Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 192/2014. Tribunalul MUREŞ

Tribunalul MUREŞ - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Decizia nr. 192/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 1466/289/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIA Nr. 192/2014

Ședința publică de la 04 Iunie 2014

Completul constituit din:

Președinte A. M. A.

Judecător R. I. T.

Grefier L. H.

Pe rol judecarea apelurilor formulate în contencios administrativ și fiscal de apelanții S.C. O. B. România SA, cu sediul în București, Calea Buzești, nr. 66-68, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/_/1995 și CUI_ și C. R. PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA CENTRU (B.),cod fiscal_, cont RO94TREZ__ -C. JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR M. PRIN REPREZENTANT LEGAL, cu sediul ales în Tg. M., . jud. M. împotriva sentinței civile nr. 880 din 04.09.2013 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ .

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Mersul dezbaterilor în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20 mai 2014, susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 04 iunie 2014.

TRIBUNALUL,

  1. OBIECTUL APELULUI.

Prin sentința civilă nr. 880 din 04.09.2013 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._, s-a admis în parte sesizarea formulată de reclamantul C. JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR M., în contradictoriu cu pârâta O.T.P. B. ROMÂNIA S.A., având nr. de înregistrare la registrul comerțului J40/_/1995 și cod unic de înregistrare_.

A constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în

- art. 8.1 și 8.3 din Contractele nr.:

C_ /18.07.2007,

C_ /23.08.2007,

C_ /24.08.2007,

C_ /17.09.2007,

C_ /26.09.2007,

C_ /16.11.2007;

-art. 6.1, 6.2 din Contractul nr. C_ /29.11.2007;

-art. 6.2 din Contractul nr. C_ /24.09.2008;

-art. 5.2 și 5.4 din Contractele nr.:

C_ /31.01.2008,

C_ /28.04.2008,

C2204/1000/_/08.08.2008,

C2204/1000/_/28.08.2008.

A obligat pârâta să modifice contractele de mai sus, în sensul eliminării clauzelor constatate ca fiind abuzive.

Instanța de fond a respins cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei de la art. 6.1 din Contractul nr. C_ /24.09.2008 și a celor referitoare la comisionul de acordare a creditelor, din contractele menționate anterior și i-a aplicat pârâtei o amendă contravențională în cuantum de 1.000 de lei.

În motivarea hotărârii, Judecătoria a reținut următoarele:

Excepția lipsei de obiect invocată de pârâtă nu este o excepție propriu-zisă, deoarece pârâta invocă prin această apărare aspecte legate de fondul cauzei, astfel că va fi avută în vedere de instanță ca o apărare de fond și analizată în cele de urmează.

Instanța a fost sesizată în procedura prevăzută de Legea nr. 193/2000, care stabilește în competența organelor de control abilitate doar constatarea faptelor și consemnarea lor în cuprinsul unui proces verbal, care, ulterior, este trimis instanței competente pentru a dispune măsurile care se impun, inclusiv aplicarea sancțiunilor contravenționale în condițiile art. 13 alin. 1 coroborat cu art. 16 din Legea nr. 193/2000, text care trimite la dispozițiile OG nr. 2/2001.

Instanța constată faptul că, cu privire la contractele de credit supuse analizei, a fost sesizată cu aceleași tipuri de clauze, respectiv cele referitoare la reținerea în mod abuziv a comisionului de acordare a creditului, precum și cele referitoare la majorarea de către bancă în mod unilateral a dobânzii.

Instanța reține faptul că reclamantul a analizat următoarele contracte de credit încheiate de pârâtă cu consumatorii:

Contract nr. C_ /18.07.2007 (f. 40)

Contract nr. C_ /23.08.2007 (f. 61)

Contract nr. C_ /24.08.2007 (f. 33)

Contract nr. C_ /17.09.2007 (f. 113)

Contract nr. C_ /26.09.2007 (f. 142)

Contract nr. C_ /16.11.2007 (f. 9)

Contract nr. C_ /29.11.2007 (f. 23)

Contract nr. C_ /31.01.2008 (f. 201)

Contract nr. C_ /28.04.2008 (f. 45)

Contract nr. C2204/1000/_/08.08.2008 (f. 169)

Contract nr. C2204/1000/_/28.08.2008 (f. 129)

Contract nr. C_ /24.09.2008 (f. 70).

