Anulare act administrativ. Sentința nr. 955/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 955/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 4337/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 955/2014
Ședința publică de la 25 Februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte A. M. A.
Grefier E. S. I.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B.-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., având ca obiect anulare act administrativ.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 24 februarie 2014 concluzii scrise din partea reclamantei, într-un singur exemplar la care sunt atașate înscrisuri.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților în fond au fost consemnate prin încheierea de ședință din data de 10 februarie 2014 când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de astăzi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30 iulie 2013 sub nr._ reclamanta S.C. N. P. FOREST S.R.L., prin reprezentant legal, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice M. – Administrația Finanțelor Publice M., ca instanța să dispună:
- anularea deciziei de impunere nr. 321/26.04.2012, privind obligațiile suplimentare de plată, emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. 325/26.04.2012 și a deciziei nr. 282/2012/24.01.2013, prin care a fost soluționată contestația formulată, iar pe cale de consecință exonerarea de la plata sumei de 178.419 lei;
- suspendarea efectelor deciziei de impunere nr. 321/26.04.2012;
- cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a considerat că în mod eronat inspectorii fiscali au stabilit, la punctul 2.1.2. din decizia de impunere, că cheltuielile aferente autoturismelor Audi A4 și Toyota Hilux achiziționate, precum și diversele bunuri constând în radiatoare, tablă de acoperiș sunt cheltuieli nedeductibile. A susținut că toate aceste cheltuieli sunt deductibile conform prevederilor legale, întrucât au fost înscrise în contabilitatea societății, sunt indispensabile desfășurării activității comerciale, amortizarea având loc conform prevederilor legale, astfel că în mod eronat inspectorii fiscali au recalculat rezultatul fiscal.
În ce privește constatările inspectorilor fiscali de la punctul d din decizia de impunere, referitoare la activitatea desfășurată în perioada decembrie 2009 – septembrie 2011 cu o . firme, constând în prestări servicii precum și cheltuielile cu piese auto, în cuantum de 350.847 lei, a considerat că nu poate fi considerată vinovată de faptul că furnizorii nu și-au înregistrat facturile sau le-au înregistrat tardiv.
Reclamanta a contestat și reținerile reprezentanților pârâtei de la punctul e din decizia de impunere, cu privire la înregistrarea nejustificată a cheltuielilor cu materii prime în cuantum de 4.954 lei, considerate nedeductibile.
Reclamanta a considerat, în ce privește TVA-ul, că sunt neîntemeiate deficiențele reținute, prin analogie cu cele prezentate la capitolul privind impozitul pe profit.
Referitor la accesoriile aferente, a invocat principiul conform căruia accesoriul urmează soarta principalului.
Reclamanta a invocat prevederile art. 11 alin. 1 din Codul fiscal și ale pct. 6 pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală precum și pe cele ale art. 7 alin. 2 și 3 din Codul de procedură fiscală, susținând că organul fiscal este obligat să-și dovedească raționamentul prin mijloace de probă.
Reclamanta a depus, în probațiune, actele atacate.
Pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și menținerea actelor administrativ fiscale contestate.
În motivarea întâmpinării pârâta a invocat prevederile legale incidente în speță, indicate în întâmpinare și a arătat că societatea nu prezintă în susținerea contestației argumente și documente prin care să combată constatările organelor de inspecție fiscală.
La solicitarea instanței, s-au depus la dosar documentele care au stat la baza emiterii actelor administrativ fiscale atacate.
Cererea având ca obiect suspendarea executării actelor administrative a fost respinsă de instanță la termenul de judecată din 10 februarie 2014.
Cu privire la fondul cauzei, analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
În baza Raportului de inspecție fiscală nr. F-MS 325 din 26.042.2012 (f.63-82) a fost emisă Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-MS 321 din 26.04.2012 (f.53-62), prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei . SRL obligații fiscale suplimentare de plată constând în impozit pe profit în sumă de 67.264 lei și dobânzi/majorări de întârziere aferente acestuia în cuantum de 13.342 lei și respectiv taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar în cuantum de 81.216 lei, dobânzi/majorări de întârziere în cuantum de 9.341 lei și respectiv penalități de întârziere aferente acesteia în sumă de 7.256 lei.
