreun act de procedură în interiorul termenului de perimare.
Astfel, de la momentul pronunțării încheierii de suspendare a judecății a trecut mai mult de un an, timp în care prezenta cauză a rămas în nelucrare din culpa reclamantului.
În aceste condiții a intervenit sancțiunea perimării cererii, prevăzuta de art.248 alin 1 din Codul de procedură civilă.
Perimarea cererii operează de drept, ca urmare a lăsării cauzei în nelucrare mai mult de 1 an, din culpa părții.
Pentru aceste motive, în temeiul art.252 alin.1 Cod procedura civila instanța va constata perimată prezenta cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul T. T. F. (cu domiciliul în Tg.M., ., ., jud. M.) în contradictoriu cu pârâtul DIRECTORUL T. N. TG M. - GASPARIK A. (cu sediul în Tg.M., P-ța T., nr.1, jud. M.).
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 Iunie 2014.
Președinte, I. O. | ||
Grefier, T. R. |
Redactat: I.O
Thred: 20.06.2014/R.T.
2 ex.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 286/2014.... | Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Sentința nr.... → |
|---|








