Anulare act administrativ. Sentința nr. 2221/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2221/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 15-07-2014 în dosarul nr. 5800/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 2221/2014
Ședința publică de la 15 Iulie 2014
Completul constituit din:
Președinte M. R.
Grefier L. H.
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal privind pe
reclamanta S.C Zahărcom SRL, în contradictoriu cu pârâții ANAF București, Comisariatul General al Gărzii Financiare prin ANAF și ANAF succesoare în drepturi a Gărzii Financiare M., având ca obiect anulare act administrativ.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Se constată depusă la data de 2 iulie 2014 din partea pârâtei ANAF București o adresă prin care arată că este succesoare în drepturi a pârâtei inițiale.
Mersul dezbaterilor în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 30 iunie 2014, susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 15.07.2014.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la această instanță la nr._ din 10.12.2013, reclamanta S.C Zahărcom SRL, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele ANAF București, Comisariatul General al Gărzii Financiare prin ANAF și ANAF succesoare în drepturi a Gărzii Financiare M., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- anularea Deciziei nr._/05.06.2013 emise de ANAF – Garda Financiară Secția Județeană M.;
- anularea procesului – verbal nr._/29.03.2013 întocmit de comisarii din cadrul Gărzii Financiare Secția Județeană M. și a constatărilor cuprinse în cadrul acestuia privitoare la pretinsul prejudiciu în valoare de 994.990 lei pe care reclamanta l-ar fi cauzat bugetului statului.
În motivarea cererii s-a arătat că între reclamanta Zahărcom SRL, în calitate de vânzător, și societatea de naționalitate slovacă Q-PA SRO („Q-PA"), în calitate de cumpărător, au fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare nr. QPA 01/19.06.2012, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1/25.07.2012, QPA 02/03.09.2012 și QPA 03/05.10.2012, astfel cum a fost modificat prin actele adiționale nr. 1/02.11.2012 și nr. 2/26.11.2013 („Contractele de Vânzare -Cumpărare2), având ca obiect mărfuri constând în zahăr alb, calitate EEC nr. 2 („Mărfurile”).
Întrucât, potrivit termenilor contractuali, mărfurile aveau ca destinație un alt stat membru al Uniunii Europene în afara României, operațiunea fiind calificată - potrivit art. 128 alin. (9) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal („Codul fiscal") - drept livrare intracomunitară de bunuri, aceasta era scutita de la plata TVA, în temeiul art. 143 alin. (2) lit. a) din același act normativ.
Reclamanta susține că tocmai în vederea respectării obligației impuse de dispozițiile Codului fiscal privind documentele justificative necesare scutirii de la plata TVA (obligație detaliată în secțiunea 2.4 de mai jos), a impus societății cumpărătoare, prin Clauza 10 din Contractele de vânzare-cumpărare, să îi remită documente din care să rezulte că mărfurile au fost descărcate - în mod real - în afara teritoriului României. Conform celor agreate, Q-PA i-a remis scrisorile de trăsură (CMR) emise de reclamantă, purtând ștampila acesteia și având menționată data descărcării mărfurilor (descărcare ce avut loc în localitatea Mako, Ungaria). Mai mult decât atât, pentru a ne asigura de realitatea transportului zahărului în Ungaria, reclamanta a solicitat - și primit – CMR - urile emise de Q-PA către clienții săi din Ungaria (cumpărătorii succesivi), documente care atestă incontestabil transportul zahărului cumpărat de la Societate pe teritoriul Ungariei.
Fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de legislația fiscală, livrările intracomunitare sus-menționate au fost înregistrate în evidența financiar-contabilă a reclamantei ca operațiuni scutite cu drept de deducere a TVA, în conformitate cu art. 143 alin. 2 din Codul fiscal.
