Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 526/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 526/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 1657/308/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ (Număr în format vechi 7494/2012)
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA Nr. 526/2014
Ședința publică de la 20 Iunie 2014
Completul constituit din:
Președinte A. M. A.
Judecător I. O.
Judecător M. R.
Grefier L. H.
Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurentul C. I., cu domiciliul în Tg. M., ., ., împotriva sentinței civile nr. 769 din 20.04.2012 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Având în vedere dispozițiile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești potrivit cărora „în cazul în care nici una dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale”, instanța, constatând că lipsesc părțile, va lăsa cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Instanța verificând competența în baza art.159 indice 1 Cod procedură civilă constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, potrivit prevederilor art.34 al.2 din OG nr.2/2001.
Se reține că prin Încheierea de ședință din data de 23.04.2013, instanța a suspendat judecarea cauzei în baza art. 242 pct.2 Cod procedură civilă pentru lipsa părților.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării recursului și reține cererea de recurs în pronunțare pe această excepție.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 769 din 20.04.2012 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._, s-au respins excepțiile nulității absolute și relative a procesului verbal de contravenție invocate de petent și s-a respins plângerea petentului C. I. formulată în contradictoriu cu intimatul IPJ M..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul C. I., prin care a solicitat restituirea certificatului de înmatriculare reținut și restituirea contravalorii amenzii contravențional aplicate.
La data de 5.11.2010, instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, datorită faptului că nici una dintre părți nu a fost prezentă sau reprezentată și nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Având în vedere că de la data de 23 aprilie 2013 până la 20 iunie 2014 recursul a rămas în nelucrare, că a trecut mai mult de un an din vina recurentului, care nu a cerut repunerea cauzei pe rol, instanța, urmează a constata perimarea recursului, în temeiul dispozițiilor art.248 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul formulat de recurentul C. I., cu domiciliul în Tg. M., ., ., împotriva sentinței civile nr. 769 din 20.04.2012 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 iunie 2014.
Președinte, A. M. A. | Judecător, I. O. | Judecător, M. R. |
Grefier, L. H. |
Redactat: I.O
Thred: 30.06.2014/H.L
2 ex. jud. fond: C. P.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 2560/2014. Tribunalul MUREŞ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 3247/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|