Reclamantul a reținut în cuprinsul procesului-verbal faptul că la semnarea contractelor de credit menționate, Banca a impus cocontractanților un comision de acordare, fiind astfel încălcate prevederile art. 4, alin. 1 din Legea nr. 193/2000, deoarece această clauză impusă, prin ea însăși creează în detrimentul împrumutaților, contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Reclamantul a mai reținut în cuprinsul procesului-verbal faptul că Banca a majorat unilateral dobânda stabilită la data încheierii contractelor, în condițiile în care indicele de referință LIBOR a scăzut vertiginos.

Astfel, reclamantul a considerat că următoarele clauze privind dobânda din contractele menționate anterior nu sunt clare și precise și dau dreptul Băncii de a lua hotărâri în mod unilateral:

-art. 8.1 și 8.3 din Contractele nr.:

C_ /18.07.2007,

C_ /23.08.2007,

C_ /24.08.2007,

C_ /17.09.2007,

C_ /26.09.2007,

C_ /16.11.2007;

-art. 6.1, 6.2 din Contractele nr. C_ /29.11.2007 și C_ /24.09.2008;

-art. 5.2 și 5.4 din Contractele nr.:

C_ /31.01.2008,

C_ /28.04.2008,

C2204/1000/_/08.08.2008,

C2204/1000/_/28.08.2008.

Instanța constată că prevederile art. 8.1, 6.1, 6.2 respectiv 5.2 din contracte se referă la posibilitatea pârâtei de a modifica unilateral dobânda, în funcție de politica sa și fără consimțământul clientului.

Instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 3 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, "se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii".

În continuare, instanța reține că, potrivit art. 4 alin. 1 din aceeași lege, "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților", iar potrivit dispozițiilor art.4 alin.2, "o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv".

Instanța reține că, potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr.193/2000, o primă condiție ce trebuie îndeplinită pentru a considera o prevedere contractuală abuzivă este ca aceasta să nu fi fost negociată direct cu consumatorul.

Din conținutul convențiilor de credit încheiate de pârâtă cu consumatorii reiese că aceste convenții au caracterul unor convenții de adeziune, care sunt redactate în întregime de bancă, iar cocontractanții (consumatorii) nu au avut posibilitatea de a interveni asupra clauzelor contractuale, ci numai de a le accepta pur și simplu sau nu.

Instanța reține că aceste prevederi contractuale nu au fost negociate cu consumatorii. Mai mult, clauzele respective nu îndeplinesc cerințele art. 3, lit. g din Directiva 2008/48/CE, deoarece cuantumul dobânzii nu este cunoscut în mod concret de către consumatori, dobânda putând fi și chiar fiind modificată în mod unilateral de către Bancă, fără a fi stabilit în mod concret anumite criterii în baza cărora să fie realizate aceste modificări ale cuantumului dobânzii solicitate a fi plătită de către consumatori.

Ce-a de-a doua condiție se referă la crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

În privința clauzei supuse analizei, instanța constată că aceasta ridică probleme sub aspectul echilibrului contractual, deoarece Banca poate modifica unilateral dobânda, în sensul majorării acesteia (ceea ce a și făcut), fără acordarea unei contraprestații împrumutaților. Instanța reține și modul evaziv în care s-a redactat de către pârâtă clauza privind modificarea dobânzii reprezintă un element suplimentar în aprecierea privind caracterul abuziv al acesteia.

Față de aceste aspecte, având în vedere prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, apreciem că prin inserarea clauzelor de mai sus în convenții, s-a creat totodată un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar bunei-credințe.

Nu în ultimul rând, conform art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/200, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Instanța constată că motivul întemeiat prevăzut în contract este legat de „politica Băncii, luând în considerare valoare dobânzii de referință pentru fiecare valută”. Prin „motiv prevăzut în contract”, în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe de la început că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat pentru ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, respectiv motiv de mărire a structurii ratei dobânzii, chiar s-a produs.