Reclamanta arată că în baza solicitării Grupului de Lucru Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF, comisarii Gărzii Financiare Secția Județeană M. au efectuat în perioada 08.01._13 și 26.03._13, la sediul Zahărcom SRL, un control inopinat în vederea verificării tranzacțiilor comerciale cu zahăr desfășurate între reclamantă și societatea Q-PA. În urma controlului, organul de inspecție fiscală a reținut că o cantitate de zahar în valoare de 4.145.792 RON - cca. 60% din cantitatea de zahăr ce a format obiectul Contractelor de vânzare - cumpărare - nu ar fi părăsit teritoriul României, drept pentru care Societatea nu ar fi îndeplinit condițiile pentru aplicarea scutirii cu drept de deducere a TVA pentru livrările intracomunitare prevăzute de art. 143 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal.
Mai arată că în considerarea încălcării de către reclamantă, a dispozițiilor legale menționate, a fost încheiat Procesul-verbal nr._/29.03.2013 prin care a fost descrisă fapta contestată și dispozițiile legale pretins a fi încălcate și s-a reținut că societatea ar fi cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 994.990 lei, reprezentând TVA colectată aferentă livrărilor intracomunitare în valoare de 4.145.792 lei efectuate în temeiul Contractelor de vânzare-cumpărare.
În continuare, reclamanta detaliază procedurile prealabile pe care le-a efectuat și arată că prin Decizia nr._/05.06.2013, Garda Financiară a respins a respins contestația ca fiind lipsite de obiect, raportat la împrejurarea că Procesul -verbal nu ar avea natura juridică a unui act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 și - pe cale de consecință - nu ar putea fi atacat pe calea contenciosului administrativ. Reclamanta consideră că această decizie emisă în cadrul procedurii prealabile este nelegală și netemeinică, întrucât procesul – verbal nu are natura juridică a unui act administrativ.
În ceea ce privește nelegalitatea constatărilor cuprinse în procesul verbal, reclamanta arată că pentru a beneficia de scutirea de la aplicarea și plata TVA, societatea trebuia să îndeplinească condițiile art. 143 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, potrivit căruia sunt scutite de TVA „livrările intracomunitare de bunuri către o persoană care îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autoritățile fiscale din alt stat membru".
Acest text de lege urmează a fi coroborat cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Instrucțiunile de aplicare a scutirii de TVA pentru operațiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2) și art. 144 ind. 1 din Codul fiscal, potrivit căruia scutirea de taxă pentru livrările intracomunitare de bunuri prevăzute la art. 143 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal se justifică pe baza următoarelor documente:
- factura, care trebuie să conțină informațiile prevăzute la art. 155 alin. (19) din Codul fiscal și în care să fie menționat codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit cumpărătorului în alt stat membru;
- documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt Stat Membru UE; și, după caz,
- orice alte documente, cum ar fi: contractul/comanda de vânzare-cumpărare, documentele de asigurare.
Or, în cazul de față, reclamanta deține și a prezentat Gărzii Financiare, cu ocazia controlului, toate documentele ce justifică scutirea de la plata TVA aferentă operațiunilor desfășurate în temeiul Contractelor, în conformitate cu prevederile sus menționate.
Reclamanta arată că documentele care atestă că zahărul a fost transportat - în întregime - din România în Ungaria sunt scrisorile de trăsură (CMR) emise de Societate, semnate și ștampilate de către cumpărător la locul de descărcare - în localitatea Mako, Ungaria.
În plus, arată că transportul zahărului din România în Ungaria rezultă și din scrisorile de trăsură emise de cumpărător către clienții săi din Ungaria (cumpărătorii succesivi ai zahărului produs de Societate).
Totodată, scutirea de aplicare și plată a TVA este justificată și de existența Contractelor de Vânzare - Cumpărare încheiate între reclamantă și Q-PA, contracte în temeiul cărora au fost efectuate livrări intracomunitare în sensul art. 143 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal.
De asemenea, învederează faptul că contrar celor reținute de Garda Financiară în Procesul - Verbal, respectiv faptul că CMR - urile nu ar putea fi luate în considerare, întrucât mențiunile din cuprinsul acestora sunt contrazise de o . adrese emise de Garda Financiara Secția N. și de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră - Punctul Comun de Contact Artand. În acest sens arată că însăși legislația fiscală atribuie documentelor menționate efecte juridice și valoare probatorie de natură a conduce la scutirea de la aplicarea și plata TVA.