Reclamanta a formulat în termenul legal contestație împotriva acestei decizii de impunere, iar prin Decizia nr. 282/2012/24.01.2013 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice M. – Biroul Soluționare Contestații s-a dispus:
- respingerea ca neîntemeiată a contestației în ceea ce privește suma totală de 17.578 lei, reprezentând: 11.128 lei impozit pe profit; 1.810 lei dobânzi/majorări de întârziere aferente acestuia; 3.468 lei taxă pe valoarea adăugată; 651 lei dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA și 521 lei penalități de întârziere aferente acesteia și
- suspendarea soluționării contestației în ceea ce privește obligațiile fiscale în sumă totală de 160.841 lei reprezentând impozit pe profit, taxă pe valoarea adăugată și accesorii aferente acestora, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală.
În ceea ce privește dispoziția de suspendare a soluționării contestației, în decizie s-a arătat că organele de inspecție fiscală au reținut, la cap. III pct. 1 „Impozitul pe profit” lit. d), respectiv la cap. III pct. 2 „Taxa pe valoarea adăugată” lit. b) din Raportul de inspecție fiscală, constatări potrivit cărora în perioada decembrie 2009 – septembrie 2011 societatea a înregistrat în contabilitate cheltuieli în sumă totală de 350.847 lei precum și taxa pe valoarea adăugată deductibilă în sumă de 77.748 lei, reprezentând achiziții de bunuri și prestări de servicii, fără a prezenta documente justificative din care să rezulte necesitatea și realitatea serviciilor facturate și a bunurilor achiziționate, existând suspiciuni în ceea ce privește realitatea operațiunilor consemnate și care au diminuat bazele impozabile. S-a reținut că aceste fapte ar putea întruni elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, fiind sesizate organele de urmărire penală. S-a arătat că numai în funcție de stabilirea cauzelor care au condus la diminuarea obligațiilor fiscale se poate asigura soluționarea legală și temeinică a contestației, între stabilirea obligației bugetare prin decizia de impunere atacată și cercetările care se efectuează în dosarul penal existând o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei în procedura administrativă, fiind invocat și principiul de drept „penalul ține în loc civilul”. Operațiunile derulate de societate cu privire la care s-a reținut că există suspiciuni și constatările organelor fiscale au fost prezentate pe larg în cuprinsul deciziei.
În conformitate cu prevederile art. 214 alin. 1 lit. a din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, organul de soluționare a contestației poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.
Întrucât în urma cercetărilor penale urmează a se stabili realitatea și natura operațiunilor suspectate a fi nereale, aceasta având o înrâurire asupra obligațiilor fiscale stabilite suplimentar, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege enunțat, soluționarea contestației fiind în mod legal suspendată.
Ca urmare, acțiunea este neîntemeiată cu privire la această dispoziție din decizia atacată. Instanța reține în plus că, potrivit dispozițiilor art. 218 alin. 2 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, actul administrativ suspus controlului judecătoresc este decizia dată în soluționarea contestației, deci instanța analizează cauza prin prisma soluției date în calea administrativă de atac. Astfel, instanța nu se poate sesiza direct cu analiza legalității deciziei de impunere, astfel cum a solicitat reclamanta, în situația în care prin decizia dată în calea administrativă de atac aceasta nu a fost analizată pe fond.
Referitor la obligațiile fiscale cu privire la care a fost respinsă contestația, instanța constată că la punctul 2.1.2 lit. a), b), c) și e) din decizia de impunere, referitor la impozitul pe profit, organele fiscale au reținut că au fost încălcate prevederile art. 21 și art. 24 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal privind deducerea cheltuielilor la stabilirea impozitului pe profit, în sensul că au fost deduse cheltuieli constând în contravaloarea taxei de leasing pentru un autoturism și a taxei de primă înmatriculare în condițiile în care acestea trebuiau recuperate prin deducerea amortizării; a fost dedusă contravaloarea unei taxe de primă înmatriculare fără a exista un document justificativ; au fost deduse cheltuieli cu diverse bunuri (radiatoare, tablă acoperiș etc.) care nu au legătură cu activitatea desfășurată de societate; au fost înregistrate cheltuieli cu amortizarea unui autoturism după ce acesta a nu a mai făcut parte din patrimoniul societății; nu au fost respectate dispozițiile legale cu privire la funcțiunea conturilor și nu au fost înregistrate diferențele de curs valutar; au fost înregistrate nejustificat cheltuieli cu materii prime constând în buștean de fag, în condițiile în care nu există vânzări de bușteni de fag în perioada respectivă, ci doar transformarea lemnului pe picior în bușteni, ceea ce nu presupune înregistrarea de cheltuieli.
