Anulare act administrativ. Sentința nr. 2338/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2338/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 26-09-2014 în dosarul nr. 4831/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 2338/2014
Ședința publică de la 26 Septembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte C. P.
Grefier Ț. D.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta F. . sediul în Tîrgu M., ., . registrul comerțului sub nr. J_, C. RO_, în contradictoriu cu pârâtul M. Târgu M., Direcția Economică – Serviciu Stabilire și Încasare Impozite și Taxe, cu sediul în Tîrgu. M., P-ța Victoriei, nr.3, jud. M., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă administratorul societății reclamante asistat de domnul avocat P. T. S. și reprezentantul pârâtului, domnul consilier juridic Golya C. L..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată depuse la data de 24 septembrie 2014, prin registratura instanței, din partea pârâtului Municipiului Tîrgu M., obiecțiuni la raportul de expertiză, în două exemplare.
Instanța comunică un exemplar reprezentantului reclamantei, care solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a avea posibilitatea să studieze aceste obiecțiuni.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă administratorul societății reclamante asistat de domnul avocat P. T. S. și reprezentantul pârâtului, domnul consilier juridic Golya C. L..
Reprezentantul reclamantului depune la dosarul cauzei dovada achitării diferenței raportului de expertiză, respectiv chitanța_/1 din 24.09.2014 în valoare de 2136,39 lei.
La întrebarea instanței, reprezentantul convențional al reclamantei arată că nu are obiecțiuni de formulat la raportul de expertiză.
Instanța acordă cuvântul cu privire la obiecțiunile formulate de pârâta M. Tîrgu M..
Reprezentantul pârâtei, domnul consilier juridic Golya C. L. solicită admiterea observațiilor astfel cum au fost formulate, nu solicită comunicarea acestora către expert.
Reprezentantul reclamantei apreciază că obiecțiunile formulate sunt de fapt, niște critici aduse la modul de întocmire a raportului de expertiză.
Instanța constată că obiecțiunile formulate sunt observații la modul de întocmire a raportului de expertiză, care vor fi avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei.
Reprezentantul reclamantei depune la dosarul cauzei dovada achitării onorariului de avocat, respectiv copia conformă cu originalul a facturii nr. 133/04.03.2013 și chitanța nr. 0088/04.03.2013.
Reprezentantul pârâtei depune la dosarul cauzei un număr de două hotărâri judecătorești reprezentând practică judiciară.
La întrebarea instanței, reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat în probațiune și nici excepții de invocat.
Potrivit art.244 alin.1 C.proc.civ., nemaifiind alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța se consideră lămurită și declară cercetarea procesului încheiată, și, în temeiul art.223 alin.1 C.proc.civ., deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, acordând cuvântul reprezentanților părților.
Reprezentantul reclamantei, domnul avocat P. T. S. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, anularea în tot a dispoziției Primarului privind soluționarea contestației_/13.03.2013, anularea în tot a deciziilor de impunere privind obligațiile suplimentare constând în impozit pe clădiri și a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii. Ca o consecință a anulării dispozițiilor menționate solicită obligarea pârâtului la restituirea în favoarea reclamantei a sumei de_,49 lei reprezentând impozit pe clădiri stabilit suplimentar așa cum rezultă din raportul de expertiză, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru, onorariu expert și onorariu avocațial conform înscrisurilor doveditoare depuse la dosarul cauzei.