Pentru aceste motive, solicită să se observe că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul fiscal pentru aplicarea scutirii de TVA, condiții care nu au fost înlăturate prin niciun mijloc legal de natură a le invalida.
Pe cale de consecință, în condițiile inexistenței unei fapte culpabile a reclamantei, susține că orice prejudiciu care s-ar fi produs bugetului statului nu poate fi imputat ei ci cumpărătorului, în măsura în care acesta nu a transportat zahărul potrivit obligațiilor contractuale.
În drept au fost invocate: art. 143 alin. 2 lit. a din Codul fiscal, art. 10 alin. 1 din Instrucțiunile de aplicare a scutirii de TVA pentru operațiunile prevăzute la art. 143 alin. 1 lit. a-i, art. 143 alin. 2 și art. 144 ind. 12 din Codul fiscal.
Reclamanta a depus în probațiune: înscrisuri, martori, expertiză contabilă, precum și orice alte mijloace de probă a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.
Pârâta Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice B. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. (fosta Direcție Generală a Finanțelor Publice M., a formulat întâmpinare și a invocat inadmisibilitatea acțiunii întemeiată pe art. 218 din OG nr. 92/2003., precum și prevederile HG nr. 1324/2009.
Se arată de pârâți că prin cererea formulată se solicită anularea Deciziei nr._/05.06.2013, precum și a procesului-verbal nr._/29.03.2013, ambele emise de fosta Gardă Financiară - Secția Județeana M. și că potrivit procesului-verbal nr._/29.03.2013, obiectivul controlului l-a constituit verificarea realității livrărilor intracomunitare, solicitată de Grupul de Lucru Antifraudă Fiscală, din cadrul A.N.A.F., prin adresa nr._/21.11.2012. În esență, în urma verificărilor efectuate de Grupul de Lucru Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF s-au ridicat suspiciuni cu privire la faptul că mărfurile facturate de S.C. Zahărcom SRL din Luduș, către Q-PA SRO din Slovacia, nu au părăsit teritoriul României, fiind solicitate verificări în acest sens.
Urmare a controlului efectuat la solicitarea GLAF, s-a constatat că mărfurile livrate partenerului intracomunitar din Slovacia O-PA-SRO în valoare de 4.145.792 lei, nu au părăsit teritoriul României.
În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii, pârâta redă și detaliază prevederile art. 9 alin. 3, 4 și 5 din HG nr. 1324/2009, precum și art. 110 alin. 3, art. 110 din OG nr. 92/2003. Totodată, redă și art. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, sens în care arată că actul administrativ susceptibil de a fi atacat în procedura specială reglementată de această lege este un act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică în vederea organizării executării legii, care trebuie obligatoriu să dea naștere, să modifice sau să stingă raporturi juridice. Astfel, arată că procesul – verbal atacat de reclamantă nu este un act administrativ în accepțiunea art. 2 din Legea nr. 554/2004, întrucât nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice și nu îndeplinește niciuna dintre condițiile prevăzute de art. 41 din OG nr. 92/2003.
Reclamanta susține că dată fiind incidența dispozițiilor art. 218 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicata, conform cărora, doar deciziile emise in soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse in procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, cererea reclamantei, prin care se solicită anularea Deciziei nr._/05.06.2013, precum și a procesului-verbal nr._/29.03.2013, ambele emise de fosta Gardă Financiară - Secția Județeana M., ca fiind inadmisibilă.
În drept s-au invocat dispozițiile legale la care a făcut referire în text.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a combătut excepția inadmisibilității, pentru că, în opinia sa procesul verbal are natura juridică a unui act administrativ fiscal, susceptibil de a fi atacat în condițiile art. 205-209 din Codul de procedură fiscală, dar și că legiuitorul a clarificat expres că procesele verbale emise de organele fiscale în urma unui control încrucișat sau inopinat intră, pe lângă titlurile de creanță în sfera actelor administrative ca și o . alte acte de natură fiscală.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 29.03.2013 a fost încheiat procesul verbal nr._ de comisarii Gărzii Financiare –secția județeană M., în urma unui control privind activitatea . Luduș, prin care a fost calculat un prejudiciu adus bugetului de stat în sumă de 994.990 lei, reprezentând TVA suplimentar, apreciindu-se că a fost încălcate prevederile art. 143 alin. 2 lit. a din Legea nr. 571/2003.
