Obligaţia de a face. Decizia nr. 2241/2014. Tribunalul MUREŞ

Decizia nr. 2241/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 2063/102/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ (Număr în format vechi 2540/2012)

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIE Nr. 2241/2014

Ședința publică de la 09 Septembrie 2014

Completul constituit din:

Președinte M. R.

Grefier A. B.

Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta P. G. CATOLICA CEUASU DE CAMPIE, în contradictoriu cui pârât P. C. CEUASU DE CAMPIE, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța invocă excepția perimării și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 6.03.2012 la nr._, reclamanta P. G. Catolică Ceuașu de Câmpie a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. comunei Ceuașu de Câmpie obligarea pârâtului în calitate de ordonator principal de credite la virarea de credite pentru asigurarea în bugetul debitoarei – Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – Ceuașu de Câmpie, de sume suficiente pentru punerea în aplicare a titlurilor executorii anexate cererii.

La data de 12.12.2012, instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă, pentru că reclamanta P. G. Catolică Ceuașu de Câmpie nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de instanță.

Având în vedere că de la această dată, cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina reclamantei P. G. Catolică Ceuașu de Câmpie, care nu a cerut repunerea cauzei pe rol, urmează a se constata perimarea acțiunii, în temeiul dispozițiilor art.248 alin.1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de perimare.

Constată perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul P. G. Catolică Ceuașu de Câmpie (cu sediul în Ceuașu de Câmpie, nr. 123, județ M.) în contradictoriu cu pârâtul P. comunei Ceuașu de Câmpie (cu sediul în Ceuașu de Câmpie, județ M.).

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Septembrie 2014

Președinte,

M. R.

Grefier,

A. B.

Red. R.M.

Tehnored. B.A.M

3 exemplare/10.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Decizia nr. 2241/2014. Tribunalul MUREŞ