Despăgubire. Sentința nr. 1724/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1724/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 1314/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal inregistrat sub nr.2991
SENTINȚA NR.1724
Ședința publică din 16 aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: P. E.
GREFIER: G. A.
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta T. M. E., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., succesoarea în drepturi a D.G.F.P. M. – A.F.P. Reghin, având ca obiect despăgubire.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 19 martie 2014, încheiere care face parte din prezenta hotărâre și când pronunțarea s-a amânat pentru datele de, 26 martie 2014, 02 aprilie 2014, 09 aprilie 2014 și apoi pentru data de azi, 16 aprilie 2014.
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14 februarie 2013, reclamanta T. (fostă Nemeti) M. E. a chemat în judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M. - Administrația Finanțelor Publice Reghin, solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei totale de 936 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, achitată cu chitanța . nr._/9 ianuarie 2008, cu dobânda legală aferentă, calculată de la data plății și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat instanței că pentru înmatricularea autoturismului achiziționat a achitat taxa specială prevăzută de art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 din Legea nr. 571/2003ă.
Reclamanta a invocat prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României și cele ale art. 25, art. 28 și art. 90 din Tratatul CE și a arătat că taxa specială contravine prevederilor Tratatului. A susținut că aspectul esențial ce determină caracterul discriminatoriu al taxei constă în aceea că taxa nu este percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state membre ale CE și reînmatriculate în România. Rezultă din aceasta un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării în România, în situația în care au fost deja înmatriculate în țara de proveniență.
Reclamanta a depus în probațiune: cererea de restituire, dovada achitării taxei, acte privind autovehiculul.
Pârâta D. B. – AJFP M. a formulat întâmpinare, prin care a invocat pe cale de excepție tardivitatea acțiunii formulate, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică.
Referitor la excepția tardivității, a arătat că actul care a produs efecte juridice a fost plata voluntară efectuată de reclamantă în anul 2008, iar acțiunea promovată de reclamantă a fost înregistrată la Tribunalul M. după un an, cu depășirea termenului de un an prevăzut de art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
În ce privește fondul cauzei, a arătat că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România. De asemenea a menționat că nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei.
A mai susținut că art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008 prevede numai restituirea diferenței între suma achitată de contribuabil în perioada 1.01.2007 și 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare și nu restituirea integrală a cauzei.
Analizând mai întâi excepția tardivității invocată de pârâtă, instanța constată că aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
Instanța reține că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 135 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, conform cărora „dreptul contribuabililor de a cere … restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la … restituire”. Instanța are în vedere faptul că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule este prevăzută ca atare de Codul fiscal – Legea nr. 571/2003, astfel că în urma încasării acesteia a luat naștere un raport de drept material fiscal, iar dreptul de a cere restituirea taxei reprezintă o creanță fiscală, astfel cum acestea sunt definite de art. 21 din O.G. nr. 92/2003. Or, fiind vorba despre o creanță fiscală, este aplicabil termenul special de prescripție de 5 ani, menționat anterior, iar acest termen este evident că nu s-a împlinit, având în vedere că plata a fost făcută la data de 9 ianuarie 2008.
Referitor la fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarea situație de fapt:
Prin chitanța . nr._/9 ian. 2008, reclamanta a achitat suma de 936 lei, reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule la prima înmatriculare, conform calculului efectuat de pârâtă. Taxa a fost achitată pentru înmatricularea autovehiculului marcaFord, care fusese cumpărat din Germania, stat membru al Uniunii Europene, fusese înmatriculat în acest stat, iar până la înmatricularea pe numele reclamantei nu fusese înmatriculat în România. Suma a fost încasată de Trezoreria municipiului Reghin..
Reclamanta a solicitat pârâtei prin cererea înregistrată la 14 ian. 2013 restituirea taxei achitate, iar pârâta, prin adresa nr. 1202 din 30 ian. 2013, face referiri, în mod greșit, la plata unei taxe pe poluare pentru autovehicule, arătând că taxa încasată avea temei legal.
Instanța apreciază că cererea de chemare în judecată este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin Legea nr. 343/2006, cu modificările ulterioare, a fost introdus în Codul fiscal, la Titlul VII, capitolul 21 (art. 2141 – 2143), intitulat „Taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule”, stabilind o taxă specială, cu aplicabilitate de la data de 01.01.2007. Din cuprinsul art. 2142 alin. 2 se constată că această taxă specială se plătește cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor în România, rezultând deci că aceasta nu se aplică și pentru acele autoturisme care sunt deja înmatriculate în România.