Reprezentantul reclamantei apreciază că raportul de expertiză întocmit în cauză se confirmă criticile aduce deciziilor de impunere emisă cu nerespectarea prevederilor legale și în mod abuziv de M. Tîrgu M.. Solicită să se aibă în vedere, la deliberare, prevederile art. 253 C.fiscal, în înțelesul cărora invocă dispozițiile pct. 52 alin. 1 lit. e din H.G. nr. 44/2004 normele metodologice de aplicarea a codului fiscal, care prevăd că prin sintagma valoare de inventar a clădirii în scopul determinării impozitului pe clădiri, se înțelege valoarea de intrare a clădirii în patrimoniul înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii și care după caz poate fi: lit e-valoarea rezultată în urma reevaluării pentru clădirile reevaluate în baza unei dispoziții legale. Potrivit pct.57 alin. 2 din aceeași hotărâre de guvern, pentru persoanele juridice, în cazul în care ulterior recunoașterii inițiale a activ a clădirii, valoarea este determinată pe baza reevaluării, valoarea rezultă din reevaluare va sta la baza calculării impozitului pe clădiri. Astfel că, din punctul său de vedere, la baza calculului impozitului pe clădiri va sta valoarea rezultată din reevaluarea rezultată conform raportului de evaluare din 28.12.2009, fără a avea vreo relevanță dacă acesta a fost sau nu înregistrat în evidențele contabile ale societății. Prin raportul de expertiză, la obiectivul nr.2 se arată expres că prin omisiunea de înregistrare în contabilitate a acestui raport de evaluare nu s-a creat nici un prejudiciu bugetului local în sensul că societatea ar fi uzat de această omisiune de înregistrare în contabilitate pentru a reduce, in mod nelegal, impozitul de clădiri datorat. Tot expertul spune că nu are nicio relevanță că această omisiune de înregistrare în contabilitate, atâta timp cât potrivit codului de procedură fiscală, declarațiile de impozit depuse în baza Ordonanței 92/2003 au fost acceptate și cu atât mai mult cu cât, raportul de reevaluare nu a fost contestat de pârâtă. Acest raport de reevaluare respectă prevederile HG 1553/2003, prin urmare modalitatea de declarare și impozitare pentru anii 2008-2010 a fost una corectă. Cu privire la critica pe care, prin obiecțiunile la expertiză, o aduce pârâtul, arătând că expertul ar fi extins obiectivul nr. 2 pentru anii anteriori, acesta nu s-a referit numai la anii 2008-2012, ci s-a referit la 2006-2012, solicită să se aibă în vedere concluziile expertului, respectiv că nu a putut determina impozitul pe clădiri numai pe 2008-2012 pentru că clădirea a fost achiziționată în 09.11.2006 și a fost modernizată în baza unei autorizații de construcție din 25.05.2007, prin urmare expertul a avut în vedere valoarea de achiziționare a clădirii, valoarea cu care a fost modernizată această clădire, a procedat la recalcularea impozitului chiar de la data dobândirii acestui imobil. Reprezentantul reclamantei apreciază că toate susținerile pârâtului sunt neîntemeiate, motiv pentru care solicită admiterea acțiunii, restituirea sumelor plătite suplimentar indicate în ultima coloană a anexei la raportul de expertiză.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea acțiunii pentru motivele cuprinse în întâmpinare, fără cheltuieli. Acesta invocă prevederile art. 253 alin. 5 din Codul fiscal prevede că în cazul unei clădiri care a fost reevaluată conform reglementărilor contabile, valoarea impozabilă a clădirii este valoarea contabilă rezultată în urma reevaluării, înregistrată ca atare în contabilitatea persoanei juridice. Reprezentantul pârâtei punctează faptul că legiuitorul folosește în mod repetat sintagma „contabilitate” și apreciază că impozitul pe clădiri nu poate fi calculat la o altă valoare decât cea înregistrată în contabilitate. Reprezentantul pârâtei invocă practica judiciară, respectiv Decizia 3174/2011 a ÎCCJ prin care se tranșează această problemă, în sensul că reclamanții au încercat să valorifice reevaluări neînregistrate în contabilitate, iar acțiunile lor au fost respinse.
În replică, reprezentantul reclamantei solicită să se aibă în vedere faptul că raportul de reevaluare, omis a fi înregistrat în contabilitate, a fost depus la sediul pârâtei la momentul întocmirii lui, și nu ulterior, pentru a încerca să beneficieze de un calcul retroactiv al impozitului pe clădiri
Instanța dispune închiderea dezbaterilor, în temeiul art.394 alin.1 C.proc.civ. și rămâne în pronunțare asupra cauzei
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 17.09.2013, reclamanta F. ., în contradictoriu cu pârâtul M. Târgu M., anularea Dispoziției primarului municipiului Tîrgu M. emisă în urma soluționării contestației formulate împotriva Deciziilor de impunere nr._/22.02.2013,_/22.02.2013,_/22.02.2013,_/22.02.2013,_/22.02.2013,_/22.02.2013, precum și anularea acestora din urmă, restituirea sumei de 60.824 lei, din care suma de 40.567 lei reprezintă impozit pe clădiri suplimentar aferent anilor 2008 – 2012, iar suma de 20.257.44 lei, reprezintă majorări de întârziere aferente, împreună cu toate majorările de întârziere de la data emiterii deciziilor și până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat faptul că, la data de 09.11.2006, în baza unui contract de vânzare – cumpărare, a dobândit la bun social un imobil, valoarea de achiziție declarată în vederea impozitării fiind de 140.000 lei. La acest imobil au fost efectuate lucrări de sporire a confortului de utilizare în valoare de 21.940,34 lei, din care suma de 9.800 lei a reprezentat valoarea lucrărilor executate în anul 2007, valoare declarată spre impozitare prin declarația nr._/18.10.2007.