O parte din aceste constatări au consecințe și în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată, la punctul 2.1.2 lit. a) din decizia de impunere, referitor la taxa pe valoarea adăugată, reținându-se că deducerea taxei pe valoarea adăugată aferentă unor bunuri (radiatoare, robineți etc.) care nu au legătură cu activitatea desfășurată și nu sunt aferente realizării de venituri au influență asupra TVA, întrucât societatea avea obligația colectării taxei pe valoarea adăugată aferentă, conform art. 128 alin. 4 lit. a din Codul fiscal. La lit. c) din același punct s-a reținut că în trimestrul III 2008 societatea a exercitat în mod eronat dreptul de deducere pentru TVA în baza facturii nr. 20/29.09.2008, deși avea obligația aplicării măsurilor de simplificare, în conformitate cu prevederile art. 160 alin. 2 lit. b din Codul fiscal.
Constatările organelor de inspecție fiscală și prevederile legale aplicabile au fost redate pe larg atât în cuprinsul raportului de inspecție fiscală, cât și în decizia de impunere, fiind depuse la dosar, în probațiune, și înscrisurile care constituie anexele raportului de inspecție fiscală și care susțin constatările. Astfel, instanța constată că sunt neîntemeiate susținerile reclamantei din cuprinsul acțiunii, în sensul că organele de control nu și-au dovedit constatările.
Reclamanta nu a prezentat în concret motive de nelegalitate și netemeinicie cu privire la aceste constatări, pe care nu le-a combătut prin argumente și probe contrare, susținând doar că toate aceste cheltuieli sunt deductibile fiscal, au fost înregistrate în contabilitatea societății și sunt indispensabile activității comerciale.
Față de prevederile 21 și art. 24 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, instanța reține că dreptul de a deduce cheltuielile nu rezultă din simpla înregistrare în contabilitate a unor documente ce pot fi considerate justificative, ci este necesar a fi îndeplinite mai multe condiții, între altele cheltuielile să fie efectuate în scopul realizării veniturilor, să fie justificate prin documentele prevăzute de lege și să nu se încadreze în categoria cheltuielilor care se recuperează prin deducerea amortizării.
În același sens, art. 145 din Codul fiscal reglementează dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor, în anumite condiții, una dintre acestea fiind ca achizițiile să fie destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile. La art. 160 este prevăzută obligația de aplicare a măsurilor de simplificare, pentru operațiunile prevăzute de respectivul articol.
Or, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor acestor condiții, limitându-se la a afirma că toate cheltuielile sunt deductibile. Potrivit dispozițiilor art. 65 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, sarcina probei incumbă reclamantei, textul stipulând următoarele: „contribuabilul are sarcina de a dovedi actele și faptele care au stat la baza declarațiilor sale și a oricăror cereri adresate organului fiscal”.
Pentru motivele expuse, instanța constată că actele administrativ-fiscale atacate au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale, astfel că acțiunea formulată este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta S.C. N. P. FOREST S.R.L. având C. RO_, J_, cu sediul în Ibănești, nr. 657, jud. M., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. având Cod de identificare fiscală_, cont RO93TREZ__ deschis la Trezoreria B., cu sediul procesual ales în Tg. M., .. 1-3, jud. M., în calitate de succesoare a pârâtei inițiale.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul M..
Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2014.
Președinte, A. M. A. | ||
Grefier, E. S. I. |
Redactat: A.M.A
Thred: 06.06.2014/H.L
4 ex.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 1668/2014. Tribunalul MUREŞ | Anulare proces verbal de contravenţie. Încheierea nr.... → |
|---|