Motivele invocate de pârâtă nu îndeplinesc această condiție, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă sunt întemeiate sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-au produs. O schimbare pe care o persoană sau o instituție bancară o apreciază ca fiind semnificativă poate fi apreciată de o alta ca fiind nesemnificativă. Este evident că un motiv întemeiat ar putea fi considerat doar unul care să poată fi apreciat la fel, în mod obiectiv, de orice persoană, inclusiv de către instanța învestită cu verificarea legalității acestor clauze și a aplicării lor.

Având în vedere cele ce preced, instanța reține că este abuzivă modificarea unilaterală de către Bancă a dobânzii în sensul majorării acesteia (cu atât mai mult cu cât LIBOR-ul a scăzut în mod semnificativ de la data acordării creditelor și până în prezent, pârâta nefiind în măsură să ofere nici măcar un criteriu pentru a se verifica modul de calcul al noului procent al dobânzii solicitate a fi plătită de către consumatori.

Astfel modificarea unilaterala a dobânzii nu este permisa furnizorului de servicii financiare in orice situație, ci doar in prezenta unei motivații întemeiate, care trebuie la rândul sau sa fie descrisa si explicitată pentru a înlătura orice posibilitate de interpretare arbitrara a acestei sintagme și de a crea un dezechilibru contractual, prejudicind consumatorul.

În concluzie, instanța apreciază că prevederile prin care s-a prevăzut posibilitatea Băncii de a modifica unilateral dobânda au caracter abuziv.

În aceeași ordine de idei, apreciem că sunt abuzive și clauzele cuprinse în art. 5.4, respectiv art. 8.3 din contractele de mai sus, deoarece, pe de-o parte sunt strâns legale de cele prin care banca și-a arogat posibilitatea de modificare unilaterală a dobânzii, iar pe de altă parte acestea impun consumatorului acceptarea noii valori a dobânzii, în caz contrar fiind nevoit să achite costul integral al creditului în termen de 10 zile calendaristice de la data notificării de modificare a dobânzii.

În schimb, art. 6.1 din contractul nr._ /24.09.2008 nu are caracter abuziv, deoarece în cadrul acestei din urmă convenții, posibilitatea Băncii de a modifica unilateral dobânda nu este prevăzută la acest articol, ci la art. 6.2.

Deși pârâta a precizat că la momentul încheierii procesului-verbal de contravenție, clauzele constatate ca fiind abuzive nu mai erau în vigoare ca urmare a încheierii unor acte adiționale, constatăm că acestea nu au fost depuse la dosar, instanța nefiind prin urmare în măsură să verifice aceste susțineri.

Chiar și în situația în care pârâta ar fi comunicat fiecărui consumator câte un exemplar al actului adițional, apreciem că acesta ar fi putut produce efecte numai în cazul în care ar fi fost semnat de consumator sau

Nu în ultimul rând, potrivit art. 40 din OUG 50/2010 banca trebuia să depună toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale, iar numai în situația în care ar fi realizat aceste diligențe, iar consumatorul nu ar fi semnat actele adiționale prevăzute, s-ar fi putut considera că acesta le-a acceptat tacit.

Or, banca nu numai că nu a dovedit că a efectuat toate diligențele, dar nici nu a probat că a comunicat consumatorilor actele adiționale, la dosar nefiind depusă dovada de comunicare a acestora.

În ceea ce privește clauzele referitoare la comisionul de acordare, instanța apreciază că aceste prevederi contractuale nu constituie clauze abuzive, deoarece a fost stabilit între părți în cunoștință de cauză, la data încheierii contractelor, comisionul fiind plătit de către împrumutați la momentul acordării creditelor.

Trebuie totodată notat că este și de notorietate faptul că la acordarea oricărui credit de către orice bancă, se percepe un comision de acordare a creditului, cuantumul său diferind în funcție de instituția bancară care acordă creditul.

Mai mult decât atât, conform art.3, lit. g din Directiva 2008/48/CE, „costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor”. Or, în cazul comisionului de acordare, instanța reține că acesta respectă și prevederile anterior menționate din Directiva 2008/48/CE, comisionul de acordare făcând parte costul total al creditului și îndeplinind și condiția de a fi cunoscut încă de la data semnării contractului, cuantumul său de 2% din valoarea creditului acordat fiind cunoscut de consumator încă de la această dată.

