Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 519/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 519/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 8370/320/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA Nr. 519/2014
Ședința publică de la 25 Noiembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte I. O.
Judecător M. R.
Grefier L. H.
Pe rol se află judecarea apelului în contencios administrativ și fiscal formulat de apelantul S. J. având CNP_, cu domiciliul în localitatea Satu Nou, .. 60, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 981/28.02.2014, pronunțată de Judecătoria Tg. M., în dosar nr._ .
Se constată că mersul ședinței de judecată este consemnată în cuprinsul Încheierii de ședință din data de 11.11.2014, prin care s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, 25.11.2014, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 981 din 28 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Tg.M. în dosar nr._ s-a respins plângerea contravențională formulată de petentul S. J. în contradictoriu cu intimatul ITRSV B., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 01.07.2013, care a fost menținut.
Instanța de fond a reținut în esență că procesul-verbal este legal, fiind întocmit cu respectarea prevederilor art.17 din OG 2/2001, că se regăsesc toate mențiunile obligatorii.
Sub aspectul temeiniciei, au fost avute în vedere textele de lege incidente, care au fost și citate, că s-a aplicat sancțiunea avertismentului, iar judecătorul de prim grad a apreciat că starea de fapt corespunde realității, că petentul nu neagă calitatea sa de proprietar de teren forestier și că nu a susținut că ar fi în posesia unui contract de pază sau că a existat un impediment pentru a fi încheiat, fiind fără relevanță că în acest moment există această convenție.
Din ansamblul probelor, instanța de fond a apreciat că nu este imputabilă ocolului silvic neîncheierea contractului de pază și administrare a pădurilor, nefiind dovedit un refuz al organelor silvice, a fost analizată și individualizarea sancțiunii și legalitatea stabilirii pagubei.
Împotriva acestei sentințe, petentul S. J. a declarat în termen legal apel, prin care solicită modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale.
În motivarea apelului se arată că, instanța de fond a concluzionat eronat în sensul că procesul – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor încheiat de agenții constatatori ai Inspectoratului T. de Regim Silvic pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 1 din Anexa 1 a HG nr. 483/2006, respectiv obligarea apelantului de a suporta 50% din valoarea pagubei produse, corespunzător sumei de 181 lei în temeiul art. 8 alin. 5 din OUG nr. 85/2006 ar fi legală. La fel de greșită este constatarea că apelantul nu ar fi respectat obligația de a asigura realizarea serviciilor silvice din moment ce, așa cum a arătat, a formulat cerere către Direcția Silvică Tg. M. pentru a asigura paza pădurii în suprafață de 0,50 ha, al cărui proprietar este potrivit Titlului de proprietate nr._/23.08.1995, cerere ce a avut la bază OUG nr. 98/2003.
Apelantul apreciază că instanța de fond în mod greșit a reținut că constatările personale ale agentului se bucură de prezumție relativă de veridicitate „ce poate fi însă răsturnată prin alte mijloace de probă”. Or, din moment ce nici interogatoriul intimatei, nici proba testimonială și nici expertiza de specialitate nu au fost admise, dimpotrivă fiind înlăturate, cererea sa în acest sens, respectiv posibilitatea de a răsturna prezumția relativă de veridicitate prin alte mijloace de probă, nu poate fi realizată întrucât practic nu există un alt mijloc de a dovedi cele susținute de apelant.
Se mai arată că instanța de fond nu a aplicat corespunzător dispozițiunile legale în materie, întrucât dezlegarea acestei pricini atârnă de soluționarea plângerii penale înaintate împotriva făptuitorilor necunoscuți, aspect ce nu a fost luat în considerare prin motivarea soluției date. Dimpotrivă hotărârea criticată conferă forță probantă procesului – verbal considerând acesta ca o modalitate de stabilire legală a vinovăției, apreciind că „este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă, instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul”. Or, în prezenta speță față de poziția procesuală exprimată de apelant, intimata nu a probat în nici un fel existența faptei și a vinovăției sale, întrucât crearea pagubei în primul rând nu s-a datorat ca urmare a refuzului Ocolului Silvic de a încheia contractul de pază, ci săvârșirii infracțiunilor de furt de către autori neidentificați. Astfel fiind intimata, neputând proba în fața primei instanțe existența faptei și a vinovăției și legătura cauzală între presupusa faptă și prejudiciu, în mod normal trebuia să ajungă la concluzia că apelantul urma să se bucure de aplicarea principiului „in dubio pro reo”.
Apelantul susține că prima instanță trebuia să rețină că într-adevăr este împovărător pentru apelant să suporte cel puțin de trei ori aceste pagube, chiar dacă se invocă Decizia nr. 492/2003 a Curții Constituționale, întrucât prima instanță interpretează această decizie în mod eronat în sensul că nerespectarea prevederilor legale referitoare la obligativitatea unei administrări corespunzătoare asupra pădurii, indiferent de forma de proprietate, ar fi doar culpa exclusivă al proprietarului și nu și a unității de specialitate abilitate prin lege.