Reclamanta a mai arătat faptul că, potrivit raportului de evaluare întocmit la data de 28.12.2009, apartamentul a fost evaluat la 129.000 lei, valoare care a fost declarată pentru stabilirea impozitului prin declarația fiscală nr.1088/03.03.2010. În perioada 2010 – 2012, societatea și-a achitat toate obligațiile reprezentând impozitul pe clădiri.
Odată cu reevaluarea efectuată pentru anul 2013, reprezentantului societății i s-a cerut să depună balanța contabilă de verificare aferentă lunii noiembrie 2012 și registrul jurnal, din care a rezultat că valoarea evaluată în anul 2009 nu a fost evidențiată în contabilitatea societății. Prin urmare, au fost recalculate obligațiile fiscale ale reclamantei, deși aceasta nu a produs nici un prejudiciu bugetului local și a achitat impozitul în raport cu valoarea legal reevaluată la data de 28.12.2009.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copiile actelor administrative contestate, declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul local menționate, alte înscrisuri considerate relevante.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivare, pârâtul a prezentat pe larg situația de fapt, subliniind faptul că obligațiile fiscale cu titlul de impozit pe clădiri în cursul anului 2010 au fost stabilite în baza unei declarații fiscale eronate a reclamantei, care, deși a efectuat o reevaluare a clădirii din proprietate, nu a înregistrat-o în contabilitate, declarând o valoare de inventar care nu se reflectă în contabilitate.
Au fost depuse documentele care au stat la baza emiterii actelor administrative contestate și a fost efectuată o expertiză contabilă, la solicitarea reclamantei.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, precum și susținerile părților, prin prisma dispozițiilor legale relevante, instanța reține următoarele:
Reclamantei (persoană juridică ce are obligația de plată a impozitului pe clădiri) i-au fost comunicate Deciziile referitoare la obligațiile de plată fiscale nr._/22.02.2013,_/22.02.2013,_/22.02.2013,_/22.02.2013,_/22.02.2013,_/22.02.2013, prin care M. Tîrgu M. a stabilit în sarcina sa debite principale suplimentare și accesorii în cuantum total de 60.824 lei pentru perioada 2008 – 2012, reprezentând impozit pe clădiri și accesorii rezultând din recalcularea acestuia ca urmare a unor declarații fiscale eronate, în sensul că, inițial, a fost avută în vedere valoarea imobilului astfel cum a fost declarată de către contribuabil, însă ulterior, s-a constatat că această valoare nu fusese înregistrată în contabilitatea reclamantei.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație, care a fost respinsă prin Decizia nr._/13.03.2013. În motivarea contestației, reclamanta a invocat, în esență, faptul că la baza calculului impozitului trebuia să stea valoarea reevaluată, astfel cum rezultă din dispozițiile Codului fiscal, fără a avea vreo relevanță dacă aceasta a fost sau nu evidențiată în contabilitatea societății.
Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanta a reiterat argumentele referitoare la nelegalitatea recalculării impozitului raportat la valoarea nereevaluată a imobilului.
Fiind necontestată împrejurarea neînregistrării valorii reevaluate a imobilului în anul 2009, tribunalul constată că, în esență, problema care trebuie analizată în speță este stabilirea valorii care reprezintă baza de calcul a impozitului pe clădiri în cazul persoanelor juridice, în ipoteza dată, respectiv în cazul reevaluării acestei valori în baza unei dispoziții legale.