În consecință, instanța urmează să constate că prevederile din contractele de credit analizate, referitoare la comisionul de acordare a creditelor nu constituie clauze abuzive.

În consecință, instanța va admite în parte sesizarea reclamantului și va constata existența clauzelor abuzive cuprinse în

- art. 8.1 și 8.3 din Contractele nr.:

C_ /18.07.2007,

C_ /23.08.2007,

C_ /24.08.2007,

C_ /17.09.2007,

C_ /26.09.2007,

C_ /16.11.2007;

-art. 6.1, 6.2 din Contractul nr. C_ /29.11.2007;

-art. 6.2 din Contractul nr. C_ /24.09.2008;

-art. 5.2 și 5.4 din Contractele nr.:

C_ /31.01.2008,

C_ /28.04.2008,

C2204/1000/_/08.08.2008,

C2204/1000/_/28.08.2008.

În privința constatării caracterului abuziv al clauzei de la art. 6.1 din Contractul nr. C_ /24.09.2008 și al celor care se referă la comisionul de acordare din contracte, față de cele expuse mai sus, cererea va fi respinsă.

Totodată, văzând dispozițiile art. 13 alin. 1 și 2, raportat la art. 16 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, precum caracterul abuziv al clauzelor analizate, instanța va aplica pârâtei o amendă în cuantum de 1.000 de lei.

Apreciem că se impune respingerea cererii reclamantului de restituire a sumelor reținute în baza clauzelor abuzive deoarece instanța nu poate dispune asupra acestui aspect fără o solicitare expresă din partea consumatorilor.

  1. CEREREA DE APEL.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen ambele părți.

Prin apelul său, pârâta O. B. ROMÂNIA S.A. a solicitat modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii sesizării formulate de intimatul Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, a constatării inexistenței clauzelor abuzive în contractele de credit analizate, a anulării procesului-verbal cu consecința scutirii de obligația de plată a amenzii contravenționale în cuantum de 1000 lei.

În motivarea apelului, apelanta a invocat în primul rând inadmisibilitatea controlului caracterului abuziv al clauzelor incriminate, fiind clauze exceptate de la controlul caracterului abuziv. În acest sens, a arătat că instanța de fond a ignorat prevederile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, care transpune art. 4 alin. 2 al Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993. A susținut că, în speță, clauzele supuse controlului determinau în concret rata dobânzii și modul în care aceasta se putea modifica și reglementau practic componentele principale ale prețului creditului, fiind formulate într-o manieră clară, inteligibilă, ceea ce înseamnă că la momentul încheierii contractului consumatorului nu i-a fost ascunsă inserarea lor în contractul de credit.

Apelanta a invocat, în al doilea rând, neîntrunirea condițiilor prevăzute de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000, pentru calificarea drept abuzivă a clauzelor analizate. În acest sens, a arătat că prima instanță a reținut în mod nefondat că clauzele incriminate nu ar fi fost negociate direct cu consumatorii. A susținut că prima instanță a dedus ne-negocierea clauzelor din chiar conținutul acestora, iar în realitate faptul că o clauză a fost sau nu negociabilă la momentul încheierii contractului constituie un element extern, de fapt, care trebuie probat în mod distinct. Nici petenții care au făcut sesizările, nici reclamantul nu au probat faptul că vreunul dintre semnatarii contractelor de credit respective ar fi cerut eliminarea, modificarea sau s-ar fi opus față de clauzele pretins abuzive, iar banca ar fi respins aceste solicitări, impunând în mod abuziv clauzele respective consumatorului. Mai mult decât atât, a susținut că din moment ce oferta băncii cuprindea și alte tipuri de credite cu condiții diverse în ce privește dobânda, iar consumatorii au ales un anumit tip de credit și au cunoscut informațiile contractuale, trebuie să se rețină neîndeplinirea acestei prime condiții legale.