În aceste condiții, este de examinat dacă taxa creează o discriminare între vehiculele aflate pe piața națională și vehiculele similare importate. Pentru realizarea obiectivelor Uniunii Europene, care constituie o singură zonă economică, o piață comună în cadrul căreia comerțul se poate dezvolta liber, Tratatul pentru instituirea Comunității Europene a consacrat principiul liberei circulații a mărfurilor, ceea ce presupune că mărfurile pot fi transportate fără impedimente în interiorul comunității și toate obstacolele ce stau în calea acestui demers trebuie eliminate.
În acest sens, art. 90 din Tratatul C.E. (în prezent art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene) interzice impunerea asupra produselor din alte state membre a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și taxele interne de natură să protejeze indirect alte produse. Articolul vizează să asigure libera circulație a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.
În soluționarea cauzei este relevantă distincția făcută de legiuitor între autoturismele de ocazie deja înmatriculate în România și supuse unei noi vânzări și cele care provin din străinătate și care se înmatriculează pentru prima dată în România. În acest sens, se constată că taxa se aplică numai autoturismelor care sunt cumpărate din străinătate și se înmatriculează în România, indiferent dacă au fost sau nu înmatriculate în statul de proveniență. Astfel se creează un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele de ocazie, „second-hand”, cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind mai atractivă fiscal pentru cumpărători achiziționarea autovehiculelor de ocazie înmatriculate deja în România. Această reglementare este așadar de natură să descurajeze introducerea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și astfel contravine dispozițiilor art. 90 din Tratatul CE (în prezent art. 110 TFUE) în ceea ce privește autovehiculele second-hand.
Din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene rezultă că pot fi stabilite taxe pentru satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public, cum ar fi protejarea sănătății publice, protecția mediului, elemente legitime de politică economică și socială sau altele. Taxa de primă înmatriculare nu întrunește însă exigențele acestor cerințe, neputând fi privită ca o taxă de mediu, întrucât, așa cum s-a arătat, nu se aplică și autoturismelor înmatriculate în România, cu ocazia reînmatriculării, indiferent de nivelul de poluare sau de vechimea acestora.
Ca urmare, instanța apreciază că taxa specială de primă înmatriculare reprezintă un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor în cadrul Uniunii, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
Instanța are în vedere de asemenea că Tratatul C.E. a creat „o nouă ordine juridică” în dreptul internațional (denumită astfel de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cazul V. Gend en Loos, nr. 26/62), caracterizată prin faptul că are efect direct și se bucură de supremație (prioritate) în raport cu ordinea juridică internă. Aceste principii au fost consacrate și de art. 148 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, fiind ca atare nefondate susținerile pârâtei în sensul că dispozițiile tratatului își găsesc aplicabilitatea doar în limitele în care sunt transpuse în legislația națională.
În ceea ce privește dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa pe poluare intrată în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, care prevăd restituirea diferenței între taxa specială pentru autovehicule și taxa pe poluare, dispoziții invocate de pârâtă pentru a justifica respingerea cererii de restituire, instanța apreciază că acestea nu sunt aplicabile în cauză.
Instanța are în vedere faptul că la data la care reclamanta a achitat taxa specială pentru autoturisme instituită de Codul fiscal această ordonanță nu era în vigoare, ca atare taxa instituită prin aceasta nu era datorată de reclamantă și, nefiind datorată, aceasta nu poate fi obligată să o plătească. De asemenea, caracterul legal sau nelegal al obligației de plată stabilite în sarcina reclamantei nu poate fi apreciat decât prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la data nașterii acestei obligații.
Față de cele arătate, rezultă că reclamanta a plătit o taxă către bugetul de stat care, în lumina celor reținute, nu era datorată și în consecință se impune restituirea acesteia.
De asemenea, pentru repararea integrală a prejudiciului, care cuprinde și folosul nerealizat, conform cererii formulate de reclamantă, suma arătată va fi actualizată cu aplicarea dobânzii prevăzute de art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, fiind vorba despre o creanță fiscală, începând cu data achitării taxei de către reclamantă (9 ian. 2008) și până la data restituirii către aceasta a sumei pretinse (decizia CJUE, cauza M. I.).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității acțiunii.
Admite cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta T. (fosta Nemeti) M. E. (cu domiciliul în Suseni, ., jud.M.) în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. (cu sediul procesual ales în Tg.M., ..1-3, jud.M.), succesoare în drepturi a DGFP M. – AFP Reghin.
Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 936 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, precum și dobânda aferentă acestei sume, dobândă calculată potrivit prevederilor art. 124 Cod procedură fiscală, începând de la data achitării taxei de către reclamantă ( 9 ian. 2008) și până la data restituirii către aceasta a sumei sus-menționate.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2014.
Președinte, Grefier,
P. E. G. A.
Lipsind din instanță, fiind în concediu de odihnă
Semnează președintele instanței,
I. L.
Red. – P.E./07.07.2014
Thred. – G.A.
4ex./08.07.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 630/2014.... | Despăgubire. Sentința nr. 1692/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