Instanța apreciază că, în speță, sunt incidente următoarele prevederi legale:
- Art.253 alin.5 din Codul fiscal: În cazul unei clădiri care a fost reevaluată, conform reglementărilor contabile, valoarea impozabilă a clădirii este valoarea contabilă rezultată în urma reevaluării, înregistrată ca atare în contabilitatea proprietarului - persoană juridică.
- Pct.52 alin.1 lit.e din HG 44/2004: Prin sintagma valoarea de inventar a clădirii, în scopul determinării impozitului pe clădiri, se înțelege valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată in contabilitatea proprietarului clădirii, și care, după caz, poate fi: e) valoarea rezultată în urma reevaluării, pentru clădirile reevaluate în baza unei dispoziții legale.
Din interpretarea logică și gramaticală a acestor textele legale invocate inclusiv de reclamantă atât în cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât și contestația adresată organului fiscal, rezultă cu claritate faptul că, din perspectivă fiscală, în vederea determinării impozitului pe clădiri datorat de proprietar în cazul reevaluării clădirii respective, trebuie să fie îndeplinită, suplimentar și cumulativ, condiția înregistrării în contabilitate a acestei valori, nefiind suficientă menționarea acesteia în declarația depusă de contribuabil.
Nu poate fi reținută, sub acest aspect, susținerea reclamantei în sensul că raportul de evaluare a fost depus la sediul pârâtului la momentul întocmirii lui și, astfel, nu s-a încercat beneficierea de un impozit redus prin efectuarea unei reevaluări retroactive, declarațiile fiscale fiind acceptate ca atare de către organul fiscal. Astfel, tribunalul observă că impozitul pe clădiri, fiind o obligație declarativă, a fost stabilit pe baza propriilor declarații fiscale ale reclamantei (care trebuiau să fie legal întocmite în sensul că trebuiau să conțină valoarea contabilă a imobilului și nu valoarea care rezulta dintr-un act neevidențiat contabil), iar pârâtul a procedat, de bună credință, la valorificarea acestora, prezumând că acel raport de evaluare îndeplinește condițiile legale pentru a putea fi valorificat, respectiv că a fost evidențiat în contabilitatea reclamantei, iar valoarea declarată este cea contabilă. Faptul că, ulterior, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că valoarea respectivă nu fusese înregistrată în documentele contabile a condus, în mod legal și temeinic, la recalcularea obligațiilor fiscale raportat la baza de calcul corectă – respectiv cea care figura în contabilitatea contribuabilului, precum și a accesoriilor aferente, datorate ca urmare a neachitării la termenele legale a obligației de plată a impozitului în cuantumul legal datorat.
De altfel, în cuprinsul expertizei efectuate, expertul contabil a precizat că, în conformitate cu prevederile art.253 alin.5 din Codul fiscal, reevaluarea ar fi trebuit înregistrată ca atare în contabilitatea proprietarului – persoană juridică, fapt care a fost omis, însă, în continuare, concluzionează, eronat, în sensul corectitudinii întocmirii declarației fiscale.
Din această perspectivă, nu poate fi reținută nici concluzia expertului contabil în sensul că nu a fost produs niciun prejudiciu bugetului local, instanța apreciind că prejudiciul a constat tocmai în diferența dintre impozitul achitat pentru perioada respectivă și calculat raportat la valoarea reevaluată, însă neînregistrată în contabilitate și impozitul datorat prin raportare la valoarea evidențiată contabil.
Având în vedere considerentele expuse, instanța constată legalitatea și temeinicia actelor administrative contestate, astfel că, în temeiul art.18 din Legea 554/2004, va respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta F. . sediul în Tîrgu M., ., . registrul comerțului sub nr. J_, C. RO_, în contradictoriu cu pârâtul M. Târgu M., Direcția Economică – Serviciu Stabilire și Încasare Impozite și Taxe, cu sediul în Tîrgu. M., Piața Victoriei, nr.3, jud. M..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Tribunalul M. – Secția de contencios administrativ și fiscal.
Pronunțată în ședința publică de la 26.09.2014.
JUDECĂTOR GREFIER
C. P. D. Ț.
Red./Tehnored.CM
29.10.2014/4 ex.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 2688/2014.... | Despăgubire. Sentința nr. 525/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|