De asemenea, a invocat faptul că prima instanță a reținut în mod nefondat că clauzele incriminate ar fi creat în detrimentul consumatorului și contrar bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A susținut că a acționat cu deplină bună-credință și respectarea dispozițiilor legale aplicabile, în acest sens, după . OUG nr. 174/2008, nu a mai procedat la nici o modificare unilaterală a dobânzii și că, după . OUG nr. 50/2010 a transmis cocontractanților actele adiționale aliniate la dispozițiile acestui act normativ, clauzele fiind modificate ca urmare a acceptării tacite de către consumatori. Întrucât petenții nu au formulat vreo notificare de refuz, acestora li se aplică prevederile contractuale cum au fost aliniate la rigorile OUG nr. 50/2010. A arătat că faptul că dobânda indicată în contracte se modifică pe parcursul executării acestora este o consecință a caracterului variabil al dobânzii, astfel cum aceasta a fost stipulată la momentul încheierii contractelor. S-a mai arătat că instanța trebuia să constate că sintagma „în funcție de politica băncii” nu mai exista în contracte, astfel că nu putea avea caracter abuziv.

Apelanta a mai invocat că în mod netemeinic prima instanță a declarat abuzive clauzele din contractul de credit, în condițiile în care atât legislația în vigoare cât și practica judiciară au stipulat și subliniat necesitatea introducerii în contract a unei clauze care să dea posibilitatea împrumutatului să rezilieze, cu efect imediat, contractul în care nu este de acord cu modificarea anumitor elemente ale acestuia.

Apelantul C. R. pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Centru (B.) – Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor M. a solicitat modificarea în parte a sentinței în ceea ce privește comisionul de acordare; admiterea sesizării privind existența clauzelor abuzive; menținerea procesului-verbal de constatare a contravenției și menținerea amenzii contravenționale în valoare de 1000 lei aplicată de instanță. Intimatul a reluat constatările din procesul-verbal de constatare a contravenției.

  1. POZIȚIA INTIMATULUI.

Ambele părți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului declarat de cealaltă parte precum și răspuns la întâmpinare.

IV. ANALIZA MOTIVELOR DE APEL.

Instanța constată faptul că a fost sesizată cu aceleași tipuri de clauze, respectiv cele referitoare la reținerea în mod abuziv a comisionului de acordare a creditului, precum și cele referitoare la majorarea de către bancă în mod unilateral a dobânzii. Astfel, modificarea dobânzii este decisă de politica Băncii, luând în considerare valoare dobânzii de referință pentru fiecare valută.

În primul rând instanța reține că se poate pronunța asupra controlului caracterului abuziv al clauzelor incriminate, față de prevederile exprese ale legii 193/2000.

1. În ceea ce privește clauzele privind comisionul de acordare, inserate în contractele de credit, prima instanță a respins cererea de constatare a acestora ca fiind abuzivă, în urma verificării pe fond a clauzelor. Tribunalul reține că în privința acestor clauze, deși soluția este corectă, motivația este determinată de incidența regulilor referitoare la prescripție.

Acest comision de acordare a fost stabilit la semnarea contractelor, acesta fiind achitat la semnarea contractului sau punerea la dispoziție a creditului. Ca urmare, comisionul fiind perceput o singură dată, la acordarea creditului, rezultă că la data întocmirii procesului-verbal de constatare a contravenției și implicit la data sesizării instanței aceste clauze nu mai produceau efecte, astfel că potențiala faptă contravențională constând în perceperea acestui comision era epuizată, iar de la momentul respectiv a trecut mai mult de 3 ani până la data sesizării instanței, fiind astfel împlinit termenul de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Tribunalul apreciază că în legătură cu fapta de a percepe acest comision era împlinit și termenul de prescripție a dreptului de a aplica sancțiunea, conform art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001, potrivit cu care aplicarea sancțiunii se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Această faptă nu are caracter continuu, comisionul fiind perceput o singură dată la acordarea creditului, astfel că termenul de 6 luni, în cazul clauzei analizate, a început să curgă de la data perceperii comisionului, la acea dată clauza producându-și efectele.

Pentru aceste motive, tribunalul reține că este neîntemeiat apelul Comisariatului R. pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Centru (B.) – Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor M..