În drept s-au invocat dispozițiile art. art. 466 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimatul ITRSV B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, și menținerea hotărârii primei instanțe, care a stabilit corect cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, pe baza probelor administrate în cauză, că petentul nu a reușit să arate că starea de fapt era alta și nici unul din motivele invocate prin apel nu se susțin.
Examinând legalitatea si temeinicia sentinței atacate prin raportare la motivele de apel invocate și în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, tribunalul reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție atacat s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prevăzute de art.1 din Anexa 1 a HG 483/2006, pe motiv că nu a respectat obligația de a asigura repartizarea serviciilor silvice sau administrarea pădurii pe care o are în proprietate, printr-un ocol silvic autorizat.
Potrivit prevederilor art.1 Anexa 1 din HG 483/2006 „În scopul gestionării durabile a pădurilor, indiferent de forma de proprietate, proprietarii de păduri din România sunt obligați să asigure, prin ocoale silvice care se înființează și funcționează în condițiile legii, realizarea serviciilor silvice sau administrarea pentru pădurile pe care le au în proprietate”.
Fapta a fost constatată la data de 1 iulie 2013 si s-a aplicat petentului sancțiunea avertismentului, fiind stabilită și valoarea totală a pagubei conform art.8 alin.5 din OUG 85/2006 în suma de 362 lei.
Tribunalul apreciază că instanța de fond a analizat corect legalitatea procesului-verbal de contravenție, reținând că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art.17 din OG 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Cu privire la temeinicia actului sancționator, tribunalul apreciază că este corectă concluzia că petentul este vinovat de comiterea contravenției și că intimatul nu este în culpă pentru neîncheierea contractului de pază.
O asemenea împrejurare este confirmată de probele din dosar, din care reiese că petentul are calitatea de proprietar din anul 1995, așa cum arată în plângerea formulată, calitate dobândită prin titlul de proprietate nr._/23.08.1995.
În această calitate, obligația instituită de art. 1 din anexa 1 a HG nr. 483/2006 îi revenea de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, ori demersurile inițiate și nefinalizate de petent, datează din anul 2013, deci după 7 ani de zile.
Instanța de fond a apreciat judicios vinovăția petentului, care nu a dovedit încheierea contractului de pază a pădurii și nici o cauză că ar fi imposibilă îndeplinirea acestei obligații.
Deși în apel se susține de petent că a făcut demersuri la o anumită dată, aceasta nu este menționată concret și oricum nu este făcută o probă că s-ar fi adresat Direcției Silvice în scopul încheierii unui contract de pază.
Este neîntemeiată susținerea apelantului că a fost reținută prezumția relativă de veridicitate a procesului verbal, în condițiile în care nu i s-au admis probele cu martori si expertiză solicitate, deoarece acestea erau neconcludente și inutile în soluționarea cauzei, proba eficientă fiind înscrisul care să probeze existența unui contract și îndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 1 din anexa 1 a HG nr. 483/2006.
Referitor la prezumția de nevinovăție garantată de CEDO în materie contravențională, instanța de apel constată că judecătorul de prim grad a avut-o în vedere, dar că aceasta a fost răsturnată chiar prin recunoașterea făcută de petent care a semnat procesul verbal fără obiecțiuni.
Mai mult, întrucât obligația instituită de art. 1 din Anexa 1 a HG nr. 483/2006, nu este una de diligență, ci de rezultat, dacă la cererea sa nu a fost încheiat contractul de pază, petentul putea demonstra această atitudine de refuz a intimatului și ar fi înlăturat în mod eficient prezumția de veridicitate a actului de sancționare și culpa sa.
Instanța de apel are în vedere că petentul a stat în pasivitate o perioadă de mai mulți ani și această atitudine este corect sancționată prin imputarea pagubei produse de furtul de arbori.
În consecință, se constată că apelul este neîntemeiat, fiind corect apreciate probele administrate și urmează în temeiul art.480 alin.1 din codul de procedură civilă să se dispună respingerea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul S. J. având CNP_, cu domiciliul în localitatea Satu Nou, .. 60, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 981/28.02.2014, pronunțată de Judecătoria Tg. M., în dosar nr._, ca neîntemeiat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 25 Noiembrie 2014.
Președinte, I. O. Fiind plecată din instanță semnează doamna judecător M. R. | Judecător, M. R. | |
Grefier, L. H. |
Redactat: M.R
Thred: 13.02.2015/H.L
4 ex. jud. fond: A. L. B.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 482/2014. Tribunalul MUREŞ | Obligatia de a face. Decizia nr. 626/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
