Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 531/2014. Tribunalul MUREŞ

Decizia nr. 531/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 1019/289/2012/a1

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIA Nr. 531/2014

Ședința publică de la 20 Iunie 2014

Completul constituit din:

Președinte A. M. A.

Judecător I. O.

Judecător M. R.

Grefier L. H.

Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurentul Inspectoratul de Poliție Județean M., cu sediul în Tg. M., ., jud. M., împotriva Încheierii civile nr. 04.07.2012 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ 12.

La apelul nominal făcut în ședința se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Având în vedere dispozițiile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești potrivit cărora „în cazul în care nici una dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale”, instanța, constatând că lipsesc părțile, va lăsa cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.

Față de actele și lucrările dosarului instanța reține cererea de recurs în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 12 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Târgu M. în dosarul nr._ s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 155¹ Cod procedură civilă, suspendarea judecării cererii de chemare în judecată formulată de petentul Inspectoratul de Poliție Județean M., în contradictoriu cu intimatul R. M., având ca obiect înlocuirea amenzii contravenționale cu prestarea unei activități în folosul comunității, până la îndeplinirea dispozițiilor instanței.

Instanța a reținut că petentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, respectiv nu a certificat pentru conformitate cu originalul înscrisurile alăturate cererii de chemare în judecată, astfel cum i s-a pus în vedere prin mențiunea de pe citație.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs petentul Inspectoratul de Poliție Județean M., solicitând admiterea recursului și repunerea pe rol a cauzei.

În motivare, recurentul a arătat că prin depunerea alăturat cererii de recurs a încă unui exemplar după înscrisurile solicitate, pentru conformitate cu originalul, sunt înlăturate motivele care au stat la baza suspendării cauzei, conform prevederilor art. 155 ind. 1 din Codul de procedură civilă, iar dezbaterile pot fi reluate de la ultimul act întocmit.

Examinând legalitatea încheierii primei instanțe, în raport de motivul de recurs invocat și în temeiul art. 304 ind. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul apreciază că recursul formulat nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a apreciat judicios că este incident motivul de suspendare a cauzei, câtă vreme soluționarea cauzei a fost împiedicată din culpa petentului, care nu a îndeplinit obligațiile stabilite de instanță.

Soluția instanței de suspendare a judecării cauzei nu poate fi analizată decât raportat la elementele dosarului de la momentul suspendării, deoarece raportat la actele depuse la dosar la acel moment se poate aprecia dacă soluția este legală și temeinică sau nu. Or, față de actele existente la dosarul de fond se constată că petentul nu și-a îndeplinit obligația stabilită de instanță, de a depune la dosar înscrisurile certificate pentru conformitate cu originalul, necesare soluționării cauzei, astfel că suspendarea a fost dispusă corect.

Îndeplinirea obligațiilor ulterior momentului suspendării poate constitui motiv de repunere pe rol a cauzei, însă nu atrage nelegalitatea încheierii și nu este de natură a justifica admiterea recursului și modificarea sau casarea acesteia.

Pentru aceste motive, instanța va respinge ca neîntemeiat recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurentul Inspectoratul de Poliție Județean M., cu sediul în Tg. M., ., jud. M., împotriva Încheierii civile nr. 04.07.2012 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ 12, ca neîntemeiat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20 iunie 2014.

Președinte,

A. M. A.

Judecător,

I. O.

Fiind în concediu de odihnă semnează președintele instanței - d-na judecător

I. L.

Judecător,

M. R.

Fiind în concediu de odihnă semnează președintele instanței - d-na judecător

I. L.

Grefier,

L. H.

Redactat: Thred: A.M.A

Listat: 23.07.2014/H.L

2 ex. jud. fond:A. H.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 531/2014. Tribunalul MUREŞ