2. În ceea ce privește clauzele privind modificarea dobânzii din contractele analizate, tribunalul apreciază că instanța de fond a constatat în mod judicios caracterul abuziv al acestora.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000: „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”. Conform alin. 2 al aceluiași articol, „o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”.

Instanța de fond a constatat corect natura contractelor ca fiind contracte de adeziune, acestea conținând clauze prestabilite, pe care clienții puteau să le accepte sau nu, iar sarcina probei pentru a dovedi existența negocierilor revine băncii apelante, conform art. 4 alin. 3 teza finală din același act normativ. Or, faptul că clauza analizată (privind cazurile de modificare a dobânzii) se regăsește în mod similar în ambele contracte care formează obiectul sesizării, coroborat cu faptul că apelanta nu a făcut dovada negocierilor, de exemplu prin depunerea unor alte contracte privind același tip de credit, în care această clauză să fie reglementată de manieră diferită, denotă lipsa unei negocieri efective. Nu prezintă relevanță sub acest aspect faptul că clienții ar fi putut opta pentru un alt tip de credit din oferta băncii, căci alegerea între mai multe tipuri de contracte standard nu reprezintă o negociere asupra clauzelor contractului.

Instanța de fond a analizat în mod judicios clauza prin prisma dispozițiilor pct. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000 (conform cărora profesionistul are dreptul de a modifica rata dobânzii pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, cu condiția să existe un motiv întemeiat precizat în contract, să informeze cât mai curând posibil cocontractantul și acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul), constatând că în cauză nu sunt îndeplinite aceste cerințe, în condițiile în care în contract nu se arată ce se înțelege prin politica băncii, nu se indică perioada după care se modifică dobânda în funcție de dobânda de referință și nici marja care se adaugă dobânzii de referință, astfel încât clientul să cunoască de la început situațiile în care i s-ar putea modifica dobânda și modul de calcul. Ca urmare, se impune a se reține că nu este îndeplinită condiția ca motivul întemeiat să fie precizat în contract.

Prin această clauză, contrar susținerilor apelantei, se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorilor, contrar bunei credințe, în condițiile în care aceștia pot fi supuși unor majorări ale dobânzii pe întreaga perioadă a derulării contractului, în situația producerii unor evenimente care nu sunt stipulate clar în contract, pentru ca clientul să poată verifica dacă acestea au avut loc într-adevăr sau nu.

Tribunalul mai reține că nu a fost considerat ca abuziv faptul de a percepe dobânda, ci doar posibilitatea modificării unilaterale a acesteia în lipsa indicării unor criterii prevăzute clar în contract, astfel că apărarea apelantei în sensul că clauza privind rata dobânzii se asociază cu obiectul principal al contractelor de credit, astfel că este exceptată de la controlului caracterului abuziv prin prisma dispozițiilor art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, este neîntemeiată.

Critica apelantei referitoare la nelegalitatea soluției primei instanțe de a dispune modificarea clauzelor privind dobânda, este de asemenea neîntemeiată. În acest sens, tribunalul reține că, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanța sesizată are posibilitatea de a dispune modificarea clauzelor constatate ca fiind abuzive.

Față de aceste considerente, in temeiul 480 alin. 2 din codul de procedură civilă, constatând că sentința judecătoriei este legală și temeinică, tribunalul va respinge ambele apeluri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelurile formulate de C. R. PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA CENTRU (B.),cod fiscal_, cont RO94TREZ__ -C. JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR M. PRIN REPREZENTANT LEGAL, cu sediul ales în Tg. M., . jud. M. și S.C. O. B. România SA, cu sediul în București, Calea Buzești, nr. 66-68, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/_/1995 și CUI_, împotriva sentinței civile nr. 880 din 04.09.2013 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2014.

Președinte,

A. M. A.

Judecător,

R. I. T.

Grefier,

L. H.

Redactat: T.R.I

Thred: 21.11.2014/H.L

5 ex. jud. fond: A. M.

← Despăgubire. Sentința nr. 1288/2014. Tribunalul MUREŞ  Despăgubire. Sentința nr. 2670/2014. Tribunalul MUREŞ →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 192/2014. Tribunalul MUREŞ