Reclamanta a formulat plângere prealabilă la acest proces verbal, prin care a solicitat revocarea acestuia, fiind formulată și contestație, iar prin adresa nr._ din 05.06.2013, pârâta a ANAF - Garda Financiară secția M. a comunicat reclamantei că în virtutea atribuțiilor care revin acestei instituții, constatările reținute în procesul verbal nu sunt măsuri, sancțiuni sau obligații care să constituie obiectul unei contestații, că acesta nu constituie titlu de creanță și cu atât mai puțin titlu executoriu față de societatea contestatoare.
Deasemenea, prin această adresă s-a comunicat reclamantei, că pentru aspectele constatate a fost sesizat P. de pe lângă Tribunalul M. și că eventuala contestația trebuie să fie îndreptată împotriva raportului de inspecție fiscală sau a deciziei de impunere, astfel încât contestația este fără obiect.
Examinând cu prioritate excepția tardivității, se constată că este neîntemeiată, pentru că acțiunea a fost expediată prin poștă și data trimiterii este 06.12.2013, deci nu se poate lua în considerare data înregistrării, care este 10.12.2013, pe de o parte.
Deasemenea, reclamanta a dovedit că adresa prin care a fost soluționată contestația sa, adresa nr._/5.06.2013 a fost comunicată cu aceasta la data de 12.06.2013, deci acțiunea a fost introdusă în termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. 5 raportat la alin.1, argumente pentru care se va respinge excepția tardivității invocate (fiind vorba de fapt de prescripție).
Cu privire la inadmisibilitatea acțiunii, se constată că este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
În materia raporturilor juridice fiscale, potrivit art.208 din Codul de procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia. Baza de impunere și impozitul, taxa sau contribuția stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună, iar conform alin.4, pot fi contestate în condițiile alin. (3) și deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite impozite, taxe, contribuții sau alte sume datorate bugetului general consolidat.
În acest text de lege sunt avute în vedere actele ce pot fi contestate pe cale administrativă, iar din interpretarea normelor citate, reiese că poate fi vorba despre acte care produc efecte juridice, care au consecințe fiscale în ce privește patrimoniul contribuabilului.
Mai mult decât atât, ceea ce pretinde alin. 2 din textul de lege menționat, este că cel care formulează contestația să fi fost lezat în drepturile sale, însă un proces verbal care nu produce efecte nu poate leza un drept sau interes al reclamantei.
Se constată că Ordinul invocat de reclamantă, respectiv nr. 2160/2010, nu poate duce la respingerea excepției inadmisibilității, deoarece și prin acest act normativ este instituită condiția ca plângerea prealabilă să aibă ca obiect sume și măsuri stabilite prin actul atacat.
Văzând că prin procesul verbal contestat de reclamantă nu sunt stabilite sume sau dispuse măsuri, mai mult, că în baza acestuia s-a emis ulterior o decizie de impunere, care produce efecte juridice fiscale și poate constitui obiectul unei contestații și acțiuni, pentru considerentele expuse și în temeiul textelor de lege menționate, va fi admisă excepția inadmisibilității și se va respinge ca atare cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității ca neîntemeiată.
Admite excepția inadmisibilității.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta .> cu sediul în Luduș, ., jud. M., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, având C. RO_, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Națională de Administrare Fiscală - în nume propriu și ca succesoare a Comisariatului General al Gărzii Financiare, cu sediul în București, ., sector 5 și a Gărzii Financiare M. cu sediul în Tg. M., .. 1-3, jud. M. ca inadmisibilă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică din 15 Iulie 2014
Președinte:
M. R.
Grefier
H. L.
Redactat: M.R
Thred: 08.12.2014/H.L
5 ex.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 176/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 532/2014.... → |
|---|
